Rimele

În clipele de lungă insomnie,
când ielele se-adună la izvor,
din geana ostenită-a unui nor
curg rimele pe coala de hârtie.

Ca să ajungă-n strofe elevate,
năvală dau la vârful de condei,
dar, năucit de falsele-i idei,
poetul le alungă pe-apucate.

Cu gândurile toate răvăşite,
de neuitări ce vin neîntrerupt,
devine pradă unui dor corupt
cu amintiri ţesute din ispite.

Dar retrezit de clipa ostenită,
la margine precară de motiv,
aduce rime noi în portativ
pe notele rescrise-ntr-o suită.

O muzică celestă de iubire
se-aude din poemul terminat,
printre diezi, poetul încurcat,
îşi caută bemolii în neştire.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 28.09.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat să-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări venite din trecut

Se-adună roua, devenită brume,
pe frunzele căzute din castani,
iar timpul reîntors depune ani
pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,
le readuc prin veacul legendar
să regăsesc în visul meu hoinar
parfumul amintirilor păstrate
prin vechile albume retrezite
din umbrele iubirilor târzii,
ce se revarsă-n fiecare zi
cu tolbele-ncărcate de ispite,
să mi le toarne seară după seară
în sufletul pătruns de infinit
sub vraja sacră-a unui dor venit
cu neuitări ce dau pe dinafară.

Pătruns de ele-adun nemărginirea
din clipele pe care le-am cernut
peste chemări venite din trecut
cu odele ce-mi cântă nemurirea.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Sfârşitul iernii, cu zăpezi rebele,
rămase lângă codrul desfrunzit,
s-a răzvrătit în gândurile mele
cu vechi probleme despre infinit,
se-ntorc acum, cu ecuaţii grele,
dintr-un trecut rămas nedesluşit.

Să le accept pe toate, împreună,
ar mai putea să-mi fie de folos? –
le simt cum răzvrătite se adună
şi-n suflet se aşază tot pe dos,
când zorile, la margine de lună,
se rup din geana unui nor pufos.

Las gândurile toate risipite,
chiar dincolo de minus infinit,
prin galaxii în cosmos adormite
la margine de timp încremenit,
de-a lungul nevăzutelor ispite
de care mă despart reconvertit.

Rămâi nedumerită-n urma mea
cu vechi închipuiri ce te reţin
pe marginile unui fals destin
uitat în colţul unui ciob de stea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul neiertării

Secretele lăsate la marginea uitării
pe rafturi nevăzute, întinse peste timp,
mai vin câteodată, cu valurile mării,
pe plaje fără visuri şi fără anotimp.

Ne-am întâlnit cu ele, era o iarnă rece
venită fără veste, cu vântul de la nord,
când trenul fără miză întârzia să plece
în aşteptarea surdă a unui fals acord.

Departe, la cazarmă, fanfara militară
ne amintea întruna că trenu-ntârziat,
în clipa fără oră, se va urni din gară,
lăsându-ne în cuget o urmă de păcat.

Păcatul neiertării ce încă ne aduce
o altă amintire la margine de gând,
pe notele fanfarei, venită la răscruce
să caute bemolii în râul fără prund.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului în reverie

E cuprins de reverie
Ca în fiecare seară,
În suflet ascunde o elegie
Din existenţa lui precară.

Înmoaie pana-n călimară
Şi ar vrea ceva să scrie,
Dar e cuprins de reverie
Ca în fiecare seară.

Nimeni n-are cum să ştie,
Poetul ce idei presară
Pe coala albă de hârtie,
Când el nu vrea să pară

Că-i cuprins de reverie...

rondel de Ioan Friciu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat s-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie şi, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!

E toamnă târzie şi parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte
citindu-mi aceleaşi poeme din nou.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 13.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
aduse de un dor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Din amintirile umbrite
setează visuri de amor,
cu neuitate dulci ispite
dintr-un trecut amăgitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

O muză sacră retrezită
de o metaforă în zbor
în cerc aduce o ursită
cu zâmbet cald-amăgitor.
Oare să fii chiar tu aceea
venită astăzi din trecut,
din toate fostele femeia
fără sfârşit, fără-nceput?

O, nicidecum, în astă eră –
eu sunt poetul altui veac...!
Îţi las un vers pe noptieră,
de vrei, cumva, să te împac.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul fără nume

ÎNSCRISUL FĂRĂ NUME
(Corneliu Neagu, 23.07.2022)
.
Curgea domol apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neştiută, în cântec de caval.
.
Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
în grabă retrezite din somnul fără vis,
îmi aduceau în cuget doar amintiri rebele
rămase îngropate la margini de abis.
.
Călare pe o rază, scăpată dintre creste
din luna adormită pe colţul unui dâmb,
soseau să-mi readucă o magică poveste
cu clipele jertfite în jurământul strâmb.
.
Se spune în poveste că vajnica ursită,
venită să citească înscrisul prorocit,
plecase fără veste, sedusă de-o ispită,
lăsând-ne uitarea pe gândul nerostit.
.
Înscrisul fără nume, rămas în amintire,
mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,
când orele rebele mă cheamă, în neştire,
la plaja-ndepărtată pe care ne-am iubit.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
înscrise pe nor stingher.
Din ritmurile lor celeste,
cu rime faste pe contur,
adună magică poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută
din rima unui vers rănit,
un geniu urcă în volută
pe brâul magic din zenit.
Lumină sacră se adună
pe chipul său netulburat,
ajung statuile-mpreună
să ţină de pe socluri sfat.

Cu amintirile umbrite
setează visuri de amor,
din neuitări ad-hoc găsite
într-un trecut răscolitor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
statuile-n rotonda mică
din poezii îşi fac altar.

O muză sacră retrezită
de o metaforă în zbor
în cerc aduce o ursită
cu zâmbet cald-amăgitor.
Oare să fi chiar tu aceea
venită astăzi din trecut,
din toate fostele femeia
fără sfârşit, fără-nceput?

O, nicidecum, în astă eră –
eu sunt poetul altui veac! –
însă de vrei să te împac,
îţi las un vers pe noptieră.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaiul necosit

Urcând pe plaiul încă necosit
am regăsit minunea căutată,
fâneţele cu chip împodobit
în florile ştiute de-altădată.
Din fiecare creşte un mister,
corolele adună stropi de aur,
ridică peste vreme către cer
mirajele din miticul tezaur.

Cu vraja trasă din adâncul lor
mă rătăcesc prin clipele uitate,
la marginile rupte dintr-un dor
în inimi de păduri întunecate.
Potecile cu doruri ne duceau
spre tainele crescute din iubire
în clipele în care se-adunau
îmbrăţişări venite în neştire.

De mă întind în iarba de pe plai,
în amintiri te văd ca altădată,
dar te ridici din locu-n care stai
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Rămas pe deal, cu sufletul rănit,
şi gândurile strânse în tăcere,
aud un vânt de toamnă rătăcit
ducând cu el regrete pasagere.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Şi visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!