Inexistent self control

Dacă-o ai,
Coborârea, în pantă,
nu are niciun fel de oprire;
e-o destinaţie... predestinată,
printr-un fel de crăpătură sau o fantă
pornită tot din greşeli, sau cu siguranţă din menire...
Se spune cu alte cuvinte... că ţi-e dată.

Dacă-o ai,
Reuşita, adică... urcarea,
este fie o presupusă pregătire-
folosind o scară metalică sau valorică-
fie o conjunctură sau uzanţa de profituri facile sau... eludarea,
deşi cei mai mulţi pretind, din mult egoism al nereuşitei lor, o măsluire...
Dar oricum îţi conferă o existenţă euforică.

Neavând niciuna,
Adică niciun control-
deşi pretinzi- viitor n-o să-l poţi stăpâni...
nici trecut- pe care l-ai fi putut folosi în avantaj-
şi vei deveni doar produs al predestinaţilor reuşitei... cu acest rol,
supunându-te inexorabil menirii, cu risc necalculat de a îmbătrâni...
Într-un blestem de rebut; infinit şi nedrept, derapaj.

Cu speranţa...
Existenţei în vreun "poll",
ce se adresează celui suficient de matur,
într-o viitoare, presupusă, greu probabilă existenţă
provenind din urna cenuşii tuturor timpurilor pământului rămas gol
şi prin ştiinţă, îmbinată cu credinţa profundă de-a putea fi ales la al doilea tur...
Trecând peste actuala-ţi prezenţă, lipsită total de... potenţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanţă
"cum mă cheamă",
când poate aş fi doar cel
lipsit de aroganţă,
dintr-o mamă
pur şi simplu, ca un viţel,
sau cheia de la clanţă,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alţii atestată
şi nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta ştiinţă adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, nişte cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânţă,
E-o basculare de "întâi", de competiţie acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânţă.

Se înalţă pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Şi Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-şi astrul în eclipsă.
Călugăriţa după ce-a iubit îşi adoră amorez cu "lipsă",
Iar reuşita de nu-ţi iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Aşa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrânceşte-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau ţipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-aşa progresul se învaţă, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul...

E-o infuzie de Satană, în abstract...
Plaga-n sânge, din ochiu-omenirii.
Nu-i respect, nici onoarei, nici firii...
Rezultat devastant, ca impact.

Creator, e vânzării de carne
Nevăzut, cu valenţe de marfă.
El plăteşte, regină sau boarfă...
Trocul, el reuşind să răstoarne.

N-are formă precisă de fel...
Poate-i bronz, este nichel, arginţi,
Chiar şi aur, dolari, sau forinţi...
Etalon-i, doar valoarea din el.

Mulţi trăiesc doar din specula sa,
Se omoară, răpesc, violează.
Unde-i el, tot ce e, trepidează...
Existenţa-i, n-o poţi inversa.

Minţi încinge şi trupuri se vând...
Pic de dau- la cel cere că n-are-
Pot apoi să ia tot, chiar suflare;
Legea junglei umane invocând.

Lanţul este la maxim întins
Şi verigile-s toate ocupate...
Nu e loc, tu să intri ca frate;
Hora, doar între ei au încins.

Au tot ei, clanuri, bănci, companii
Şi se vaită, că-i rău şi tot pierd...
De mai vrei să câştigi, te dezmierd...
Cum, sunt ei ce te ţin... tu n-ai fi.

Şi e simplu să întorci nedreptatea,
Doar să-ţi faci singur tu, un produs...
Să-l dai schimb, celui ce-are în plus
Şi-amândoi câştigaţi... libertatea.

Căci oricum, fără voi, nu se poate,
Sunteţi braţul şi mintea, ce n-au.
V-aţi gândit, de n-aţi fi, ce făceau?
Cine bani producea, bonitate?

Proştii, pot să devină stăpâni,
Cei ce n-au niciun simţ filantropic...
Ei gândesc, că a fi bun, e utopic;
Cei ce-n muncă se vând... sunt nebuni!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, actorii, la fel ca şi presa sau radioteleviziunea, avem, de pe scenă sau de pe micul ecran, o mare menire în răspândirea graiului frumos şi, mai ales, corect al poporului. Dar eu pornesc nu neapărat de la dicţie, deşi, nu neg, şi am căutat s-o dovedesc prin munca mea, şi ea joacă rolul ei important. Mai însemnat însă decât cum se spune este ce se spune pe scenă. Nu mă refer numai la conţinut – deşi el are importanţa primordială – ci şi la însăşi vorbirea scenică, la cuvintele rostite de acolo, de sus, de unde noi vrem să credem că profesăm ca de la catedră. De aceea, în piesele ce se joacă la Teatrul Naţional, fie originale, fie traduse, n-ai să găseşti nu numai vulgarităţi, trivialităţi, dar nici măcar cuvinte care "zgârie" auzul.

Radu Beligan în Almanah "Convorbiri literare", "Întâlniri memorabile - Radu Beligan"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce înseamnă să renunţi la control? A. M: Tot timpul mintea încearcă să "te ajute, să te îmbunătăţească, să devii mai bun, să îţi atingi potenţialul, etc. etc." Probabil ai auzit de şopârla în care mintea spune că îţi foloseşti doar 4 la % din minte, ei bine, dacă îţi îmbunătăţeşti controlul, adică mintea, vei putea folosi 20 la %, 80% sau % la % din minte, adică din control, şi atunci, cu siguranţă asta ar însemna să îţi atingi apogeul. Adevărul este că cea mai mare binecuvântare e că nu foloseşti decât 4% din această jigodie, dacă omul ar fi folosit 10% din mintea lui, specia umană ar fi dispărut demult. E cea mai mare binecuvântare că nu foloseşti decât 4% din acest şarpe, care tot timpul spune: Divide et impera, desparte şi controlează, stăpâneşte. Culmea e că, pentru a te elibera din ghearele acestei hiene, ar fi sublim să nu foloseşti nici măcar 0 la%, de ce? Pentru că, cu cât crezi că tu foloseşti mintea, cu atât mai mult ea te foloseşte pe tine pentru a îmbolnăvi cu duhoarea ei, pentru a virusa întreg pământul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivare

Cine n-a scris despre diferite lucruri
pe care dacă le foloseşti fără temei
fără rând,
poţi fi acuzat
sau dat de gol?
Însă eu scriu acum
despre singurul lucru pe care
dacă-l foloseşti fie ziua sau noaptea
în diferite împrejurări,
la bine şi la greu,
la bucurie sau tristeţe,
nu poţi fi acuzat
sau dat de gol...
Acest lucru este lumânarea!
Ai motive ca s-o foloseşti oricând,
fie că te rogi cu voce tare
sau în surdină.
Iar dacă eşti prins că taci,
cu lumânarea în mână
fără să semnalezi la vedere
un oarecare eveniment public
(botez, nuntă, mormântare, slujbă religioasă)
sau de altă natură,
poţi motiva cum că în acest fel
ţii momente de reculegere pentru cineva.
Deci, prin tot ce-i relatat mai sus
şi mai ales prin tot ce simţi şi faci
ai toate motivele
să foloseşti oricând lumânarea
fără să poţi fi acuzat
sau dat de gol,
chiar şi de faţă cu soarele...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri împreună

Ca simbioză, glumă biologică deşartă,
Da!... Poate pentru avantajul reciproc,
Dar nu! Fidelitatea este moartă;
E numai o iluzie consensuală, e un joc.

... Sau niciun joc, e adevărul pur
De-a fi mimetici de devotament
Unul spre altul, tur contra retur...
În niciun caz pe motivaţie de sentiment.

Apropierea nu-i o garanţie,
Nici fizicul, nici gândul nu sunt paralele;
La om, e-o genă recesivă-n seminţie...
Superiori în univers; promiţători de stele.

Ah, cum ne prăduim pe-ascuns de omenie
Purtându-ne în fond ascunse uri,
Dorind la alt, ce nu vrem nouă să ne fie...
Suntem săraci interior, doar umpluturi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internaţională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obişnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deşi teribil de înalt, însă mereu pus pe şotii şi înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abţine sau despărţi de ele, ronţăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice şi judecând după micile lor altercaţii prieteneşti. Copii sau nu, mai mult sau mai puţin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea alege vreun rol interpretat, fie el din teatru sau film, despre care aş putea spune că mi-a rămas cel mai aproape de suflet. Au fost multe... dar nu cred că mi-aş putea identifica destinul cu vreunul. Mi-ar fi dificil să aleg, pentru că fiecare rol... a reprezentat o părticică din mine.

citat din Dana Dogaru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să fie oare o rugă către speranţă, cer,
"A Dio" spus cu patos, cu suflet îndoit?
Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier;
Chemare "ad io", ţie, ce-ai vrea-o nesfârşit!?

Ori doar e un nume scurt de masculin iubit,
De cea ce-şi plânge odor tânjit, într-o vocală;
Un "Adi... o" în suspin, iertare spus cerşit
Sau pierderea de tot, răpus de timp, de boală!?

Este mai mult de-atât, e legământ curmat,
Cuvântu-n sine capăt, în pierderi inegal;
"Adio" suferind şi pedepsind păcat
Sau egoism, un dig, curmând retur de val!

O sabie-i, de-o parte lăsată ca să cadă
Pe cordul sângerând, la cel tăiat din gânduri!
Este ultimul spus, sfârşit de serenadă
Eliberând sau poate lăsând amor, să-l spânzuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatură

Iniţial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă ştiu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simţ pentru nou, de o săgetătoare dorinţă,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenţii de ştiinţă.

Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenţii de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
şi mai grav; o violenţă penală, o însuşire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.

Mai curând, aş fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minţi înlănţuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanţ nesfârşit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.

Tot în neştiinţă totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulţesc maşinal, în rotirea indusă de "spin"
şi ca în mixer, într-o efervescenţă de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.

Mă prefigurez în diform de imens cerebral, prelungit cu coloană şi coadă,
cocârjat, cu bărbia într-un stern imaginar; impuber, fără a avea niciun sex, drept podoabă...
Prelungiri îmi apar, salamandrice, de palmiped; ca să pot să înot amniotic!
Semăn mult, cu orice şi oricine, cu un peşte sau cu un ferice mamifer... mai exotic.

Vreau să mişc, să se ştie că voi fi, fără seamăn, chiar din semeni; o prezenţă inuită.
Nu importă, începând de acum, de-s creaţie, da, sau nu... nedorită!
Eu decid, inefabil, de voi fi un Adam, sau o eternă de Evă,
prin program neştiut, bănuit, dar pre scris de divin; cu stiloul cu sevă.

Purtător de mesaj, înspre o lume la fel, cu amăgiri de clonări...
sunt identic, şi unic, şi mă aseamăn perfect- fără a fi- cu cei doi, autori!
N-am nimic dintr-un lung apanaj de simţiri, doar intuitiv dezvoltate,
dar sunt singurul ce am gând, pot vorbi, şi pot face din rău, binele peste poate;

Să ofer, să trăiesc şi să mor în himericul vis, răspândind pentru toţi din belşug...
Dintr-a mea... Umanitate!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concepţia despre existenţa celor trei forţe stă la rădăcina tuturor sistemelor străvechi. Prima forţă poate fi numită activă sau pozitivă; a doua, pasivă sau negativă; a treia, neutră. Dar acestea sunt simple nume. În realitate, aceste trei forţe sunt la fel de active; ele apar ca activă, pasivă şi neutralizantă doar în punctele lor de întâlnire, adică în momentul în care ele intră în relaţie unele cu altele. Primele două forţe se lasă mai mult sau mai puţin înţelese, şi a treia poate fi descoperită uneori fie în punctul de aplicare a forţelor, fie în "mijlocul" lor, fie în "rezultatul" lor. Dar este dificil în general de a observa şi înţelege a treia forţă. Motivul acestei dificultăţi trebuie căutat în limitările funcţionale ale activităţii noastre psihologice obişnuite şi în categoriile fundamentale ale percepţiei noastre despre lumea fenomenelor, adică în senzaţiile noastre despre spaţiu şi timp, care rezultă din aceste limitări. Omul nu poate nici să perceapă, nici să observe direct a treia forţă, la fel cum nu poate percepe spaţial "a patra dimensiune".

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Tibi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu siguranţă, şi tu posezi o filosofie interioară personală, deşi e posibil ca ea să nu fie conştientă sau suficient de articulată pentru a funcţiona în serviciul tău. Prin urmare, ai nevoie de un ghid sau de o oglindă, care să te ajute să îţi scoţi propria filosofie la lumină, unde să o poţi vedea şi lucra cu ea.

Lou Marinoff în Înghite Platon, nu Prozac! (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axioma lui Don Quijote

A mai trecut un an o zi o clipă
se duce totul vai de râpă
şi ce-aş mai spune clipei stai
să fac din tine iad sau rai

Să-L văd pe Dumnezeu că vine
să facă totul pentru mine
să nu-mi rămână niciun loc
şi niciun înger vai în stoc

Când lumea toată se abţine
să fie rău sau foarte bine
s-aleg iar calea de mijloc
deşi nu am niciun noroc

Să mă întreb mereu ca prostul
în viaţă ori în moarte-i rostul

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce anume ţi-e frică azi? Că nu vei avea ce să mănânci dacă îţi pierzi job-ul sau că o să ajungi într-un şanţ dacă rişti să îţi urmezi pasiunea din toată inima? Că nu vei avea un job dacă nu mergi la şcoală? Că te înşală iubitul sau iubita şi pierzi sursa ta de iubire, stimă de sine şi satisfacere a nevoilor? Că nu te va suna nimeni în weekend să te cheme la vreun party/club/ieşire? Gândeşte-te bine de ce ţi-e cel mai frică şi vei vedea mai clar închisoarea în care eşti prizonier. Aşa cum nu cunoşti pe nimeni care să fi murit de foame, nu vei muri nici tu. Aşa cum există foarte mulţi oameni de succes care au refuzat prostirea unui sistem educaţional, poţi să devii şi tu unul din ei. Aşa cum foarte mulţi oameni au fost părăsiţi/trădaţi/înşelaţi doar pentru ca în viaţa lor să apară ceva mai bun, la fel ţi se poate întâmpla şi ţie. Dacă odată depindeai de alţii ca să îţi dai voie să fii fericit şi să te distrezi într-un grup de cunoscuţi, acum poţi să fii perfect fericit singur cu tabieturile tale sau poţi să fii tu persoana care conduce grupul şi iniţiază distracţia şi buna dispoziţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!