
Sunt un om liber
Sunt un om liber
Adică
Nu-i este nimănui
Milă de mine.
Nu mi-am dorit
Această libertate
Dar o păstrez
Și mă laud cu ea.
Sunt un om liber.
Nu permit nimănui să-i fie milă de mine.
Și sunt
Și mai liber decât credeam
Nici n-am cui permite
Să-i fie milă de mine.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Îmi este atât de milă de femeie, încât o implor să-i fie milă de mine.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Eu, cea a nimănui...
Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte
Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot
Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, să uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Milă pentru noi, Părinte
Doamne, parcă iar mă tem
nu mai am curaj să scriu
găsesc în mine doar pustiu
și ața scămoșată pe un ghem
Lumea care mă condamnă
nu-mi acordă nici o circumstanță
iar eu mă nasc în fiecare stanță
și mor cu fiecare toamnă;
Lumea e așa cum este
eu n-am ce să-i dau în schimb
adevărul e un nimb
ca happy end-ul din poveste
Nu mai știu nici cine sunt,
bate vântul prin cuvinte
milă pentru noi Părinte:
spuză spulberată-n vânt
și întoarsă în pământ...
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt un om liber, adică am nevoie de ecou.
citat din Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dracula: Milă? Un călău profesionist pretinde milă! Milă cer oamenii slabi. Adică cei cărora le e lene să fie puternici. În regatul meu nu e loc pentru milă!
replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liber, foarte liber
Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârși în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a ști că e de-ajuns.
Sunt ca cerul nopții, liber, când mai jos și când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut și ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toți, cred că o văd
doar când viața-i o dilemă și le pare-a fi prăpăd.
Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
știu ce-i viața, știu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.
Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-și dorește a trăi.
Sunt om liber, foarte liber, pașii singur mi-i măsor,
și tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.
Sunt așa cum este firea celor ce-și doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care știe că a fost
și-a dat timpului măsură, și a dat faptelor rost.
Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
știu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăț, învăț să știu...
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Prietenul nerușinat, cerul fără milă
Caznă multă, dușmanul puternic fără milă.
Piere umbra speranței în lumina soarelui
Locul nefericirii înalt și fără milă.
Străin de locul acesta dorit se înalță
Grija iubirii venind repede fără milă.
Privirea, boiul tău mlădios e ca un torent
Și sprâncenele sunt arcuite fără milă.
Rațiune nestatornică în calea vântului
Fericirea e ca dușmanul fără milă.
Taina dorinței e ca o cale de nestrăbătut
Locul meu e drumul încercării fără milă.
Gândul meu sună ca un cântec înaintea luptei
Paharul meu deșertat e un gol fără milă.
În lacrimi roșii Fuzulî își acoperă fața
Și cerul se ridică deasupra fără milă.
poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Auto-compătimire
N-am constatat niciodată ca unei creaturi sălbatice
Să-i fie milă de ea însăși.
O pasăre cade moartă de pe creangă
Fără să-i fi fost vreodată milă de ea însăși.
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunt un om liber
Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voștri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-și caută rostul.
Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negația ei
care-i necesitatea.
Hemoragia libertății inutile!...
Bronzul fără formă
nu va fi niciodată monument,
libertatea fără necesitate
nu va fi niciodată creație,
cred în libertate
dar nu cred în opoziția
dintre libertate și necesitate,
a fi liber nu e mai mult
decât a fi necesar,
a fi necesar nu e mai mult
decât a fi liber.
A fi necesar! Ce puțin, nu?
Dar ce mult,
dacă te simți într-o zi
inutil
când tu te guduri pe țărm
și cineva se îneacă în apă,
cerându-ți surd adevărul.
De ce eu? De ce tocmai mie?
De unde mă cunoaște pe mine?
Să-și cheme cunoscuții,
rudele,
prietenii,
nu pe mine,
eu am nevoie de liniște,
vreau să mă odihnesc,
vreau să mă deconectez,
nu-i așa,
nu cunosc, n-am văzut, n-am auzit.
... Și omul se îneacă,
mai mult apăsat
de indiferența ta
decât tras în adânc de bulboane
astfel se îneacă el,
în vreme ce tu
teoretizezi
libertatea de a-l lăsa
liber
să se înece,
din moment ce nu tu
l-ai aruncat în apă.
Și iată-te
în apă și tu,
cerând ajutor,
ingrată e lumea,
oamenii au ajuns la indiferență,
fără nici o rușine,
fără nici o remușcare,
stau pe țărm,
și tu te îneci
și îi strigi
și ei îți lasă libertatea
de a nu-ți fi necesari,
dacă de atâtea ori
le-ai închis ușa-n nas
și telefonul, când te-au rugat
întâmplător, ceva,
de ce să te tulbure acum,
când ești liber să bei
toată apa lumii?
Bucură-te de libertate
naufragiul personal,
de ce să-i mai chemi,
de ce să-i mai învinovățești,
ei fac cu tine
ceea ce și tu faci cu ei,
își văd de treabă.
Nu-i treaba mea, nu-i treaba mea,
de ce să mă bag,
așa a murit acum mulți ani
un strălucit profesor de matematici,
într-o Craiovă indiferentă,
venea de la baia de aburi,
îi făcuseră frecție la cap
și a căzut pe stradă,
trecătorii - unii dintre ei elevi -
îl ocoleau, mirosea a spirt
și lor li se părea că e beat
și câți nu au plâns apoi
aflând că l-ar fi putut salva
doar aplecându-i-se deasupra
cu puțină apă rece!
Indicii greșite, așa și pe dincolo,
toți suntem hiperdeștepți,
toți știm,
zvonuri și colportaje,
nimic limpede
și senzația bolnăvicioasă
că ești liber
într-o seară
dumnezeiască
de pe lume.
Atunci, poți comite crime,
atunci, poți iubi mortal,
nici nu e mare deosebire
între iubire și crimă,
iubești din toată lumea
o singură ființă,
omorând în sufletul tău
restul de cinci miliarde,
o seară de miracol,
în care ți se pare
că ești liber
să faci
numai ceea ce trebuie.
Astfel și ei,
astfel și eu,
omorâi o pădure întreagă
să-mi fac hârtie
pentru ca poemele mele
să ajungă la voi,
omorâi o mină de plumb
și luai din viața semenilor mei,
tipografii de la "Casa Scânteii",
editorii de la "Cartea Românească"
și muncitorii ceferiști
și muncitorii de la fabrica de hârtie,
muncitorii forestieri,
ca să ajung până la voi,
astfel și eu,
liber la masa mea de scris
dar nedoritor de libertate,
când e să-mi fac publică
libertatea de poet.
Sunt un om liber,
ceea ce scriu eu
ajunge până la voi.
Sunt un om liber,
poezia mea
are adresă,
are culoare,
are apartenență,
are personalitate juridică,
are miros,
are patrie,
are părinți,
are defecte
și are prin ce pădure
să ajungă la voi.
Câte nuiele m-au bătut în copilărie,
câte nuiele m-au bătut în tinerețe,
toate s-au prefăcut
în pădurea aceasta
care-mi este hârtie,
pentru poezia mea,
pentru libertatea de a vă fi poet.
Ceea ce ieri m-a durut
astăzi mă mângâie,
ceea ce m-a ars alaltăieri
astăzi mă oblojește,
pădurea-mi acoperă cu vuietul ei
rănile copilăriei și ale adolescenței,
supraviețuiesc rănilor mele
făcute cu nuiaua
și tot pe nuia îmi transcriu
supraviețuirea
și libertatea de a vă fi necesar.
Vă sunt necesar? Aveți nevoie de mine?
E destul că, din când în când,
cade o pădure
în capcana hârtiei de scris?
Vă dau toată libertatea mea
pentru un semn de viață,
spuneți-mi că vă mai sunt necesar,
nu mă lăsați singur, să înnebunesc
în libertatea cea mare
că n-aveți nevoie de mine.
Vorbiți-mi, scrieți-mi, atenționați-mă,
(Adresa mea este:
Adrian Păunescu, București sectorul I,
strada Dionisie Lupu numărul 84)
dacă nu, să știți că renunț,
și așa sun unii care cred
că am scris prea mult,
arătați-mi adevărul, confirmați-mă,
infirmați-mă, dar auziți-mă,
sunt un om liber,
adică nu pot trăi singur,
sunt un om liber,
adică am nevoie de ecou,
sunt un om liber,
adică
nu pot
fără voi,
nu pot,
credeți-mă, sunt un om liber.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mi-e milă
Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Al clipei
Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce și-a turnat tiparul pentru năruire
Și din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe și ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul prețios al flinței
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Și nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinței
Nu-i cer răsplată sau răsfăț; nici bir credinței.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Și niciodată n-am să fiu mai bine
Puținul din această clipă apropiindu-mă
Și-al clipei sunt din ce în ce mult...
poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc.
aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!



Eclipsă
Renunț la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.
Îi plâng pe proști și proștii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingășie tot mai mult mă-ntunec
Și pier de umanism și milă.
Înduioșate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Și-mi pare rău că n-o să mai sărut
Și botul care mă ucide.
Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în țărnă rădăcini genunchii,
Și-mi trece viața încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Eclipsă
Renunț la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.
Îi plâng pe proști și proștii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingășie tot mai mult mă-ntunec
Și pier de umanism și milă.
Înduioșate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Și-mi pare rău că n-o să mai sărut
Și botul care mă ucide.
Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în țărnă rădăcini genunchii,
Și-mi trece viața încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Rodica Kadar
Comentează! | Votează! | Copiază!


Spiritul liber aude cum libertatea este dobândită prin echilibrul contrastelor. Numai libertatea poate înțelege libertatea. Libertate, a fi liber, a se elibera pe sine sunt unul și același lucru. Sunt unul și același lucru pentru fiecare dualitate de acțiuni eliminatoare ale spiritului liber, atunci când sunetului îi reușește să devină muzică.
Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vreau să joc!
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță - încătușat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
și cer sub mine -
și-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniță!"
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!




A fi!
a fi nu înseamnă a tăcea
a exista nu înseamnă a aștepta
să-ți plătească truda cel ce se folosește de ea
a fi nu înseamnă că nu ai drepturi
care să-ți fie de cineva anume date
legiferate ca apoi să-ți fie furate
a fi înseamnă că existența este un drept
și nimănui nimeni nu-i trebuie să-i fie
soarta închisă, supusă și slugă
căci viața este libertate
a fi înseamnă că ai datoria să muncești
nu să cerșești, nici să furi sau să exploatezi cu drepturi strâmbe
pe cel ce liber se naște și pasăre liberă se frânge
oamenii sunt trepte, dar nu ale aceleiași scări
pe care să urce
nemernicii niciunei țări!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi, prima dată dacă fumezi o țigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existența umană. Nu-i ca și când ai mânca. Este o treabă în plus și nu poți fi și cu Dumnezeu și cu fumatul. La mine mai vin oameni la spovedit, oameni care spun că țin posturi, se roagă și le spun că: "Da, numai că pe acestea toate ți le și afumi". Cel mai bine este să fii liber. Liber de orice, iar dacă ești liber de orice, ești liber și de fumat.
Teofil Părăian în Veniți de luați bucurie (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Încotro totuși
Liber
ca o lacrimă de mamă
liber
ca o lacrimă de copil
liber
ca o lacrimă a pustiului
din
mine
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (15 decembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu mi-era milă de el. Nu mi-era milă de nimeni. Nici de mine.
Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

