Poem nedesluşit

Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înţelege poemul meu.

Încerc să-i ignor
Când mă critică şi-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abţin să nu zbier
Şi să nu plâng.

Dar ei nu ştiu că versul e viaţa mea;
Şi nici nu vor şti, nu le vor păsa...

Aud adesea: "Tu poţi mai mult!".
Ce vor să zică?
Şi renunţ, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Şi nici al minţii mele.

Dar ce-aş putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?

Ei nu-nţeleg,
Lor nu le pasă.
Şi ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Şi mult prea surzi
Să înţeleagă poezia mea frumoasă.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul şi infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de desluşit.
Versul e însuşi sufletul nostru
Tipărit, cu preţul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Eşti din ce în ce mai pustiu
Şi mai gol,
Căci sufletul ţi se transpune
Dureros şi tăcut pe hârtie.
Şi astfel rămâi fără el
Atunci când îţi scrii
Ultimul vers.

poezie de Francesca Buta (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l ştiu
ce se duce, şi vine şi nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

şi cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când nici nu-mi amintesc că sunt viu
de fapt
nu-i moartea mea
şi nici
nu o cunosc prea bine

curând îmi voi schimba domiciliul
şi voi fi singurul trecător anonim
fără moarte

şi totuşi
cineva mă aleargă...

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece timpul

Cu tine timpul trece mult prea repede,
Dar n-am putere-n loc ca să-l opresc,
El scrie-n inimi ca pe-o lespede
O taină despre care nu-ţi vorbesc.

Când sunt cu tine timpul nu-mi ajunge
Să-ţi spun ce-aş vrea, de-aş îndrăzni să-ţi spun,
Că alte clipe vin ca să-mi alunge
Acele gânduri ce mereu le-adun.

Amân mărturisirea, timpul aleargă,
Nu-i pasă lui de mine sau de noi,
Trăind cu el în lumea noastră largă,
Ne lasă şi ne uită pe-amândoi.

Dar dacă mâine va veni împlinirea,
În toată viaţa-atât de mult înseamnă,
În vorba mea va fi destăinuirea,
Tu să m-asculţi, zâmbeşte-mi şi mă-ndeamnă.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar apă

Sunt mulţi şi le e frică
de alţii care-i sapă
şi-i vor, la o adică,
la apă.

Dar banul bate frica:
îl fac en-gros, şi-l papă,
că-i peşte prin băltica
de apă.

Nici pe la mititica
nu prea ajung, căci scapă,
bolnavi cum sunt: cu frica
de apă.

Mai prind, din câte-o clică,
un prost cu banii-n mapă,
dar prea puţini mai pică
la apă.

Degeaba, ca la iapă,
bat şaua să priceapă,
căci versul meu nu-i ţeapă.
E apă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolidul

versul meu îl sorb din viitor
din esenţe pur universale
când în suflet fibrele mă dor
aidoma coardelor vocale
ce respiră cântec răguşit
strangulat cu funii ancestrale
versul meu şoptit de infinit
scrijelit pe file temporale
versul meu şi liber şi timid
versul meu ca sarea de pe rană
versul meu senil ca un bolid
dogorind pe sfera mea virană...

poezie de Iurie Osoianu (4 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 107

Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu ştiu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triştii profeţi se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veşnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Şi voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.

Iar monumentul tău va dăinui
Când despoţi şi blazoane vor pieri.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

versul meu întotdeauna ba e trist
ba-i numai jale
versul meu în care ba exist
ba curg la vale

versul meu e todeauna ba alint
ba ideal
versul meu în care ba te mint
ba fug la deal

versul meu e todeauna ba destin
ba nenoroc
versul meu în care ba eşti chin
ba stai pe loc...

poezie de Iurie Osoianu (17 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul alb

Încerc, pe-o foaie albă, să-mi aşez,
Cu frământări din dorurile-mi toate,
Cuvinte dulci, în versuri să arate
Ce simt atunci când, ziua, te visez.

Apar cuvinte rupte, -mprăştiate,
Pe care-ncerc, timid, să le-aranjez
În versul de iubire ce-l creez,
Dar ele nu se lasă aranjate.

Încerc să le opresc, să le-ancorez
La ţărmul meu, iar ele, alterate,
Nu seamănă cu cele-ndepărtate:

Vor libertatea lor şi nu cutez
Să le închid în rimele forţate
Din versul artificial. Oftez.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Nu-mi căutaţi în timpuri rădăcini
Şi nici vre-un rang să-mi aşezaţi povară,
Căci nu-mi cunosc nici rude, nici vecini,
Eu m-am născut aici a doua oară.

Doar el, cuvântul, îmi cunoaşte mersul,
Vorbeşte-i blând şi-ascultă-l cu răbdare;
Povestea mea o ştie numai versul,
E-atât de mic şi totuşi mult prea mare.

Mi-am rătăcit destinul în cuvinte
Şi le-am întors cuvânt după cuvânt;
Îmi răscolesc aducerile-aminte,
Dar n-am să ştiu vreodată cine sunt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are înlăuntrul său harul iubirii; el trebuie să iubească şi trăieşte pentru această raţiune. Dar ţinta iubirii sale diferă: unul iubeşte aurul, altul ştiinţa, unul arta, un altul plăcerile, un altul, şi pe acela îl plâng cel mai mult, se iubeşte pe sine. Dar câţi rămân care să iubească semenii? Şi acestui mic număr de aleşi ce le rămâne de iubit? Oamenii care nu-i vor iubi şi nici măcar înţelege vreodată. Ei se vor zbate mult timp în gol, căutând o inimă în care să-şi verse preaplinul lăuntrului lor. Nu o vor afla; unora li se vor frânge inima; se vor stinge tânjind; alţii se vor retrage în sinea lor ca mine.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult!

Prea mult aţi furat,
V-aţi înfruptat din mine,
Ca nişte corbi nebuni,
Flămânzi de albumine.

Lăsaţi poemul meu,
Voi corbi cu clonţ de vultur,
Ajunge-un Prometeu,
Eu nu rănesc, nu tulbur!

Prea mult amatorism,
Prea trist şi derizoriu,
Nu însemnaţi nimic,
Cloncani de promontoriu.

V-am tot îngăduit,
V-aţi cocoţat pe mine,
Este deja prea mult,
Ridicoli fiecine!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt doar ca ele

Femeile sunt ca vulcanul,
Care erupe când vrea dânsul;
Când râd prea mult, le-apucă plânsul,
Când plâng prea mult, îşi pierd aleanul;
De-atâta plâns, le umflă râsul,
De-atât alean, golesc oceanul.

Dar ele-s forţa lor lumească
Şi fac ce vor cu ce vor ele,
Nu au nici ţărmuri nici zăbrele,
Nici ceas de-l rău, nici gânduri rele,
Ci doar o poală de surcele
S-aprindă-un foc să se-încălzească.

Un rug cu ochi de semanteme,
Sau doar o singură scânteie,
În vechi palate şi-n bordeie
Ca o mirabilă idee
Din focul sacru de femeie,
Aprins pe-acelaşi vechi dileme.

Şi ard cu jar cum ard tăciunii,
Se coc ca strugurii din vie,
Sunt tot mereu ce vor să fie:
Un râu frumos cu apă vie
În zori, la prânz şi la chindie
În soare sau în umbra lunii.

Dar sunt frumoase, luare-ar luna,
N-ai vrea să vezi pe rug niciuna.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!