Bine şi Rău

Omul ca operă a lui Dumnezeu
făcut din lut şi frământat de mâinile Lui
s-a trezit într-o zi cu conoştinţa binelui şi răului
primită prin gustarea mărului
la îndemnul şarpelui, amăgitorului,
care şiretul bănuia, că sărmanul
nu va şti ce să facă cu ea.
Noi şi azi ne gândim... dacă Adam...
ar fi fost mai atent cu nevasta
nu l-ar mai fi lovit năpasta.
Dar aşa dragii mei privitori
a trebuit să-şi schimbe viaţa,
să se trezească în fiecare zi în zori
să iasă din Rai, să lucreze pământul
şi să înţeleagă că în Rai unde,
nu ridica nici un pai, nu mai era loc pentru el
şi a învăţat-o şi pe Eva să facă la fel.
Să vâneze, să facă rost de mâncare
să împletească haine din fibre vegetale
să lucreze pentru iarnă piei de animale.
S-au dus timpurile când umblau goi prin Rai
hrănindu-se cu Cuvântul, ascultând
fără de cunoştinţă despre Rău şi Bine
fără nici un gând...

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.

Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
"Asta e viaţa!" a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.

Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.

Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorbă, nicio poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.

Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.

Mai poţi căsca de lene, iarăşi,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi-au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.

Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăţiei nu-l iartă să facă o călătorie aşa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară aşi! unde vrea să ştie pocitul de toate astea! El o ţinea una, să-i aducă pe fata lui Verdeş împărat, dacă vrea să scape de ponosul de tâlhar, de călcător de drepturile altuia, şi să rămâie cu sufletul în oase. Aleodor se ştia vinovat. Deşi fără voia lui, dară ştia că a făcut un păcat de a călcat pe moşia slutului. Mai ştia iară că de omul dracului, să dai şi să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop ştia că, deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-şi ţie cuvântul, ca unul ce era om de omenie.

Petre Ispirescu în Aleodor împărat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioru-su a moştenit toată averea şi când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viaţă de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie şi arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede şi nu i-au mai rămas decât patru bănuţi de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi şi o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să ştie de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul aşa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: "Fă-ţi bagajul!" Dar el n-avea ce bagaj să-şi facă şi de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

Hans Christian Andersen în Cufărul zburător
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigur nu azi...

Poate nu azi, iubire...
Poate nu azi, dar mâine,
Sigur voi deveni
"Povară" pentru tine!

De fapt, ce tot vorbesc:
Deja sunt o "povară",
Dar nu pentru "firesc",
Ci pentru-o lume chioară!

O lume fără suflet,
Ce se-nchină la bani,
O lume fără cuget,
Ce-şi bate joc de ani.

De ură până-n creştet,
Dotată, din picioare -
Lipsită de "concret"...
Şi cu o gură mare.

O gură care poate,
Să strice pe oricine!
Şi orice calitate
Să o facă ruine.

O gură care poate,
Chiar şi pe tine, fată -
Să te facă să uiţi,
Că nu eşti idioată.

Să te facă să vrei,
Să nu mai fii la fel
Şi să depinzi de ei,
De cei fără un ţel.

Să pui preţ pe nimicuri -
Pe tot ce nu contează...
Să uiţi să te mai bucuri,
De orice fel de rază...

Să te facă să vrei,
Să mă urăşti, iubito,
Pentru că nu-s ca ei...
Viaţa, nu am mimat-o!

Şi nici nu am de gând,
Să fiu vreodată-n rând,
Cu aceşti omuleţi
Ce-ar vrea să nu m-accepţi,

Dar sper să fie bine
Într-un final, iubire!
Şi să rămâi cu mine,
Să n-ajungi să te pierzi
În primul rând, pe tine!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea umorului

Care jumătate a bărbatului?
Partea văzută, sau nevăzută,
aleatorie, sau selectată,
şi de ce jumătate când
doar o coastă s-a folosit
ca să fie alungat din rai!?
Oricum, jumătate din mormânt
bărbatul ocupă primul,
să revină fericit în rai
unde a fost cândva întreg!
Iar corul jelitoarelor
amintesc toate calităţile
sărmanului misogin,
care nici colivă nu ştia să facă,
spre veşnica pomenire.

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul din vecini

Când Eva şi Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Şarpele dansa din şolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.

Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.

Domnul, o, Preabunul, a încuviinţat
Şi-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun la alţii chiar dacă are spini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Adam şi Eva duc trai pe vătrai,
În vremea-n care stau cuminţi în Rai,
Până când ea netoată, el neghiob,
Tot legănându-se într-un scrânciob,
Crezând că Domnul trage aghioase
Şi n-o să vadă ce se întâmplase,
Ea-ntinse mâna şi luă o poamă
Ce era interzisă, bag de seamă,
Şi-i dete lui Adam o-mbucătură,
Că-l năucise, meliţând din gură.
Nici bine gustul el nu îl aflase,
Că Domnul lângă ei se-nfiinţase
Şi vru să afle de la ei povestea;
De unde vin pornirile acestea.
Eva spuse că şarpele-o-nşelase,
Cu dulci făgăduinţi o încântase.
Luase poama şi momind perechea,
De pe atunci îi apucase strechea.
Cine era de vină nu se spuse;
Ea se cam fofila, el nu ştiuse.
Pe şarpe amândoi au tăbărât,
Că-n treaba asta coada şi-a vârât.
Şi înflorind de zor acea minciună,
Îşi cântau unul altuia în strună,
Până lui Dumnezeu i s-a urât,
Lăsându-l pe Adam cu măru-n gât.
- Voi mi-aţi călcat porunca mult prea iute,
Spunând acum şi vrute şi nevrute.
Nu fapta, cât minciuna gogonată,
Nu pot s-o fac uitată, sau iertată.
Multe pretexte, vorbe în doi peri,
Uitând că nu m-am născut nici eu ieri.
Nu v-a fost bine-n Rai, stând amândoi,
Scutiţi de griji, necazuri şi nevoi.
S-au lamentat: - Nu ăsta-i adevărul,
Ci şarpele ne-a ispitit cu mărul!
Cum Domnul n-a vroit în Rai gâlceavă,
I-a azvârlit pe amândoi în pleavă.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Şi trăiam ca-n paradis.

Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colţ de rai.

Din când în când îmi amintesc,
Aş vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.

poezie de Dumitru Delcă (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mama dracului a fost nenorocitul de politician interesat de "sănătatea oamenilor", când singurul interes a fost pentru propria lui minte, mai exact Pentru Propriul lui interes? Piei Satană! Prostii, naivii, chiar cred că sunt interesaţi să îţi facă ţie şosele - de ce dracu trebuie să plăteşti 100 ca să lucreze, cinci, nu ştiu – spitale, medicamente pentru bătrâni, pensii, etc,. Rahat cu apă rece! Mintea, domnilor, e interesată doar de propriile ei gânduri, nu mai poate ea de vulg...

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii mă întreabă dacă un dumnezeu a creat universul, eu le spun că acea întrebare în sine este fără sens. Timpul nu a existat înainte de big bang, aşa că nu există timp în care dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului; Pământul este o sferă; nu are o margine; aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil. Fiecare dintre noi este liber să creadă ce vrea, şi este punctul meu de vedere că cea mai simplă explicaţie este că nu există nici un dumnezeu. Nimeni nu a creat universul nostru, şi nimeni nu ne dirijează destinul. Asta mă duce spre o realizare profundă; Probabil că nu există rai, şi nici viaţă după moarte. Avem doar această viaţă ca să apreciem marele design al universului, şi pentru aceasta eu sunt extrem de recunoscător.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!