Suntem ca soarele si luna, ne asemanam, dar nu coincidem. Ne vedem la urmatoarea eclipsa!

Elis Mujdaba
Adăugat de Elis Mujdaba
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea din lumina vieţii în lumina eternităţii este cel mai scurt drum. Îl parcurgi într-o clipă.

Dumitru Delcă (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată să nu spui că o clipă este prea puţin. O clipă este parte din viaţa ta. Merită trăită.

Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca om sunt rezultatul tuturor fiinţelor şi lucrurilor pe care le-am iubit, doar atunci când iubeşti/eşti iubit te poţi transforma cu adevărat, îţi poţi schimba chiar identitatea, acesta este de altfel şi unul din mesajele primului meu roman. Cunoaşterea fără nicio implicare emoţională e valabilă poate pentru cyborgi, nu pentru un om cu un caracter frumos. Iar a avea un caracter frumos înseamnă printre altele şi a şti să aştepţi, a nu forţa lucrurile în favoarea unor avantaje de moment. Atât scriitorii cât şi artiştii plastici cu destin sunt experţi în arta de a aştepta, operele lor sunt cunoscute şi valorificate la adevărata lor valoare treptat, în timp, după ani şi ani de muncă, uneori într-un anonimat total, alteori chiar după trecerea într-o lume mai bună...

Constantin Severin în Autoportret prin ricoşeu (2010)
Adăugat de Constantin Severin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor lin de viaţă săruta cerul. În taina păcatelor, urme de aripi albe străpungeau adierea vântului cald. Ne-am aliniat sufletele firesc într-un amalgam comun. Semănau prin recunoştinţa trăirilor mute, imperfecte şi pline de intens. Când se odihneau privirile sub genele luni, ne era inima plină de dor. Şi-am fi lăsat graiul să piară în abis, agăţându-ne firul poveştii de freamătul neobosit al valurilor. Am fi întâmpinat răsăritul cu toată iubirea din lume, ascunsă în jumătăţi lipite perfect, într-un singur suflet.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele micuţe împleteau noaptea cu doina lor. Doar zorii ar fi izbutit să le frângă cumva siluetele moi, delicate, într-o respiraţie de hazard.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe digurile bătrâne visul sărat al amurgului se înălţa în ecouri mute, spumegând ritmic sub umbra răcoroasă de albastru senin. Tăcerea slab luminată de gânduri cuminţi săruta întunericul, freamătând agale în ropotul ispitelor pentru ca apoi să le guste cu poftă, lasciv şi molcom, într-o fragedă regăsire. Clipele miroseau a frumos, timp statornic şi blândă răbdare. Erau prinse firesc de pânza şoaptelor, aurită pe alocuri cu raze de lună şi muguri scăldaţi în dorinţă şi armonie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri mai trăisem cândva dar parcă ironia unei fărâme de hazard neînţeles îndrăznise abuziv să ne şteargă din gând această convingere. Dacă aş fi pornit în zbor spre o altă poveste, fără temeri şi chibzuinţă firească poate vântul schimbării avea să-şi înteţească fiorul, frângându-mi aripile albe. Şi cine oare, m-ar fi dorit aşa cu sufletul palid, sluţit de lipsa mângâierilor? Cine m-ar fi păzit de mine în furtuna contradicţiilor apăsătoare?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne apropiam de esenţa gândurilor atrase într-un contrast variabil. Fără să ne complacem în cotidian şi înţelegând firul raţiunii, tăinut în explicaţii inutile, mâinile şi-au înlănţuit atingerea într-o ultimă amintire. Clipele aveau cerul lor firav, stingher şi plin de senin. Iubirea era menită să trezească din moartea uitării tot acest amalgam de emoţii intense, suprimate constant sub greutatea trecutului. Eram goi si flămânzi de regăsire, în lumina proaspătă a răsăritului. Abia dacă puteam auzi pulsul slab al dorului, alipiţi de nevoile celuilalt, fără pic de independenţă. Pierdusem scânteia pe drum sau poate istoviţi şi dornici de odihna inimilor sărace, am lăsat-o garanţie zilei de ieri. Dar ea n-a mai venit la întâlnire, felinarele şi-au zăvorât flacăra de ceară şi noi am rămas orbi, căutându-ne neîncetat. Unul pe altul sau fiecare pe sine insăşi, înlesnind convingerea esenţială că nevoia de apartenenţă şi vis poate fi uneori mai presus decât glasul cald al inimii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!