Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Retrospectivă de Sf. Valentin

Simțind cum crește-n mine un sentiment divin,
Am spus, "te rog, fii al meu, numai al meu, o, Valentin!"
Eram, desigur, de râsul lumii – și nu doar, așa, un pic,
Deși eu credeam că ce făcusem era foarte șic.

"Nu ne vom despărți-n acest veac și nici în celălalt,"
Cu mâna dreaptă pe inimă-am jurat;
Dacă aș fi gândit cu mintea, probabil, de îndată
Aș fi șters-o de lângă tine la primul colț de stradă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vezi, eu nu știu să vorbesc! Pentru că am eu încrederea asta mare, avem inimi la fel și că simțim laolaltă și ce-i bine, și ce-i rău. Și-apoi hotărârea de-acum s-a copt în mine în preajma ta. Nu m-am gândit niciodată să mă însor, așa, cu oricare. M-am gândit să mă însor cu tine. E o deosebire și tu o înțelegi. Poate fără tine nu m-aș fi gândit... Hai, dă mâna încoace. Ei, bai! Nu-ți fie frică. Nu știi ce viață frumoasă m-am jurat să-ți croiesc ici, lângă bucățica asta de vietate din pieptul meu, care se zbate speriată acum, de o faptă așa de mare, ca pasul meu de azi.

în Mușcata din fereastră
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești primul meu bun prieten, prima mea pasiune, primul meu sărut, primul meu partener de dans și prima mea dragoste. Te rog, nu fii prima frângere a inimii mele. Vreau să fii cel dintâi pentru mine în toate. Te rog, nu lăsa ca asta să se întâmple prea târziu. Te rog, îngăduie-mi să te iubesc pentru că nu cred m- putea opri să fac asta chiar dacă mi-ai cere-o.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Bună ziua, domnule președinte.
Doru: Îmi poți spune Dragoste, domnișoară; e numele meu. Ia loc, domnișoară, te rog... Știi cum mă strigă unii colegi, domnișoară? "Ia vino, măi, Dragoste, încoace!" spun ei... Îți dai seama, domnișoară, ce plăcut poate fi să chemi dragostea la tine, iar ea, ascultătoare, să mai și vină, să se supună?
Lia: Desigur.
Doru: Măcar cu numele ăsta al meu să mai am parte de dragoste, altfel, nici gând... Dar nici cu celălalt nume nu mi-e deloc rușine. E cam aceeași situație: Doru. "Ia vino, Dorule, până la mine..." îmi spun prietenii. Și dorul vine până la ei... Ăsta da, uneori mai vine și pe la mine, mi-e dor, cel mai mult, în primul rând, de anii tinereții; au fugit degeaba, pe lângă mine; ce i- mai întoarce înapoi...
Lia: Cum adică, domnule; nu sunteți deloc bătrân...
Doru: Nici ca voi nu mai sunt... Dar destul cu problemele mele, să nu te mai bat la cap cu ele, deși dumneata ești psiholog și psihiatru; probabil îți place să asculți oamenii și problemele lor, domnișoară.
Lia: Desigur, domnule.
Doru: Oricum, acum nu despre asta este vorba aici.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi așterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod și nemeritat
În trupuri pline doar de mațe și sânge
În care lupii urlau de foame și sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai știut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simțit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Și nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primește doar puritate
Și nu se poate îmbrăca decât cu haina simplității
În care necazurile și anii bătrâneții nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire și pentru iubirea față de El.

poezie de (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina CojocaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
știam asta, era ca o aspirație
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viața a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viața a decis pentru mine
m-am gândit și la faptul dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoși dragostea
și-mi zâmbea
și în sufletul meu era furtună
și Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărțit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Iar tu, Nis, bunul și vechiul meu prieten, din copilărie...
Nistor: Șefu', sincer, eu n-aș vrea să-ți reproșez nimic; am totuși o mică nemulțumire, legată de cele petrecute în ultima perioadă.
Lucian: Spune, Nis! Te ascult!
Nistor: Păi, șefu', eu tocmai terminasem de completat toate hărțile mele cu denumirile despre care chiar tu ai amintit și doream ca tu să fii primul care le va vedea, la ședința pe care am avut-o joi, dar tu ai dormit în tot timpul ședinței. Așa , nu le-am prezentat deloc la acea ședință, pentru încă îmi doresc ca tu să fii primul care le va vedea.
Lucian: Vai, Nis... Îmi pare rău! Iarăși am greșit față de tine și te-am dezamăgit. Deși te asigur că n-am vrut, sincer. Crede-mă, te rog!
Nistor: , șefu'... Dezamăgit e un cuvânt prea dur!
Lucian: Dar e adevărat, Nis! Asta am făcut, te-am dezamăgit, din nou. Uite însă cum vom repara această mare greșeală, bunul meu prieten, dacă-i atât de important pentru tine... Acum sigur n-aș putea vedea hărțile tale, pentru mă voi retrage în rezerva mea, să mă odihnesc, în cele din urmă; foarte probabil că nici mâine n-am să pot, dar de îndată ce mă voi trezi și mă voi simți în putere, te voi vizita, în camera ta din oraș, să-mi arăți toate acele hărți, completate cu denumirile corespunzătoare. Ce zici, e bine așa?
Nistor: Sigur, șefu'. E super! Și astfel, tot tu vei fi primul care le va vedea.
Lucian: Da, mă, tot eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Acum, scumpă colegă, îmi faci deosebita plăcere sau onoare de a-mi acorda acest dans? Te invit să dansezi cu mine.
Lia: Nesuferitule! Toată ziua nici măcar nu mi-ai vorbit deloc, ba nici nu te-ai uitat măcar spre mine și acum ai tupeul să mă inviți la dans?! Cum îndrăznești? Nici nu mă gândesc! Așa , ia-ți gândul!
Lucian: Hei, ia-o mai ușurel! Te rog, nu mă refuza... Nu și la dans; nu ți-am cerut prietenia, ca să mă respingi din nou. Te rog...
Lia: Bine... Deși nu cred ar trebui să-ți accept invitația, nu după cum te-ai purtat astăzi cu mine. Ai fost cam nesuferit. Foarte!
Lucian: Fie, îmi pare rău. Asta voiai să auzi de la mine, da?! Bine, te rog, încearcă să mă ierți, din nou, indiferent că am greșit sau nu, indiferent de ce-am spus sau nu, indiferent de ce-am făcut sau nu, indiferent de motivele pentru care m-am purtat astfel, pentru ... Ascultă, trebuie să mă ierți! Rămânem... Colegi, nu-i așa? Măcar atât. Să păstrăm între noi măcar această relație, de colegialitate. Te rog, încercă să mă ierți, să nu mai fii supărată pe mine. Recunosc, am fost un idiot m-am purtat astfel cu tine azi, dar iartă-mă, te rog! De câte ori vrei să-ți mai spun? Știi foarte bine că în topul preferințelor mele, încă ești numărul unu pentru mine. Ce spui?
Lia: Nu astfel tratează un adevărat cavaler domnișoarele, cum ai procedat tu astăzi cu mine, dar pentru insiști, fie. Deși... Topul preferințelor?! Ce vrei să spui cu asta?
Lucian: Hai să formulăm altfel; lista priorităților. E mai bine așa? Hai, iartă-mă, te rog! Cu orice ți-aș fi greșit...
Lia: De acord, te iert, de data asta. Poate că doar ai greșit, superiorul meu coleg.
Lucian: Excelent... Dar nu-mi vorbi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: Ar mai fi un lucru de lămurit, dragul meu. Tot de la distinsul tău prieten am aflat un amănunt care m-a pus serios pe gânduri: Domnul director mi-a spus că ai fi îndrăgostit de domnișoara consilier, cea care te-a reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului.
Lucian: Poftim?! Ți-a spus dom' director așa ceva?
Diana: Da... Eu așa am înțeles.
Lucian: Nu, mamă; poate ai înțeles greșit. Nu cred dom' director a spus una ca asta.
Diana: Poate nu astfel formulat, dar ideea în sine era aceeași. Și te rog, Luci, dacă ești cumva îndrăgostit, de ea sau de altcineva, spune-mi! Nu-mi ascunde un amănunt atât de important.
Lucian: Mamă... Nu pot să-ți spun decât ... Dacă aș fi îndrăgostit de ea, ar ști și ea acest lucru, pentru i-aș fi spus până acum, dar o poți întreba de dimineață, să vezi ce-ți va răspunde.
Diana: Nu, dragul meu. Nu-i nevoie! Mi se părea absurd să fii îndrăgostit tocmai de ea. Poate de domnișoara cea blondă, ea e foarte drăguță.
Lucian: Într-adevăr, foarte...
Diana: Nu știu de ce domnul director mi-o fi spus așa ceva.
Lucian: Nici eu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Dar, băiete, gândește, gândește logic! Ce dacă se plimba cu tânărul Kelso prin parc? Atâta timp cât nu i-ai spus că o iubești, nu poți avea nici o pretenție asupra ei. E liberă să facă orice dorește; nu ți-e nici măcar prietenă, ci doar colegă. Nu uita acest amănunt!
Lucian: Așa e, aveți dreptate. Știu foarte bine asta, dar...
To Kuny: Gelozia... Gelozia nu-i bună la nimic, băiete, nu-ți este de nici un folos! Ar trebui să știi acest lucru, doar ești un băiat isteț! În ceea ce-l privește pe Sid Kelso, nu-l privi ca pe un rival, pentru că nu ai motive! El ține mult la tine, la prietenia ta!
Lucian: Știu... Mă scuzați, vă rog! Am să încerc să nu mă mai gândesc la ei.
To Kuny: Nu asta este cea mai bună soluție; să nu te gândești la ei! La care "ei"?! În primul rând, nu există nici un "ei", nu face această greșeală! Există poate doar în mintea ta, întunecată acum de gelozie... Domnișoara consilier s-a plimbat doar cu acest tânăr simpatic, într-o seară de duminică, ceea ce nu înseamnă nimic altceva! S-au plimbat doar, atâta tot! Pricepi, Luci?! E destul de clar pentru tine?
Lucian: Așa este... Dar, vă rog, să nu mai discutăm despre asta!
To Kuny: Off, băiete... Sunt de acord. Să nu mai discutăm despre asta, deși nu asta ar fi soluția cea mai bună. În cazul ăsta, te-aș ruga să încerci să fii atent, câteva clipe măcar.
Lucian: Sigur, domnule. Voi încerca!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Athos: D'Artagnan, nu am cunoscut un alt om mai plăcut ca tine, nici nu am ținut mai mult la un prieten decât la tine, dar dacă acest rege îmi rănește fiul doar pentru a-i lua iubita, atunci acest rege va fi dușmanul meu. Și dușmanul meu va fi oricine stă între mine și dușmanul meu.

replică din filmul artistic Omul cu masca de fier
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu doar că ești bine
Și ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu doar că ești bine
Și ești departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu doar că ești bine
Și-ți cresc aripile, și zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu doar că ești bine,
Și plutești pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu doar că ești bine
Și, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu doar că ești bine
Și, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
vrea să știu cât ești bine
Și, doar de cine-ți este dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Nu sunt atât de sigur în privința lui. Nu știu dacă într-adevăr e demn de încredere în acest sens. Am înțeles , în general, îi plac fetele. Toate!
To Kuny: Zvonuri, dragule... De altfel, s-ar putea să-i placă, nu zic că nu, însă numai una i-a cucerit lui inima, iar aceea e sora ta! Celelalte nu prezintă interes pentru el. Așa , liniștește-te, băiatul meu! Sunt convins că nu e nimic între ei doi, nimic din ceea ce-ți imaginezi tu acum.
Nick: Sper să ai dreptate. Deși Maria mi-a spus că mai de mult îi plăcea de el.
To Kuny: Îi plăcea de el?! Asta nu înseamnă nimic rău. Dimpotrivă! E bine a fost sinceră cu tine, a fost corectă. Astfel ți-a demonstrat ține cu adevărat la tine, mult, mult de tot și că e demnă de încrederea ta! Crede-mă, dragul meu, el nu reprezintă nimic pentru blondina ta, nimic mai mult decât un foarte bun coleg și prieten, atâta tot! Deși nu pot nega, e un tip atrăgător, interesant. Dar ea te iubește pe tine acum; doar pe tine, nu și pe el.
Nick: Păi... Nu știu, tată. Nu știu ce să spun, ce să cred. Cert este însă că nu mi-a plăcut deloc să-i văd îmbrățișați. De altfel, s-au mai manifestat ei astfel, destul de des chiar, însă când eram și eu de față, de asta nu m-a deranjat foarte mult văzându-i, considerând e un gest normal între niște vechi colegi, dar dacă procedează astfel și în lipsa mea, situația se schimbă.
To Kuny: Off, dragul meu, asta-i clar gelozie. Ai devenit deja gelos, deși n-ai motive întemeiate. Crede-mă, Nick, gelozia nu-i pentru tine! E un sentiment puternic, straniu, deloc plăcut, periculos chiar. Nu-l lăsa să te domine! Înfrânge acest sentiment și lucrurile se vor clarifica. Deci, ce spui acum? Ce intenționezi să faci?
Nick: Nu știu, tată. Nu sunt sigur. Tu ce crezi ar fi mai bine?
To Kuny: Eu, dragul meu, te-aș sfătui să-i dai ocazia să-ți explice ce s-a întâmplat de fapt, unuia dintre ei. Vorbește cu unul dintre ei și încearcă să fii cât mai calm posibil, cât mai lucid. Nu te lăsa condus de gelozie; nu te-ar duce la nimic bun! Așa cred eu c-ar trebui să procedezi. Tu însă, faci cum crezi tu c-ar fi bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăcești, de tot?! Lia, îmi trasmiți semnale contradictorii! Cum ai vrea să înțeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că așa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Amte rog doarfii înțelegător cu mine și să ai răbdare și s-ar putea să obții ceea ce îți dorești atât de mult, adică, prietenia mea. Și nu-ți dau speranțe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ți cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ți dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci și înțelegător și răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puțin deocamdată. Reține, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ți-o port, de atâta timp; ea îmi dă forța necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când eram mic (7-11 ani) și eram foarte bun la pian, era prin 1990 și nu era ușor să aduci aparatura de filmat ca să înregistrezi. Eram un puștiulică în frac, cu cămașă albă, în fața publicului și aveam mai puține emoții decât la vârsta adultă deși trebuia să interpretez piesele fără greșeală în fața unui public pretențios. Azi, au rămas doar amintirile din mintea și sufletul meu din acele vremuri atât de prețioase. Totuși, după 20 de ani m-am reapucat să învăț, ruginit, mai bătrân, mai încet la minte și prin 2011 m-am și înregistrat un pic. Am și o amintire video! Uneori nu toate talentele noastre devin cariere și vocație, ba dimpotrivă, unele poate le vom sacrifica. Însă e important ca măcar un talent al nostru să îl antrenam și să îl ducem la gradul de măiestrie. Eu am ales ca acest domeniu pentru mine să fie psihologia, însă privesc pianul ca pe marea dragoste pierdută a vieții mele. Ai grijă de talentele tale. Ele sunt cu adevărat singura și adevărata noastră comoară în această viață.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: N-o lua chiar așa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt și tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraș, sigur nu doar o singură dată și nu numai cu ea. Și nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzație!
Lia: Iar ție nu ți-a cerut nimeni niciodată explicații!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înțelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înțelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu știu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înțelegi dacă m-ai salvat, asta nu-ți dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Și din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Și atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Și n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar ... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul -mi plăcea de el, eram îndrăgostită de el? De ce crezi i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poți oare să mă ierți?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînțeles pot, prostuțule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aș putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aș putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viața mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuțule!
Nick: Și mă vei iubi mereu la fel de mult ca și până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar și mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulțumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jesse: În lunile premergătoare nunții mele m-am gândit la tine tot timpul. Chiar și în drum spre ceremonie, eram în mașină, un prieten de-al meu mă conducea spre primărie, iar eu priveam fix geamul și aveam impresia că te văd pe tine nu departe de biserică, închizând o umbrelă și intrând într-o băcănie pe colț cu bulevardul 13 și Broadway. Și am crezut începusem să înnebunesc. Dar acum cred că probabil tu ai fost.
Celine: Am locuit pe bulervardul 11 colț cu Broadway.
Jesse: Vezi?

replici din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Purple thought

mă trezesc cu visul agățat în realitate
mă întorc în contemplație
acolo totul era haotic, carnal și extravagant
tu nu purtai timpul pe umeri
așa cum eu nu mă purtam cum se cuvine
erai așa cum eu știam suntem
îmbrățișați și noi – "amân-goi "
miroseai a mosc și a dulceață de afine crude
saxofonul spărgea clima umedă de afară
mă întindeam lângă tine
la fel cum se întinde ploaia pe asflat
eram unul și nulă era scânteia dintre noi
când aburi mov plecau spre lume
picurai în mine viața de pe Marte
Rapsodie
era firesc de nebunesc să aburim
clima asta purpurie
din realitatea agățată-n visul meu
cu tine, beyond the time
......
you ll be forever mine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook