Un copil, o buburuză şi-o aripă de înger

Prins într-un trup fraged de copil, sufletul meu privea cerul, marea, florile şi zarea,
Care-mi trezeau mirarea, tristeţea, înduioşarea, încântarea şi alte emoţii înnăscute,
Din propriul trup nu vedeam decât muchiile şi, dacă închideam un ochi, vârful nasului,
Locul preferat al gâzelor, de care e plină lumea aceasta, printre multe alte fiinţe;
Aveam şi eu un loc preferat denumit acasă, acolo unde era mama, tata, fratele,
Numai suflete îngemănate, care se recunoşteau fără să îşi privească chipurile;
Observasem că mama avea ca şi mine, aceeaşi lună plină la capul ulnei
De la încheietura mâinii cu care întindea meticulos untul pe felia de pâine,
Iar tata, păr cenuşiu pe tot antebraţul mâinii cu care ţinea stâns ghidonul bicicletei
Pe care învăţam prima dată să merg şi unghiile lui tăiate prea scurt mă furnicau.
Fratele meu avea mâinile mai plinuţe cu luna plină ascusă sub piele ca după nori.
Mă înduioşa tot ce e firav, precum o buburuză roşie cu picăţele ca faţa de masă;
O lăsam să zboare de pe vârful degetului şi spuneam Celui din preajma mea:
"Uite, a zburat!" şi sufletul meu era atins de aripa Lui fină ca un balon de săpun!

poezie de David Daniel Adam (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fresca pe suflet

îmi alunecă nu ştiu ce sub umbră ca o vietate pe jumătate dispărută
mama crede că e semnul meu din naştere
parcă ar fi inima lui tata

jucăria mea preferată era o cutie din prefabricate
plină cu miresme de fragi
într-o zi am fost atât de fericită încât am închis acolo
fericirea toată
în altă zi am pierdut-o

de fiecare dată când mama nu-l iubeşte pe tata
mi se face foame înghit lacrimi
silabisesc luna cu ochii
murdar

intenţionat îmi julesc genunchii de cer
între timp părinţii îşi pregătesc moartea

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mary McNeely

Trecătorule,
Dragostea înseamnă să-ţi regăseşti sufletul
În sufletul celui iubit.
Când cel iubit se retrage din sufletul tău
Atunci tocmai ţi-ai pierdut sufletul,
Căci stă scris:: "Eu am un prieten,
Dar mâhnirea mea nu are prieten."
De aici, anii mei lungi de solitudine în casa tatălui meu,
Încercând să mă regăsesc,
Să-mi transform tristeţea într-un sine mai luminos.
Dar era tata cu dezamăgirile lui,
Stând sub cedrul de pe pajişte –
O imagine care s-a cufundat în inima mea
Aducându-mi o pace infinită.
O, vouă, suflete care aţi dat vieţii
Parfum şi puritate, ca tuberozele
Venind din pământul cel negru,
Pururea pace!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teo, băiatul lui tata

Patru aprilie e ziua în care mama
m-a făcut pe un pat de flori
o zi
de miercuri
luminată de cireşii ce plesneau de culoare
tata era dus la cârciuma din sat
să-şi mai înece amarul în vodca de 33 de grade
primită pe datorie până la salar
din când în când scăpa printre dinţi
ultima înjurătura învăţată de la bunicul
dus şi el cu o zi înainte de paşti
"futu-i amarul măsi de viaţă" şi
după câteva înghiţituri
de vodcă cu mâinile aşezate peste piept
îşi aştepta moartea de parcă
serviciul de urgenţă ar lucra numai pentru el

tata era un om bun
milostiv şi cumsecade
după ce golea jumătate din sticla cu vodcă
se ridica pe vârful picioarelor şi
"o lua din loc" pe lângă gardul de scândură al vecinului
clătinându-se precum
o barcă pe valuri aflată în derivă
şi să nu-l simtă mama se văicărea
că-l doare un picior
dar în ziua aceea de miercuri
patru aprilie
îmi spunea moaşa
după ce am mai crescut
că tata
avea sentimentul că l-a întâlnit pe Dumnezeu
şi că au stat la "una mică" la bufetul din sat
ca doi tovarăşi de drum
cu degetele aspre şi noduroase
şi-a pipăit obrazul lipit de burta mamei
şi cum parcă ar fi la celălalt capăt al lumii
a strigat "E băiat..."
şi de atunci am rămas "băiatul lui tata"
din când în când pipăi ultimul lucru
rămas de la el –
scrânciobul mucegăit de sub nuc

şi nu ştiu de ce
când mă apropii simt
că cineva se plimbă prin mine
tăcut
în răcoarea de sub cer Dumnezeu
an de an binecuvântează o zi

patru aprilie

poezie de Teodor Dume din carte, atlantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele meu...

Ah, aceste zăpezi
care se fac viermi chiar în faţa turmelor mele!
Şi tu, semenul meu, aproapele meu crispat şi ambiguu –
bâiguind lângă focul de jertfă cu gura înfundată în pâine:
"Adorarea păstorilor nu mai foloseşte planetei".

Palide frunze
ca nişte sălbăticiuni cu gâtul tăiat se-nvârtejesc
în trâmbele fumului ce urcă în slavă.

O, aceste zăpezi! şi această lumină în tremur
peste cuşmele munţilor mei!

Mă chemi în câmpie, fratele meu.

Înfiorat ca o harpă
de unde să ştiu că infernul sunt ceilalţi?...

Sărut mâna în care ţii strâns piatra
confund sângele ce curge-n ţărână cu toiul laptelui
şi-n noaptea fără de capăt mă rog de tine
semenul meu, aproapele meu, fratele meu

semenul meu, aproapele meu, fratele meu Cain.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă latră asfinţitul şi nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe ţărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alţii. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbaţi. Au sufletul greu şi nu ştiu
să mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfinţitul şi nu cred
că mă va muşca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristeţea fiului ei de acum.

Doamne, semăn mai mult a copac
deşi mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în faţa frumuseţii
de care seamă voi da ţărânii care mă aşteaptă
în dulcea ei îmbrăţişare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munţi ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era cuvintele mele, respiraţia mea, singurul meu vis neîmplinit, marea mea cu buze sărate şi răsărituri care se zbat piele pe piele.

Era cartea mea preferată, vocea lui era tot ceea ce voiam să aud, cuvintele lui erau citatele mele preferate şi ochii săi verzi erau orizontul meu.

Mihai Diana în "MALIK." - Wattpad, 34 (22 iunie 2019)
Adăugat de Mihai Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa din orzoaică

Mama bătea păstăile cu tata
morţii umblau după preot prin sat
câinele pocnea din aripi
moi de aluat.
Era cald ca-n orice iarnă
unde vacile te pasc
pe carpetă eram răpit
de un evantai.
Mama vorbea o limbă necunoscută
Tata abia mai vorbea
Luna era necrescută
Iar câinele trăia şi se bucura.
Atunci am cântat la beci prima oară
am întins corzile pe casă
am băgat câinele sub masă
şi-am îmbrăţişat soba în loc de vioară...
Câmpul alerga după melci
iar nuferii dădeau în orzoaică.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce sunt aşa pornit contra tatălui meu? Nu ştiţi? Credeam că toată lumea e la curent. Tata ne-a abandonat pe mine, pe fratele meu şi pe mama în august 1914, pe un peron din gara Berlinului. Apoi a venit războiul.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând în Odesa

Noi locuiam la nord de viitor, zilele deschideau
scrisori cu semnătură de copil, o fragă, o pagină de cer.
Bunica arunca roşii
din balconul ei, trăgea imaginaţia ca pe o pătură
peste capul meu. Am pictat
chipul mamei. Înţelegea singurătatea,
îi ascundea, ca partizanii, pe cei morţi sub pământ.

Noaptea ne dezbrăcase ( i-am numărat
pulsul). Mama dansa, umplea trecutul cu
piersici, tocăniţe. Auzind asta, doctorul meu a râs,
nepoata lui mi-a atins pleoapa – i-am sărutat
spatele genunchiului. Oraşul tremura,
o navă-fantomă înălţându-şi velele.

Colegii mei au inventat douăzeci de nume pentru Evreu.
El era un înger, nu avea nume,
ne-am luptat, da. Bunicii mei au luptat
pe tractoare împotriva tancurilor nemţeşti, am o valiză plină
cu poeziile lui Brodski. Oraşul tremura,
o navă-fantomă înălţându-şi velele.
Noaptea, mă trezesc pentru a şopti: da, am trăit.
Da, chiar am trăit, nu spune c-a fost un vis.

La fabrica din localitate: tatăl meu
a luat un pumn de zăpadă, mi-a dat să gust din ea.
Soarele şi-a început naraţiunea diurnă,
albindu-le trupurile: mama, tata dansând, mişcându-se
aşa cum îi îndemna întunericul din spatele lor.

Era în aprilie. Soarele spăla balcoanele, aprilie.
Spun iarăşi aceeaşi poveste, lumina-mi taie gravuri
în palmă: Cărticica mea, ieşi în oraş fără mine.

poezie de Ilya Kaminsky din Dansând în Odesa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea şi judeţul meu şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri. Acesta este neamul, nu e nicio noţiune aşa de periculoasă.

Justin Pârvu în Neamul românesc
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti-DADA

Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ştearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un şoarece – caşacavalul.
N-o să mă credeţi, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.

Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde şi din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deştept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după şpriţ,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri şi tutun.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!