Meditaţie şi deşertăciune

Anotimpul şi-a ridicat ochii peste munţii lunii,
o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant.
Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul,
cunosc foarte puţin faţă de cât nu cunosc
şi nu pot găsi răspunsuri la tot ce se petrece-n cosmos.

Mintea mea nu poate cuprinde întregul univers,
în finitul ei este atât de neîncăpătoare,
încât doar cu gânduri nebănuite umple memoria
şi sufletul îmbrăţişează pe Dumnezeu
prin cuvântul primit şi înălţat deasupra de înţelegere
într-un simbol al efortului cunoaşterii de sine
până la apropierea de creaţia divină infinită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştere

până să te cunosc, am iubit marea.
până să te cunosc, am iubit munţii.
până să te cunosc, am iubit cerul.
până să te cunosc, am iubit iubirea.
până să te cunosc, am iubit cunoaşterea.
te-am cunoscut şi tot ce am iubit a devenit TU.
tu, acest urlet din adâncul cel mai adânc al fiinţei mele.
te-am cunoscut şi de-atunci,
nu mă mai recunosc.

poezie de Nicu Alifantis din Scrisori nedesfăcute (1997)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cerul cu o foame nudă

Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul şi-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri şi gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.

Privesc cerul cu o foame nudă
şi ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ţi zărească trupul aşteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porţi
stinse de vijelia trecută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul minunii

prinsă de coada cometei călătoreşte prin univers
aşteaptă să se întâmple orice
face aceleaşi mişcări fascinată de ploile de meteoriţi

apropierea cometei de soare îi dă strălucire
apropierea ei de pământ trezeşte teamă
dar e o bucurie s-o poţi urmări

am rămas cu mirajul minunii
cerul îmi poate oferi oricând cântece astrale
de aceea îmi place să ascult fiecare sunet
cu urechea lipită de strune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Deasupra, peste iazuri sau văi întunecate,
Peste păduri şi nouri şi munţi şi mări albastre,
Chiar dincolo de soare, de spaţiul dintre astre,
Şi chiar peste hotare-ale bolţii înstelate,

Tu, mintea mea, alergi cu-o sprintenă mlădiere
Şi, ca pe valul apei un bun înotător,
Despici imensitatea profundă, zâmbitor,
Cu-o foarte bărbătească şi de nespus plăcere.

Ridică-te deasupra miasmelor scârboase
Şi caută-ţi curăţirea sus, tot mai sus, spre soare,
Bea, ca pe o divină şi limpede licoare,
Văpaia care umple-înălţimile sticloase.

Peste amărăciune şi peste norii groşi
Ce-apăsător se-aşează pe trista noastră viaţă,
Ferice cel ce poate, cu aripă-îndrăzneaţă,
Să se înalţe în câmpii senini şi luminoşi;

Cel ale cărui gânduri ca pasărea se-avântă
Spre cerul dimineţii în viu şi liber zbor,
Plutind deasupra lumii şi-înţelegând uşor
A' florilor cuvinte şi-a tot ce nu cuvântă!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca şi o stea îndepărtată

Tu eşti ca şi o stea îndepărtată,
Ce străluceşte făr᾽ să dea căldură,
E frumuseţe fără de măsură,
Dar nu încălzeşte-un suflet vreodată.

Te tot privesc de fiecare dată
Cu dragoste, iar uneori cu ură,
Căci vraja ta doar liniştea mi-o fură
Şi nu mi se întoarce niciodată.

Eşti steaua care-n veci lumini trimite,
De mii de ani să-ajungă pân-la mine,
Prin spaţii întinse şi nebănuite,

Ca depărtarea cumva să ne-aline,
În urma ei, doar veacuri risipite,
Ca şi-ale mele gânduri către tine!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se relevă El Însuşi sufletului conform esenţei acelui suflet, care este atât fizic cât şi spiritual. Apoi, sufletul devine conştient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El şi nu prin sine sufletul îl iubeşte numai pe El, nu prin sine însuşi, dar în aşa fel încât este El care se iubeşte pe El Însuşi nu sufletul este cel care îl iubeşte pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare fiinţă, dar graţie unei priviri ce este însăşi privirea divină.

citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric gros în noaptea speranţei

Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întuneric gros în noaptea speranţei.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor
de pe urma semenilor spoliaţi.

Aş plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
şi înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul e gros în noaptea speranţei

Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranţei.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor
de pe urma semenilor spoliaţi.

Aş plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
şi înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu voi pierde

mă îndepărtez de ţărmul iubirii
pe mările liniştii
cu vântul în pânze
spre portul uitării

am părăsit tot ce cunosc îndeaproape
fără să privesc în urmă
doar cu sentimentul căutării drumului
oriunde s-ar afla
cu durerea scăpării din braţele
împământeniri pe veci
şi cu dorinţa
mulţumirii de sine

nimic nu voi pierde
din coloana în care m-am clădit
cu neam cu tot.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să strângă în buzunare norocul

Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferinţa îndurată
şi să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzeşte inima
şi o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.

Nopţile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoaşterii
de unde ceaţa nu s-a ridicat încă?

Numai tu înger al iubirii pure
poţi netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare şi calde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmblânzit ca un şoim

Noaptea şi-a rupt straiele la apariţia lunii,
privesc stelele cum îşi ocupă locul pe cer
şi uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un şoim.

În dimineaţa care se iveşte, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se linişteşte,
umbra şi odihna se îmbrăţişează
ca două surate ocrotitoare.

Vara respiră în sânge oxigenul din aer
şi-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acea stea îndepartată

La acea stea îndepărtată,
Când pe hamac mă întind
Din lumea mea întunecată,
Spre ea privesc cu jind.

Strălucitoare, mă cuprinde,
Firavul trup îmi înfioară,
E-un univers ce se extinde;
E lumea mea imaginară!

poezie de Alex Dospian (februarie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!