Joc secund

Mă doare umbra ce mă ţine
când vreau din lut să mă înalţ,
cu gând smerit, în zări senine,
în geana cerului de smalţ.
Nu cred în prevestiri probate
cu girul pus de careva
nici în păreri de rău strigate
în cântec trist de cucuvea.

Am doar o simplă prevestire
ce trece peste timp dansând
sosită să îmi dea de ştire
c-aluneci într-un joc secund.
Plăceri trecute revopsite
pe malul strâmt al altui râu
sunt doar ecouri regăsite
târziu în spicele de grâu.

Nu-ţi face brâu din amintire
şi nici din vechile poveşti
ce câteodată-ţi dau de ştire
din calea mea să te fereşti.
Desprinde-te de mal şi du-te
precum cometele se duc
lăsând secrete neştiute
în legendarul cuib de cuc.

De vei veni-napoi vreodată
în alt costum de carnaval
nu mă privi nevinovată
cu ochi rotunzi din fals opal.
M-am vindecat de neuitare,
plecările îmi par fireşti –
vei fi doar umbra călătoare
cometa tristelor poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 28.01.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o aripă de vis

Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.

Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.

Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
şi-n zâmbetul din fiecare floare.

Voi adormi sub vraja nesfârşită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aş vrea să le împac
cu duci poveşti din fosta recuzită.

Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimţi că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub paşii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aştept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în faţa mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui vis de ieri

Părerile de rău, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Îmi lasă amăgiri haine,
aduse-n grabă din trecut,
cu vorbe reci şi anodine
îmi zic ce trebuia făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă,
le-am zis cu glasul abătut –
pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău –
temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost o simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta să v-amintească cine-am fost.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licornul cu frâu de argint

Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.

Din hăuri de timp neştiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.

Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.

O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.

Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Copilā, cu ochi verzi, te rog, ia seama,
Când vei pleca pe drumuri neumblate,
Că vei lăsa în prag neconsolate,
Traista cu poveşti, păpuşile şi Mama...

Oriunde te vei duce, oriunde-ai adāsta,
Tu sā nu uiţi, copilo, de unde ai plecat,
Sā te întorci, din când în când, în sat,
Sā-l vezi pe al tāu Tatā, s-o vezi pe Mama ta.

Şi peste ani, copilo, când prea târziu va fi,
Tu alor tāi, din suflet, tu sā le pui o floare,
C-un gând pios, în lacrimi, le-aprinzi o lumânare,
La crucile lor albe... To be or no to be...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecaţi spre apa-nvolburată,
iar frunzele şoptind îmi aminteau
că ne-am iubit la umbra lor odată.
Şi azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfinţit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.

Din drumul lor să le întorc aş vrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopţi de vară.
Ce mult aş vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu acelaşi ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!

Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
mestecenii din luminiş ne ştiu –
din ramuri verzi ne-or împleti cunună!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoiala

O, cum se duce şi această vară,
pe nori de vis, de dulce ficţiune,
şi, iată, toamna se aşterne iară
pe umbra ta ce-n asfinţit apune.

Din zări târzii trecute împreună
în suflet dor de ducă se strecoară,
iar marea frământată de furtună
desface-n larg icoana ta bizară.

Şi gândul meu, pe căile astrale,
hipnotic se întinde peste vreme,
trecând peste bariere ancestrale,
ca din trecut acasă să te cheme,

Să te întreb de-a fost adevărată
iubirea ta, cum astăzi mi se pare,
sau poate să îmi zici că niciodată –
doar simplă aventură trecătoare!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pomului oprit

Vei mai rămâne-n gândurile mele
chiar dacă astăzi ai decis să pleci,
în urma ta doar vechile poteci
vor mai păstra privirile-ţi rebele.

Din umbrele-amintirilor lăsate
pe muchie de troc deficitar
voi înţelege umbletu-ţi hoinar
pe căile ducând înspre păcate.

Iar de ar fi să mai rămân cu tine,
n-ar însemna decât un lung regret
rămas până acum doar un secret
în umbra lungilor tăceri divine.

Nu mai privi în urmă..., neuitato,
ci caută ce poate ţi-ai dorit,
popas la umbra pomului oprit
a cărui poamă încă n-ai gustat-o!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 22.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare iminentă

O punte nevăzută mă duce peste vreme
să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,
când dorurile mute încearcă să mă cheme
la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.
Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,
rămân mereu ascunse în false amintiri,
sub brâuri răsucite la margini de păcate
aduse peste noapte din umbre de iubiri.

Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată
întinsă peste visul de care m-am temut,
că-n seara hărăzită te vei lăsa furată
de-o falsă amintire întoarsă din trecut.
Cânta în depărtare fanfara militară,
diezii din fligoarne urcau necontenit,
pe şinele străine un tren sosea în gară,
cădeau din clarinete bemolii de granit.

În notele fanfarei se auzea un sunet
cu mitice accente de iminent declin,
din hăuri neştiute, călare pe un tunet,
venea o neuitare umplută cu venin.
Ajunsă cu privirea, întoarsă către mine,
din trenul fără nume, care pleca grăbit,
se rătăcea sinistră, alunecând pe şine,
în suflet să ajungă pe doru-mi răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostă iubire

Un zâmbet trist pe faţă-mi plânge –
Nu-s nici posac – nici fericit...
Încet, încet îmi ieşi din sânge,
Dar nu regret că te-am iubit.

Au fost şi clipe însorite
În dragostea ce ţi-am purtat,
Ai fost şi prima-ntre iubite –
Dar cred că astăzi te-am uitat.

Ce vise-adânci de împlinire
Iubirii noastre-am zămislit!
Dar tu-mi zâmbeai mereu subţire –
Şi cred că asta m-a-mpietrit.

Iubirea mea, de astăzi fostă,
Tu nici nu bănui ce-ai pierdut...
Deodat-ai devenit anostă –
Şi nu mă dori – cum m-ai durut.

Hai, pleacă-n alte braţe tandre –
Din care vei pleca la fel...
Ştiu că şoptirile-ţi prea calde
Sinceritate n-au defel.

Şopti-vei altuia duioase
Şi dulci cuvinte:"te iubesc"...
Eu, unul, ştiu că-s mincinoase –
Dar El sau Ei nu bănuiesc.

Hei, nu uita că tinereţea
Şi frumuseţea-s porumbei –
Ce zboară iute – şi tristeţea
Te va cuprinde cu temei.

Când singură şi părăsită,
De toţi ceilalţi, mă vei dori –
Din nou vei vrea să-mi fii iubită,
Dar eu posac te voi privi.

Şi – dacă nu voi fi ţărână –
Zâmbi-voi rece şi străin...
Vei fi atunci doar o bătrână –
La fel cum eu voi fi bătrân.

... Un zâmbet trist pe faţă-mi plânge
- Adio, deci, şi mult succes! -
Dar nu regret că-mi ieşi din sânge
Şi că pe altul tu-ai ales.

Un gând ciudat şi rău îmi spune,
Că-ntr-un târziu, vei regreta
C-ai preschimbat într-un tăciune –
Iubirea şi tandreţea mea...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lebădă...

E-atât de aspru gândul c-o să mori
că nu vei mai gusta din vise nepermise,
că într-o zi vei fi o amintire printre flori
iar doruri fum vor deveni, în lumi nescrise.

Hotarul vieţii stă mereu să cadă
în asfinţit, ne pierdem în tăcerea nopţii,
ne facem din siajul vieţii loc în radă
în stele ne abandonăm sufletele, hrană sorţii.

De-am şti să punem în romanul vieţii
doar bucuria de iubire, de a fi
uitând războaiele ce le avem cu alţii
sădind în ei muguri de iubire, mii.

Eu am trăit aşa cum am ştiut
cu drag de oameni, disperată în iubire
am ars din fericire, m-a şi durut
la moartea mea un epitaf de jale, nu-i ştire.

Nu fi ca mine, prea puţin lăsând să zboare
nu te lăsa aprins de fapte prea meschine
din cer, la piept adună-ţi păsări călătoare
iubeşte-ţi viaţa, murmurând destine.

Am fost... mă vei uita peste un timp
dar vreau să ştii că am iubit să fiu un om,
iţi pierzi din viaţă, anotimp cu anotimp
iar sufletul uşor, iţi pleacă către somn.

Ce n-ai făcut, nu ai putut, n-ai îndrăznit
nu aştepta pe mâine Dumnezeu să vadă
nu potrivi pe ieri peste va fi, pripit -
Fii om Acum, nu cântecul de lebădă!

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Şomandra Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!