Nu mă mai vreau vegetarian

Cum toate mi se par acuma fade,
Când toţi cei mici se vor mereu mai mari,
Cum sunt sătul de oameni cumsecade,
Cum fac să-nghit ceva parlamentari?

epigramă de Alexandru Hanganu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temere

Cum soacra mai răsuflă-abia-abia
Şi cum sfârşitul nu e prea departe,
Toţi cei din jur sunt speriaţi de moarte
Ca, nu cumva, să uite să o ia.

epigramă de Alexandru Hanganu din ziarul "Viaţa Buzăului" (17 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu epigrame?

Cum să las să-mi doarmă versul
Când mereu pe dos ni-i mersul
Cu atâţi veleitari,
Oameni mici în funcţii mari?!
Cum să nu scriu epigramă,
Cu atâţi neghiobi de seamă?!

hexagramă de George Budoi din Epigrame despre epigrame (16 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războaiele celor mari sunt duse de către cei mici. Cei din urmă vor crede în principiile celor mari, mai mult decât aceştia o vor face vreodată. Cei mari se vor considera învingători indiferent de situaţie, celor mici rămânându-le doar mult "râvnitul" statut de victime colaterale.

Zeno Sustac
Adăugat de Zeno Sustac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Deseori printre cei mici,
Întâlnim şi mâzgălici
Care-ajung, când vor fi mari,
Măscărici parlamentari.

epigramă de Virgil Petcu din Festivalul "Cât e Buzăul de mare" (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare

privindu-te pe furiş
culcuşindu-te fetus în mine
aş putea crede
că ai ajuns în Nirvana
dar mereu te aud
mai ales în întuneric
numărându-mi respiraţiile
încercând să mă ţii viu
1296,1297...5000...

aşa cum stai ghemuită
să nu-mi ocupi toată iubirea
nu-ţi pot zări teama
ochii tăi sunt mereu plecaţi
după Dumnezeu
în încercarea ta sisifică
de a mă face etern

iubito iubito
îţi strig în toate gândurile
ca nu cumva să mă aud
şi să mă cred
toate sunt aşa cum trebuie să fie

uite
pescăruşii vor colinda marea
şi mâine
furtunile vor veni şi vor pleca
stelele tot ale cerului vor fi
până se vor face perseide

cocoşii toţi vor cucurigi
aşa cum au făcut-o
şi în joia neagră

să nu mi te crezi cumva Iudă
căci orice ar fi
îmi rămâi Magdalenă...
chiar şi atunci când numărătoarea ta
se va opri

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vedeţi, cei mai mulţi sori, deşi din cauza depărtărei lor imense ne par nişte simple puncte, sunt superiori Soarelui nostru. În adevăr, Soarele nostru face parte dintre cei mai mici şi foarte puţini sunt cei cărora le este superior. E drept că există însă şi sori mai mici, ceea ce e o consolare pentru vanitatea noastră de supuşi ai Soarelui.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mari

O, ce ciudă, cât mă mir,
D-al celor mari caractir!
Ce schimbate la ei firi,
Ce gusturi, ce diferiri!
Precum ceriul de pământ,
Aşa ei de cei mici sunt.
Toţi trândavi, toţi lenevoşi,
Nestatornici, furtunoşi,
N-au ei fapte bărbăteşti,
Toţi au minţi copilăreşti
Toţi de mititei iubesc
Lucruri care nu-i cinstesc.
Toţi, de când sunt băieţei,
Înclinează lângă ei
Oameni care-i linguşesc,
Care-i laud' şi-i slăvesc.
Totdeauna cei mari vor
Să aibă-n casele lor
Prefăcuţi ce le vorbesc
Tot cele ce ei voiesc.
Vor de mulţi fi-ncungiuraţi,
Să stea-ntre ei îngâmfaţi,
Să le dea închinăciuni,
Să le spuie la minciuni.
Ei adevăr nu voiesc,
Nu le place, nici iubesc,
Socotesc că câte fac
Şi la alţi oameni le plac,
Şi d-ar greşi cât de mult,
Ei îndreptări nu ascult.
Ei în sine socotesc
Că la nimic nu greşesc.
Nu le place-a fi-ndreptaţi,
Vor a fi tot lăudaţ.
Fac mese mari, cheltuiesc,
Chem oaspeţi ce-i linguşesc,
Să-i laude că-s galanţi,
Sunt nobili, sunt figuranţi;
Şi cu mesele ce dau,
Şi mai mari defăimări au,
Că satură şi hrăiesc
Pe corbii ce-i păgubesc;
Iar nu dau la cei lipsiţi,
La cei săraci şi smeriţi,
Ci la bârfaşi ce le spun
Basne la ei când s-adun.
Toate cei mari câte fac
Pentru fală că le plac,
Nu fac pentru ajutor,
Sau gândind la viitor,
Fac s-auză că-i slăvesc
Băsnaşii ce-i linguşesc.
La curte când plec şi vin,
Vor să vază cum să-nchin
Oameni mulţi care-i aştept
Cu mâinile strânşi la piept.
Ei gândesc că nu-s născuţi,
Ci din cer de sus căzuţi,
De a fi poruncitori,
Celor mici stăpânitori,
Iar cei mici sunt născuţi,
Numai pentru ei făcuţi.
Pe cei mici îi socotesc
Viermi, nu oameni ce trăiesc.
Zic cum că le sunt datori
A le fi lor slujitori,
Cu nume că-s de neam bun,
Cum vor pe cei mici supun.
Fie cât de nenvăţaţi,
Cât neghiobi, cât desfrânaţi,
L-e destul că-s neam mărit
Dintr-un sânge strălucit,
D-un marchez, graf lăudat,
Din vrun prinţip luminat,
Şi n-alerg, nu ostenesc,
Cei mici pentru ei muncesc
Nici după ştiinţi alerg,
Nici la şcoală-ndestul merg,
Zic că n-au ce osteni,
Lor l-e-ndestul a ceti,
N-au atâtea trebuinţi
Ca cei mici de multe ştiinţi,
Au venituri, pot trăi
Fără d-a mai osteni,
Ş-într-aceste fumuri fac
Cu cei mici orice le plac.
Dau cu caleşcile lor
Peste cei mici de-i omor.
Zioa umblă la plimbări,
Noaptea şed la desfătări
Şed la cărţi, dau, păgubesc,
Pierd avutul părintesc.
Vin la zioă, desperaţi,
Par că-s lei înverşunaţi.
Să culcă degrab' gemând,
Spume, foc pe nas lăsând.
Apoi dorm până la prânz,
Zic, nu-s negustor să vânz,
Nici nu-s oameni lucrători,
A să scula până-n zori.
Şi cei ce-a-i întâlni vor,
Aştept pân săli, pân pridvor,
La toate oricum voiesc
Pe cei mici îi învârtesc.
D-au cu cei mici socoteli,
Fie cât de bagateli,
Îi port sărmanii de nas,
Până de urât le las.
Toţi acei mari şi bogaţi
Sunt foarte neruşinaţi.
Toţi mint, jur, făgăduiesc,
La nevoi când îi găsesc.
De loc virtute nu au,
Pe minciuni jurământ dau.
Când au trebi, sunt în nevoi,
Supun p-ăi mici ca pe boi;
Li se jur, făgăduiesc
Lucruri ce pă ei hrănesc.
Le dau nădejdi pân' la cer,
Ori la câte ei le cer.
Le dau loc, îi pun de şed,
Şi cei mici sârmanii cred,
Alerg, să primejduiesc,
La câte-i îndatoresc.
Cred ţirmoniile lor,
Şi-i supun la câte vor.
Apoi dacă-şi săvârşesc
Acea treabă ce-o voiesc,
Nu că cu ei nu mai şăd,
Dar trece şi nici nu-l văd.
Trec repede ş-îngâmfaţi,
S-arăt că sunt supăraţi,
Sau de şed, iar nu şed mult,
Zic n-am vreme să te-ascult.
Cu azi, cu mâine-i prelungesc,
Până deznădăjduiesc.
Fug sărmanii necăjiţi,
Le pare rău, ş-îs căiţi,
Îş împut de ce-au făcut
Şi de vremea ce-au pierdut.
Nu ştiu că sunt mincinoşi,
Şireţi, diplomaticoşi,
Şi că cunoştinţa lor
Este scurtă pă picior.
Nici prieteşug păzesc,
Nici rudenia cinstesc.
Şi cei mici de mii de ori
De le-ar sluji cu sudori,
Odată d-au schiopotat,
Toate alte s-au uitat.
La ei nu e adevăr
Nici măcar cât vârf de păr,
Socotind că sunt mai mari,
Cu putere şi mai tari,
Nu poate fi defăimaţi,
De cei mai mici judecaţi.
Iar cei mici orice greşesc,
Ei degrab-îi osândesc,
Şi supunerea ce-o dau,
Zic că datorie au,
Şi că meritarisesc,
Acei mici de le slujesc.
Toţi se socotesc pă ei
Că sunt fii de dumnezei.
Ei nu sunt cunoscători
Faptei, buni răsplătitori.
Uită că e-ndatorat
Şi cu jurământ legat.
Ei caracter nu cinstesc,
Nici om din om osibesc.
La ei este cunoscut,
Ajutat, cinstit, văzut,
Cine este verigaş,
Linguşitor şi băsnaş.
Iar alţii cu alte datorii,
De le-ar face măcar mii,
Surda umblă, ostenesc,
Că ei nu le răsplătesc;
În zadar fac voia lor,
Că nu pot fi la favor.
Ce oaie lup a putut,
Ca să-l aibă cunoscut?
Că ea vrând prieteşug,
El hrăneşte vicleşug.

poezie de Barbu Paris Mumuleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum trece iute toate

Cum trece iute toate ce-n lume-acum le vezi
Mai slabe sunt ca umbra, oricât de tari le crezi
Mai mici sunt ca nimica, chiar cei ce par mai tari
Şi tu treci ca o umbră, oricât de veşnic pari.
Ca visul scurs sfârşeşte şi viaţa ta de-acum
Un an dintr-o viaţă e cât un pas pe-un drum
Ştii paşii tăi din urmă, dar nu ştii câţi mai sunt
Şi vine unul care sfârşeşte-ntr-un mormânt.

O, nu-i urî pe-aceia ce-ţi prea tot spun mereu
Că vine grabnic moartea, să vi la Dumnezeu
Ci-mpacă-te cu Domnul acum cât mai trăieşti
Căci mâine nu-i nici urmă din tot ce pari că eşti.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarţi toată bucuria,
Cu cei mari şi cu cei mici.

Ce n-as da să se repete
Viaţa noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Şi trăim din amintiri!

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cercetaşilor

Mai mari, mai mici, trec cercetaşii,
Un prinţ din suflet i-a desprins,
Pe toţi în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtaşii.

Ca mâine ei vor fi ostaşii
Sub steagul ţării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetaşii --
Un prinţ din suflet i-a desprins.

Oricât le suntem naintaşii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ş-ai noii ţări vedem fruntaşii

Când mari, sau mici, trec cercetaşii.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angajată la mânăstire

"Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele",
C-aproape toţi, dintre cei sfinţi,
S-au înfruptat din ele!

epigramă de Alexandru Hanganu din ziarul "Viaţa Buzăului" (17 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentul Ruşinii Naţionale (dominat de PSD) a încălcat Constituţia şi decizia CCR timp de 9 ani refuzând să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, prin care poporul suveran l-a obligat să reducă numărul de parlamentari la maxim 300 (pamflet)

Ce fel de drepturi ai, române, ce fel de suveranitate,
Când Parlamentul ţi-o ignoră, lipsit total de demnitate,
Când Constituţia o-ncalcă, când mai presus el e de legi,
Iar pentru-a' sale interese, el face mari fărădelegi,

Când referendumu-ncălcându-l, în loc ca ei să se rărească,
Sfidând, făcut-au al lor număr ca şi mai mult să îl sporească?
Ce fel de ţară e aceea şi cum să nu te înfiori,
Când Parlamentul ţării este reprezentat de infractori,

Când legile ne sunt făcute de cei ce sunt nelegiuiţi,
De cei ce legea n-o respectă şi-n rele sunt aşa hârşiţi?
Ce ţară oare e aceea, când de mulţi ani neîntrerupţi,
Chiar Parlamentul ţării este reprezentat de mari corupţi?

Ce fel de ţară e aceea, ce fel e de democraţie,
Când Parlamentul ţării este cu mult mai rău ca o mafíe,
Când preşedinte al său este un infractor ce-i condamnat?
Cum să mai scoţi obrazu-n lume, cum să mai fii român stimat?

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (30 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ni se impun măşti

E-o metodă ce vizează
Să ne-astupe gurile,
Când vedem cum emigrează
Grâul şi pădurile....

epigramă de Alexandru Hanganu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă aşa-zişilor parlamentari

Când tac aş zice că sunt cărturari.
Doar că tăcerea nu-i în firea lor.
Ca sfinţii poartă bărbi enorm de mari,
au frai la tren, au frai şi la vapor.

Îi vezi grăbiţi spre Reichstang când se-ndreaptă.
Spre binele naţiunii au buget.
Şi, dacă îi mai vezi urcând o treaptă,
să ştii că merg de-a dreptul la bufet.

Se tem de ironii, de alt nimica, încă.
Când fac ceva, atuncea fac erori.
Dar cum nu tot ce zboară se mănâncă,
se tem de-alegeri, nu de-alegători.

Ating, când pot, o vârstă ideală.
Când vede-un om bătrân şi damblagiu,
cuviincios, poporu-ntreg se scoală.
Poporul se răscoală. Ei o ştiu.

poezie clasică de Erich Kastner din Trusă lirică de prim ajutor (1936), traducere de I.Cassian-Mătăsaru
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu nevastă cicălitoare

Practic n-am cum să răspund
În probleme de rutină,
Când de mine mă ascund
... Parţial intr-o vecină...

epigramă de Alexandru Hanganu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu sau eu, luăm o întâmplare ca fiind un dezastru absolut, pentru Dumnezeu poate fi un un fapt minor care va trece curând. El vede vieţile noastre tot aşa cum noi vedem un film după ce am citit cartea. La cinema, când ceva rău se întâmplă, simţi cum cei de lângă tine tresar, speriaţi. Absolut toţi, mai puţin tu. De ce? Pentru că tu ai citit cartea şi ştii că eroii cei buni vor reuşi în final. Dumnezeu îţi vede viaţa cu aceeaşi încredere şi calm cum ai văzut tu filmul. Numai că... El nu doar că a citit cartea: El a scris-o!

citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!