Undeva, cândva

Ştiu că ţi-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis şi-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveştile o mie,
Cu un colţ de veşnicie,
Certitudinea din pi
Şi puterea de-a iubi.

Mi-ai rămas dator cu şoapte
Şi cu liniştea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandreţea de bărbat,
Zece porţi şi doar o cheie,
Eu desăvârşit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine
Existentă într-un sine.

Ochii tăi, două păreri
Din albastrul cer de ieri,
Braţul tău, o albă punte,
Dinspre nicăieri spre unde,
Logica raţiunii pure,
Şapte genii imature,
Tu, definitiv şi viu,
După marele pustiu
Dintr-o căutare-n spaţii,
Încurcată-n ecuaţii.

Din acest motiv, odat'
Am tânjit şi inventat,
Timpul, spre a încerca
Undeva, cândva, cumva,
În viteza ca o soartă,
Să-mi deschid în spaţii poartă,
Înflorată-mpodobită,
Dăltuită, logodită
Cu un răsărit de stea,
Cu un vis, iubirea mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dragoste uitată

Dintr-o dragoste uitată
Lâng-o margine de drum,
A rămas... ştii bine cum
Doar minciuna... ca o pată.

Dintre visele nebune,
Printre sărutări şi şoapte
A rămas... atât... o noapte
Care nu se poate spune

Încă mai aleargă vântul
Spre pustiu... o amăgire,
Tot vorbind despre iubire,
Dar nesocotind... cuvântul

Din chemarile de ieri,
Plânse şi însângerate
De reflexe... amânate,
Au rămas... triste... păreri

Din speranţe şi inele,
Din alinturi... şi răsfăţ,
Oare... ce-o să mai învăţ
Căutând prin toate cele?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Cândva o să priveşti în noapte,
Spre timpul ce nu l-am avut,
Spre o poveste spusă-n şoapte
O să mă chemi şi-o să te-ascult.

Căndva o să mă-ntorci la mine,
Plângând pe umerii mei goi,
Cândva o sa revin la tine
Si se va naşte iarăşi "noi".

Cândva nu va fi prea devreme
Şi niciodata prea pustiu,
Doar taci şi-ascultă. Timpu-n semne
Îţi spune: " Vino... Nu-i târziu!"

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde

Tată, schimbă o secundă a ta cu o secundă a mea,
Aşa te voi strânge o secundă la piept,
Voi trăi veşnicia pe care-o aştept,
Voi redeveni fiică a ta
Pentru secunda aceea care-ar conta,

Tată, întoarce albastrul spre mine zâmbind,
O singură clipă din infinit
Întoarce-te unde-ai pierit,
În noapte, în boală, oricând,
Întoarce-te iar pe pământ,

Eu simplă singurătate,
In lumea atât de străină,
Te iubesc ca o lipsă de vină,
Cu durerea lumilor toate,
Cu gândurile ei nevinovate,

Azi eşti sfântul la care mă-nchin
În genunchii lumilor mele,
Spre biserica miilor stele
În umbra enormului chin,
Cu cugetul stins în deplin,

Schimb o secundă din infinit
Cu preţul de-a nu mai cunoaşte, a scrie,
Nicicând pe lume o poezie,
Cu clipa în care nu vei fi murit,
Cu clipa în care te ştiu fericit.

Dar ştiu că nu poţi veni către mine,
Mai ştiu ca în versuri mi-ai dat
Tot ceea ce viaţa mi-a luat
Cu preţul enormului bine
Şi al lumilor fără de tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii destinului

Ţi-am răsărit din gânduri
de dincolo de mine
ce au găsit ieşirea
din noaptea de tăceri
a viselor pierdute
în timpul până ieri
în spaţii depărtate,
de întuneric pline.

Tu mi-ai simţit privirea,
mi-ai auzit chemarea,
la pieptul meu, senină,
cuprinsă de-un fior,
te-ai alipit cu suflet,
cu inimă şi dor,
iar pe tăcerea nopţii
s-a aşternut uitarea.

Spre sufletele noastre
vin valuri de iubire
în lunecarea calmă
a mării pe-un nisip
ce, însetat, aşteaptă,
la ţărm, a sa venire.

Destinul ce ne leagă
surâde-n regăsire
ne-ascunde viitorul
şi, de-ar avea un chip,
din ochii lui, lucirea
ne-ar fi călăuzire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau căpiţele de vorbă

Stau căpiţele de vorbă sprijinite doau în sine,
Stau în lunca de iubire într-o mare doar de bine,
Precum înţelepţii vremii, cuşmele pe spate date,
Priveghează-n contemplare ce a mai rămas din sate.

Câinii latră pe la porţi ca sa intre, nu să iasă,
Veşnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă,
Caii veştezi se anină de portiţe scârţâinde,
Oamenii încovoiaţi de gânduri nu mai au vătrai în tinde,

Stau căpiţele de vorbă, nu sunt poale, nu sunt ii,
Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii,
Însă-n vorba lor de veacuri ele ştiu că demnitatea
Este să sfidezi prezentul să nu-ţi negociezi dreptatea,

Al meu suflet pe coline lânga ele stând în taină,
Cu privirea sus spre ceruri, descălţat şi fără haină,
A primit botezul vieţii, ancestrala noastră carmă
Care-atunci când e rănită se transformă într-o armă,

Timpul trece şi se duce, piere rău, nimicnicie,
Chiar şi binele dispare, absorbit de veşnicie,
Undeva- ntr-un colţ de sat, o femeie a născut
Stau căpiţele de vorbă despre noul început...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul meu

Nu doar mi-ai fost, iubirea mea,
Tu încă-mi eşti şi îmi vei fi,
Mi-eşti infinit pe cer şi-o stea,
Chiar dacă eu nu te-oi mai şti.

Iubirea mea de veşnicii,
Azi, paşii mi-i îngenunchez
Să-ţi las privirea mea, când vii
Pe ea să calci când înnoptezi.

Iubirea mea, am doruri mii
Şi-abia aştept să te revăd,
Ieri te-a luat, dar azi să-mi vii,
Că-n suflet mi-a rămas prăpăd.

Iubirea mea, imensul meu,
Plâns de vioara răvăşit,
Te-ntoarce azi, că mâine, eu,
Te-oi lua în veşnicu-mi sfârşit.

Iubirea mea, dor ne-mplinit,
Tu rază-n viaţă mi-ai rămas,
Mi-eşti veşnic dar de negăsit,
Căci te-a furat un lung popas.

Iubirea mea, tu, dragul meu,
Azi te aştept ca niciodat',
E acel timp când Dumnezeu
Mi te dăduse altadat'.

Iubirea mea cu glas duios,
Destinul meu dulce-amar,
Tu, mi-ai rămas visul frumos,
Chiar dacă-mi eşti peste hotar.

Iubitul meu, eu cred acum
Că-ţi este mult prea dor de noi,
Te rog, alege-acelaşi drum
Şi vino astăzi înapoi.

Am să te-aştept, iubirea mea,
Sau tu, cel ce m-aştepţi, să fii,
Iubirea noastră-n fir de stea
S-o ţesem printre veşnicii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotonda dăruirii

Când o femeie îmbraţişează un bărbat,
Se pierde ce a fost pe ce va fi urmat,
În puterea de a fi,
Facerea lumii, doar într-o secundă,
Se derulează şi inundă,
Hotarele puterii de-a iubi,

Când o femeie îmbrăţişează un bărbat,
Iertarea se coboară din păcat,
Ca binecuvantare,
Lutul curat ia formă-n infinit,
Renaşterea de lumi după sfârşit,
Porneşte galaxia rotitoare,

Picuri de viaţă strălucesc ca rouă,
Celula primordială se divide-n două,
Destinul din pustie-i evadat,
În magma trupului care iubeşte,
Mileniile arzând renasc dumnezeieşte,
Când o femeie-mbrăţişează un bărbat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albastră

Un radio pe unde ultrascurte
Răstoarnă note muzicale lin.
Ascult vrăjit, gândindu-mă la tine
Ce mult mi-ai dat şi totuşi, ce puţin...

Zâmbind, în unduiri de fum subţire,
Tu îmi dansai plutind în jurul meu
Şi-n ochi de iris, valuri de căldură
Ne cuprindeau, iubindu-ne mereu.

Cu tandre mângâieri, de iarbă crudă,
Ne-acopeream cu dorurile toate
Şi cu miros de fân cosit în gânduri
Ne îmbătam în vise parfumate

În limpezi dimineţi, raze de soare
Ne consfinţeau unirea implicită,
Iar ce mai rămânea din zi, o mare
De tandre şoapte ne-nsoţea, sporită...

Şi ai rămas definitiv în noapte
Să-mi mângâi vise vii în lună plină
Iar ca să văd o lume mai frumoasă,
Tu mi-ai rămas de-a pururi pe retină.

Azi te zăresc uimit în orice floare,
În jurul meu respir aer de luncă,
Iar toate-au gust de miere polifloră
Şi-o simfonie de lalele mă încântă...

Ascult oftând, gândindu-mă la tine
Ce mult mi-ai dat şi totuşi, ce puţin!
Şi-un radio pe unde ultrascurte
Răstoarnă note muzicale, lin...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

dacă frâng în braţe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă paşii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăşi promoroaca în sat
mi-e frig şi mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în şoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

şi te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale şoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat aseară -
Cheia de la poarta verde -
Am pierdut-o chiar aseară!...
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară -
Noapte ca sub boltuita
Cupolă de mănăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.

Şi-am rămas în turnul gotic -
Turnul celor trei blazoane:
Al Iubirii,
Al Speranţei,
Şi-al Credinţei viitoare...
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scară...
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.

Şi pe cea din urmă treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns -
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am citit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul păsărilor

Ziua cade îngenunchiată-n noapte
o durere difuză îşi înfige spinii
sub armura albă a tâmplelor
vibrează-n limpezime falsă tăcerile
ne-am prins amândoi pereche nebună
cu dansatoarele depărtării
bezmetice izme
tu n-ai putut să-ţi smulgi iubirea
din cleştii pământului
nu ştiu iubite când te-ai desprins şi unde
eu am rămas să-ţi cristalizez absenţa
am să te reconstruiesc
într-un amurg potolit
formă a iubirii din mine
încerc să-mi împletesc gândurile
în gândurile tale
cu o clipă
clipa aceea prinsă
la convergenţa dintre două lumi
în spaţial acela
am rămas doar eu
peste mine tremură chipul tău întreg
poate nici nu ai fost decât imaginea iubirii
tristeţea mea este că nu pot să mă regăsesc
ca atunci
ce fericită eu mi-aş fi ţesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape
acum sufletul nu mă iartă
nu-mi vorbeşte
rătăcit în ţărâna iluziilor
nici tu nu-mi vorbeşti
să-ţi simt prezenţa în absenţă
au rămas doar umbrele iubirii tale
în plânsul păsărilor
să-mi îngroape ultima himeră.

poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete îndepărtate

Dacă îţi va fi vreodată dor de mine
Coboară în inima ta uşor,
Şi ai să vezi cum plânge după mine
Sătulă îi este să îi mai fie dor.

Să asculţi atunci şoaptele vântului
Cum îţi aduc spre tine dorul meu,
Cu durere pe aripile gândului
Cum te-am chemat spre mine tot mereu.

Şi de-am rămas în suflet amintire
Măcar mă vei povesti frumos,
Ce îi vei spune inimi de mine
Eu ştiu că dragoste mi-ai fost.

Azi de-am rămas doar doi străini
Păcat că n-am ştiut să ne vorbim,
Şi am presărat în suflet numai spini
Şi am ajuns doar amintiri să fim

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţii nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viaţa toată.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-aş fi?

Citesc câteva rânduri, pe-o scrisoare
Ce mi-ai trimis-o, dragul meu, şi ştiu:
Nu ţi-am răspuns, şi asta te mai doare,
De-aceea-ţi scriu, acum, la ceas târziu...

Şi mă întreb: unde-aş fi oare-acum,
De n-ai fi apărut, de undeva,
Pe-un colţ de timp, pe-al vieţii mele drum,
Ieşind, stăruitor, în calea mea?...

Să cred c-aş fi rămas în Carul Mare,
Privind mereu, cu jind, către Pământ -
Răpusă de prea multă-nsingurare -
Visând iubirea, ca un dulce cânt?...

Sau, poate c-aş fi coborât din stele,
Ca un condor, pe-un pisc înalt de munte,
Urmându-mi dorurile, vechi şi grele,
Ce-au vrut, cândva, cu viaţa să se-nfrunte?...

Sau, poate-n macii rătăciţi prin lan,
Aş fi visat şi-acum, (mai poţi să ştii?),
Şi-aş fi-nflorit, cu ei, din an în an,
Sperând că tu exişti, sperând că vii?...

Sau, poate că-ntr-un râu zglobiu de munte -
Cu ochii într-un joc sprinţar de ape -
Mi-aş fi undit - prea trist - plete cărunte,
Sperând că ai putea să treci pe-aproape?...

Sau, poate Celui Sfânt m-aş fi rugat:
Un vânticel zglobiu, zefir, sau boare
Să fiu, (de-i bun şi nu-i e cu bănat),
Să te cuprind, aşa, din întâmplare?...

Mai ştiu şi eu de-aş fi? Ce-aş fi acum,
De nu ai fi venit atunci spre mine?
În care timp aş fi? Pe care drum?...
Dar ştiu, cu siguranţă, că-mi e bine

Când mă cuprinzi, avid, cu ochii tăi,
Când văd în ei, sclipind, luciri de stele,
Când toate ale dragostei văpăi,
Ce poartă-n ele dorurile-ţi grele,

Tu le pogori, gingaş, asupra mea,
În orice zi, şi loc, la orice ceas...
Da, ştiu, iubite: m-a trimis o stea...
Dar, Doamne, cât mă bucur... c-am rămas!

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

"Ce gol mi se arată-n faţă?
Din treptele pe care le urcam
nu a rămas nimic?
Dacă aş mai face-un pas
ştiu bine că m-aş prăbuşi în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptă, Doamne,
doar o treaptă!..."
Aşa gândea un înger trist
şi, disperat, se sfâşie pe sine însuşi,
îşi dezmembră fiinţa
ca să-ntregească drumul:
un gând - o treaptă,
alt gând - altă treaptă,
un cântec - o treaptă,
alt cântec - altă treaptă,
o treaptă – o durere,
altă treaptă – altă durere...
Şi tot aşa,
cuprins de o beţie
a aruncării de sine,
de construirea treptelor
(spre unde?),
nu mai simţi nimic,
nimic...
Nu mai rămaseră din el
decât aripile,
larg desfăcute
şi mirate,
inconştiente că poartă-n ele
zborul...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum căzut

S-aude zbor scurt şi zadarnic
de gâşte peste pajişti reci.
Undeva un cântec se pătrunde
de chemări de veci.
Un fluier seacă, altul nu s-arată.
Aleluia, privirea mi se umple de păsări şi vânt,
vieţii nu i-am rămas dator nici un gând,
dar i-am rămas dator viaţa toată.
Cu mişcări oprite ades
văd bolţi prăbuşite în apă.
Din frunzele satului ies
ca dintr-o biblică şatră.
Aleluia, astăzi ca niciodată
sunt fratele obosit
al cerului de jos
şi-al fumului căzut din vatră.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!