Am o răceală teribilă

Am o răceală teribilă,
Acum, toată lumea ştie că răcelile teribile
Modifică întregul sistem al universului,
Ne transformă-n duşmani ai vieţii
Şi produc strănuturi metafizice.
Mi-am pierdut o întreagă zi suflându-mi nasul.
Mă doare vag şi intermitent capul.
Tristă condiţie pentru un poet minor!
Astăzi sunt cu adevărat un poet minor.
Ceea ce-am fost mai odinioară era un vis; s-a dus.

La revedere pentru totdeauna, regină a zânelor!
Aripile tale erau făcute din razele soarelui,
Iar eu umblu pe aici.
Nu mă voi face bine dacă nu zac pe patul meu.
Niciodată nu m-am simţit bine,
Exceptând zilele când am zăcut culcat pe Univers.

Excusez un peu... Ce răceală teribilă!...
E ceva fizic!
Am nevoie de adevăr şi de aspirină.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet minor

Întâi fu aspru criticat.
Apoi au început să-l scuze:
- Lăsaţi-l, e nevinovat!
- Poet minor... nedus la muze!

epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

(...)
De ce-i atât de puţină poezie pe mormântul tău cenuşiu -
Pe mormântul poeziei tale,
Tu, cel mai mare poet şi cel mai mare român?

E timpul să plec;
Iartă-mă, bătrâne prieten, că nu mi-am scos şapca în faţa ta,
Dar fruntea mea n-a cunoscut şapcă -
Iartă-mă că nu mi-am făcut cruce
În faţa ta, pentru tine,
Dar eu, nefericitul, nu cred în nimic.
Nu ţi-am adus paos sfinţit
Pentru că diseară am să-mi beau ultimele parale, pân'am să cad -
Şi-mi voi închipui că am băut cu tine!
Dar ia-mi sufletul meu nesfârşit, săracă cunună
Şi încolăceşte-l în jurul tău sau deasupra ta, cum vei crede,
Eu sunt ultimul poet şi ultimul ţăran,
Eu sunt ultimul om şi ultimul poet
Care te cânt,
Sunt ultimul poet al ţărănimii
Şi-s ultimul poet ce te mai cântă.
Voi fugi, voi fugi, mi-i de-ajuns -
Dacă mai stau o clipă aici mă nărui...
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pir (2)

Ceva
vine pe lume nepoftit,
invitând dezordinea, confuzia –

dacă mă urăşti atât de mult,
nu te obosi să-mi dai
un nume: chiar ai nevoie
de încă un cuvânt insultător
în vocabularul tău, de-un alt fel
de a blama
un trib de toate relele?

Amândoi ştim,
când slujeşti
unui singur zeu, ai nevoie
de-un duşman –

nu eu sunt duşmanul.
Sunt doar o scuză
pentru a putea ignora
ceea ce vezi că se întâmplă
chiar aici, în acest pat,
o mică paradigmă a eşecului.
Una din cele mai frumoase flori ale tale
moare-aproape în fiecare zi,
iar tu nu ai odihnă până când
nu ataci cauza, adică
ceea ce a mai rămas, orice
s-ar întâmpla să fie mai puternic
decât propriile tale patimi.

Nu era de aşteptat
să dureze o veşnicie în lumea reală.
Dar de ce să accepţi, când poţi face
ceea ce-ai făcut mereu,
regretele şi acuzele,
mereu venind împreună?

N-am nevoie de laudele voastre
pentru a supravieţui. Am fost aici
înaintea voastră, înainte
chiar ca voi să fi plantat o grădină.
Voi fi aici când vor mai rămâne doar soarele şi luna,
marea şi câmpia întinsă.

Eu voi reprezenta câmpia.

poezie de Louise Glück, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu, patul

Cănd m-am născut, mama m-a înfăşat
Cu dragoste şi m-a culcat în pat,
Eu, adomind, din plâns am încetat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Când am crescut, cu-n umed sărutat,
Ademenind femeile in pat
În desfătări de-amor m-am cufundat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Când mai târziu femeie mi-am luat,
Am zămislit un prunc în al meu pat
Să fie Domnul nostru lăudat,
E cel mai bun prieten al meu pat!

Acum când sunt cu duhul tulburat,
Fără să fi mâncat, în al meu pat
Cu faţa la perete m-am culcat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Cu lacrimi de durere m-am rugat,
Iar Dumnul a privit spre al meu pat:
"I-aţi patul tău şi umblă!'' Şi-am umblat
E cel mai bun prieten al meu pat!

poezie de David Daniel Adam (18 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în tine

Am crezut în tine dar...
astăzi plec...
şi sunt mâhnită că
nu te cunosc încă...!
Sunt uimită, inutil vinovată şi,
mai ales, neadmis constrânsă
fiindcă tocmai începusem
să descopăr acolo,
în străfundul fiinţei tale,
o faţetă necunoscută,
bine conservată
şi special verosimilă
a sufletului tău şi...
era atât de frumoasă...!
Poate eu
nu m-am străduit îndeajuns
în căutările mele sau
n-am fost destul de eficientă
în estimarea personalităţii tale...!
Sau poate... tu n-ai vrut -de ce?-
să mi te dezvălui...!
Dar acum e târziu...
căci astăzi plec pentru totdeauna!
Totuşi, nu te-ntrista:
voi lua cu mine,
doar ceea ce am crezut mereu
despre tine!
Sau... nu... mai bine,
te voi lua cu totul în inima mea,
căci încă
mai cred în tine!

poezie de Iulia Mirancea din Du-mă cu tine la capătul lumii (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a mai dus

S-a mai dus o zi din viaţă,
S-a mai dus din viaţa mea,
Mâine fi-va dimineaţă,
Şi ce-o fi... om mai vedea...

A fost bună, a fost tristă,
Ziua care a trecut?
Lacrima e în batistă,
Ce-am avut şi ce-am pierdut?

Am mâncat un colţ de pâine,
Am oprit o coajă mică,
Să o dărui unui câine...
De prea bine nu mi-e frică....

Mă aşteaptă somnul dulce,
Prag ce e de azi pe mâine,
Trupul merge să se culce,
Visul fi-va... dans cu zâne...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată omul nu a fost mai puternic şi niciodată el nu s-a simţit, ca individ, mai neputincios. Niciodată el nu a fost mai savant şi niciodată nu a avut impresia că înţelege atât de prost ceea ce se petrece în lumea sa. Niciodată nu s-a apropiat cu mai multă fervoare de ţelurile progresului său, niciodată barbaria lui nu i s-a arătat mai bine înarmată pentru a distruge aceste ţeluri.

Denis de Rougemont în Partea Diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Dufresne: Asta-i frumuseţea muzicii. Nu-ţi pot lua asta... N-ai simţit niciodată aşa faţă de muzică?
Red: Când eram mai tânăr obişnuiam să cânt la muzicuţă. Dar mi-am pierdut interesul. Nu prea avea sens aici.
Andy Dufresne: Tocmai aici are cel mai mult sens. Ai nevoie de el pentru a-ţi aminti.
Red: Pentru a-ţi aminti?
Andy Dufresne: Pentru a-ţi aminti că... în lume există locuri care nu sunt făcute din piatră. Că există ceva lăuntric... ceva la care ei nu pot ajunge, ceva ce ei nu pot atinge. Îţi aparţine.
Red: Despre ce vorbeşti?
Andy Dufresne: Despre speranţă.

replici din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiţă, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rana

I
vai mie, rana s-a închis
vai, sângele s-a uscat
şi a facut coajă.
oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o să mă mestece fericirea
o să ma sfârtece seninătatea
şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,
nu, n-o să-i mai sărut umărul.

viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sănătatea o să-mi mănânce plămânii.
raţiunea o să-mi sfâşie creierul.

vai, rana, rana mea dragă
rană plăcută vieţii mele
rană pentru care am trăit, pe care mi-am zgândărit-o cu unghiile
s-a închis. oh, doamne, sunt vindecat!

şi niciodată febra n-o să-mi mai aprindă
veioza vieţii până la ars.

II
să accept evidenţa: nu mai pot să scriu poezie.
nu mai sunt în stare, ceva în mine nu mai colaborează.
am scris ani de zile cu ură, cu dragoste, iar acum
creierul meu e mort.
am pornit la maraton ca pe suta de metri
am vrut totul deodată, am vrut să-mi înnebunesc cititorul.
am uitat că viaţa e lungă.

nu-mi imaginam că o dată mă voi opri, voi plaţi
că tot ce am făcut vreodată se va întoarce împotriva mea
şi nu voi putea să mă ajung din urmă
şi orice încercare de a mai face ceva
va fi o nouă dezamăgire.
ce voi mai scrie încă patruzeci de ani?
o să strâng din măsele, o să scriu articole de critică
sau cine ştie ce amintiri
o să suport condescendenţa tinerilor, o să las nasul în jos
când o să vina vorba despre poezie, o să fac traduceri
ca să nu mă uite lumea, ca să pară că mai trăiesc.
sau o să-mi public cândva un volum de versuri din tinereţe
atât de proaste, că nu le băgasem în nici o carte
şi o să am un succes "de prestigiu", mi se va spune "autorul
poemelor de amor",
precursorul a dumnezeu ştie ce poezie va mai fi pe atunci...
nu ştiu, nu ştiu...

prieteni mai tineri, să nu faceţi ca mine.
calculaţi-vă poezia pentru şaizeci de ani.
eu? nu ştiu ce drum să mai apuc, ce s-ar mai putea face
şi nu ştiu ce trebuie să mai simt şi ce mai pot să imaginez.
de data asta chiar cred ca mi s-a infundat.

voi fi un poet bătrân, care n-a mai scris de decenii
un supravieţuitor al propriei morţi
şi care mai bine n-ar fi făcut nimic niciodată.

III
oare s-a terminat viaţa? oare sunt terminat?
sunt un eşec? voi fi pulbere?
va veni moartea iar tu mă vei dispreţui.
va fi groaznic, groaznic.

voi fi singur, mai singur decât toţi oamenii, singur.
fără nimeni, fără odihnă.
voi înţelege totul, ah, intelege-ma, şi toti ma vor iubi,
toţi îşi vor aduce aminte.

sunt pierdut, pierdut.
muşcă-mi tu gura.
o să plouă nasol pe drumuri, o să fim uzi pân-la piele.
o să învăţăm să urâm

va veni toamna, toamna minţii, înecul.
vom avea gura moale şi caldă, va veni luna
vor veni norii să ne cunoască
şi vom muri, vom face dragoste.

da, da, stai acum lângă mine, priveşte-mă. sunt terminat, terminat.
va fi numai moarte în jur.
stelele vor fi moarte, bot lângă bot ca nişte câini de pe străzi.
vor muri unghiile.

gata. stai lângă mine. a avut rost?
ne-am trezit trăind.
a fost groaznic: am trait.
a fost groaznic, groaznic.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan: Şi acum te întâlneşti cu prietenul tău?
Sara: Nu, cred că este şi el în oraş acum şi face ceea ce faci şi tu.
Jonathan: Se îndrăgosteşte de iubita altei persoane? Nu, îmi pare rău. Vroiam să spun că m-am simţit bine. Ştii, poate că ar trebui să îmi dai numărul tău de telefon. Pentru orice eventualitate.
Sara: În eventualitatea că ce?
Jonathan: În eventualitatea vieţii. M-am simţit bine cu tine şi, din câte ştim amândoi, nu prea sunt şanse să te mai văd.
Sara: Ei bine, dacă ne este scris să ne întâlnim, ne vom întâlni din nou. Doar că nu este momentul potrivit.
Jonathan: Poate că trebuia să ne întâlnim după ora din Anglia şi suntem cu cinci ore mai devreme.

replici din filmul artistic Noroc în dragoste, scenariu de Marc Klein
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Luci, scumpule... Fiul meu... Nu, nu pleca, te rog, dragul meu! Stai aici... Rămâi aici, acasă, cu mine, lângă mine... Nu pleca...
Lucian: Mamă, e prea târziu pentru aşa ceva. Ştii bine că nu se poate să rămân, că orice protest e inutil, aşa că nu te da în spectacol tocmai acum. Zău că nu mai are rost. E clar: Voi pleca! Dar... Nu-ţi face griji degeaba! Mă voi întoarce. Jur! Tu... Doar aşteaptă-mă!
Diana: Bine, scumpul meu. Am să te aştept, oricât va fi nevoie.
Lucian: Aşa-i mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ţi faţa şi pe ţevi niciun şuierat), întregul adevăr mi-a trecut prin minte într-o străfulgerare. Acel inconfundabil zumzet era sunetul tuturor clipelor pe care le petrecusem împreună cu tine, al mădularelor tale agile şi zvelte, al pleoapelor tale închizându-se şi al tălpilor tale mici călcând prin iarbă. Atunci mi-a trăsnit o idee care părea la început atât de teribilă încât aş fi alungat-o pe dată, de-ar fi fost fie şi numai pentru faptul că aud apa aceea umflându-se chiar acum şi sunt sigur că nu mă înşel.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s împotriva ta, Isuse

Nu-s împotriva ta, Isuse, nici nu te caut. Cred
În tine cum cred şi-n ceilalţi zei, mai bătrâni ca tine.
Nu te consider nici mai presus, nici mai prejos
Decât ei, doar că mai nou venit.

Sunt împotriva, da, şi paşnic îi detest, celor care
Te ridică deasupra altor zei, egalii tăi.
Te caut acolo unde te afli, nu mai presus
De ei, nici mai prejos, aşa cum eşti.

Un zeu de care era nevoie, pentru că n-a mai fost
Niciunul asemeni ţie: încă unul în Panteon, atât,
Nu mai pur: asta pentru că întregul
Nu era complet, mai lipseai tu.

Luaţi aminte, voi cei care-l veneraţi exclusiv pe Isus:
Viaţa este diversă, zilele sunt diferite unele de altele
Şi noi numai în diversitate vom putea trăi
Cu adevărat împreună şi singuri.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârciumăreasa

La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simţit bine, am stat în capul mesei,
M-am fâstâcit, mireasma lor m-a îmbătat,
Am căzut în braţele cârciumăresei.

Un deget mi-a întins, uşor m-am ridicat,
Onorat am sărutat mâna miresei,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simţit bine, am stat în capul mesei

Crinul in frac fură un sărut metresei,
Cârciumăreasa e cu gândul ne-mpăcat,
Ruşinată şi-a schimbat culoarea feţei,
Catrinţa roată i se face la jucat,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte şi inimă

suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.

am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aş fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înţeleg în sfârşit
întunericul şi
lumina şi tot ce se află
între ele.
pacea minţii şi-a inimii
soseşte
când acceptăm ceea ce
este:

fiind născuţi
în această
viaţă ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
şi zilele pierdute
şi să găsim un pic de mulţumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.

bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citeşte ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
şi începe
totul iarăşi de la capăt.

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama - gen minor?

Un pixulist cu ifose şi ticuri
M-acuză că-mi pierd vremea cu nimicuri.
El nu ştie că nu-i deloc uşor
Să fii mereu major, în gen... minor!

epigramă de Ion Cănăvoiu din Cobra regală (1994)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de studenţie

Port cu mine nostalgia
Anilor ce repede au trecut
Şi pentru ce a fost odată,
Oraşul în care am renăscut.

Faimă ar însemna numele tău,
Oraş drag cu-n parc Copou,
Aşezat pe şapte coline
Ca să te vedem mai bine.

Când la tine am ajuns,
Am crezut că trăiesc un vis,
Însă visul s-a transformat,
Într-un fapt de neimaginat.

Cănd sfioasă eu păşeam,
Pe al Sărăriei deal,
Un salut prietenos eu am primit,
Că aici voi fi binevenit.

Am simţit cu prisosinţă
A ta mare bunăvoinţă,
De-a mă găzdui şi sta,
Pân ce facultatea o voi termina.

Paşii m-au plimbat apoi,
Pe-a Bahluiului splai,
Să învăţ a rezolva
Ecuaţii, teoreme, fenomene
Şi să desluşesc dileme.
M
ândru, falnic şi tăcut,
Teiul legendar, rănit,
Mă atrăgea ca un magnet,
Să-mi amintească neîncetat,
De al nostru, poet drag.

Nu am cum vreodată a uita,
Rozele multicolore din gradina ta,
Ele creau o imagine de vis
Şi mă simţean ca-n paradis.

Maiestos, la Podu Roş,
Palatul Culturii atât de faimos,
M-a trimis în timp pentru o clipă
Şi să văd cât sunt eu de mică.

Iaşule de la tine am învăţat,
Cât de mult îmi eşti de drag,
Mi-ai arătat ce este valoarea,
O cărămidă la temelia mea ai pus,
Ca eu să fiu cât mai presus.

Îţi mulţumesc pentru ce mi-ai dat,
Niciodată n-am uitat bucuria şi răsfăţul,
În care viaţa de student mi-am dus,
Călcând sfios şi-ncetişor cu orice pas
Nu cumva să-i deranjez
Pe cei care odată erau treji.

Iaşule, pentru mine eşti şi ai rămas
Leagănul tinereţii şi frumuseţii vieţii,
Iaşule, Iaşule, mândră cetate
Şi oraşul celor şapte coline,
Ai salutări de bine şi de la mine.

poezie de Georgeta Ganea (15 februarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!