Vorbe, vorbe, vorbe

Spun acei vorbalagii, că vorba este sfântă.
Spun şi alţi palavragii, că şi mutul o cuvântă.
O fi sau nu adevărat, eu nu ştiu ce să vă spun.
Poate cei ce-au cuvântat, vor spune că sunt nebun.
Ei, bine, eu îndrăznesc să spun, cu multă obrăznicie;
Dacă cuvântu-i românesc, poartă-, n suflet bucurie.
Dorul de părinţi alină, dorul de fraţi, de surori.
Ne toarnă-n suflet lumină, chiar când plângem uneori.
Cuvântul strigat la nuntă, aduce multă veselie,
Strânge-n jurui lume multă, ce chiuie de bucurie.
La botez îi zici cumătru celui ce te însoţeşte.
Care-ţi creştinează fătul şi în braţe-l linişteşte.
Vorba-i vorbă şi la moarte, că şi-acolo se rosteşte.
O spune atât cât poate, baba care ne boceşte.
Astfel vorbele se-adună în gura noastră, a tuturor,
Când le rostim împreună, traiul este mai uşor.
E ştiut că dacă-n viaţă, limba pe care o vorbim,
E rostită cum se învaţă, tot ce dorim, împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (16 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ta

Dacă ai:
multă bucurie,
multă lumină,
multă sănătate,
multe flori,
multe împliniri,
dar mai ales
multă iubire,
eşti un om fericit.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

Unii spun: Apocalipsa
aduce sfârşitul lumii.
Alţi care nu duc lipsa
raţiunii-înţelepciunii,
spun că viaţa nu dispare
cât pe lume va fi soare.
Apocalipsă e atunci
când moartea îţi face brânci,
în groapa întunecată
cu zăbrele ferecată.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe bune, vorbe rele

Există în lume,
vorbe bune,
vorbe rele.
Recunosc:
vorbe bune,
dar şi rele,
aparţin şi gurii mele.
Vorbele bune,
au menirea să ne-adune.
Vorbele rele,
au menirea să ne-înşele.

Că sunt rele,
că sunt bune,
eu aicea le voi spune:

Când omul a apărut
Ca fiinţă pe pământ,
Nu ştia ca să vorbească
Limba noastră, omenească.
Nu articula niciun cuvânt.
Doar sunete scotea în vânt.
Pe când acum, doamne fereşte!
Multe mai sporovăieşte.
Câte-n lună şi în stele,
Vorbe bune, vorbe rele.
Unii spun vorbe-înţelepte,
Oamenii să se îndrepte.
Alţii rostesc vorbe rele
Ca să facă rău cu ele.
Unele te perie,
altele te sperie.
Unele te laudă,
altele te fraudă.
Rar întâlneşti câte una
Să ocolească minciuna.
Multe ascund adevărul
Că ţi se zbârleşte părul.
Sufletul ţi se-înspăimântă
Când auzi ce se cuvântă.
Dar staţi. Să nu ne speriem,
Că în limba noastră-avem
Şi destule vorbe bune,
Pe care omul le spune.
E drept că întâlnim mai rar,
Printre noi un cărturar,
Să ne-înveţe să vorbim
În limba-în care grăim.
Să ne-înveţe s-o păstrăm
Şi corect s-o cuvântăm.
Că, limba nostră e ca mierea.
Ea ne este toată-averea.
Dacă grăim doar vorbe bune,
Binele o să ne-adune.
De vorbe rele să fugim,
Nicicând să nu le rostim!

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.
Aş vrea să-ţi scriu cu mâna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.
Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Când nu mai poţi nici spune şi nici plânge
Să simţi inima mea ca pe a ta...

poezie de Savatie Bastovoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun dar n-o să-ţi spun cât doare,
Şi plec de lângă tot ce mi-am dorit,
Pentru că-n loc de albe lăcrimioare
Numai ciulini şi chin mi-ai oferit.

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi-am în priviri doar nori fără sfârşit
Din care curg de-atâta vreme lacrimi
Încât şi-o crimă cred c-am ispăşit

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte
Pe care nimeni nu le-a auzit
Mă duc spre lumea-n care se mai poate
Să sper că fericirea n-a surzit.

Adio-ti spun sfidând orice suspine,
La tine nu mai vreau să mă gândesc,
Iar când fantoma amintirii vine
Să uit că te-am iubit şi te iubesc.

Adio-ţi spun, dar plânsul mă orbeşte
Şi tare-aş vrea să ştii cât nu-i târziu,
Că uneori şi dragostea sfârşeşte
Când cu dispreţ o arzi şi cu pustiu.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul vieţii tale

Păstrează cinstea,
Iubeşte frumosul.
Spune adevărul,
Dovedeşte respect.
Dacă nu ai aceste însuşiri,
eşti cel mai sărac om.
Om, te poţi numi
când toate-acestea,
te vor defini.
Crezul vieţii tale fie
lumina faptelor bune.
Vei strânge-n suflet bucurie.
Aşa înţeleptul spune.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi părinţii sunt bine intenţionaţi şi spun bine tot adevărul copiilor lor, numai că cei care nu-l şi pun în practică, permit prin aceasta copiilor să interpreteze cum vor vorbele bine intenţionate ale părinţilor lor palavragii...

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Şi plâng şi nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun, dar...

Adio-ţi spun, dar ştii prea bine,
Că sunt minciuni, sunt vorbe-n vânt,
Oriunde pleci rămâi cu mine,
Chiar şi la capăt de pământ...

În amintiri am să-ţi găsesc,
Ochii şi privirea-aceea,
Deşi n-o să-ţi mai zăresc,
Paşii-ţi, străbătând aleea...

În poze vechi din vechi albume,
Totu-i la fel, nimic schimbat,
De-ar şti Trecutul, multe-ar spune,
Şi te-ar certa că m-ai uitat...

Prin suflet tot o să te plimbi,
Chiar dacă pleci cu tot, cu toate,
Asta nu poţi ca s-o schimbi,
Asta? Nimenea nu poate...

Adio-ţi spun, dar tare-aş vrea,
Să-ţi aminteşti dorul şi dragul,
M-aş face zid la uşa mea,
Să te opresc, să nu-mi treci pragul...

Dar cine-s eu să-ţi stau în cale?
O oarecare, vrei să spui?
Deciziile sunt ale tale,
Deşi le plâng cu stropi căprui...

Degeaba pleci, căci amintirea,
Rămâne-n inimă etern,
Tot ce eşti tu, visul, iubirea,
Îmi sunt cicatrici pe stern...

Adio-ţi spun, dar ştii prea bine,
M-aş face zid la uşa mea,
Să mai rămâi, rămâi cu mine,
Adio-ţi spun, dar... nu pleca!

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o poveste a vorbei

Multe se mai spune-n lume,
Multe vreau să spun şi eu.
Dacă sunt rele sau bune,
Voi sunteţi criticul meu.
Se spune că...
Surdul nu aude, dar le potriveşte.
Orbul nu vede, dar le nimereşte.
Prostul nu e prost degeaba,
La leneş nu-i place treaba.
Vânătorul, din ţânţar face armăsar.
Că minte n-are habar.
Pescarul are doar minciuni în cap.
La el, cât muntele e un crap.
Despre deştept, ce să spunem?
Cu ăsta, zău, nu ne punem.
El spune că era să moară, şi a murit,
Că mai apoi s-a-mbolnăvit,
Că luna nu este pe cer,
Este la el în şifonier.
Că dacă omul se culcă,
A doua zi nu mai mâncă.
Îi rugineşte gâtul când bea apă.
El numai cu vin se adapă.
Pentru el, munca e bună
Numai atunci când o adună.
De muncit el nu munceşte,
Zice că muncind, sfârşeşte.
Spune că e mult mai bine
Să doarmă azi, să doarmă mâine,
Că la muncă, geaba vii, geaba te duci,
Geaba rupi acei papuci.
Cel mai bine-i pentru om
Să aibă toată viaţa somn.
Că şi-aşa ne trece viaţa
Şi ni se răceşte faţa.
Deşteptul, cu foc ne spune
Că părăsind astă lume,
Ne pregătim, prin reîncarnare
Pentru o viaţă viitoare.
Hai să-i punem o-ntrebare:
- Care viaţă, frăţioare?
Hai, să nu ne mai minţim,
Că doar una avem sub soare.
Pe asta-i bine s-o trăim,
Pământul să-l moştenim
Şi visele să împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dor

Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.
A fost, este şi va fi
mereu dorul inimii.
Dorul de mamă, de tată,
nu va pieri niciodată.
Dorul de frate, de soră
e prezent în orice oră.
Dorul de fata iubită
niciodată nu se uită.
Cu tot răul ce e-n lume în lume,
dorul de viaţă rămâne.
Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!