Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Petre Ioan Crețu

Înainte de a se face întuneric

(Experiment în forma literei T)

Tiptil tiptil se apropie momentul
pentru care m-am antrenat
încă de când m-am născut
aproape ca o răzvrătire
și-a făcut loc în sufletul meu
dorința de a sta cât mai mult
în preajma mea să mă răsfăț
să mă reinventez în fiecare secundă
să mă iubesc
să stau cât mai mult singur cu mine
în carnea mea demult nu m-am simțit
atât de bine
și ce frică mi-a fost de singurătate.

Te amăgești te amăgești
se aude ca de obicei dinspre tufișuri
specialistul în singurătăți
vei sta o veșnicie în detenția de sub cruci
fugi caută și risipește-te în femeie
iubește-ți fiecare clipă petrecută
trăiește cât poți de mult
oricum în fața morții singuri mergem toți.

Trece o ninsoare prin mine
așa ca un vers clasic
și carnea îmi tresare la fiecare gând
tu intri femeie prin ochiul meu stâng
și de fiecare dată ieși prin ureche
ești doar zgomot durut femeie
și atâta minciună și numai tristețe.

Tu chiar ai crezut în zborul
în mântuirea prin femeie
chiar și acum ajuns la apus?
ești un naiv mă faci să îmi spune de sus
specialistul în femei
fugi și te îmbată risipește-te în alcool
iubește-ți fiecare clipă petrecută
trăiește cât poți de mult
oricum în fața morții singuri mergem toți.

Timpul petrecut în livezile de pruni
sau timpul trăit înalt printre cărți
sau la masa de scris
asta îmi e salvarea ura, am învins!
ha ha ha îmi râde în nas
specialistul în cărți cu glas subțire acrit
fugi și te îmbată risipește-te în femei
iubește-ți fiecare clipă petrecută
trăiește cât poți de mult
oricum în fața morții singuri singuri mergem toți.

Teama de ridicol te-a învins
definitiv, îmi spune aproape trist
moartea în fapt singurul specialist.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Pacey: Jo, cum crezi că pot concentra dacă tu ești prin preajmă toată ziua?
Joey: Îți distrag atenția atât de mult? Masa mea este în afara biroului tău. Nici măcar nu mă poți vedea.
Pacey: Dar știu că ești acolo. Și crede-nu aș fi ajuns atât de departe dacă ai fi fost atât de aproape de mine tot timpul.
Joey: Serios? De ce?
Pacey: Acum încerci afli cât mai multe de la mine, nu-i așa? Bine. Nu aș fi putut să mă concentrez pentrude fiecare dată când ești în preajma mea nu mai vreau fac altceva decât ...
Joey: Spune. (Pacey o sărută.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Puțin de nor, puțin de soare,
Puțin de viață, puțin de moarte,
Puțin de bine, puțin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puțin din timp, puțin din azi,
Puțin din noapte, puțin din somn,
Puțin cât am putut dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puțin din vis, puțin te mai visez,
Puțin mai îndrăznesc, puțin te mai chem,
Puțin te mai aștept, puțin te mai iubesc
În viața asta petrecută fără tine!

Puțin regret, puțin moment,
Puțin ai fost, puțin te mai cunosc,
Puțin de rost, puțin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puțin mi-a mai rămas, puțin din glas,
Puțin dintr-un cuvânt, puțin din gând,
Puțin pământ, puțin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu cât îmi ești mai dragă, cu atât îți sunt mai drag

Cu mult îmi ești mai dragă, în fiecare care zi,
Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ți ochiim
Și atunci când îi revăd, privrea mea va ști
Subtil să-și țină pași, în prisma de-a zâmbi.

Cu mult îmi ești mai dragă, atunci când îmi vorbești,
Atunci când îți exprimi cuvintele trupești,
Atunci când îmi șoptești, la urechi, iubești,
Cu atât imi ești mai dragă, atunci când mă dorești.

Cu mult îmi ești mai dragă, cu mult îți sunt mai drag,
Și-n iubirea asta singur n-am ce să fac
Încerc s-o țin ascunsă, încerc să o complac.
Cu cât îmi ești mai dragă, cu atât îți sunt mai drag.

poezie de
Adăugat de PescărușulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Înger prin ger

E noapte, sunt și eu, sunt și femei
Afară este ger și ceva crapă,
Prin trupul tău mai ard niște scântei,
Prin trupul meu mai curge niște apă.

Mă simt poet în fiecare clipă
Și frământă tot ce-i omenesc,
Numai de tine, parcă, mi-este frică,
nu te pierd cât încă te iubesc.

Dar nu am cum. Cât ești a nimănui
Vei fi a mea, chiar dacă-s al oricui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

M-ai căutat cum își caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai strângi pleoapele cu putere
și să mă chemi
eu sunt atât cât vrei fiu
o iluzie
sau o femeie cu brațe lungi
o femeie care-ți atinge fruntea
și spune că arzi

m-ai căutat cum își caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au țâșnit din carnea ta ca scânteile din foc
și am ars amândoi pe același rug
puteai -nchizi ochii
și să mă chemi
eu sunt atât cât vrei fiu
o iluizie
sau o femeie cu brațele-n flăcări

m-ai căutat și mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieșit din matcă
și toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei fiu
o iluzie
sau o femeie care îți trăiește povestea
în fiecare zi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Walter Fane: Din prima clipă în care m-am căsătorit cu tine am știut că ești egoistă și răsfățată. Dar te iubeam. Știam că te vei căsători cu mine doar pentru a pleca cât mai departe de mama ta. Și am sperat că într-o zi... va fi ceva mai mult. M-am înșelat. Nu ai acel ceva.
Kitty Fane: Dacă un bărbat nu este capabil facă o femeie să îl iubească, atunci este vina lui, nu a ei.
Walter Fane: Oricum. Mâine dimineață plecăm spre Mei-tan-fu, sau înaintez actele.
Kitty Fane: Walter, nu poți vorbi serios cănd îmi spui că duci într-un focar de holeră.
Walter Fane: Crezi că nu?
Kitty Fane: Dumnezeule. Asta vrei, nu-i așa? Chiar crezi că Charlie îți va permite să faci acest lucru?
Walter Fane: Nu cred că Charlie are vreun cuvânt de spus în problema aceasta.
Kitty Fane: Tot ce ai spus este adevărat. Totul. M-am căsătorit cu tine chiar dacă nu te iubeam. Dar știai acest lucru. Nu ești la fel de vinovat ca și mine pentru ce se întâmplă acum cu noi?

replici din filmul artistic Vălul pictat
Adăugat de Andreea Tanase, Student MTTLC , Universitatea BucuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și m-am desprins de fiecare nor pentru a-ți urmări zborul... Și m-am desprins de mine. Și te-am iubit cu fiecare strop de ploaie mai mult, în zorii fiecărei zile... în fiecare apus ce s-a așternut peste cărarea vieții mele, cu fiecare rasărit. Mai mult. Și-am învățat să te iubesc.

citat din
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaștri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aștrii,
Și zâmbești curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubești intens și poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă privești... oare vezi?
Ești atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoși, integri,
Care pătrund profund,
În simțire și în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai și ce nu ai,
Ești un dar, rază de soare,
Hai iubește! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăți, fii cochetă,
Și zâmbește! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roșcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poți fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr șaten,
Ești motiv pentru refren
În al vieții portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Ești cea mai frumoasă... știi?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubește... e mai bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb și fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârnești,
Și carnea-mi răscolești adânc
Cu voluptate, foc și gheață.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Și-n fața lui
Cad în genunchi și murmur:
"Pot lumi piară,
Și munți să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi ești: Început/Sfârșitul!"

Femeie,

În fața ta... plec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb și fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârnești,
Și carnea-mi răscolești adânc
Cu voluptate, foc și gheață.
Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Și-n fața lui
Cad în genunchi și murmur:
"Pot lumi piară,
Și munți să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi ești:"Început/Sfârșitul!"
Femeie,
În fața ta... plec.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în italiană.

Dexter: Ceea ce mă surprinde cel mai mult la Rita în ultima perioadă este cât de mult îmi place fiu cu ea. Dar de fiecare dată când mi se întâmplă asta cu o femeie, când mă simt în largul meu alături de ea, totul decurge greșit. De aceea cred că cel mai bine e să fac totul treptat.

replică din filmul serial Dexter
Adăugat de Stefania-Ana ChermăneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meditație extremă

Într-o vreme pe când
îmi controlam cu pixul
poziția și fizionomia, adică scriam,
convins că
doar scrierea mea continuă
este virgula credibilă
între mine și lucrurile neînsuflețite,
credeam că muza mea îmi face feste,
auzindu-l prin ea
chiar pe Dumnezeu spunându-mi:
"Stai o clipă în locul meu!"
- Eu? am răspuns uluit în surdină Domnului.
Nu sunt vrednic de așa ceva Doamne!
"Ba da, a spus Tatăl Ceresc,
Eu am multe locuri:
La munte,
la mare,
în câmpie,
la hotare,
locuri în care trebuie fac ceva...
În locul pe care te-am pus,
îmi găsesc arareori clipele de răgaz,
Deci, oricine ba chiar și tu
Poți sta sta în locul meu
atâta timp cât nu ți se cere să faci nimic..."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât de mult mă iubești?

Într-un colț de univers,
am vrut să mă cuibăresc în brațele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre niște pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoție...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet și
cred că tu te grăbeai către o bisericuță
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Și mai cred că acolo te așteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ți văd, doar o clipâ, fața:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
și am spus încet, doar pentru mine, că,
deși nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat vii înapoi...
Dacă te-aș întâlni vreodată în vis
te-aș întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
și atât de natural,
mi-ai întins brațele ca să mă ocrotești,
deși, știai precis,
că n-o să mă poți atinge...
că n-o să mă poți atinge atunci...
și... niciodată!

poezie de (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 13 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... screm... insist...
ca eu -i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...

... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
John Wesley

faci cât de mult bine poți, prin toate mijloacele prin care poți, în toate modurile în care poți, în toate locurile unde poți, în orice moment poți, pentru cât de mulți oameni poți, cât de mult timp poți.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wislawa Szymborska

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.

Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în fața mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenușii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuși, și el născut.
Născut ca toți.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absență
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mișcările lui
sunt abateri
de la sentința generală.

Am înțeles
a parcurs deja jumătate de drum.

Dar așa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Nu o singură dată am judecat o femeie după înfățișare. Dar nu oricum, și nu pe oricine... ci doar pe cele frumoase. Mereu am considerat că femeile frumoase sunt mult mai expuse "prostiei" decât cele urâte. Într-adevăr – chiar și acum – consider că teoria mea este întemeiată. Detaliind, îți pot da exemple atât de logice, încât chiar și tu, ca femeie, îmi vei da dreptate. Alta mi-a fost eroarea. Am greșit prin faptul că am îndrăznit amestec pe majoritatea în aceeași oală. Excluzând toate aceste "mimoze", care-s frumoase în zadar, am ajuns la concluzia că nu există femei inteligente și urâte în același timp. Femei urâte și proaste, există. Femei frumoase și inteligente, la fel, există. Femei frumoase și proaste, de asemenea. Însă niciodată, femei urâte și inteligente în același timp; pentru că femeile inteligente nu pot fi urâte. Din contră, consider că sunt cele mai mișto ființe din univers.

în Începuturi (2016)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inflație

Nu mai știu exact când,
am trecut prin fața casei
unui prieten vechi.
Totul îngrijit, acoperiș nou
verde-verde.
Prin coș ieșea un fum subțire-alb
de femeie văduvă.
Nu mai știu exact când,
îmi spunea
știi dragă tot timpul pierdem ceva
un gând, un tren preadevreme sosit, din amintiri...
Cu această listă nu putem merge
preadeparte,
atâta timp cât
cu banii strânși
pentru o iubire adevărată
poți căpăta cel mult
o mână de paie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Avocatul femeii

În jilțul meu de "Domn",
În "țara" mea,
Eu biruesc cu un creion
Pe câmpul de bătaie,
Ce-mi este foaia de hartie.
Iar tu femeie ești sloava mea, scrisă...
Ești visul ce îl port în gând,
Împăturit,
În buzunarul de la piept.
Căci tu ești chiar motivul de război,
Sau pacea ce o dăruești
Prin faptul de a fi!
Prefer să stau și să citesc o carte,
În loc să mă confrunt cu voi,
Idei în zi și vise-n noapte...
Femeie iubitoare,
Femeie înger
Femeie...!
Dar fără tine, ce aș face?
Tu ești reală, nu ești inventată,
Ca visele ce-mi pare că strigă,
Mă lupt în noapte.
Tu ești reală și nu îți mai pomadez fața,
Culorile te ascund...
Cu poezii, ori cu citate rupte dintr-o carte
Sau scrise chiar de mine
Te machez,
Femeie cu idei virgine!
Tu ești, femeie, "țara" mea,
Ce o voi apară, cu mine însumi
Scut pun în fața nelegiuirii ce ți se aduce,
Te voi purta în infinit, prin gânduri scrise pe hartie,
Precum Iisus pe cruce,
Durerea și pedeapsa celor mulți,
Spre nemurirea ta, femeie!
Mă auzi?

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook