Toate pânzele...
Te-am așteptat în colț, la florărie, te-am așteptat pe gard, la cimitir, te-am așteptat cu teamă, cu furie, cu zâmbete și-un fir de trandafir.
Te-am așteptat la prânz, la ceai, la cină, te-am așteptat la mall, la mic dejun, te-am așteptat o zi, un an-lumină, te-am așteptat de Paște, de Crăciun.
Te-am așteptat în gară la Sinaia, te-am așteptat la Pontul Euxin, te-am așteptat, cu toată hărmălaia, în liniște, la un pahar de vin.
Te-am așteptat pe muntele Găina, la Sighișoara și în Retezat, te-am așteptat când înverzea pădurea, când crengile de frunze au uitat.
Te-am așteptat prin peșteri și prin vreme, te-am așteptat la țărm de îndoieli, te-am așteptat cu toamna-n crizanteme, te-am așteptat cu iarna-n fulguieli.
Te-am așteptat din vară-n primăvară, din vârf de nas până la orizont, te-am așteptat ca raftul din cămară, ca indecisul, prețul cu discont.
Te-am așteptat cu toată așteptarea pe care-am fost setat să o accept, dar ai ales să nu trăiești, speranță, și nu mai are sens să te aștept.
poezie de Eduard Lupascu (6 aprilie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre trandafiri
- poezii despre speologie
- poezii despre păduri
- poezii despre primăvară
- poezii despre munți
Citate similare
Te-am așteptat
Și chiar atunci te-am așteptat...
Era ca zborul lin al unui porumbel
Ce-și întindea aripile de gânduri
Aterizând pe catargul îndepartat de țărmuri.
Te-am așteptat peste valul înspumat
De gânduri de iubire
Întinse spre o nava și trase în neștire
De speranțe în culori transparente.
Te-am așteptat chiar și așa
În disperata întindere neclară
Doar cu candoarea dragostei
Împraștiata uneori fără
Speranța reîntoarcerii la noi.
Te-ai transformat într-o furtună
Te-am așteptat și atât...
Mai mult... ai disparut...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre porumbei
- poezii despre inocență
- poezii despre gânduri
- poezii despre culori
- poezii despre aripi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Stând pe o banca goală
Te-am așteptat acolo,
stând pe banca aia goală.
Te-am așteptat în zori,
într-o zi, n-am ajuns niciodată
și în apus de soare
într-o zi s-a terminat,
înainte de-a începe.
Te-am așteptat pe tine,
atâta timp cât mâinile mele
au avut puterea de a strânge
imaginea ta.
Te-am așteptat pe tine,
atâta timp cât am hrănit
sufletul meu,
cu culorile speranței
și mintea mea,
cu durerea de memorie.
Te-am așteptat pe tine,
în diminețile proaspete
de primăvară,
cu cântatul păsărilor
în fundal de iarbă proaspătă
și rouă parfumată de flori.
Te-am așteptat acolo,
stând pe o bancă goală,
până a venit întunericul.
poezie de Eugenia Calancea (5 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre rouă, poezii despre păsări, poezii despre mâini sau poezii despre imagine
Te-am așteptat
Te-am așteptat în asta seară
Să ne iubim cu mult amor,
Dar tu n-ai venit...
Și iară mi-ai rânit sufletul visător!
Te-am așteptat în astă seară
Să-ți sărut obrazul fin,
Și să-ți spun că ești dulce ca mierea
Și amară ca un pelin.
Te-am așteptat în asta seară
Și te voi aștepta mereu,
Că tu ești ca Sfânta Fecioară,
Tu ești comoara sufletului meu!
poezie de Vladimir Potlog (6 ianuarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre sfinți, poezii despre seară, poezii despre miere, poezii despre comori sau poezii despre apicultură
Bine ai venit frumoasă toamnă
Bine ai venit din nou, frumoasă toamnă,
Pe meleagul meu cel drag.
Te-am așteptat cum așteaptă,
Un domn pe o doamnă,
Ca să-i sărute obrazul alb.
Te-am așteptat cu brațele deschise,
Te-am văzut venind pe drum.
Îmbrăcată în culori aprinse
Și parfumată cu cel mai frumos parfum.
Vreau să te cuprind în brațe
Și să îți zic bine ai venit.
Pe glia mea frumoasă,
Pe pământul meu iubit!
poezie de Vladimir Potlog (7 septembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre toamnă, poezii despre superlative, poezii despre alb sau poezii despre Pământ
Te-am așteptat ieri încă de dimineață...
Te-am așteptat ieri încă de dimineață,
Iar ei credeau că n-ai să vii,
Îți amintești vremea de sărbătoare?
Am ieșit afară doar în cămașă.
A venit și ziua de azi,
Ei au pregătit pentru noi un timp mohorât,
Era foarte târziu și ploua
Picăturile se prelingeau pe ramurile reci.
Fără o vorbă de alinare, lacrimile au izvorât...
poezie de Arseny Tarkovsky, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sărbători, poezii despre prezent, poezii despre ploaie, poezii despre dimineață sau poezii despre crengi
Ecou de romanță
S-a dus albastrul cer senin
Și primăvara s-a sfârșit -
Te-am așteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Și vara, și nopțile ei,
S-a dus, și câmpu-i veștejit -
Te-am așteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, și toamna a plecat,
Frunzișul tot e răvășit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai ști -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre tei, poezii despre noapte, poezii despre iarnă sau poezii despre albastru
Te-am așteptat azi-noapte ...
Te-am așteptat nerăbdător azi-noapte,
Să te strecori sub pleoapa unui vis,
Să mă alinți cu nemaispuse șoapte,
Crezând c-am așternutu-n Paradis.
La pândă-am stat în crucea nopții stranii,
Sperând că o să-mi tulburi visul meu,
Când voi găsi dulci picuri de grijanii
Pe gura ta, ce fi-va raiul meu...
Te-am așteptat cu-atâta-nfrigurare.
Și luna plină caii și-a strunit,
Dar zorii mi-au suflat în lumânare,
Văzând, iubito, că tu n-ai venit...
O noapte-ntreagă, rătăcind prin stele,
Le-am spus ce greu m-apasă dorul meu.
Promis-au că ne-or face-n cer castele,
Să fim vecini cu bunul Dumnezeu...
Cântând a viață și a deșteptare,
Cocoșii trâmbițează-o nouă zi.
Te-aștept în vis, în noaptea următoare,
Visând că-mbrățișați ne vom trezi.
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre vecini, poezii despre stele sau poezii despre lună plină
De ieri
Te-am așteptat pe plaja cu leandrii,
Într-un apus amenințat de sare,
Puteam să fim din nou iubiții tandrii,
Plecați de ieri definitiv pe mare.
Și totuși vara este regăsirea
Secundelor pierdute vinovat
Pe hărțile de stres unde iubirea
Este considerată un păcat.
Te-am așteptat până târziu pe plaja,
Ce străjuia un zâmbet în parcare,
Brodat cu infinitul alb de vraja
Iubiților plecați de ieri pe mare.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre stres, poezii despre secunde, poezii despre plajă sau poezii despre infinit
Ai buzunarele pline de primăvară... ah, ce mult te-am așteptat!
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre primăvară
Edward Cullen: Nici nu știi cât timp te-am așteptat.
replică din filmul artistic Amurg, scenariu de Melissa Rosenberg, după Stephenie Meyer
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp
Fără dor iubirea moare
În așteptarea îmbrățișării
Ecoul rătăcește în vedenii,
Inima-i buchet de sentimente,
Dimineața iese din muțenii.
Zburăm vindecător în vindecarea
Așteptărilor țesute-n duioșie,
Candela privirii se aprinde
În mirosul proaspăt de gutuie.
Ai venit? Te-am așteptat
În pragul meu țesut cu floricele,
Hai, pășește dar ai grijă,
Mânjit este cu smirnă și cu stele.
Promisiunea sângerează-n noi
Sub flacăra unui sărut profund,
Te-am așteptat cu nerăbdare,
În inimă cu grijă să te-ascund.
Nu vreau vedenii să apară
În orizontu-ntins precum o ață,
Sub el și când voi fi nisip,
Tu să mă vezi crâmpei de viață.
Până atunci te tot aștept
Din orice colțișor cu soare
Că doru-i sfânt întru iubire
Și fără dor iubirea moare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre promisiuni sau poezii despre nisip
Seara, în gând
O, cât de mult te-am așteptat
Să vii din nou, în pas treptat
Și să-mi aduci un tremurat,
Tu, vreme de-înnoptat.
Te-am așteptat ca stând pe spini
Cu dragoste ca să-mi alini
Durerea care, prin suspini,
O port printre străini.
Căci merg cu drag în amintire
Și port acolo,-n amorțire,
O datorie cu simțire
Îndeplinită din iubire
Ce-i numai pentru tine!
Doar ăsta-i gândul ce mă ține
Încă o zi lucid pe mine.
Și totul pentru tine.
Și dimineața mă-nfior
De câtă noapte-ntunecată
Am trăit iar și am trecut
De perioada încercată.
Cum faci din noapte, zi și iar
Din zi noapte se face,
Ce farmece sunt 'colo-n cer
Și câtă viață zace?
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere sau poezii despre amintiri
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre tăcere sau poezii despre plâns
astă seară am stat
sub teiul nostru bun
am citit poezii
și te-am așteptat să vii
catren de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie
În noaptea asta
Te-am așteptat cu sufletul
Și-n seara asta...
E sărbătoare pentru toată lumea.
O bocăncută am lăsat la ușă
Și-n gând eu te-am chemat în casă.
Aș vrea în bocăncută... câteva...
Și sănătate și liniște și pace,
Un gram de dragoste și-un vis...
Să nu duc lipsă de nimic.
Sau aripi mi-aș dori... să zbor...
Să las în urma dorul greu...
Nu vrei să fii tu "Moșul" meu?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre pace sau poezii despre metrologie
Mărăcine
Te-ai chinuit atîta, mărăcine,
Să scoți o floare și din tine.
Te-am așteptat un an, doi ani, cinci ani...
Și te-am ferit de sapă și cazma
Întru-nflorirea ta.
Toți oamenii spuneau: -Să-l dăm afară-.
Și-am lăsat vară după vară,
M-ai răsplătit de lunga așteptare,
Dîndu-mi cea mai frumoasă floare.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Tudor Arghezi despre timp, citate de Tudor Arghezi despre superlative, poezii despre răsplată, citate de Tudor Arghezi despre frumusețe, poezii despre flori sau citate de Tudor Arghezi despre flori
M-am îndrăgostit!
Când te-am văzut așa frumoasă,
Mi-am zis că poate mi se pare.
Abia am așteptat să ajung acasă,
Ca să te compar cu o floare...
epigramă de Ovidiu Kerekes (13 februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre iubire, epigrame despre frumusețe, epigrame despre flori sau epigrame despre acasă
Te-am pictat
Te-am pictat pe o coală de hârtie,
Te-am pictat pe o frunze de stejar.
Te-am pictat pe o lacrimă de iubire
Care a curs odată din ochii tăi frumoși de chihlimbar.
Te-am pictat pe o gutuie galbenă
Cum este soarele pe cer.
Dulce, amăruie ca și sărutul
Care deseori ți -l cer!
Te-am pictat pe o rază de lumină,
Te-am pictat pe o stea.
Căci tu ești a mea stăpână,
Te-am pictat chiar și pe inima mea!
poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre stejari, poezii despre pictură, poezii despre ochi, poezii despre lumină, poezii despre inimă sau poezii despre gutui
M-am îndrăgostit!
Când te-am văzut așa frumoasă,
Mi-am zis că poate mi se pare.
Abia am așteptat să ajung acasă,
Ca să te compar cu orice floare.
epigramă de Ovidiu Kerekes (13 februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare
Te-am așteptat, până-n zori,
noaptea toată.
Vinul lâncezi în urcior,
fu pâinea pe masă, uscată.
{i când a fost zi-ntr-adevăr
și-așa avea să rămână
mi-am scos cu o mână bătrână
floarea din păr.
poezie de Nina Cassian din Cearta cu haosul, Editura Minerva, București, 1993
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, citate de Nina Cassian despre păr, poezii despre pâine, citate de Nina Cassian despre noapte, citate de Nina Cassian despre flori sau poezii despre bătrânețe