O umbră s-a lăsat pe pleoapa zilei

O umbră s-a lăsat pe pleoapa zilei.
Pe orizontu-ndepărtat e sânge.
Un strigăt a icnit pe-un cer ce plânge
Şi-a rupt zăgazul patimii şi milei.

Umbre de arbori rătăcesc tembele.
Tăcerea-n scorburi îngheţând stingheră,
Se-afundă-n pâcla fără frontieră,
Ce a-mpânzit cărările rebele.

Îngerul morţii şi-a pierdut reperul.
De negrul văl s-a liberat durerea.
La porţile infernului, cerberul,

Neputincios să-şi înfrâneze vrerea,
Scurma în tină, îngropând misterul,
Sub colţi rânjiţi abia strunind puterea.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a pierdut compasul

Plânge ziua, plânge ceasul
Şi-n secunda tremurată,
Pe cadrane sfărâmată,
Timpul şi-a pierdut compasul.

Plânge ora, plânge clipa
Pe-amintirea-ncremenită,
Când nădejdea ofilită,
De neant şi-a frânt aripa.

Plânge ziua, plânge ceasul
Sus, în turla veşniciei,
Ori pe pragul agoniei,
Timpul şi-a pierdut compasul.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Rămas bun ţarină a belşugului
Şi-a copilăriei mele cuib de cuc!
N-o să mai cresc, n-o să mai cânt pe drumul plugului
Şi smuls de lângă boii blânzi, mă duc, mă duc...

Dacă mi-ar creşte umbra-n câmp altoii,
Precum tot câmpul îmi va creşte-n gând.
Prin tină şi pe trup cu biciul ploii
Pe drumul toamnei aş porni cântând.

Ştiu: plugu-n şură mi s-a rugini,
La poartă doi părinţi bătrâni vor plânge,
Sub cer strein şi mohorât voi rătăci
Fără de ţintă, fără soare, fără sânge...

Pe-aici va arde vara înăbuşită-n buruiană,
Un loc în strana dreaptă va fi mereu pustiu.
Mama va duce flori şi-a plânge la icoană
Şi satul va fi trist că nu mai viu...

poezie de Emil Giurgiuca din Anotimpuri (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara visului ars

Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge şi moare.

Copacul, puternic odată,
credinţa-n iubire-a pierdut
şi simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.

Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
şi-n el doar cu sete şi gol,
aşteaptă un semn să-i alinte

durerea din suflet, şi speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră

şi-a ars, într-un mod nepermis,
credinţa-n iubire şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quod erat demonstrandum ...

Pe coapsa timpului grăbit
Un fluture e doar popas,
Firavă tresăltare este
Rămasă fără de compas.
Şi prins în cleştele nebun
Strivit între secunde geme.
Rotirea lui a trasformat
Setea de zbor în teoreme.
Din crisalidă s-a născut
Şi-omida, palidă fantomă,
Din lanţ de timp s-a liberat
Fundamentând o axiomă.
Croit din umbre şi lumini,
Cu-aripi muiate-n irizaţii,
Fărâme-a timpului nascut
Le-a contopit în ecuaţii.
N-are trecut, nici viitor
Trăind aici, atât şi-acum.
Trăieşte clipa, omule!
Quod erat demonstrandum...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a culcat şi-a stins lumina

S-a culcat şi-a stins lumina
minţii pline de belele
ca să-şi piardă îndemâna
de-a se tot trudi cu ele.
S-a trezit în săptămâna
strălucirii unei stele
după care întinse mâna
cu florile din perdele.

epigramă de Ioan Hapca din Licurici în noapte
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avantajele mustăţii

De când mustaţă şi-a lăsat,
Are şi omul o-nlesnire
Şi nu mai stă deloc crispat,
Că râde... sub acoperire.

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul şi-a luat mereu puterea din misterul morţii, din faptul că viaţa se va termina.

aforism de Iustinian Cruceanu (iunie 2014)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

dacă voi plânge femeie în noapte
să ştii, să ştii
că am plecat departe
departe de lume, de toate
pe punţi de ape, păşesc mai departe, în noapte
punţi de tăcere, de lacrimi, durere
plânge cerul
e lacrimă toată
iubirea pierdută, uitată, ratată
femeie, cu buze de mure
uscate de gânduri
sărutul absent
trupul plânge în gene de sânge
s-a ofilit, nu s-a mai frânt în aprigă îmbrăţişare
pe cearceafuri fierbinţi
pe cărările sufletului curg azi amintiri
femeie, unde eşti
e noapte târzie
atât de neagră, opacă şi goală
doar umbre mai trec pe alei
pe cărările gândului şi lacrima dorului
azi pescăruşii au fugit
de tristeţe şi dor
plecând departe, pe mare
ducând cu ei
lacrima, iubirea, visarea
pe mare, valurile plâng
aşteaptă o femeie în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri luminate

Pe acorduri de chitară-n sărbătoare
Frunza toamnei pare de migdale
Cu ochi goi, Biserica din vale
Ne priveşte adânc, tăcut.... doare.

Istovit, un înger de lumină
Şi-a îngropat o aripă-n tină
Şi în tăcuta vieţii istovire
S-a înălţat copac de fericire.

O procesiune spre divinul,
Împărţit în taină şi în umbră....
Azi un vaiet parcă îmi e chinul
Calea către mâine este sumbră.

Un miros de smirnă şi parfum
Izvorăşte din mister acum
Chipul alb-o coală de hârtie
Este vers uitat de poezie.

Se îngâna negrul cu lumina
Morţi-s duşi şi ne apucă mila.
Plânge azi biserica din vale
Toţi ne pregătim de-nmormântare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăişul tăcerii

Ȋn cartea unde este interzisa filă
a zilei fără sfârşire ce-a ucis un celestin,
mi se contopeşte mâna-mi cu infinita milă
a patimii şi-a urii, a fricii cu destin.
Ȋn negura luminii s-a mai pierdut un strop
de tandru şi-ndrăznire la învârtit încă o dată:
încă o dată, doamne!, un ceas fără de scop,
căci sângele prin pietre doar poate să încapă.
Dar niciuna precum aceea a ochiului sinistru,
încă o dată se-ncearcă aducerea-napoi
a ceea ce n-a fost vreodată scrumul nostru,
acum ori niciodată gândind mereu nevoi.
Despică şoapta şi-nvaţă să trăieşti
ca un alean de taină înnegurând poveşti.

poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insolaţii de viaţă

Peste umerii tăi s-a lăsat seară
cu mine
într-o baltă de tine
în gară.

am stat în voia soarelui la mare
şi-acuma tremur
tremuri toată
în sala de-aşteptare şi uitare.

şi ne uităm la tren cum doarme sub perdele
şi la magia unui porumbel pierdut
la un ţigan ce vinde trei inele
la mersul trenurilor
de la început.

Şi am plecat cu plaja după noi acasă
c-un personal emoţionat de rouă
şi miroseam a tren şi-a motorină
şi-a soare mult, a scoici
şi-a viaţă nouă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
E doar mirosul florilor,
E soarele pe cer senin,
E doar iubirea din destin.

E ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
E dragostea copiilor
E primăvara dintro viaţă
E litera ce te învaţă.

E ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
Este minunea zilelor
Este iubirea-n cerc rotit,
Este iubirea ce-ai poftit.

O fi o zi ca orişicare?
Care-i răspunsul la-ntrebare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an fără Patrick Ekeng

Şi-a lăsat familia în lacrimi şi suspinând.
S-a dus la Cer într-o seară rece de mai,
Dar a rămas în inimile fanilor şi în gând.
Pe echipa din "Ştefan cel Mare" o veghează din Rai.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (6 mai 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Mi-e stihul existenţă - mă constrânge
Să tai o venă, să-l aştern pe foaie;
Privesc hârtia cum se scurge-n ploaie
De vasul enigmatic ce-o mai plânge.

În ochiul de azur găsesc odaie
Şi braţele-mi sunt înmuiate-n sânge;
Ascut peniţa-n foi, când se răsfrânge
O rază din lumina vâlvătaie

Ce-a mistuit un calendar, şi-aproape
Din rădăcini mi-a zdruncinat puterea......
Purtând odihna sub un cer de pleoape,

S-a întrupat în veşnicii tăcerea
Şi-a strălucit, aflând un ţel să-ngroape
În alte versuri tari, lichefierea.

sonet de Ionuţ Popa (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă tem, nu tremur şi nu strig
Când mă cuprinde-n braţe-al morţii frig,
Când ţeluri nemplinite vor fi seci,
Zvâcnind sub pleoapa somnului de veci.

catren de Mihaela Banu (28 decembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!