Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Aseară pe asfințit

Aseară, pe asfințit,
Mandră stea ne-a răsărit.
După care noi ne-am dus,
Să-l căutăm pe Iisus.

Pe fiuțul Mariei,
În pământul Galileii.
Zice-se că, Maria
Din casă-n casă umbla,
Să nască pe Mesia.

Și-ntr-o peșteră a intrat,
De nimeni nu s-a 'ntrebat.
Aici Domnul s-a născut,
Ce l-am așteptat demult.

Îngerii, cu flori în mână,
Împletesc mandră cunună.
Pe cunună-i scris frumos,
Astăzi s-a născut Hristos.

folclor românesc
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Deschide ușa, creștine

Deschide ușa creștine [bis]
Că venim din nou la tine. [bis]
Drumu-i lung și-am obosit, [bis]
De departe am venit. [bis]

Că la Viflaem am fost,
Unde s-a născut Hristos
Și-am văzut și pe-a sa mamă,
Pe care Maria-o cheamă.

Cum umbla din casă-n casă
Ca pe fiul său să nască.
Umbla-n sus și umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos.

Umbla-n jos și umbla-n sus
Ca să nască pe Isus.
Roată, roată prin cetate,
Case, hanuri, pline toate.

Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Și-acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos.

Cete de îngeri coboară
Staulul îl înconjoară.
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.

Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos,
Care cu puterea sa
Va împărăți lumea

Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Tuturor cu bucurie
Și de mare veselie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu auzi, îngerii cântă

Slavă-n locuri preaînalte
Pace pe întreg pământ
A cântat oastea cerească
Într-un glas frumosul cânt
Marea noastră bucurie
Îngerul a răspândit
S-a născut Mântuitorul
Glorie, fie mărit.
Oameni buni, lăsați averea
Astăzi S-a născut Isus
S-a împlinit și profeția
Ce profetul el a spus.
Pacea lumii e în lume
Mergeți frați la răspândii
S-a născut speranța vieți
Mesia ce va veni.
Vezi natura e preasfântă
Azi și tu o poți privi
S-a născut Ocrotitorul
Ce creștini-i va iubi.
Nu auzi în a ta minte
Fredonând un cor frumos
Îngerii pe Domnu-L cântă
- Astăzi s-a născut Hristos -

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În orașul Viflăem

În orașul Viflăem
Veniți toți ca să vedem
Că astăzi ni s-a născut

Domnul cel făr' de-nceput
Și astăzi s-a împlinit
Pre cum a fost prorocit

se va naște Hristos,
Mesia, chip luminos,
Din fecioara Maria.

Trei crai de la răsărit
La-nchinare au venit,
Daruri scumpe aducând.

Și cu îngerii cântând:
"Mărire lui Dumnezeu,
Lui Hristos, fiului său".

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sosit-a praznicul iar

Sosit-a praznicul iar
De care ne bucurăm
Că Isus din cer coboară
Să se nască-n Viflaem [bis]

Din Maria, Maica sfântă,
Mama lui Dumnezeu
N-are loc să se-odihnească,
Să nască pe fiul său.

Ea umblă din casă-n casă
Și nimenea n-o lăsa
Ea bătea din poartă-n poartă,
Până din oraș ieșea

La păstori cum ei sosiră
După ce se odihniră
Cerul frumos strălucea,
De o stea ce răsărea

Ei mergeau pe drum plângând,
Sfântul Iosif și zicând:
"Eu mai văd departe-n zare
Noi vom merge pe-o cărare"

Steaua de la răsărit
Se duce spre asfințit
le-arate la magi locul
Unde s-a născut Hristosul

Să se bucure oricine
De nașterea lui Hristos
ne-a scos din focul veșnic
Dupa cum proroci-au spus

Să se roage lumea-ntreagă
Împăratului ceresc
trimită pacea sfântă
La tot neamul omenesc

Scapă Doamne cu tărie
Pe toți cari se roagă ție
Iar praznicul luminat
Cari cu drag l-am așteptat

Noi dorim ca să vă fie
La mulți ani cu bucurie
La mulți ani s-aveți noroc
De nașterea lui Hristos

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cerul și pământul

Cerul și pământul este-n sărbătoare,
S-a născut Mesia, marele Împărat,
Pruncul sfânt promis, Lui să-I dăm onoare,
Fie-n veci de veci binecuvântat.

Peste tot răsună imnuri minunate,
Glorie, Osana, s-a născut Isus,
Se aud cântări, voci binecuvântate,
Bucurie sfântă la toți ne-a adus.

Cor de îngeri cântă, ceru-ntreg răsună,
Mare-i bucuria-n cer și pe pământ,
Prin a lor cântare aduc vestea bună,
S-a născut Mesia, Isus, Domn preasfânt.

Cerul strălucește, raze minunate,
Lumină divină de la Dumnezeu,
Mii de îngeri cântă, glasul lor străbate,
Cerul și pământul, pentru Fiul Său.

S-a născut Mesia, o, ce bucurie,
cântăm și noi cu îngerii în cor,
Slavă și onoare, Lui în veci să-i fie,
El e al nostru Mire și Mântuitor.
Amin

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-a născut Domnul

Auzit-am, auzit
s-a născut Domnul sfânt
În ieslea boilor
În turișul oilor

În paiele grâului,
În ogrinjii fânului,
Și la apa lui Iordan
Tot pe drum de măghiran

Acolo s-a botezat
De Ioan cel preacurat,
Frumos nume i-au aflat,
Isus Hristos împărat.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urare de Crăciun

Astăzi este Sărbătoare
Sărbătoarea de Crăciun:
Voioșie foarte mare
Rod al Domnului cel Bun.

Este mare Sărbătoare
Și-am plecat la colindat:
răsară "zi" cu "soare"
Așa cum s-a arătat.

Vin colindători - copii
Astăzi să colinde-n lume:
Fiice, și feciori, în mii
Urări "Culte" să răsune.

Tot urând azi pe la case
Isus Domnul S-a "născut"
Noi v-aducem "vești" frumoase:
Grâul "zilei" în "sărut".

Urăm Domnului "mulți ani"
Rodul Lui să dăinuiască
Avem nevoi mari de bani:
Pământul să ne rodească.

Este mare Sărbătoare!
Tot Pământul s-a trezit:
Oameni, și Pământ, și Soare
Totu-i astăzi înverzit.

În urarea Lui cea Sfântă
Coborâm și colindăm
Urare - copii cuvântă:
Pe Domnul să-L cuvântăm.

Omăt mare iarna are
Este mare bogăție:
Zile multe azi sub soare
Îmbătate-n veselie.

Isus Domnul S-a "născut"
Lumea "El" să mânuiască
Este cel mai scump "sărut":
Voioși, Fiice, Fii, să-I crească.

Oamenii cu mic și mare
Astăzi "nașterea"-I vestesc
răsară ca o floare
Traiul nostru românesc.

Rai e "azi" în România:
Este-n mare Sărbătoare
Domnul, este Veselia:
Este Răsărit de Soare.

Domnul Isus, Născut este
Oamenii "azi" î-L vestesc
Isus Domnul, ne iubește:
Bani și Aurul ceresc.

Astăzi L-am vestit pe Domnul
Noi î-I mulțumim frumos
Isus, își iubește omul:
Isus, îi Domnul Hristos

poezie de din Cartea mea de poezie, volumul I (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-u călătorit
Și pe cale cum mergeau
Steaua 'nainte vedeau

Iar când stau de odihneau
Steaua încă așteptau.
Până la Irod au ajuns
Steaua-atunci li s-a ascuns

De aici dac-au plecat
Steaua iar s-a arătat,
Și au mers pân-au stătut
Unde Hristos s-a născut

Magii-atunci s-au bucurat
În peșteră au intrat,
Domnului s-au închinat
Ca unui mare-mpărat.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți azi toți credincioșii

Veniți azi toți credincioșii
săltăm, să săltăm [bis]
De nașterea lui Hristos
Ne bucurăm [bis]

Căci el azi în Viflaem
S-a născut, s-a născut
După cum au zis prorocii
Mai demult.

În ieslea dobitocească
S-a culcat, s-a culcat,
Ca un prunc mic
În scutece înfășat.

Îngeri și păstori cântare
I-au adus, i-au adus
Și noi sa-i cântăm mărire
Întru cel de sus.

Trei crai de la răsărit
Au venit, au venit
Aur, smirnă și tămâie
I-au dăruit

Pace și bună-nvoire
Pe pământ, pe pământ
Căci azi s-a născut în iesle
Domnul sfânt.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi se vestește

Astăzi se vestește
Și se preamărește
Zi veselitoare
Lumii de sub soare

Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput,
Domnu' Iisus Hristos,
Fiul cel Frumos

Dintr-o fecioriță
Plină de credânță
La noi a venit
Și s-a oferit

Ca să ne sloboază
Strălucită rază
Din poarta cea mare
Fără desfătare

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Crăciunul

Astăzi, de la Betleem,
Domnul ne trimite-un semn,
În acel frumos sălăș
Chiar pe al său copilaș.
Însă Irod împărat,
Aflând, s-a înfuriat.
Și a dat o lege-n care
Toți pruncii să îi omoare.
Prunci de la doi ani în jos,
Să-l omoare pe Hristos.
Atunci Iosif și Maria,
Săvârșind călătoria,
Pe acel pământ prea sfânt,
În țara numită Egipt,
Au plecat ca să vestească
Și maica pruncul să-și nască.
N-avea pat și scutecel,
Numai ieslea vitelor,
În care s-a născut El,
Al lumii Mântuitor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți, neamurilor

Veniți, neamurilor toate, să-i cântăm să-i cântăm;
Pe Cristos Mântuitorul să-l lăudăm,
Pe Cristos Mântuitorul să-l lăudăm.

Că la Betleem el astăzi a venit
După cum de mult prorocii au vestit.

Din Maria Preacurata s-a născut,
Pentru lume mântuire s-a făcut.

Într-o peșteră în iesle s-a culcat,
Și în scutece sărace s-a înfășat.

Fie-n ceruri preamărire Celui Sfânt
Pace fie între oameni pe pământ.

Păstorașii într-un cuget îl slăvesc,
Și cerescului Părinte mulțumesc.

De la răsărit și craii se ivesc,
Aur, smirnă și tămâie-i dăruiesc.

Pe Maria, Maica Sfântă o cinstim
Și pe Fiul ei, Mesia-l preamărim.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Isus Hristos Mesia

În Isus Hristos Mesia noi de aici ne-am ancorat
Și Lui i-am predat ființa căci viață El ne-a dat
Lui i-aducem osanale și Numele-i preamărim
Căci ni-e Domn în veșnicie și pe El noi îl iubim
De păcat nelegiuire numai Isus ne-a spălat
Și în marea Lui iubire cu Duh Sfânt ne-a botezat
În Isus ni se oferă tot ce-i bun și e frumos
El ne e pe veci salvarea — Mirele cel glorios
În lumina mântuirii prin credință ne-a zidit
Să-i cântăm dar azi Ființa căci Domnul ne-a mântuit
În Isus Hristos Mesia ni s-a dat aici menirea
El e viața nostră vie ne e stânca și iubirea
Evanghelia Lui Sfântă ne e astăzi căpătâi
Și noi ne luptăm aici s-avem dragostea dintâi
Domnul este Dumnezeu și prin El noi biruim
Fii ai Tatălui cel Sfânt pentru veci de veci să fim
Îl rugăm dar pe Mesiane fie-n veci salvare
Vrem prin El în veșnicie s-avem parte de-ndurare
În lumina mântuirii Isus dar să ne zidească
Și pe toți ce îl iubim Domnulne mântuiască
Glorie dar Lui Hristos slavă cinste și onoare
Căci doar El ne este stânca prin care avem salvare
29 octombrie 2021 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Și-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim

Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraș ei au căutat
Și pe toți au întrebat

"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Și lui să ne închinăm"

Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Și în taină i-a întrebat

Zicând: "Mergeți de aflați
Și venind mă înștiințați
merg să mă-nchin și eu
Ca unuia Dumnezeu"

Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Și-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.

Cu daruri s-au închinat
Și cu toți s-au bucurat
Iar 'napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.

Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Și-n Viflaem a intrat
Pe toți pruncii i-a tăiat

De la doi ani mai în jos,
Să-l taie și pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Creștinilor noi astăzi

Creștinilor noi astăzi
Un praznic mare-avem
Ca să-l putem cunoaște,
Veniți la Viflaim!

a născut în lume
Pe-acel ce-l așteptam,
Maria, Maica Sfântă,
Veniți ca să-l vedem!

Pe paie, între vite,
Iisus este străin,
Să-i ducem și noi daruri
Veniți la Viflaim!

mergem cu păstorii
Și să Îl preamărim,
Ca pentru noi el s-a născut,
Veniți la Viflaim!

Creștinilor, noi astăzi
Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire
Veniți la Viflaim!

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Și dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minți cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut și vezi dacă în lipsa minții corpul știe asta? În leșin știi tu te-ai născut? Dar un animal știe el câți ani are?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi s-a născut Hristos

Astăzi s-a născut Hristos
Mesia, chip luminos
Lăudați și cântați
și vă bucurați

Mititel și-nfășățel
În scutec de bumbăcel,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.

Maica Sfântă îi zâmbește
Și cu dragoste-L privește,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.

Cine-Ți va asculta povața
Își va mântui viața,
Lăudați și cântati
și vă bucurați.

Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Lăudați și cântați
și vă bucurați.

folclor românesc
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, ce veste minunată!

O ce veste minunată
În Betleem s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput
Cum au spus prorocii.

Că la Betleem Maria,
Săvârșind călătoria,
Într-un mic sălaș,
Lâng-acel oraș
A născut pe Mesia

Pe Fiul în al său nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Și să crească,
Să ne mântuiască.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Leru-i ler

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Și cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână

Leru-i ler

Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut

Leru-i ler

Celui care-adus lumină
Și peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer

Leru-i ler

Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se-nchină,
Steaua Domnului lumină

Leru-i ler

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toată legea creștinească

Toată legea creștinească
Astăzise veselească
stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Și străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veșnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Și să facă o mântuire
De la veșnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Și cu celălalți cu toții,
Următori ai lumii, nepoții
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus și miazănoapte
Era întuneric foarte
Și-n părțile luminate
Precum și la miazănoapte
s-a născut pe pământ
Astăzi Mesia cel sfânt.
Ei au alergat să vadă
De ce e atâta rază
Și l-au aflat înfășat
Pruncul în iesle culcat,
Iar Fecioara lăudată
Lângă el sta suparată
Căci în Viflaem oraș
Nu și-o căpătat sălaș.
Și-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos pe pământ.
Irod, marele-mpărat
Auzind s-a supărat,
Din vorba celor trei crai
S-a făcut un mare vai
El toți pruncii i-a tăiat
Câți imprejur au aflat.
Găndită cu tiranie
Fiind mare la mânie
Gândită fară folos
taie și pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat,
Tatăl sfânt l-a apărat
Căci un înger i-a trimis
De-a spus lui Iosif in vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre fiul lui Dumnezeu
Si-a zis către Maria
De s-a dus în Iudeia.
Până la Egipt s-aud dus
Cu dulcele prunc Isus.
Și-a scăpat de moarte grea
Pe care Irod făcea.
Noi dorim ca să vă fie
La mulți ani cu bucurie
La mulți ani s-aveți noroc
De nașterea lui Hristos.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194660 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!