Cinci poeme pentru ieşirea din apă (În memoria poetului Ion Stratan)

I

De multă vreme
Urmai un drum sângerând
Sângele drumului devorând
Sângele trupului întru zidire.
Prin rigole de plastic
Păpădia nu mai înfloreşte
Ora se-ntunecă vântul moare
Printre molizii uscaţi

II

Duşi sunt viii
La marele iarmaroc al iluziei
Cei lăsaţi pe la vetrele lor
Îşi aprind ultimele lumânări
În timp ce tăcerea prinde rădăcini
Printre mestecenii loviţi de trăsnet
Prin fagurii risipiţi în diaspora morţii.

III

În urma cuvântului
fitilul lumânării
face strip tease
Acvila
pândeşte privighetoarea
ascunsă-n nisip.
Timp înşurubat
în proteze translucide
ce fentă absurdă!

IV

Ay, bade,
cum în întunericul odăii
te sprijinişi de răcoarea metalului
de lucirea catranului
ca de capătul drumului.
În urma ta – pe cărări întomnate –
cuvintele târăsc şerpi fosforescenţi
şi cum trec
urma ţi-o şterg.

Ay, bade,
cum or veni paparazzi
la vreme de seară
să-ţi caute prin icoane
prin textele celeste
cum vor căuta ei să rezolve
ecuaţia morţii
pe care doar tu o ştiai.
În temniţa luminată
de-un soare nătâng
nu pe tine te plâng
ci pe necunoscutul
din nespusele jocuri.

V

Atâta puţinătate
în cuprinderea noastră
şi atâta risipire printre ierburi amare
şi cine o să spună
cât o să ţină
jocul din spatele oglinzilor
când clipa se prelinge absentă
pe lângă statuile cârpei.
O, cum îţi zdrobeşte taciturna stare
Numele tău, Stratane!

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu - II -

Cum apari aşa din senin
din lună verde şi piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziţi,
printre veşminte uzate de sfinţi,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai ştiu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezeşti cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare –
contopindu-te apoi
cu apa de mare
stea, plămădind luminişul retinei.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mâini

Urma să-ţi împletesc ochii cu adânc.
Venisem dintr-o călătorie în jurul pletelor tale.
Pieptănul între dinţi
se scobea cu farul de la capătul patului.
Cred că tabloul din care ai ieşit
a intrat în pământ să fotografieze
centrul Lunii.
Am schimbat aşternutul cu timbre
lipite
pe ziduri din palme.
Am schimbat numele străzilor
cu numele tău ca şi cum
ca şi cum
aş fugi printre ele
printre casele cu temeliile din buze
şi oase de păpădii.
Acum ia-mă de mână
şi scrie cu mine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zboară viaţa-n asfinţit

Cum zboară viaţa-n asfinţit
Aşa încet pe-un ton şoptit
Precum se stinge-n van o floare
Şi-apoi de frig, uscată, moare.

Aud din depărtări cum cântă
Al vieţii imn cu taina-i sfântă
Şi cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.

Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Şi viaţa asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuţi de soartă.

Cât vezi cu ochii numai cer
Şi vraja marelui mister
Cum prinde viaţă o fiinţă
În uimitoarea biruinţă...

Din truda vremii seculară
Seminţele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Şi ne-au născut pe noi, copii.

Cu trupul toţi dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuţi prin plasa unei site.

Nu vom învinge veşnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Şi ce se naşte tot dispare,
Aşa e viaţa, trecătoare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă lepăd de tine

Crezi că dacă îţi cresc aripi
ai să-mi temperezi sprinţara mea inimă?
Biciuieşte-mă
loveşte-mă
fă-mi carnea franjuri
fă-mă să sufăr
aruncă-ţi pătura cuvintelor salinice
peste rănile mele sângerânde
prin stomac
simt numele tău
cum ustură
cum se strecoară
printre dinţi
printre buze
cum strigă draconic
să mă lepăd de tine.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Cum vântul bate printre crengi,
şi bate şi prin mine,
cum albii fulgi de necuvânt
trec şi prin cer, şi piele,
te simt trecând acum pe-aici,
cu degetele grele.
Te naşti din mine, zi de zi,
cătând prin nouri stele,
şi cu-n surâs îmbietor
m-arunci înspre tăcere.
Cum să te uit? Cum să nu fug
din calea ta, fiinţă,
când gând din gând,
din ochi făr' de căinţă,
răsari ca să mă duci, cântând,
departe, cât mai mult,
peste pămînt şi stele,
lăsând în urmă lacrimi şi tăcere?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea porţile cerului s-au închis

fiara din fiară crescută
braţele tale
ca nişte ierburi de lână
se înfăşoară
de-a lungul trupului meu
şi cum umbli în mine
carne tremurândă
prin cotloanele sufletului
prin umăr prin oase
frunze alb albastre

în întunericul deja tocmit
doar ochii tăi
hăruiţi cu lumină
de nimfă
mai strălucesc
dragostea ta
o furtună
şi trupurile noastre flămânde
ca nişte fiare vrăşmaşe
sfâşiindu-se
eu îţi sorb lacrimile târzii
tu îmi bei sângele
cu o voluptate nebună

de data asta în locul buzelor
mi-au crescut aripi de fluturi
în locul ochilor am frunze de prun
şi piept de vultur
şi suflet de cuc
şi mersul meu e înălţare
şi braţul puternic

în urma mea porţile cerului s-au închis
definitiv

Share on FacebookShare on TwitterShare on Linkedin

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare
de durere-printre cele şapte
lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău -e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şoptit

Aş locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munţii încă nasc izvoare
Şi-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.

În pumnul tău aş locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.

Aş locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul şuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ţi tâmplele de gânduri
Să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.

Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
Să-mi poţi reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.

Şi folosind, de-acum, noi stratageme
Să-mbraci toţi pomii-n haine de crăiasă.
Eu, fulg de nea, întors din nou acasă
Voi zăbovi în palma ta... o vreme.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără dor

În apusul Soarelui,
la sfârşitul drumului,
am dat liber dorului...

I-am dat bani de buzunar
să îşi cumpere amnar,
să dea foc la inimi frânte,
sângele să le-nfierbânte,
să le joace cum o vrea,
cum s-a jucat şi cu-a mea,
fără milă, fără suflet,
pierzându-mi viaţa în umblet,
printre flori şi printre stele,
risipind visele mele,
cheltuindu-mi tinereţea,
dându-mi, la schimb, bătrâneţea.
Vântule neobosit,
spune-i celui ce-am iubit
că, acuma, de-o veni,
nu aş şti a-l mai iubi,

c-am dat liber dorului,
la sfârşitul drumului,
în apusul Soarelui...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra şi melcul

câtă vreme, tu, umbră, te mai apleci înspre mine,
cât timp, melcule, îţi vei purta casa printre oameni,
eu o să visez.
tu, umbră, o să mă iubeşti ca tata
tu, melcule, o să-ţi laşi casa lângă mama ta,
nimeni nu va plânge,
eu o să visez iar.
trecuseră ore.
nu mă uita, nu mă uita, striga umbra!
din coşul pieptului ieşea fum.
cum să fac, cum pot să împart viaţa mea cu tine?
trecuseră zile.
omul se plimba de pe o frunză pe alta
şi în urma lui lăsa o dâră sclipitoare.
trecuseră ani.
nimeni nu auzise de melc şi de umbră.
totuşi, se zice că melcul a trăit fericit.

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma

Trecători suntem prin viaţă şi cu noi nimic nu luăm...
importantă-i amintirea ce în urmă o lăsăm.
Deci ai grijă cum păşeşti ca atunci când n-ai mai fi,
urma ta să-ţi facă cinste printre cei ce vor veni!

Calcă drept şi fără teamă, fruntea reazem-o de cer,
adevărul fie-ţi vamă, nu te-ncrede în mister!
Lasă cerul să se cearnă în privirile-ţi cuminţi,
norii negri de minciună spală-i în lacrimi fierbinţi.

Şi de cumva îţi e teamă şi ţi-e pasul tremurat
saltă ochii către cerul ce veşnic este curat.
Cu privirile dă roată către munţii ce stau drept
şi-ai să ştii cum să faci pasul cu-ncredere şi-nţelept.

Calcă-n viaţă curajos şi stai drept precum un pom,
şi păstrează-ţi demnitatea şi fii-ntotdeauna OM!

rondel de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelin dulce

Scoate, bade, chinul meu,
Din pelinul care-l beu
Şi îmi toarnă-n viaţă miere,
Că e plină de durere,
De durere fără sare
Şi lumină de la soare!

Adu-mi, bade, timp din vreme!
Ţi-l plătesc cu-a mea avere!
Varsă-mi lacrimile-n drum,
Să spălăm drumul de scrum
Şi-mi cârpeşte inima,
Cu fire din haina ta,
Să aflu când te dezbraci
Şi să te aud cum taci!...

Haide, bade, către nor
Din care a plouat dor,
În grădina mea-nflorită,
Unde mă visez iubită!...

Vino, bade, să te-alint,
Că tu eşti al meu sortit!
Ne-om face casă pe-o stea,
În lumină ne-om scălda,
Cu şoapte ne-om legăna...
Sub vraja din visul Lunii,
Aruncând haina minciunii,
Ne vom contopi-n IUBIRE,
Întâlnindu-ne-n privire
Şi-amândoi, uitând de chin...
Vom bea dulce de pelin!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum

cum ar fi
să mergi prin nisip
iar în urma ta
să nu rămână
nimic

poezie de Robert Şerban din Tehnici de camuflaj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!

minte-mă,
dar minte-mă frumos,
spune-mi că din piatra secundei
ai făcut fluier de os
şi mai spune-mi
că pentru tine am murit
şi trupul meu
trece neliniştit prin gândul tău,
sau vine spre tine ca o fantomă,
ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,
foşnetul, durerea,
tu îţi pierdusei printr iluzii
sufletul şi toată averea
şi-ai rătăcit
prin trecutul meu
ca o felină prin junglă,
nu ştiai că dorul de mine
o să te-ajungă.

cu mult mai tristă ca înainte
îţi rumegai gândurile printre cuvinte
şi treceai vindecând uscăciuni,
răscolind amintirile
printre cenuşă, printre tăciuni.
te jucai cu ficţiunile,
surâdeai pentru doi, pentru trei
şi surâs pentru mine n-aveai.

minte-mă azi peste timp,
spune-mi că-n tine doarme
un trup străin
şi c-ai vrea să se spargă
cum în apă se rupe o algă.

demult nu mai suntem noi înşine,
spaţiul dintre noi
s-a dilatat,
s-a făcut ţăndări...

pe coloana timpului rezemaţi,
doi străini, doi amanţi,
tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,
printre culorile de după ploaie de curcubeu.
umblăm prin sahare uitate de vreme
pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller

Mă pierd printre nouri şi plâng
Şi frunze foşnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!

Şi pomii îşi plâng soarta lor,
Şi fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise uşor
Şi lumea-o privesc printre flori!

Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi şi noroi,
Sălbatică minte ce eşti,
Îmi ceri nemurire şi cerţi!

Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, sopteşte-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Şi lumea trăită-i tăcerea!

Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire şi flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înţeleg – de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ţii de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!

Mai sunt si alţii, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ţi pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!

Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aş veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!

Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roiul

ce poţi să ştii tu despre mine- doar n-ai trecut prin patul meu
şi nici prin ce numeşti tu bine şi nici prin ce socot eu rău
ce pot să-mi spui când noi în viaţă de-a pururi nu ne-om întâlni
cum poţi să-mi râzi mereu în faţă ştiind că nu mai poţi iubi

se scurge vremea printre coarde din glasu-mi trist şi răguşit
şi-n sângele din vine arde un boţ de suflet ostenit
aprind încet o lumînare să văd ce drumuri am greşit
aprind deşi afară-i soare şi bate vântul răguşit

se simte zarea cum tresaltă de mila ochilor mei orbi
din stuful unduind în baltă trei broaşte se stropşesc la corbi
se trec în zbor deasupra noastră şi dau onoruri de rigoare
cu tril de pasăre măiastră spărgând îndelungata zare

ce pot să-ţi spun la despărţire când nu mai am nimic de spus
şi colbul scurs din amintire cu apa sâmbetei s-a dus
ce pot să mai cerşesc la soartă când nu mai ai ce mai cerşi
şi lumea mea demult e moartă iar lumea ta va mai trăi

rămâi să mai păstrăm o clipă de reculegere totală
să mai zâmbim cu colţ de pripă din stima noastră cordială
oricum pe orizont se lasă o noapte lâncedă şi goală
o noapte de destin aleasă şi neagră ca un roi de smoală...

poezie de Iurie Osoianu (27 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!