Trezire

Într-un ungher de noapte
stă treaz eternul meu vis,
şi-n ultimul somn, de moarte,
mă va urmări, poate-n Paradis.
Vis neîmplinit ce mi-ai bântuit viaţa,
şi nu doar nopţile,
nu ţi-ai întors către mine faţa,
nu mi-ai deschis porţile,
te-ai aşezat povârniş
în calea urcuşului,
văl de ceaţă spre luminiş,
furtună destin în zborul pescăruşului.
Acum, ştiu cum să te-alung:
dacă voi închide ochii,
n-o să mai dorm,
cu gândul o să-ţi străpung
travestiul în negre rochii,
chipul hidos şi diform...

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicatie

Ţi-ai întors faţa către mine
iubire
Şi mi-ai surprins privirea plină de
lacrimi.
Mi-ai sărutat fiecare şuviţă de păr,
ca să-mi faci din ele
o punte.
Ţi-ai întors faţa către mine pasiune
şi-ţi mulţumesc o viaţă.
Apoi, mi-ai spus să nu mai cred
în vorbe, minciuna te învaţă.
Mi-ai dat încrederea în mine,
credeam că am pierdut-o
Şi-ţi mulţumesc iubire,
sunt Ella, ce-s iubită.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divină

Oriunde gând mi-absoarbe trup
Şi ochi, din trupu-mi, iau lumină,
Eşti numai tu! Timp ce-am, mi-l rup
Să-ţi fac eternul dar... Divină!

În visul zilei te am sor
Şi-n nopţi, lunatic, stau planton
Să-ţi fiu de scut şi eu să mor...
Să te apăr, chiar de rău-i zvon.

Sunt tot un cald fluid, mă curg
De mintea mi te dă adiere.
M-aş face cum pământ în amurg;
Să mă arzi, soare, de plăcere!

Doar rază de ţi-ai îndrepta
Din mijlocul caldului iris,
Pe veci aprins m-aş aluma...
Mi-ai fi eternul, din vis... Vis!

De ce oare exişti, din cine
Te-ai pogorât ca o cometă
Şi cum de eşti al lumii bine
Doar tu... şi singura-n planetă?

Mă rog la îngeri să-ţi păzească
Sufletul şi timp să-ţi ţină
În puful lor; să nu-l rănească
Nici secole trecând... Divină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Noi şi
corabia noastră, un vis regăsit,
şi totuşi Doamne, unde-am greşit,
să rămân cu gândul neîmplinit.
cu stele de-a valma şi vis rănit.

Şi noi,
două inimi, doi aştri în noapte,
sub pavăza lacrimilor din zori,
îşi mai declară şi acum în şoapte,
că se iubesc, suind către zei nemuritori.

Dar eu,
îmi voi rostogoli suflarea cu norii,
între stânci şi valuri temute,
între cer luminos şi nopţi cu lună,
visând nesperat iubirea nebună.

Şi iar,
dincolo de ploi acum e un gol,
nu ştiu dacă mai sunt eu corabia
ce-n uriaşele talazuri furtuna înfruntă,

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Doamne, cât te-am aşteptat
Am crezut că n-ai să mai vii
Rugă spre tine eu am înălţat
În inimă mea mereu ai să fii

Când cerul poartă a deschis
Stelei luna toate au dansat
Ai apărut într-o noapte în vis
Iubire în suflet mi-ai semanat

Pe creştet mâna tu mi-ai pus
Cu blândeţe tu m-ai îndrumat
De atunci privesc cerul în sus
Ai arătat calea mea de urmat

Multumesc pentru ceea ce va fi
Tu îmi calauzeşti paşii în viaţă
Te-am iubit mereu, eu ştiu, tu ştii
M-ai ajutat, tu mi-ai dat speranţă

Prin tine pot începe o nouă viaţă
Voi dărui iubirea mea în fiecare zi
La ani cei târzii eu fac o reverenţă
Te voi iubi acum şi până n-oi mai fi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e pe furiş

O lacrimă ce stă acum să pice
Luceşte ca un diamant nepretuit
Şi dorul de pe gene se prelinge
Nu îi dau voie, viaţa nu m-a biruit

Astept soarele ce sărută marea
Să urce si pe cerul meu de vis
Să luminez cu gândul toată zarea
Iubirea mea deschide un paradis

Transform lacrima-n perle sidefate
Iubirea într-un baldachin cu flori
Mereu sireag la gâtul meu purtate
Prima întâlnire ce-mi dă acum fiori

De mână m-ai luat, în viaţă am plecat
Purtaţi in vis cu ochii mintii deschisi
Cu puterea gândului m-ai si fermecat
Trăiţi deschis, iubirea nu e pe furiş

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai

Nu mai ascult!
De când mi-ai aşezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Şi suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Şi am simţit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Şi visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neştire
Şi ţi-am dezlegat mâinile,
Încordate forţat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dispărut

Mi-ai dispărut din gând,
Eu te chemam, în loc să te alung.
Ţi-am oferit spaţiu în mintea mea,
Tu ai revendicat-o, ca fiind, deja a ta.
Mi-ai dispărut din tablou,
Te-am reconstruit în vis.
Ţi-am dat noi valenţe
Şi culori de nedescris.
Mi-ai dispărut din vers,
Fără tine, e ambiguu, şters.
Tu îi erai pură armonie,
Acum plânge a nostalgie,
Se sprijină un vers pe altu'
Într-un ritm de vibrato.
Mi-ai dispărut din drum,
Nu mai vreau să aflu calea către tine,
Eu te ridicam pe un piedestal,
Eu, pentru tine, eram oricine.
Mi-ai dispărut ca şi nume,
Când te scriam pe pagini, anume.
Nu mai vreau să te ştiu, pe de rost,
Mi-a fost de ajuns, doar să te cunosc.
Mi-ai dispărut din tot,
Aproape, am reuşit să te scot,
Dar laşi urme adânci,
Nu priveşti înapoi şi fugi.
Mi-ai dispărut din suflet,
Şi nu plăteai chirie,
Am oferit în avans şi
Tot eu, am ieşit pe datorie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa contrariilor

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
Clopot de lumină între nopţi şi zile.
Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine şi-n ustiu se naşte,
Printre molecule, ultimul sosit.
Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu.
Nu eşti libertate, nu eşti nici iubire,
Însă fără tine ştiu că-mi este greu,
Tu eşti o lumină fără-asemuire.
S-au ascuns în tine sute de contrarii...
Eu, fiindu-ţi balanţă mă aplec smerit,
Tu în drum spre moarte, eu în drum spre viaţă...
Pentr-o veşnicie paşii ne-am unit.

Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Tu te-ascunzi în neguri, eu mă reclădesc
Şi mă nas de-a pururi arcă de iubire.
Altor generaţii, alt altar clădesc.
Mă confrunt adesea cu dureri în tâmplă,
Tai întunecarea, căci cuţite reci
Au pătruns în rana şi aşa adâncă.
Tu, balsam prin timpuri, iarăşi vrei să treci.

Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
În balans sunt toate şi etern vor fi,
Tu eşti paj de negru, voal de alb sunt eu.
Eu sunt viaţa însăşi, zilei voi sluji.
În balans sunt toate, nu-i repaos, dar,
Zbatere ori pace, jug ori libertate,
Oameni mari cu vicii, oameni mici cu har,
Timp curgând în drumul vieţii către moarte.

Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Jalea nopţii,-n tine, etern se dezbină,
Eu alerg întruna către nemurire,
Mă-nconjoară iarăşi îngeri de lumină.
Se atrag contrarii, suma lor e-n timpul
Ce plus infinitul din drum l-a oprit,
Tu cobori cortina, minus infinitul,
Ca un pas în moarte ne-a demenit.

Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine, netedă şi ninsă...
Ca un mort în noapte, timpul s-a oprit,
Plânsă plecăciune, am căzut învinsă.
Între alb şi negru, remuşcări, tăceri...
Strânsă legătură între nu şi da,
Alpha şi omega, între azi şi ieri,
Nu-i decât o noapte lungă, tristă, grea.

Calea către mâine şi-un pustiu se naşte,
Nuntă de contrarii, vicii şi defecte,
Nimeni nu se teme, nimeni nu cunoaşte...
Calea către mâine, plină-i de secrete.
Viziunea-i tristă, apele-s murdare...
Şi război şi pace,-au început deodat',
Sufletul ne este plâns şi remuşcare,
N-am găsit în timpuri nici un vinovat.

Printre molecule, ultimul sosit...
Morţii, din cenuşă s-au sculat... Şi plouă...
Cimitir de umbre, căţi or fi jelit
Crucile de piatră, haina ta cea nouă?!
Trec stihii în goană, noaptea s-a lăsat
Ca o pelerină peste lumea toată,
Nu există încă nici un vinovat!
Se atrag contrarii... soarta-i vinovată!

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte,
Se intitulează "ultimul sosit"
Cel care de mâine iarăşi se va naşte
Şi-l vom recunoaşte... El a izbândit!
Joc de molecule, transcendentă cale,
Ninge cu poeme pe poteci de verbe,
Aprigă furtună! Infinită jale!
Lupta noastră este mereu mai acerbă...

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.
Printre molecule, ultimul sosit.
Calea către mâine şi-n pustiu se naşte...
Vis de cianură timpul ţi-a croit.
Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Te-ai mutat de-o vreme, în sufletul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem în vis

Adorm iar uşor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aştept ca să vină.

Renasc în visare şi somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Şi iată că dorm şi totu-i pustiu
Doar lângă tine aş vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopţile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.

Tu nu mă asculţi, pluteşti anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Şi du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt şoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Şi în orice vis se naşte-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Şi-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine fiinţă, a te visa încep…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu ochii tăi în somn

Vorbesc cu ochii tăi în somn
Şi uneori trezită mai dorm,
Şi mă visez că rânduri scriu,
Şi le mai rup apoi tanscriu,
Şi le arunc sub blat de masă
Cuvinte moarte doar în faşă,
În rând pe foi ce-s de hârtie
Albite de o păpădie,
Iar scrisul meu se murdăreşte
Cu vorbe încă nealese
Ce nu te prind, ce nu mă iartă
Dar mă desfată neîmpăcată,
Şi mă adorm în tainic vis,
Şi iarăşi ochii tăi din paradis,
Şi iarăşi vine dimineaţa
Cu ea mă cheamă iar speranţa,
Cu ea, lumina către tine,
Cu ea, răbdarea azi şi mâine,
Cu ea, iar floarea dăruită,
Petala ei înmărmurită.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, dacă ţi-aş spune...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai frânge degetele-n mâini
Şi ţi-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Şi poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Şi ţi-ai strânge sufletul în resemnare,
Ştiind,
Şi poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Şi ţi-ai opri ecoul în distanţe,
Simţind,
Şi poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai tăia partea din mine
Şi ţi-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieşind,
Şi poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai... iubi?

poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul ei - o arătare

cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
şi-n velinţa-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.

blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puţinel,
ţi-am pus în deget un inel.

şi cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam uşor zâmbind,
prin ceaţa nopţii de argint.

venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.

vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei crucişi
şi pe veci se lasă-nvinşi...

şi-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună şi se pierde
pe-un tăpşan de iarbă verde.

unde eşti, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Eşti răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzeşte sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai ştiu ce eşti...
Eşti timpul... eşti gândul meu matur...
Sau eşti dorinţa copilului din mine!
Ştiu cine eşti!
Eşti calea ce-o urmez orbeşte
Eşti fiinţa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit şi ai ştiut ca să mă schimbi
Ai depăşit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea şi focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Eşti viaţa însăţi...
Dar ce spun... eşti nemurirea!
Tu eşti icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Şi ziua îmi încântă gândul şi privirea.
Eşti mai presus de toate
Eşti dor, eşti bucurie, destin şi nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Şi totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Eşti tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranţei
Şi şansă unei vieţi... în doi!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima noapte

A fost o noapte
când tata în vis a pogorât
deschis-a uşa nopţii
şi mi-a aşezat în palmă
o viaţă de copil,
mi-a dat cămaşa lumii,
m-a transformat în şarpe
să sap un adăpost
la temelia casei.

Voi pune între mine şi soare
hotare de pământ,
voi ridica din piatră
zidire de cetate,
în locul acesta voi aşterne
odihna mea,
un somn uitat de moarte.

O filă dintr-o noapte
goneşte către ziuă
lumină, lumină
şi cât soare...

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis petrecut

Mai bine dorm decât să nu te am
Că visul mi-e mai darnic decât viaţa
Şi-n el răsari ca frunzele pe ram
De-aceea toamnă-mi este dimineţa.

Bună dimineaţa, dragoste din vis
M-am trezit cu toamna şi-am venit în dar
Să-ţi aduc o floare dintr-un paradis
Care se petrece singur şi-n zadar!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!