Sub sabia timpului

Plutim pe marea vieţii
Ca pe o corabie
Uneori furtuni şi uragane
Se dezlănţuie
Ca şi Damocles destinul aşează
Deasupra capului o sabie
În timpul în care anii scurşi
Cu cei ce vin se înlănţuie

Suntem neputincioşi a citi
A destinului carte
Ce taine ascunde –
Dar nu avem dezlegare
Drumul vieţii ce ni-i dat
Este aproape, este departe?!
Peste timp, peste vremi
E a noastră eternă înălţare.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărare

Drumul către vin se pare
Peste praguri te tot suie,
Dar nu este de mirare,
Că-i mai mult o... cărăruie.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Lumea epigramei", nr. 7 (2012)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge nemurirea lumii

Curge nemurirea lumii şi în ea ne-am prins şi noi,
De demult, din depărtarea ce-i rămasă înapoi,
Într-un neant fără de margini, care s-a crezut divin,
Univers fără pereche, când ascuns şi când senin,
Timpul şi necesitatea, înţelepţi sfătuitori,
Cu răbdare tot alungă, peste vremi, furtuni şi nori,
Aducând speranţă vieţii, vraja noastră de lumină,
Vis străluminând cu nimbul de creaţie divină.

În al gândurilor zbucium noi ne toarcem firul minţii,
Care dă fior iubirii, ca şi farmecul dorinţii,
Taine-ascunse în adâncuri mult prea vechi şi de pripas,
Dovedind o existenţă şi dintr-un anume ceas,
Înfruntare-n orice clipă c-un trecut şi c-un prezent,
Când în fluxul mare-al vieţii se topeşte-un afluent.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un copil pribeag

E fericirea vieţii ca şi-un copil pribeag,
Rătăcitor prin lume, ce-aleargă neîntrerupt,
Din când în când la oameni se mai opreşte-n prag,
Cu nemurirea clipei din care ea s-a rupt.

În vremea călătoare e doar un scurt popas,
Mereu tulburătoare în dulcea ei visare,
E împletit cu timpul şi el tot de pripas,
Dând vieţii noastre sens, continuă mişcare.

Născută din speranţe, o vrem cât mai aproape,
În sufletele noastre şi-n inimi cu dorinţi,
Eternă duioşie ce tremură sub pleoape,
Întruchiparea vieţii şi-a slabei noastre fiinţi.

Mărturisesc sfios, că port în pieptul meu
Dorinţa mea ce arde cu flacără plăpândă
Şi vă întreb pe voi, deşi îmi este greu,
Cine-are fericire, să poată ca să-mi vândă?!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Gigea Gorun

Dintre toţi oltenii care
Fac din praz mărgăritare
Despre Petre pot să spun
Că e Gigea ca... gorun.

epigramă de Dumitru Botar-Tabor din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile vieţii

Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieţii.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineţii.

Când vin anii tinereţii
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieţii.
Suntem ca o floare-n glastră.

Când toamna vieţii ne-a brumat,
Şi când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinereţea-mpreună.

Iar când am intrat în iarnă,
Când se-aşterne lunga noapte,
Sita vieţii-o să ne cearnă
Şi plecăm din viaţă-n moarte.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg cu gândul

Alerg cu gândul peste mări şi ape,
Peste câmpuri întinse, peste munţi,
În Univers pătrund tot mai aproape
Şi tot întind închipuite punţi.

Alerg prin galerii şi prin genuni,
În zbor de chinuite încleştări,
Mai cred şi câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.

Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniştea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit şi fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul nouă ne-a fost dat
Să-mpreunăm un aluat.

De e păgân sau poate sfânt,
Har al aceluiaşi pământ.

Dă mit şi dor împreunării
Şi o speranţă disperării.

Alunecând prin timpul scurs,
Noi dăm iubirii un parcurs,

Venit din pulbere de astre,
Prinos al zărilor albastre.

Ca spaţiul cel nemărginit,
Să ne tot ducă-n infinit.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La proces, unul care şi-a lovit nevasta peste gură

- Nu, nu vă ascund
Şi n-o spun cu ură:
E bună de fund
Dar e rea de gură!

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea

E câmp întins de grâu ca marea de smarald,
Când ochii mei privesc în frumuseţea zării,
Mă însoţeşte dorul şi soarele cel cald,
Cu farmecul ascuns în geana depărtării.

Simt bucuria vieţii şi dulcea încântare,
În lan de grâu întins, cel cu miros de pâine,
Care de veacuri scurse în strânsă încleştare
De glie leagă rodul mereu pentr-un alt mâine.

E-o carte sfântă a muncii, în orice filă-ntoarsă,
În paginile-i scrise e truda din ogoare,
În aluatul pâinii, când creşte-n vatra arsă,
Aduce în noi izvorul vieţii curgătoare.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi plutim pe marea de iubire

Noi doi plutim pe marea de iubire.
La barca vieţii noi suntem vâslaşii.
În mâna noastră şi a sorţii-s aşii,
Ce-i vom juca făr vreo ponegrire.

Noi călători, de strajă ca ostaşii,
Vom ţine drept sfidând vreo rătăcire
Şi-om acosta la ţărmuri de-mplinire,
Unde ne-om pierde-n prunduri ude paşii.

Ca încercărilor să le-aflăm costul,
Vom arunca tot lestul peste bord.
Urmându-ne credinţa-n noi şi rostul,

Vom îndrepta busola înspre nord
Şi-om adăsta o vreme-n adăpostul
Pânzelor, ce strivesc vântu-n tribord.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră?!

Viaţa noastră?! Spumă de lumină,
Condensată în baloane ce ascund curcubeul
Sentimentelor pure, înălţătoare.
Dans de secunde şi păsări risipindu-se-n zare...
Petale de trandafiri, ori aduceri-aminte,
Caleidoscop de impresii
Pe care oglinda destinului le impozitează,
Re-direcţionându-le spre eter.
Pleoapă peste care roua dansează
Cu rochia albă a luminii.
Viaţa noastră?! O amazoană
Alunecând dinspre istorii, devenind istorie,
Privindu-se în oglinda unui alt timp.
Un timp ce nu este al nostru,
Un timp în care sălbatica lupta a vieţii
Învaţă să se lase rănită,
Spre a cunoaşte fericirea deplină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul ne oferă adevărata sinteză a vieţii, care rezidă în spiritul umanităţii. Dar acel spirit care învăluie copilăria noastră este apoi întunecat de umbrele temniţei care începe deasupra copilului în creştere; iar omul îl vede murind departe şi pierind în lumina zilei obişnuite. Într-adevăr, viaţa noastră socială înseamnă destul de des întunecarea şi moartea vieţii naturale care există în noi.

Maria Montessori în Descoperirea copilului (1977)
Adăugat de nicoleta dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul respect...

Le păstrez veşnic respect,
Celor ce mi-au dat povaţă,
Nu mai am nici un regret,
Am trecut timid prin viaţă.

Aşternute-s peste noi,
Amintirile păstrate,
Anii tineri, anii noi,
Au plecat departe.

Anii cei trăiţi din plin,
Transformaţi în amintiri,
Descătuşatele trăiri.

Din toţi anii tinereţii,
Cu trăiri acuma arse,
Am trecut în cartea vieţii,
Nu mai clipele frumoase.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Când eu voi fi în ţara de departe,
Vă voi vorbi de dincolo de moarte;
Prin versul scris pe care-l veţi citi,
E ca şi când şi eu aş fi aci,
Cu gândurile mele de altădată,
În care am pus o inimă curată,
Ce-a ars cu torţa ei mistuitoare,
În timpul ce s-a scurs, spre neuitare.
În somn de veci voi deveni ţărână,
Dar numele pe-o carte-o să rămână,
Conştiinţă-a vremii scumpă şi curată,
O mângâiere ce-am trăit odată!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!