Ce-a văzut luna

Doi politicieni s-au întâlnit sub raza lunii pline.
Relaxarea chipurilor, gestica, păreau cam simulate.
Au aruncat o privire peste prerie.
Zâmbetele lor erau şi ele, parcă,-un pic trucate.

În diferite forme, cândva ei au condus
Statul spre varii falimente,
Dar au făcut-o cu-atâta artă şi lipsă de bun simţ
Încât fanii i-au considerat nişte mari talente.

Stăteau la umbra unui hat şi n-au spus
Niciun cuvânt, dar au fumat trabuc după trabuc.
Un portofel a trecut din mână-n mână.
A doua zi-n ţară nu mai era niciun bucluc.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fumătoare pasivă

Sătulă de fumat pasiv,
Aprind trabuc după trabuc,
Sperând s-ajung culminativ,
În Guinness Book...

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două ciori bătrâne

Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard.
Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard,
Gândindu-se la cauză şi la efect,
La buruieni şi l-al florilor aspect,
La legile naturii şi la intelect.

Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit,
Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit.
Fiecare dintre ele-a gândit mai mult decât a vorbit.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare:

Cioara care-a mormăit
A întrebat cioara care-a bolborosit,
"De ce are albina o sabie lângă vioară?
De ce are albina o sabie lângă vioară?"
"Crrrrrrr-ed că", a spus cealaltă cioară,
"Crrrrrred că e", a spus celaltă cioară iar,
"BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar."

Chiar atunci o albină s-a apropiat de gard:
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ",
Iar cele două ciori
Au făcut ochi mari
Şi şi-au luat zborul de pe pălimari.
De ce?
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ".

Vachel Lindsay,1879-1931

poezie de Vachel Lindsay,1879-1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune sperietoarea de ciori

Întunecate,-n zbor de zdrenţe, aripile spiritelor nopţii
Provoacă teamă, dar mie-o generoasă favoare-mi fac.
Ele se strecoară printre gardurile grădinii unde eu
Stau de pază zi după zi, veac după veac.

Îmi flutur braţele peste cărare. Trupele mi-ascultă
Comanda-ngenunchiate-n reverenţă, ca un balerin,
Şi-mi dăruiesc, mătăsoase, robe de umbră străvezie
Şi cupe de ciuboţica cucului pline ochi cu vin.

Apoi, dezvelesc o comoară numită lună,
Lucru scump mie în nopţi cu marame-albastre,
Şi-o ţin sus în aer, luminoasă, doar pentru mine,
Pentru că eu sunt Regina acestui cer de astre.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieri în grevă

Aiurita regină-a ţării minunilor,
Pe tron alb ca laptele, din clopoţelul unei flori
A comandat orchestrei ei de greieri
Să-i cânte-n clipa în care se lasă roua-n zori.

Dar stropii reci de rouă au udat lăutele,
Iar ei n-au mai putut în nici un fel cânta.
În schimb, acum banda aceea de lăutari bruneţi
Îşi exersează bemolii şi diezii sub podeaua mea.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune bunicul şoarece

Luna-i regina sfântă-a huhurezilor.
Ea ţine închis păsăretul cel holbat
Într-un borcan până amurgul serii;
Apoi, îi dă drumul la vânat.

Buhele se reped spre noi
C-un fâşâit care-ţi dă fiori
Şi fără milă-nhaţă fetiţele naive
Şi şoriceii neascultători.

Aşa că prindeţi-vă de raza lunii,
Rugaţi-vă şi-i cereţi îndurare:
Lasaţi-i ofrandă brânză verde
Printre copaci cu frunze rare.

Nu chiţăiţi noaptea deloc, copii,
Şi nu mai roadeţi uşa la afumătoare:
Astfel regina bufniţelor ne va iubi
Şi nu va mai trimite-acele zburătoare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avertisment fumătorilor de trabuc

Atenţie, stimaţi bărbaţi
Când trageţi din trabuc vre-un ceas,
Cam cum şi unde-l mai băgaţi...
Să nu vă iasă-apoi pe nas!

epigramă de Elis Râpeanu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un anume simţ al umorului

Nimeni n-ar trebui să stea în faţa lunii
Pentru-a scânci un cântecel dulceag,
În poză de curtean, cu manierele unui dandy,
Fără niciun firicel de umor, oricât de vag.

Să ne punem pe cap tichie pestriţă de clovn
Şi să ne pictăm chipul la ceasul cunoscut
Pentru-a pătrunde-n vraja acelei fereastre aurii
Şi pentru a vedea tot ce trebuie văzut.

O, tu, oglindă de pe-al cerului obraz!
Noi găsim acolo exact ceea ce-oferim.
Aşa că să zâmbim cât mai simplu, mai onest,
Să cântăm şi sufletele să ne-împodobim.

Da, numai pedepsindu-le cu glume bune
Stafiile şi spaimele vor înceta a lor colindă,
Iar zânele şi spiritele bune şi prietenoase,
Ne vor dărui zâmbetele lor de dincolo de-oglindă.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune şarpele cu clopoţei

Luna-i un mic popândău.
Se înfioară-n fiecare noapte.
Stă deasupra dealului şi plânge, plânge,
Înfricoşată c-o voi muşca pe neaşteptate.

Soarele-i un mustang. Fricos
Ca toţi cei stăpâniţi de mari emoţii,
Tremură, dimineaţa, la amiezi şi seara
Temător c-o să-mi înfig în el colţii.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie?

Ei spun că un rege e nebun. Se poate. Cine ştie?
Ei spun că un rege e senil, albit de prea multele ninsori.
Ei spun că un rege e molâu şi că e bolnav la cap,
O păpuşă numai bună de manevrat cu nişte sfori.

Europa-i atunci locul lor de joacă, de hârjoană?
Azilul de nebuni, până vom afla că lumea e damnată?
E locul lor de fanfaronadă, de conferinţe-îmbăloşate,
Până vom descoperi că fiecare casă-i blestemată?

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea celor singuri (ce spune cerşetorul)

Luna-i un călugăr – n-are soaţă,
Care se plimbă prin chilia lui – crug divin.
Puterea-i, e cea a oamenilor juraţi cerului,
A căror viaţă sfidează orice chin.

Ei sunt de stele sau de umbre-aproape.
Ei vin asemeni zăpezilor sau stropilor de rouă.
Nu lasă-n urma lor păreri de rău, ci numai
Arcada unui cer albastru vegheat de luna nouă.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar castanii...

S-au întâlnit după ani şi ani...
amintirile lor se ridicau stol,
se simţeau uniţi,
reîntorşi într-un trecut
ce-i urmărea cu aviditate...
erau cuprinşi de emoţii
prost stăpânite,
trişti şi fericiţi totodată,
şi... pentru o clipă
s-au lăsat vrăjiţi,
uitând de temerile
ce i-au împresurat
o viaţă întreagă...
cu obrajii însufleţiţi
şi ochi strălucitori,
păreau îmbătaţi de lumină
şi de speranţă...
iar castanii,
cu florile ca nişte lumânări roz,
iradiau sclipiri de auroră
pe aleea martoră
a tremurării sufletelor lor.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolstoi încă mai ară

Tolstoi mai ară încă. Atunci când sus, vineţi, norii se sparg
Pe cer se deschide-un câmp mai larg decât întreaga lume.
Acolo trudeşte el, la poarta raiului, c-un picior dincolo de prag

E mult mai înalt decât norii care umbresc acest pământ,
Numai congresul planetelor stă deasupra lui
Şi-aleile cereşti unde stele noi se nasc, cuvânt după cuvânt.

Purtând ţărănesc veşmânt, aplecat peste plug, încă mai ară
Tolstoi, acest înger al păcii. Departe, pe câmp, caii lui
Trec mereu, mereu cu coamele în vânt, la fel ca prima oară.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune pădurarul

Luna-i doar licărul unei candele
Luminând în bezna cea opacă.
Cerul înstelat e holul unui castel,
Iar Pământul camera copiilor de joacă,

Unde întreaga noapte copaci bătrâni
Stau şi veghează somnul unor ape clare:
Bunicile leagănă pruncii în coveţi,
Iar ciobanii au grijă de mioare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul

Leul peste alte sălbătăciuni e rege. Ca răsfăţ,
Îi place să mănânce-un hindus la fiecare-ospăţ.
Dacă nu prinde niciun hindus
El devine foarte nervos şi indispus.

Îşi pune soaţa-n cătuşe şi-o muşcă de ureche
Până-i dau lacrimile, de parcă nu i-ar fi pereche...
Apoi îi găsesc bârlogul nişte oameni cu puşcoace
Şi-n familie se face iarăşi linişte şi pace.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospeţimea cuvintelor

Niciun cuvânt
nu mai are prospetimea de-atunci,
anotimpurile s-au strecurat calme
printre şoaptele lumii,
s-au învăluit încercuind roata
ce le poartă pe toate
într-o singură întâmplare,
ce poate apăsa greu pe propria-ti viaţă -
Nimic din ce a fost nu mai regăsesc
doar pădurile si întinderile-s la fel
în rest, mirosul de ars e pretutindeni,
licuriciul de serviciu
ce salva lumea din noi
stă prins între grinzile casei
în care-am stat cândva,
ne iluminează pe dinăuntru
cu vorbele de-atunci,
Dar nimic, absolut niciun cuvânt
nu mai păstrează prospetimea lor.

poezie de Veronica Stănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori un trabuc este doar un trabuc.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vă imaginaţi că această haită de ciocli a scos măcar de astă dată vreun zâmbet? Vă înşelaţi. S-au privit unii pe alţii, intrigaţi, după care unul, nu chiar cel mai bătrân, dar cel mai zdravăn, cu alură de fost campion continental la categoria grea, ne-a luat de gulere, ne-a lovit cap în cap, ne-a sfâşiat hainele de pe noi, după care ne-a aruncat pe scări fără niciun cuvânt. Da, fără niciun cuvânt. Fără nicio înjurătură.

Ion Băieşu în Umor la domiciliu, ed. Sport- Turism (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cerşetorul (Ce mi-a spus Luna)

Vino, gustă din pâinea trândăviei,
Aşează-te lângă izvorul cu unde cristaline:
Câteva flori vor fi străjerii tăi,
Câteva păsări vor cânta pentru tine.

Vino, mănâncă pâinea de care nimeni
n-a mai avut parte de ani mulţi, cincizeci:
Oamenii se grăbesc, n-au niciun dor
Şi n-au nici lacrimi pe obraji, ochii lor sunt reci:

Ei se grăbesc, aşa că n-au nicio iubire:
Nu pot blestema, nici râde stând la lafuri –
Le mor inimile de când sunt tineri
Făr-a avea morminte sau epitafuri.

Pâinea mea i-ar scuti de multe griji,
N-ar mai trebui-n ore timpul să exprime–
Pleoapele le-ar fi zbor somnoros de fluturi,
Iar fanteziile pline de melodii şi rime:

Fiecare suflet e-un trandafir misterios
Sau un pom emanând arome de şerbet.

Vino, gustă din pâinea trândăviei
Mi-a spus Luna, toată numai zâmbet.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!