Femeie, suflet îngemănat

Te-a făurit Preabunul, cândva, fără de daltă,
Din coasta-nsfleţită a primului bărbat.
Cu-aleasă măiestrie şi drag te-a modelat
O zi şi-o-ntreagă noapte, punându-ţi laolaltă

Un trup frumos croit, cu şold de violină,
Un suflet ascunzând mult rai, dar şi infern,
Roşu liant purtând instictul tău matern
Şi, cât o potârniche, o inimă blajină.

Când te privi de-aproape păreai neterminată;
Un lut frumos lucrat, dar fără de culoare.
Cum te dorea să fii motiv de venerare,
Visa perfecţiunea prin tine-ntruchipată.

Atunci, ţi-a pus în iris mult verde din câmpii,
În păr un miez de noapte prins într-o peruzea,
Un clopot alb să-ţi bată în piept când cade-o stea
Şi pânza de-ntuneric o rupe în fâşii.

Dorind să îţi aducă speranţa mai aproape
Un curcubeu de vară ţi l-a-mpletit brăţări.
Liber să-ţi zboare visul în cele patru zări
O aripă de flutur ţi-a desenat sub pleoape.

Să poţi da foc ispitei atunci când stă la pandă,
Ţi-a creionat pe buze doi maci, în zâmbet blând.
În marea înspumată din tainicul tău gând
Ascunse o gheişă de dragostea flamândă.

Ca să-i zideşti iubirii necontenit altare
Ţi-a picurat în suflet sclipiri de diamant,
Arpegii cristaline întoarse din neant
Şi graţie de nimfă scăldându-se-n izvoare.

Te-a plămădit Preabunul din coastă de bărbat
Să-l însoţesti oriunde ca umbra lângă trup.
Să-i porţi sămânţa vieţii ca matca într-un stup
Şi să-i rămâi aproape, suflet îngemănat.

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita binefacerile Lui

Nu uita ce ţi-a făcut
Domnul tău, Stăpânul vieţii
Cum atunci când te-a durut
În necazul tău acut,
Când erai în umbra ceţii
Ţi-a fost ghid şi ţi-a fost scut.

Binefaceri ştii c-au fost
Sute, mii... nenumărate
El ţi-a fost un adăpost,
A plătit grozavul cost
Să te ia-n eternitate,
A dat vieţii tale rost.

Cum din vid te-a ridicat
Aminteşte-ţi toată viaţa
Dor de Cer El a plantat
Şi în har te-a îmbrăcat
Şi-a topit în tine gheaţa
Şi pe braţe te-a purtat.

Prins în drama nopţii reci
A venit să-ţi dea căldură
Când căzut-ai pe poteci
Te-a-nălţat să poţi să pleci
Să te plimbi, să faci lectură
Despre viaţa cea de veci.

Nu uita cum te-a scăpat
Din noian de nepăsare
Cum, apoi, te-a înzestrat
Cu-n avânt ce s-a dublat
Să-L slujeşti cu consacrare
Şi când traiu-i complicat.

Binefaceri ieri şi-acum
Toate-s pentru-a ta-mplinire
Sunt merinde pentru drum
Nu le pierde nicidecum
Căci vorbesc despre-o iubire
Îmbrăcată în parfum.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, femeie!

Te-au zămislit din spuma mării Zei,
să-ţi fie tenul fin, catifelat,
culoare roz din trandafir ţi-au dat
şi te-au înmiresmat cu flori de tei.

Ca de gazelă trup ţi-au modelat
să fie suplu şi în şold ţi-au pus
mici unduiri din valul nesupus,
la ţărm când se întoarce înspumat.

Pentru-abanosu-ţi păr, fără de ştire,
un caier au furat din miez de noapte,
fir lung au tors şi împletind în şoapte
din stele-au strâns puţină strălucire.

În iris ţi-au pus verde-n tonuri blânde,
dar şi mister dintr-un străfund de lac,
drept gene sunt doi fluturi ce-şi desfac
aripile cu gesturi tremurânde.

În suflet ţi-au sădit piersici în floare
şi-au cuibărit în ei un pitpalac
ce cântă ne-ncetat, privind buimac
cum din nimic ştii să zideşti altare.

Din cupe de cleştar ţi-au dat să bei
iubire pură, cu parfum de mosc
de-atunci, poeţii toţi te recunosc
şi te îmbracă-n versuri, din condei.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine-ai venit!

Suflet de vis, suflet curat,
Pe unde oare-ai colindat?
Din cer de vară ai venit,
Să-mi vindeci tot ce-a fost rănit.

Care din lacrimile mele
Te-a mângâiat, cu doruri grele,
Şi liniştea ţi-a tulburat,
Când inima ţi-a sărutat?!

Da, ştiu că nu visez, IUBITE!
Am aruncat haine cernite
Şi-mbrac acum sufletul meu
Doar în culori de curcubeu...

De dragul meu, de dragul tău,
Am scuturat gânduri, de rău...
Azi împletim din fir de Lună,
IUBIRE-n patimă nebună...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, vară, la izvoare

Tare eşti mâhnită, vară!
Apa-n vuiet, o avară,
Ţi-a luat tot ce-ai avut
Şi-a lăsat haos şi lut.

Oh, nu plânge, că mă doare...
Ţi-a furat zâmbet de floare,
Ţi-a-nmâlit picioarele,
Ţi-a distrus ogoarele.

Hai cu mine la izvoare,
Să te speli, să stai la soare,
Să-ţi usuci câmpul şi-apoi
Să-ţi salţi lanul, să-l despoi

De lutul lipit cu ură,
În vâltori de viitură,
Să-ţi clăteşti ochii de maci,
Să resuscitezi gândaci...

Vino să îţi spăl tristeţea,
Să-ţi recapeţi iar fineţea,
Iarba ce-a rămas sub şoc,
Nechezatul de mânzoc,

Zumzăitul de albine,
Fluturii cu zboruri fine,
Gângănii şi rapsodii,
Şi hârjoana de copii.

Haide, vreau să mă sufoc
În cuptorul tău de foc!

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La şcoala vieţii

La şcoala vieţii când ai fost înscris
De Dumnezeu când ai venit în lume,
În loc de cărţi, un suflet ţi-a admis
Şi-n ghiozdan, mai multe fapte bune.

Ţi-a pus caiete-n care tu să scrii
Pe paginile-n multe zile date,
Tu să notezi de toate, dar să ştii
Că nu se şterg şi nu pot fi uitate.

Ca să-ţi notezi în ele ai primit
Creionul magic din dumnezeire,
Dar radiera-n geantă ţi-a lipsit,
Deci totul, totul este amintire.

Poţi să notezi şi paşi spre viitor
Şi calea-n viaţă ce o vei alege,
Dar nu poţi şterge din trecut, un chior
De ban sau faptă care-i fără lege!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tigrul

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

În ce cer sau loc retras
Focul ochilor ţi-a ars?
Cu ce aripi poa' să zboare
Cui nu-i frică de dogoare?

Cine poate să te strângă
Muşchiul inimii să-ţi frângă?
Căci cât inima ta bate,
Ce mână-ar putea răzbate?

Un ciocan? Un lanţ lucrat?
Ce cuptor te-a modelat?
Nicovală şi strânsoare
Pot să-ţi pună-ncuietoare?

Când din stele lăncii vin
Şi cu lacrimi ceru-i plin
Mă întreb, şi-a atins ţelul
Cel ce a făcut şi Mielul?

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

poezie clasică de William Blake, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii recunoscător celui care te-a vătămat, căci ţi-a oţelit voinţa. Fii recunoscător celui care te-a înşelat, căci ţi-a lărgit orizontul cunoaşterii. Fii recunoscător celui care te-a abandonat, căci astfel te-a învăţat că nu trebuie să depinzi de nimeni şi de nimic. Fii recunoscător celui care te-a doborât, căci astfel ţi-a întărit capacităţile. Fii recunoscător celui care te-a dojenit, căci astfel ţi-a sporit înţelepciunea. Fii recunoscător tuturor celor care te-au întărit şi te-au desăvârşit.

citat din Lin Kaiting
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dragostea te porţi cu mănuşi!

nu contează
dacă ţi-a rupt o mână un picior
a schimbat priorităţile de la 5 cu detaliile de la 7
ţi-a pus mecanism / te-a prevăzut cu programe sofisticate
a-mpins mai apoi vremea... şi... ce s-a ales de tine?!

a dat buzna ţi-a răvăşit intimităţile
a luat haina ta de gală cu neruşinare şi-a etalat-o
printre opinci
ţi-a devalizat
cele 4 cămăruţe ale inimii
fără să te consulte a încheiat
convenţii contracte (dez)acorduri
în defavoarea ta
fără vreo culpă a redundanţei
nici a contradicţiei

te-a văzut mai apoi la un colţ
murdar orb şchiop flămând
a simulat ne(re)cunoaşterea
sau poate ţi-a aruncat din priviri
bănuţul acela în care îşi tot agăţa trena
spre marile reprezentaţii

şi nu-i spui ei
(nu se face în faţa unei aristocrate!)
că nu mai poţi
că eşti vândut de dator
că te arată cu degetul lumea
şi buba ta...

te întorci cuminte
pe fragmentul personal de supliciu
îl reiei în posesie te faci că nu-i vezi
aberaţiile sfruntata neruşinare
o întrebi din tăceri:
o cafea? un trabuc?
pleci capul când ea se răsteşte la tine

îi accepţi toanele de pisică
îi pui la dispoziţie:
gambe prelungi. porţelan de Sèvres. centru cosmic. Destinul!

te reinventezi
într-un minor proces al abdicării de sine
îţi urli în oglindă:

auzi?!

te porţi cu mănuşi!

în ruptul capului
nu vei putea trece
peste dreptul
primului născut!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pentru nepotul meu

Un nou mileniu te-a adus în dar,
Magic te-au conceput doi gemeni aştri
Pentru-a zâmbi suav, cu ochi albaştri.
Te-am aşteptat din Luna lui Florar.

Dar ai venit cu Cireşarul blând,
Când vara îşi scria copilăria,
Din Soare dărut-ai veselia
Ce izvora pe chipul tău râzând.

Te-ai întrupat la început de veac
Să-mi fii, prin timp, speranţă, izbăvire,
Cerul ţi-a dăruit a sa privire
Înveşmântată-n flori de liliac.

Sfios, un curcubeu a răsărit
Şi, îmbrăcat în razele solare,
A radiat cu fiece culoare
În clipa ce gingaş te-a zămislit.

Iubirea mi-am dorit să-ţi fie scut
Ca niciun rău asupra ta vreodată
Să nu aibă curajul să se-abată.
Credinţa mea prin tine s-a născut!

Ca pe-o icoană binefăcătoare
Păstrez în suflet clipele preasfinte
În care colindam printre cuvinte
Sau ne jucam, dorind să te văd mare.

Azi, într-o altă sărbătoare sfântă,
Privesc anii trecuţi cu tainic dor
Şi lăcrimez. De-acum vei fi major!
De bucurie, sufletul îmi cântă.

Drum strălucit să îl străbaţi te-aşteaptă
Urcând mereu, nicicând să nu te-abaţi,
Cu luminoase visuri să-l străbaţi,
Păstrându-ţi totdeauna calea dreaptă!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul întâiului mai

În gând, am sărutul dintâi
Şi-n braţe te strâng ca atunci
Când vreau o privire s-arunci
Spre cel ce a vrut să-i rămâi.

Probabil pe buze mai ai
Uimirea din primul sărut
Ori zâmbetul ce mi-a părut
Chemarea-n tărâmuri de Rai.

Să-ţi gust din uimire un strop,
Mi-ar fi ca intrarea-ntr-un vis
Cu noi sub ninsori de cais
Şi-n jur inorogi în galop.

Să-ţi fur şi din zâmbet un pic,
Mi-ar fi pentru suflet balsam
Şi miez în credinţa că am
Preaplinul din vastul nimic.

Te-alinţi şi în braţe-mi rămâi
Ca-n timpul aceluiaşi mai
Din care şi astăzi mai ai
Un gând cu sărutul dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imn femeii credincioase

Tu ai fost creată de Mâna Celui Sfânt
Coroana frumuseţii ţi-a pus în chipul tău
Eşti darul cel mai scump şi ajutorul potrivit
Ca să creşti copii şi să-i aduci la Dumnezeu.

Nu totdeauna drumul tău ţi-a fost uşor
Dar te încuraja mereu puterea rugăciunii
Încredinţată în Domnul aveai un singur dor
Ca să fii tare... să poţi ţine piept minciunii.

Tu ai crescut eroi... ce au păstrat credinţa
Persoane importante dar şi simpli lucrători
Şi în rugă pe genunchi tu ţi-ai dăruit fiinţa
I-ai binecuvântat... şi ei au fost biruitori.

Numai tu alini dureri şi inimi întristate
Iar printre lacrimi doar tu poţi să zâmbeşti
Tu îţi creşti copiii cu dragoste şi bunătate
Şi eşti gata pentru pruncii tăi să te jertfeşti.

Eşti nor de martori a fiicelor lui Dumnezeu
Ce au sfărâmat puteri prin post şi rugăciuni
Tu n-ai dat înapoi când ţi-a fost în viaţă greu
Dar ţi-ai păstrat căminul de a lumii stricăciuni.

Multe lacrimi din ochii tăi frumoşi au curs
În suferinţe... pe obraji... în clipele durerii
Tu toate pe genunchi lui Dumnezeu i-ai spus
Şi El te-a binecuvântat în ceasul încercării.

Tu eşti un diamant... tu eşti o piatră rară...
Ce ne străluceşti în întuneric ca o stea...
Căci o femeie credincioasă... este o comoară
Iar să se jertfească poate doar numai dragostea.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorului

În faţa casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viaţa un dor ţi-a sugrumat
Şi-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă
Aici vei ştii cât doare un ţipăt nestrigat.

Căci, cine valul vieţii nu l-a simţit într-însul
Cum urcă şi se zbate, ca marea când e rea,
Şi n-a ştiut ce-i visul, ce-i dragostea şi plânsul,
Acela o sa fie străin în casa mea.

Dar dacă vii la mine cu fruntea înnorată
Simţind şi tu că visul e greu să-l faci cuvânt
Atunci împinge poarta şi intră; o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.

Trecutul meu va creşte din umbra ce se lasă.
Îţi voi întinde jilţul să stai. Vei asculta
Şi-ţi va părea o clipă, că eşti la tine-acasă
Şi versul meu că spune poveşti din viaţa ta!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viaţa ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieţii vâltori
Şi-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ţi muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Şoapta din inima ta
Şi suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Şi-ai văzut cum îţi răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Şi întorsuri fără ieşire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate şi iubire
Şi-ai văzut ce Mână tare
Ţi-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieţii
Era aşa de înverşunată
Încât "Zorii Dimineţii"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertăţii
Ţi-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Şi-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ţi-se toate
Căci din orişice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Şi tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ţi-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Şi din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Şi atunci ţi-a schimbat starea
Dumnezeu cu braţul Său!

Ai strigat când neputinţa
Ţi-a îngenuncheat din plin
Perspectiva şi fiinţa
Şi-ai văzut Harul divin;
Ţi-a dat Domnul biruinţa
Izbăvindu-te deplin!

Aminteşte-ţi şi răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul şi aude,
Şi în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ţi vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Şi-ai primit întotdeauna
Ajutor când ţi-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar faţă de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ţi-a fost greu
Şi-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morţii
Şi-ai privit la Cel ce aude
Şi cu drag îndreaptă sorţii
Celor morţi pe căi zălude...
Ţi-A răspuns şi-n miezul nopţii
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Şi-izbăvirea ţi-a fost mare
Căci din veac şi până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morţii, furios
Şi-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spaţiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuţa inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt şi umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ţi-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăşi înrobit....

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ţi-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit şi uitat de lume
În necazuri şi la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Şi te-a căutat mereu,
Să înţelegi un lucru anume:
- Eşti iubit de Dumnezeu!

Eşti iubit de El şi-aşteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o şovăire...
Şi cu inimă înţeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trusou de mireasă

Din toamnă, mi-am croit o rochie de frunze
Şi i-am pus nasturi vii- treizeci de buburuze.
Apoi, am împletit fâşii de curcubeu,
Făcându-mi cingătoare cu-o pafta, scarabeu.

Dintr-un nor dantelat, mi-am cusut şi o trenă,
Mănuşi din spuma mării mi-a făcut o sirenă.
Pantofi, dintr-un gheţar ce plutea în derivă,
Din pânză de păianjen, ciorapi de Casta Divă.

Din boabe mici de rouă mi-am meşterit cercei
Şi-un colier de stele am asortat la ei.
Brăţări din visul Lunii, am comandat aseară
Şi un inel din dorul IUBIRII de-astă vară,

Cu un splendid smarald, furat din ochii tăi
Şi-un pic de peruzea, plânsă de ochii mei.
Şi flori de lămâiţă, păstrate-n amintire
Am prins într-un buchet, cu vise de IUBIRE.

Azi m-am gătit cu toate, la Răsărit, în zori.
Mi-am pus fluturi în păr, în sute de culori,
Să te caut în Soare, dar nu te-am mai găsit,
Că străluceai prea tare şi-atunci, te-a rătăcit.

Un cărăbuş de toamnă se-opreşte lângă mine,
'mi-ntinde un răvaş de dor, semnat de tine.
În el, spui că m-aştepţi, la noapte, pe o stea
Şi-n răsărit de lună, voi fi mireasa ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!