Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+Am +fost +surprins

Poezii despre Am fost surprins, pagina 2

Valentin David

Care pe care

Mai am succes se pare la fetițe,
Chiar de-s un păcătos, cu părul nins;
M-am spovedit și am rămas surprins,
Că popa își lua pe-ascuns notițe.

Sunt slab, păcatul veșnic m-a învins,
Greșit-am cu neveste și actrițe,
Mai am succes se pare la fetițe,
Chiar de-s un păcătos cu părul nins...

M-am spovedit și-s în sfârșit destins,
Dar cleveteau în stradă trei lelițe,
Că popa la vecină-a fost surprins
Când se jucau de-ascunselea-n căpițe...

Chiar de-s un păcătos cu părul nins.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Nodul Gordian

- terțină -


S-ar cere iubire, și nu doar atât,
Să-nfrunți un Oracol și nodul să-l tai,
S-ar cere atâta putere încât

Cu mintea și sabia-ntinsă să ai
Întregul imperiu, atât de râvnit,
Pe tine cu totul, să vrei, să te dai,

Să faci din iubire un țel și un mit,
Un gest, doar atât, nu cuvinte în plus...
Chiar Zeus să fie surprins și uimit,

Iubirea e geniu, dar nu e impus,
Întreabă pe Gordias cum a făcut
Un nod, care-atâția-mpărați a sedus,

Dar UNUL a fost cel ce l-a desfăcut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vântul din zări

Voi, zări îndepărtate și ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsați-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideți o fereastră către Soare
și nu mai tindeți către infinit,
spre stele și spre tot ce v-a mințit
c-aveți în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
și vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleași, sunteți? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu ești decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dragoste la prima vedere

Ce-a fost la început, am și uitat,
Dar, sigur, nu a fost nici "Big", nici "Bang";
Cuvântul, oul, lutul... n-au contat
Cât a contat ceva din piept: un "Dang".

Și mi-a bătut pe-acolo ca-ntr-un clopot,
De mă uitam în jur să văd: cumva,
Se prinde lumea-n jur că-mi e în clocot
Tot sângele... holbându-mă la ea?

Stăteam ca un vampir surprins de ziuă,
Ceva mi se-nnodase-n gât, de teamă,
Simțeam cum mă curbez, că-s bun de piuă,
Și capu-mi zumzăia de "Mamă, mamă!"

Mă sufocam, mi se-nfundase glota
Privindu-te, frumoasa mea... Toyota.

sonet epigramatic de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Enigmă falsă

Enigma falsă-n epilog,
căzută într-o călimară,
voia să intre-n dialog
cu întrebările de-afară.
Nu bănuia că ar fi fost
doar o-ncercare inutilă,
silabe scurte, fără rost,
din incantații de sibilă.

Peretele din calea lor,
oprire necesar fixată,
rupea silabele din zbor
în fraza nearticulată.
Se întâmpla ca uneori
pe gura fără dop rămasă
să vezi, cuprinse de fiori,
poemele sărind pe masă.

De ciudă călimara grea
se revărsa pe cuvertură,

[...] Citește tot

poezie de din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Totul trebuie reformat... până și iubirea

Deodată, a sărutat-o pe buze...
Ea i-a zâmbit larg, încuviințându-i gestul
oarecum brutal...
El a fost foarte surprins de atitudinea ei lejeră.
Chiar șocat!

– Câtă impietate!
Puteai să mă respingi, să mă dai la o parte,
să te opui vehement...
Altfel, îmi sugerezi că pot să fac orice cu tine!

Cum să iubesc pe cineva
care nu opune rezistență?
Ce rost ar mai avea dragostea noastră?
Va trebui să mă mai gândesc în privința ta, Miss!

– Păcat, a răspuns vestala...
Eu te las, în continuare, să mă conjugi
la toate timpurile, fără, grabă.
Ai o eternitate la dispoziție...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Seara își aruncă

iarna peste orașul încremenit
este un văl care prinde
un bețiv în mrejele somnului
de veci a simțit nevoia să doarmă
acum a fost surprins de gerul
aruncat de noaptea senină
orașul o să-nvie mâine
poate o să bată și clopotele
nu se vor sparge-n frig
soarele o să privească dramoleta
unei dumitrițe înghețate iremediabil
copiii vor deschide laptopurile
își vor scrie banalitățile
de rigoare neștiințifică
liniștea crepusculară a serii
o să prindă hulpavă periferia
uimind genele date cu rimel
iarna a venit într-o noapte
adâncă pe dealurile goale
și-a spart capul de geamurile aburite

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păpăruz

Inocenția

azi am ajuns Acasă
și n-am mai găsit
aproape nimic din mine
prin mine

doar câteva cioburi
de oglinzi
și câteva amintiri
despre trecuturi verzi

pe copil
l-am găsit carbonizat la un geam
cu ochii lipiți de un viitor inexistent

adolescentul s-a stins în picioare
pe scara cerului
cu o plasă de fluturi în mână

bărbatul din mine
a fost surprins de apocalipsă

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Azi-noapte m-am trezit în paradis

Azi-noapte m-am trezit în paradis,
Eu ortodox convins și botezat,
Că, stând mereu departe de păcat,
S-ajung în locu-acela ca de vis
N-am fost surprins și nici nu m-am mirat;

Ajuns în fața "marelui altar",
Un înger milostiv m-a așezat
La masă și pios m-a întrebat
Cam ce-aș dori să pună la grătar...
Eu șapte mici pe loc am comandat;

Până atunci mi-aduse una mică,
Iar un țambal bătrân și o vioară
Mă alintau la ciorba de burtică,
Dar apăru și nea Petrescu Gică...
L-am auzit prin fumul de țigară;

Babani, zemoși, condimentați perfect,
Simțeam în mici o nouă înviere,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuși, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând și-n tinerețe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă și tremur ca piftia,
Chiar și o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou și maidanezii m-acceptă și mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar și-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am și Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenționat, obscen.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook