Boss, cocoşul pintenog

Pe la cinci, în zori de zi,
Recită spre-a ne trezi,
Al lui sacru monolog,
Boss, cocoşul pintenog.
Că o face dinadins
Eu de mult timp sunt convins.
O ţine într-un cântat
Până mă dă jos din pat.
Cum pe somn nu mai pun preţ,
Mă îndrept către coteţ
Să-mi hrănesc puicile toate:
Blonde, brune, ori roşcate.
Însă Boss, să vezi trăznaie,
Sare iute la bătaie
Şi-mi ţine o cuvântare
Să-nţeleg că-i cel mai tare,
Că eu sunt un om hapsân,
Iar pe puici el e stăpân.
Treişpe soaţe şi amante
Are Boss, că-i mare fante,
Dar nu-i ajung ale lui
Cu puzderie de pui
Şi tot sare la vecini,
Alergând şi-alte găini:
Două puicuţe pestriţe,
Uşuratice leliţe.
Şi-alte mândre gât golaş
Care preparau gulaş,
Aşa, dis-de-dimineaţă,
Pentru prunci şi mama raţă.
Cum nicicând nu e sătul,
Toate-au fugit în pătul.
El, stârnindu-ne tot hazul,
Sări în stradă pârleazul,
C-a văzut una moţată
Cu cizme albe-ncălţată.
Şi zău că nu vă spun glume;
A fugit cu ea în lume.
După-o vreme, jumulit,
S-a întors la noi spăşit,
Dar soaţele-i din ogradă,
L-au zburătăcit în stradă,
Că-ntre timp, alt cocoşel,
Frumos foc şi tinerel,
A dat iama prin poiată,
Cu creasta-n vânt fluturată.
Avea alt şef bătătura,
Aşa că ce tura-vura,
Vă mai spun încă o vorbă:
Boss, ajunse bun de ciorbă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut mulţi israelieni ce poartă cu mândrie bluze Hugo Boss şi alte accesorii ale acestei firme. Ei ştiu foarte bine ca Hugo Ferdinand Boss a fost cel care a facut uniformele 'Wehrmachtului', SS-ului si SA-ului. A fost croitorul lui Hitler, practic.
Şi atunci, de unde atâtea văicareli cu 'Holocaustul'?
Sau nu au pic de respect faţă de bunicii lor?

citat din Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabuleşti

Asurzit sunt de-o găină
Ce tot cântă pentr-un ou
Pe-un cuibar, de prin grădină;
Parcă-i vacă... ce-ar da bou!?

... Şi de porc, sunt tot sătul,
De guiţ, iz de rahat;
C-are coteţ şi pătul,
De-ale lui, pân' la... ignat.

... Miorlăieli îs linguşitoare,
De neavut cu burta plină
Şi de somn, întins la soare,
Cotoind vecin, vecină...

... Şi lătrat nebun, la lună,
Că-i de pază fără odihnă,
Să-şi ia el bucata bună...
Câine... îşi linge bot în tihnă!

Nu mai trage car, la jug,
Bou... îi fruntea gânditoare;
De zăpezi să-şi facă plug...
Bolovan; banu să-i... sare!?

Iepuroaica-i una neagră;
Laia, Rroma, cu mulţi pui,
Stând acasă ziua întreagă,
Să ia bani... "Bogetul nu-i!".

Taur, îngâmfat de prost,
Un curcan, mai comun... al
De pus coarne, îşi fac ei rost
De trofee mici... local!

Oaia neagră, blond vopsită,
Miel, să sugă, ar vrea să aibă
Şi cu lâna-i dărăcită
Vrea berbeci... Să-i dea la şaibă!

Lelea, ce fu şi-are grijă
'n dorul lelii, ea, de toate,
Zici c-a lovit-o vreo schijă;
Tot ce-i rău... la ea-i pe roate?!?...

... Stă pe banca de la stradă
Şi priveşte cirezi, turme,
Fabulând de-a ei ogradă;
C-o să aibe şi ea... urme!?

Toţi şi toate-au calităţi,
Se zbătând s-ajungă... oase,
Pentru ros, c-au facultăţi;
Umaniste... fabuloase!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga trece pe roşu

Beizadeaua căptuşită până la gât în euroi,
Apasă pe acceleraţii şi trece-n goană peste noi.
Nu-i pasă nici de semafor, nici de-alte semne de pe stradă.
El dă manelele la maxim şi toată lumea vrea să-l vadă,
Că lângă el în jeep se-ntinde fătuca nu ştiu cărui boss,
Ce ţine hăţurile urbei şi e la pungă cel mai gros.
Aşa că loaza dumisale nu are legi, nici uşi închise,
Dispreţuieşte pe oricine, că toate lui îi sunt premise.
Un poliţist nici nu-ndrăzneşte să-l amendeze, dupa caz,
Se face că nici nu-l observă, că altfel intră în necaz.
Şi te apucă disperarea, la noi, ceilalţi când te gândeşti,
Că te opreşte la vreun filtru, chiar dacă tu nici nu greşeşti...
Îl vezi pe durul poliţist, ce plin de zel se dă la tine!
Îţi cercetează-atent maşina şi-ţi spune că ceva nu-i bine.
Tu ştii că n-ai niciun cusur, dar n-ai decât să-ncerci un truc,
Şi vei scăpa şi de amendă şi vei scăpa şi de năuc:
Să foloseşti un "PLIC-MINUNE"! doar ştii, că peste tot se poartă;
Tu nu ai spate-asigurat, pe tine nimeni nu te iartă.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul şi găina

Merge nevasta cu bărbatul
La doctor:
- Nu ştiu ce să-i fac!
De-un timp îmi spune că-i găină,
Doar că nu face cotcodac.
- De asta vi-i nelămurirea
E o psihoză... Îl tratez.
Deci îi voi da nişte pastile...
Deşi nu pot să garantez.
- Ştiţi, mare-mi este tensiunea,
Nu că e sub "papucul" meu.
M-aş mulţumi de-ar face ouă,
Dar nu doar două tot mereu.
- E un mister mărită doamnă,
Minunea de s-ar repeta.
Dar tot nu înţeleg adică,
Ce oare v-ar mai deranja.
Şi cum?! Cocoşul face ouă?!
Pardon, găina vreau să spun.
- Da, spuse doamna-ngândurată,
Dar numai două de acum...
- Şi ce vrei dumneata femeie?!
Ce faci cu ouăle 'nealui?!
Ştii, eşti cocoş cu mari pretenţii!
Deci ia mai pune-ţi pofta-n cui!
Mata, găină oropsită
(Se-ntoarse dânsul spre bărbat)
Ori eşti pe post de clocitoare,
Ori eu sunt prea dezinformat?!
Cu un cocoş aşa ciudat,
Fugi din ogradă, că altminteni
Îţi spun doar una, are pinteni!
Şi calcă tare... Cotcodac!!!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul mizantrop

— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Şi zicea el: “Zău, nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Şi-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi şi noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!
Dar, vai mie, zău nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Tot zburam dincolo-ncoace,
Păream tare printre-albini;
Vezi, pe-atunci, la dobitoace
Încă roza n-avea spini.
Dar acum s-au schimbat toate,
Eu de jale sunt pătruns.
Vremi mai rele nici se poate.
Vai, ce vreme am ajuns!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vrun bondar să mai vezi încă
Că-i iubit, că-i curtenit
Şi degeaba că mănâncă,
Făr’ să fi agonisit,
Vrun bondar să bâzâiască,
Nişte suave, dulci cântări;
Şi pe-albini să răsplătească
De-a lor muncă prin plăceri!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vai, nu-i bine, zău nu-mi place.
Bondărimea s-a sfârşit,
Peste dealuri nu-ş ce-aş face,
Să mă duc necontenit.
Spun c-acolo se găseşte
Bondar mândru cântător,
Ce tot încă bâzâieşte
Al său viers fermecător.
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă!”
— Moş uncheş— zise-o albină —
Zău, greşeşti, de tot greşeşti!
De-amor viaţa încă-i plină,
Bătrân eşti şi n-o simţeşti.
Dar el, în mizantropie,
Ne-ncetat se căina,
El pe creanga de scumpie
Bâzâind tot repeta:
— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un chef

După-un chef de-o noapte plină,
Vin acasă-n zori de zi.
Soarele pe cer s-alină,
Din prag, soaţa îmi zâmbi.
Cum în casă am intrat
Ea în braţe m-a luat.
Nu-mi aşază de mâncare,
Nu-mi dă patul de culcare,
Franş, îmi zice, vrea să facă,
Să mă vândă ca pe vacă!
Ea de mână mă luă
Şi la târg se-avântă.
Bucuroasă c-a ajuns
La geambaş iute s-a dus.
Discutase, nu prea mult.
Cred c-a obţinut ce a vrut.
Iar geambaşu-n gura mare
Strigă fără încetare:
- Hai la bărbat de vânzare!
Lăudând cu vorbe mari,
Mai ceva ca pe măgari.
Ascultându-l eu aşa,
Mai că-mi vine a striga:
"E minciună tot ce spune,
Vrea s-adune multă lume!"
Deodată-n jur se adună
Lume multă, lume bună.
Doamne care mai de care
Vrea să dea un preţ mai mare.
Veni una cât un cal,
Ea credea că sunt măgar.
Mă privi, se socoti,
Cu geambaşu-un pic vorbi.
El răspunse bucuros:
- E-un bărbat încă frumos.
Şi e bun cum altul nu-i!
Dar ce pot eu să vă spui!?
Şi-n Bucureşti de-ai căuta
Nu găseşti aşa ceva.
Ea, analizând în grabă,
Auzii cum ea -l întreabă:
- Dar la pat, îi bun, îi bun?
El răspunse:
- Îi bun, îi bun!
Cum se culcă, doarme tun!
- De băut, se-mbată des?
- O... e lucru de-nţeles.
Orice bărbat, se ştie,
Trece pe la prăvălie.
Când primeşte el salarul,
E prieten cu paharul.
Bea o sută, poate două,
Cu prietenii, vreo nouă.
Dar când a ajuns acasă,
Restu-l pune tot pe masă.
Niciun ban el nu-şi opreşte,
Că doar dă, Doamne fereşte,
El familia-şi iubeşte.
Ce-nţelese doamna oare
De dă preţul aşa de mare!?
Geambaşul bucuros
Spre soţie s-a întors.
Întrebă de preţu-i place
Târgu' ea îl poate face.
Soaţa stă şi se gândi
Şi pieziş mă şi privi.
Eu cu ochii în pământ.
Strigă ea:
- Încă nu-l vând!
De ştiam că-i aşa bun,
Nu băteam atâta drum!

Dragi confraţi,
Tot ce faceţi gândiţi bine,
Ca să nu păţiţi ca mine!
Nu se ştie soaţa ta
Ce geambaş o mai avea.
Şi-o să te trezeşti deodată:
Eşti vândut ca pe o vacă.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ziarul de la ora cinci (lui Dan Costinaş, care ţine singur pe net "Ziarul de la cinci")

Vremurile sunt aşa cum sunt
Coborând în stradă omul intră-n clinci
Dar veniţi la noi, tânăr sau cărunt:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Salvarea e încă departe
Fărâma de viaţă spânzură-ntr-un vinci
Vă deschidem uşa, v-aşteptăm în prag:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Măscăricii-au coborât în stradă
Cu flaşnete, goarne şi tilinci
După ei dau buzna fripturişti grămadă
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

S-a trezit românul dintr-un vis urât
Lepădând iţari, nojiţe, opinci
Şi nu-l mai prostesc ei, numaidecât
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Slobod internetul pentru fiecare
Doar un simplu clik şi ieşiţi din clinci
Noi suntem o oază dulce de răcoare,
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastie

Dumnezeu e surd
Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţel emigrant

Pe şosea, l-am văzut, hăituit de maşini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt aşa de puţini
Şi-i vacarm, de te poţi sătura de urlat.

Cei bogaţi s-au oprit să mănânce-n păduri
Şi mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut şi pe el, i-au privit ochii puri
Şi i-au dat generos nişte pâine şi-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simţit că ia foc
Şi s-a tras din şosea plin de sânge şi şchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar muşca disperat porţiuni de şosea,
Dac-ar şti unde e satul lui trist şi mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l minţea şi-l bătea.

Trepied aberant, de căţel emigrant,
Şi lătrat pervertit la şosele cu fum
Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant
Şi-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe şosea sunt, acum, câini mai ageri şi noi,
Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,
Numai el, neaflând nici un drum înapoi,
A ajuns trei perechi de mănuşi într-un shop.

Dacă, totuşi, va fi vreun lătrat pe pământ
Pentru câini viaţa-n veci va fi aspră şi grea,
Câine şchiop eu te plâng că spinarea ţi-au frânt
Dar de ce ai fugit să cerşeşti pe şosea.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântoasele

Să ne ferească Dumnezeu
Şi-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghiţit acu pământul,
Şi-atâta om aveam şi eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Şi-am fost la babe şi la vraci
Şi-am dat şi milă la săraci —
Şi mi-a murit la săptămână!

De suflet noi voiam să-l dăm
Şi-l dedem gata-n mâna morţii!
Era voinic; trăsese sorţii,
Şi-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă —
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat şi el pe brazdă.

Şi ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin şi chef, precum e data —
Ţin minte toate, ca de ieri.
Şi câţi nuntaşi! Să-i spuie pragul!
Şi-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Şi-n mijloc el, mai mare dragul!

Şi-aşa deodată l-au cuprins
Călduri — c-a fost şi cald în casă —
El a ieşit de după masă
Îmbujorat de vin şi-aprins.
Şi până să băgăm de seamă,
Vântoasele-şi făcură rost—
Şi dacă nu ştiu eu ce-a fost,
Atunci eu nu ştiu cum mă cheamă!

În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Şi vezi, deodată.
Aşa din vorbă aşezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Şi-a rupt cămaşa de pe el —
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.

Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Şi undele-nghiţind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Şi se făcu-n văzduh roşeaţă
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut —
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceaţă!

Ce-a fost apoi — la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul ştie;
Dar spui ce-am auzit şi eu —
Că l-au văzut fugind orbeşte
Se jură vameşul, de-i ceri,
Şi doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nţeleagă ce vorbeşte!

—"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Şi cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculţat în grabă,
Trecând prin râu. L-aş fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Şi-mi prind cu Necuratul treabă.

Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-şi tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculţ, aşa — de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Şi eu l-am tot rugat frumos:
—"Să-mbraci măcar cevaşi pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!

Şi-aşa-n neştire l-au purtat
Cum nici nu te gândeşti cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Şi-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă —
Ei, vezi, şi să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Şi din voinic, neom te lasä.

Ei spun aşa ca s-a ţinut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Şi-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să ştiu de ea. Şi-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Şi el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.

Şi-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieţii!...
Şi-l aşteptam la horă, bieţii,
Şi, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să ştiu pe care lume sânt,
Aşa mă podidise plânsul.

A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Şi-ar fi putut din el să taie
Bucăţi-bucăţi, că nu simţea.
N-avea putere-n el să-şi tragă.
Nici sufletul, şi-aşa răpus
Zăcea pe ţol cu faţa-n sus
Cu ochii stinşi şi fără vlagă.

În două zânele l-au rupt,
I-au stors şi sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-şi mişte, bietul,
Nici ochii-n cap! Şi i-au mai supt
Şi glasul, ca pe muţi lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost şi ce-a facut,
Şi nu-i puteam ghici nici gândul!

Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieşea atunci din casä,
Eu n-aş fi de copil rămasă,
Că l-aş avea băiat şi-acum!
Aşa... mi l-a-nghiţit pământul
Şi-atâta om aveam şi eu —
Să ne ferească Dumnezeu
Şi audă-ne din cer cuvântul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun mod de a saluta un chimist: "Salut, boss, ce mai combini?".

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric şi totuşi,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Şi-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în linişte?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni şi de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace şi calm,
Fără tot ce iubesc.

Aici cel puţin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Şi tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Şi în perfectă linişte.
Nu e cine ştie ce,
Dar mă mulţumeşte!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spaţiu,
Vast şi calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Şi-i doar imaginaţia?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas şi fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad şi cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un şir nemărginit
Şi plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Şi-aveau câte-o poveste.
Aveau şi dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci şi luminişuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori şi mii de stele.
Dar multe mai erau
Şi pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni şi foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam şi eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Şi-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred că ceva din spaţiu,
O forţă foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Şi dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aş putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm şi curat.

IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Şi mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori şi de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot şi toate.

poezie de Dan Dumitraşc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriţi dumneavoastră,
îşi ia în echipă
pe cei apropiaţi lui,
ca mai apoi să-i promoveze
în funcţii înalte; nu va mai spui...
Aşa s-a întâmplat şi cu ursul nostru,
care, odată ales în funcţie de... mare boss
peste supuşii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
şi-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci şi, mai cu seamă
din maimuţe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcţia ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate şi-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul carierei

Colega ce-a ştiut s-agaţe
Şi şefi din cei mai mititei
A stat, un timp, la boss în braţe
Şi-acuma are jilţul ei.

epigramă de Gheorghe Bâlici din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", Premiul II ex aequo "Mircea Trifu" (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea

Că-i medic, sau funcţionar,
Ori mai modest, ori mai sus pus,
Oricare vrea un ban în plus,
La un salariu tarifar
Azi, în jargon, zici lapidar,
Că-i şpagă, mită, -s-a tot spus-,
Onoarea însă-i mai presus;
Consideri deci că-i faci un dar!
Pui iute banii într-un plic,
Iar el din ochi îl cântăreşte
Să ştie dacă-i mare, mic,
Şi cât de bine te serveşte...
Iar astfel afli ce valoare,
Mai are a lui "X", onoare!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea mea

"Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!
Aşa cum a făcut, în douăzeci şi cinci iulie, doctoriţa,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci şi opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roşii din ţară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc şi acum la chipul meu armenesc, arămiu,
şi nici Armata Roşie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctoriţa şi-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât priveşte poemul, nu ştiu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înţelege
şi dacă-şi va ţine cumpătul când cocoşul va cânta de trei ori.
Nu ştiu de unde vine şi din ce fel de lume
poemul acesta copil, îmbătrânit de zile.
Cuvintele par a fi fost pentru el
un fel de-a muri,
dar doctoriţa s-a întors, totuşi zâmbind, către mama:
«e norocos Varujan, băiatul ăsta al nostru,
care a murit şi s-a născut în aceeaşi zi!»"

poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclifoseli lirice XIX

Cum mergeam frumos pe stradă
Având şliţul desfăcut
Mă-ntâlnesc cu un prieten
Unu' d-ăla prefăcut:
" Ce faci Petre, cum ţi-e viaţa?"
Mă-ntreabă privind în jos...
Îi răspund, cum mi-este firea:
Mă fac lumii de folos!

Mai departe, alt prieten
Tot aşa, privind în jos,
Mă chestionază sobru
Şi-i răspund tot bucuros.
Şi aşa, preţ de vreo oră
Mă-ntâlnii cu peste-o sută
Unu' nu găsii să-mi zică
De uşa cea desfăcută...

Mai târziu, intru eu ţanţoş
Într-un magazin micuţ
Unde era vânzătoare
O minionă-şoricuţ...
Am schimbat o glumă, două,
Complimente, şi-am plătit
Ca-n final, s-arate şliţul:
"Înţeleg... eşti pregătit!"

poezie de Petrică Conceatu (25 ianuarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorească

M-am tot gândit: "S-o spun sau să n-o spun?"
şi-apoi mi-am zis: "De-o fi să-mi dea crezare,
momentul ăsta cred că-i cel mai bun
de spus povestea mea de vânătoare".

Şi-am să v-o spun, că-ntâi april e-o zi
în care vânătorii şi pescarii
au concurenţă mare şi ar fi
chiar culmea să-i învingă "adversarii".

Povestea mea e simplă şi mă jur
pe toate raţele atunci vânate,
că tot ce-a fost (cu nimeni prinprejur)
nu-i doar un banc (din cele-adevărate).

Eram cu puşca, seara, la vânat,
când a venit direct spre mine-o raţă
pe care-am doborât-o de îndat'
ce am văzut-o, brusc, ieşind din ceaţă.

Dar – ce credeţi? – mai vine una... poc!...
şi încă una... poc!... şi cade-n apă...
se-ngroaşă gluma, trag, nu stau deloc,
de mă-ntrebam: "În sac, or să încapă?"

-Dar, bine-bine – mă veţi întreba –
îţi mai lăsau şi ele un răstimp
să schimbi cartuşe, arma a-ncărca?
-Păi ce, de asta mai aveam eu timp?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!