Elegia domestică

Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
Şi noaptea ce-o să vie,
În casa mea fii binevenită...

Iată-mi casa!

Întoarce doar butonul electric din perete
Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
Spre sala de mâncare
Şi-odaia de culcare,
Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...

Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
În care se-ncadrează, sanctificând decorul,
Patronii mei — Triunghiul:
Ioan Gură-de-Aur, Ion Botezătorul, Ion Evanghelistul

Iar pe comoda veche priveşte-i cum stau gata
Să-şi parăsească parcă, de bucurie, rama,
Un domn cu ochii-albaştri şi bucle brune:
Tata!...
Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:
Mama!...

Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu basmele bunicii
Şi "Faptele diverse",
În casa mea fii binevenită,
Pentru mine
Şi pentru-aceste chipuri, de praf şi vremuri şterse,
Ce te privesc din rame cu-aceeaşi duioşie
Ca-n zilele când, toamna, soseam şi eu cu tine.

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, II, nr. 8 (20 noiembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Anul nou

Bine-ai venit, An nou!...
Bine-ai venit...
De când te-aştept aproape-am şi albit...
Dar fiindcă-mi intri-n casă-ntâia oară,
Te rog să nu-mi faci casa de ocară...
Nu te grăbi să-mi intri pe furiş,
C-abia sosişi...
Noroc că te-aşteptam deştept
Să te previu la timp, să fii atent,
Şi-n clipa marelui eveniment
Să-mi calci în casă cu piciorul drept...
Şi nu uita
Să-ţi laşi ciubotele afară,

Aşa te vreau!...
Te vreau la trup curat... neprihănit...
Şi tot aşa la suflet şi la minte -
Te vreau sub chipul celui arvunit
Pe treizeci de arginţi
Şi-un blid de linte!...

Şi-acum, că te-nduraşi să-mi intri-n casă,
Poftim la masă...
Dar mai nainte de-a gusta
Din vinul şi din pâinea mea,
Deschide-ţi ochii bine, ca să-nveţi
Povestea Coliviei cu sticleţi...
Şi-n urmă, dacă poţi să te-ntregeşti
Cu sfinţii din icoanele de pe pereţi,
Te rog - de pe parchete si sofa -
Să-mi schimbi covoarele de Buhara,
Şi-n locul lor tu să-mi întinzi
Numai velinţe olteneşti.
Ca să-mi rasfrâng cu ele, în oglinzi,
Podoabele mândriei strămoşeşti...
Iar pe măsuţele pătrate,
În locul florilor de crin, fanate,
Să-mi pui în strachine de lut
Crăiţe sângerii culese
În cinstea viitoarei florărese
Care, probabil, nici nu s-a născut!...

An nou...
Ai auzit ce-ţi cer?...
Nu-ţi cer să faci nimic în casa mea,
Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta!...
Iar eu, un biet român ursit
Să fiu scuipat şi pălmuit,
Deşi n-am casă cu calorifer,
Te-adăpostesc de viscol şi de ger
Şi te cinstesc aşa cum se cuvine
Să fiu cinstit şi eu - măcar de tine!...
Te-ntâmpin ca pe-un frate-adevărat -
Un frate ce-mi va da napoi
Sticletele ce mi-a furat
Alt frate, mult mai mare decât noi!...
Te-ntâmpin numai cu atât -
Ce mi-a rămas -
Un "Ah" în gât,
Şi-un gest cu care te primesc
Ca pe-un "Specific românesc"!...

An nou!...
Fii nou de sus şi până jos!...
Copil al nimănui şi-al tuturor,
Copil din flori,
Copil gălăgios...
Desfăşură-te-ncet de pe mosor...
Încet... cât mai încet... şi liniştit...
Şi fii atent ca nu care cumva
Să ţi se rupă firu-n casa mea!...
Bine-ai venit, An nou...
Bine-ai venit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ei

Je suis la femme, on me connaît.
(Jules Laforgue)

Când vei vedea-ntre geamuri, la ferestră,
O cupă de cristal,
Şi-n cupa de cristal, o floare-albastră -
Simbolul unui rendez-vous banal -
Oricine-ai fi, să intri fără teamă,
Căci gura mea te-aşteaptă
Şi trupul meu te cheamă!...
Necunoscut, sau prieten vechi,
Nu-mi pasă!...
Oricine-ai fi, tu poţi intra oricând la mine-n casă,
Căci casa mea e casa tuturora,
E madrepolul magic de mărgean
Spre care navele-şi îndreaptă prora,
Să-şi caute-adăpost în plin ocean...
Şi-aşa cum sunt -
Femeie sau fecioară,
Plebeie anonimă sau regină -
Eu te primesc cu-aceeaşi simpatie
Şi-oricine-ai fi,
Al meu eşti pe vecie!
..................................

Bine-ai venit, preludiu de ghitară!...
Bine-ai venit, final de mandolină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 20 (13 mai 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea...

De ziua mea, aş vrea să se reverse
Din cer apoteoze de rubine;
Să curgă flori, parfumuri, cavatine
Şi dans de focuri albe şi diverse.
În casa mea, cu statui bizantine,
Să vie trubaduri de şcoli adverse,
Femei cu ochii plini de lumi perverse
Şi critici cu condeie sanguine.
De ziua mea, să ardă-n trei altare
Tămâie, bronz şi aur lucitor
Şi vin, să cânte-n cupe şi pahare...
Şi-apoi, răpit de-un vers nemuritor,
Aş mai dori ca-n ziua asta mare
Să nu-mi sosească nici un creditor!

poezie clasică de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu grădină

Casa cu grădină
Ce-i la mine-n sat,
E din totdeauna
Dor nemângâiat.
Dragoste de casă,
Cine te-a aprins
Din nemărginitul
Cel de necuprins?!

Mângâierea minţii
Şi-a inimii mele,
Adusă pe vraja
Razelor de stele,
Într-o tulburare
Nesfârşit de grea,
Rămânând de-a pururi
Şi numai a mea.

Casă cu grădină
Care-mi aminteşti
Frumuseţea dulce
A casei părinteşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frică-mi e de casa care nu-i a mea

frică-mi e de casa care nu-i a mea
să nu vină noaptea elfii şi s-o prade
să se umfle în pene, ce bine le-ar şade
să cânte cu şatra seara cocardea;
şi-o admir ca pe o muză
cu frizura ei modernă
că dintr-odată mi se pare ternă
semănând cu o meduză;
frică-mi e de casa asta dintr-odată
pe care-am iubit-o cum iubeşti o fată
înaltă şi zveltă, şi cu ochii dulci
pe care-o visezi când mergi să te culci
dar n-a fost să fie şi nici nu va fi
să-mi aducă zorii zvon de ciocârlii
la fereastra mea de lemn
pentru tainic un îndemn
că nu mai departe, mâine la amiază
într-o stare trează
voi da ochii cu o piază
cum mi-ar da soarta un semn
musca şi căciula, la prea multă vorbă
când e vorba de o ciorbă
dacă nimeni nu mă întreabă,
mai bine să-mi văd de treabă!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aievea

Fii binevenită, doamnă!
Ai răspuns chemării mele,
Eu sunt îngerul de noapte
Şi n-am coborât din stele.

Sunt aievea tot ca tine,
Doar c-am luna-n noaptea mea,
Nu-i lumina ei de vină,
De timid te-oi săruta.

Tot ce e în jurul nostru,
Negura foşnind prin pomi,
Florile şi iarba lungă,
Îmi şoptesc că poţi s-adormi.

Pune-ţi deci pe al meu umăr,
Părul tău înmiresmat,
Am să te cuprind de mijloc,
Prinde-mă şi tu de braţ.

Fii binevenită, doamnă,
Doamna mea, cât te-am visat!
Ai venit acum în toamnă,
De-astă vară, te-am strigat.

Draga mea, dorită doamnă,
Crinul meu înmiresmat,
Ştiu că paşii ne condamnă
Obosiţi cât au umblat.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa mea

Casa mea este înconjurată
de păsări
Dumnezeu a ştiut
a ştiut ce vreau
şi mi-a dat zborul lor

mă închin la aripile păsărilor
zburând alături de ele

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din gând

Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântaţi,
pedalam spre casa plină de iubire
cu batrâni, de lume, parc-abandonaţi.

Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îţi erau şi ţie, ştiu cum îi priveai
când, plecaţi sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.

Te iubeau bunicii, mult, ca şi pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca si când
ai fi fost icoana care-n casă ţine
toată bucuria cuibărită-n gând.

Nu ştiau că ziua le aduce oaspeţi,
nu îi anunţasem că îi vizităm
şi că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeţi,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.

Pe-o şosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îţi priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa veche, cine...?

Singurătatea mea naşte fantome
În zori de zi mă văd silit
Să-nchid fereastră, să întorc oglindă,
E un destin aproape chinuit.

Corespondenţa mea neridicată
(nici n-aş avea ce mai răspunde)
Soneria e demult stricată...
În casa veche, cine se ascunde?

Versificat sau nu, acest refren
E totuşi peste sufletu-mi o punte...
Aşadar, iubiţi concetăţeni:
În casa veche, cine se ascunde?

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată şi-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari beţivi din New Orleans.

Un beţiv are o sticlă şi-o valiză
Şi o pereche de cărţi de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp şi de noroc.

Mama are grijă de ceilalţi copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăieşte în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăţ,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătuşe şi lanţuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă aşteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină...

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, XXIV (15 aprilie 2013)
Adăugat de cristina gloria oprisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa din orzoaică

Mama bătea păstăile cu tata
morţii umblau după preot prin sat
câinele pocnea din aripi
moi de aluat.
Era cald ca-n orice iarnă
unde vacile te pasc
pe carpetă eram răpit
de un evantai.
Mama vorbea o limbă necunoscută
Tata abia mai vorbea
Luna era necrescută
Iar câinele trăia şi se bucura.
Atunci am cântat la beci prima oară
am întins corzile pe casă
am băgat câinele sub masă
şi-am îmbrăţişat soba în loc de vioară...
Câmpul alerga după melci
iar nuferii dădeau în orzoaică.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa – poem diamant

Casa –
Eternă minune,
Vers de iubire,
Fluture de albă stea,
Lumină şi fericire,
Tu eşti –
Dragostea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

Sunt singură
În casa mea
Cu gândurile mele
Răzbate soare
Prin perdea
Si mă indeamnă
A pleca...
O cheie răsucesc
În usă
Si mă intreb
Pe care drum
Mi-ar fi mai bine acum
Cand vine
Toamna rece...
Raspunde gandul
Nu pleca.
E casa ta..
Si nicaieri
Nu-ţi va fi bine
Ca in ea...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile Internetului

Spargi seminţe-n casa ta,
Dai un "like", intri-n reţea
Şi nu mai eşti singur cuc,
Eşti în casa lui Facebook!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne

Multumescu-Ţi Tie, Doamne,
C-ai venit în casa mea,
Stai la masă, de Ţi-e foame
Tot ce am bun, Îţi voi da

Loc de cinste vei primi
Căci Tu meriţi, Domnul meu
Şi toate le-om împărţi
Şi Te voi iubi mereu

Pentru Tine, m-am schimbat
Şi păcatul îl urăsc,
Nu mai sunt ca altădat
Tot ce am, Îţi dăruiesc

Inima şi viaţa mea
Sunt ale Tale, Ţi le-am dat,
Casa şi familia mea,
Tot ce am, şi-am căpătat,

Doamne, le-mpărţesc cu Tine
M-ai salvat şi-Ţi mulţumesc,
Tu, Te-ai îndurat de mine
Raiul, vrei să-l dobândesc.

Vrei Doamne să fii cu mine,
Şi eu, tot aşa doresc,
Să îmi fie veşnic bine
Lângă Tine, să trăiesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (12 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!