Stau

stau în apropierea liniştii tale
migrez sunetele într-un loc neumblat
pe o linie dreaptă

timpul dezordonat îmi aşază bărbia în mâini
şi gândul mi-l plimbă necenzurat
plin de ruine
în luciri de iad

sertarul potolit din scrinul suit pe vârfuri
umplut cu versuri se face gălbui

adio zare silită să m-aştepţi
te lepăd din privire cu tot cu cer şi stele
mă spăl de geometria ta în cifre
mă leg de cuvânt ca de-o sfoară
ţinând-o în mâna dreaptă întinsă
ca şi când aş putea să te ating când nu eşti.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu necuvântătorul

eu şi marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc şi visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte şi de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii

din aer strâng lumini şi praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
şi moartea mă preface-n praf de stele

în mâna dreaptă am cuvântul ce va naşte iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
şi nu ştiu de cuvintele sunt ale mele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drept

Merg drept pe longitudine
Latudine, bisectoare
Tot de unde am plecat ajung
Pământul e un ceas
Suntem acele lui...
Alerg drept fără să mă abat
Alerg de unde am inceput să alerg
Ce linie dreaptă e acesta?
Mă roteşte in timp
Drept nu pot păsi in zare
Timpul ne roteşte încet
Rotaţie in linie dreaptă
O utopie ce nu o inteleg
O centrifugă ce învârte
Fiecare picătură de sânge
Ce nu merge drept
Mă rotesc ca o limbă de orologiu
Să numai spuneţi că mergem
In linie dreaptă
Zborul de după moarte
Eu cred că e drumul drept...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru că...

şi pentru că doare,
m-am ascuns în tăcere polară.
odaia saltă pe vârfuri, privind către nori.
pe scheletul bradului se aprind lumini colorate.

linia dreaptă a gândului, nu e dreaptă.
alege absurd să recupereze imagini triunghiulare
refăcute din gesturi mărunte golite de timp,
trecând peste păcatele din post.

energia pozitivă eliberată din lucruri
aduce mişcarea în unde crescătoare,
odată cu migraţia culorilor, pe crengile de brad
şi venirea lui Moş Crăciun mereu grăbit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima secundă

Totul se grăbeşte.
Melcii ocolesc o curbă lâncedă
cu semne apocaliptice
inundând o linie dreaptă,
meduzele se ascund în mare,
luna fuge mai repede pe cer.
Inima sare peste minute,
grăbindu-se.
Iubirea se agaţă în cui sub o haină tăcută
şi o rochie ce-şi stinge culoarea.
Mâinile răstoarnă mângâierile în poală,
din degete curg stele peste balcon.
Gândul se retrage în neant
coborând de pe culmile bucuriei.
Cuvintele îşi dizolvă înţelesul
în ultima secundă.
Un gol acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii umbra mea...

Fii umbra mea pe mâna mea cea dreaptă
O, Doamne-Dumnezeul meu Cel viu
Atâta dor e-n mine şi Te-aşteaptă,
Atâta dor de ce-aş putea să-Ţi fiu.
Atât de mult am stat în închinare
Atât de mult m-ai ascultat din cer,
Atât de multe Ţi-am rămas datoare,
Atât de multe-am îndrăznit să-Ţi cer.

De-atâtea ori Te-ai îndurat de mine
De-atâtea ori nefericirea mea
S-a înălţat cu strigăte la Tine,
De-atâtea ori ai plâns când mă durea.

Şi-atât de mult am înţeles că-Ţi pasă
Că nu mă vrei pe-un drum de suferinţi
Că mi-ai zidit acolo sus o casă
Şi m-ai suit alăturea de sfinţi.

Eşti Împăratul meu, eşti Dumnezeul
Ce m-ai sfinţit 'nainte de-a mă şti
M-ai ridicat şi m-ai ferit de greul
Acestei lumi de fiecare zi.

Eşti umbra mea pe mâna mea cea dreaptă,
Eşti Domnul meu, eşti Domnul Dumnezeu
Te-aştept să vii, tot sufletul Te-aşteaptă,
Ajuta, Doamne, sufletului meu!...

poezie de Adriana Cristea (24 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erată la ţipăt

Haide scrie-o poezie
mâna dreaptă îmi îndemn
tu eşti flacăra mea vie
eu sunt trupul tău de lemn

Mâna dreaptă îmi îndemn
hai apucă-mă de chică
şi m-aruncă-n flăcări ghem
arde totul într-o clipă

Hai apucă-mă de chică
o tu flacăra mea vie
din cenuşă mă ridică
arde-mă în poezie

Mâna dreaptă îmi îndemn
ţipă tu eu sunt de lemn

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea ta e ca o cursă

şi cu toate astea privesc în zare
gândurile stau înnodate acolo sus
unde norii zdrenţuiţi
se scaldă în lumină
aş putea să te iubesc să ştii
măcar din când în când
în pauzele tale de cafea
când încerci să-ţi explici
cum o străină
de la capătul universului
poate să intre
cu paşi repezi
în viaţa ta

îţi aud strigătul
e o cursă
teribilă cursă
şi cu toate astea
închid ochii
te văd rezemat de perete
aş putea să te ating
eşti aşa de tânăr
gândurile stau înnodate acolo sus
iar eu aş putea să te iubesc
măcar din când în când
în pauzele tale de cafea
când nu e altă femeie prin preajmă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om face

Cu rodul vremii strâns în noi
Ne-om face sufletul, tot, roată;
Iar din tristeţi, si din nevoi-
Ne-om face amfore, cu toartă!

Ne-om face multe, de-om putea,
De n-o fi vremea prea căruntă...
Ne-om face şi în cer, o stea-
Oricât ar fi ea de măruntă!

Ne-om face inima vioară,
Îar gândul ni l-om face arcuş,
Să cânte melodia clară-
Ne-om face un pic chiar şi... sacâz!

Şi câte nu ne-om putea face
Din vise, şi îngândurări?
Când toate-n noi se vor preface-
Ne-om face margine, de zări!

Dar timpul zboară, nu stă-n loc,
Şi tremurăm... ne-om face foc!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult

ascult nimicul într-un peisaj contorsionat
cu suspine de calcar
pasiunile politice defilează prin oraş
o structură erotică se desprinde dintr-un perete nostalgic
zâmbetul căutat e o nălucire dincolo de privire

nefrumosul e întrupat într-o mulţime de coafuri la fel
înclinate pe acelaşi fel de mers sacadat
amarul se scurge din tivuri descusute cu miros de legume
şi aşchii de răutate ce sar ad-hoc la cozi după tigăi teflonate
sau atingeri de moaşte minuni

visarea e brăzdată în trecere de-o bluză rece de mătase
şi nişte versuri absolut normale apărute din vid
la atingerea unei mâini moi de catifea

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte priviri să îmi dai

Tu
care îţi pui mâna peste mine
şi
mă încojori
pe dinainte
şi pe dinapoi

cu privirea Ta
din ochii
ca para focului
îmi străpungi
sufletul şi inima
şi Tu Însuţi cu mâinile Tale
mă aşezi pe stâncă
şi cu totul alte priviri îmi dai să disting
real natura tuturor lucrurilor ce mă înconjoară
un strigăt din ape
să fiu
pe palma Ta dreaptă
un crin
şi un zbor printre stele

doar Tu
îmi înscrii menirea
căci asemeni cu Tine mă vrei
să-mi iei
lucrurile

ce de Tine mă despart
o cu totul altă fiinţă de-a fi
nu doar voia mea să se facă în mine ci doar voia Ta Isus
pentru că Tu
fericirea îmi vrei
pe veci

pune-mă
să-ţi cânt mersul
dintre o floare şi alta
dintre
un cuvânt
şi-un alt cuvânt albastru de albastru
până în inima pietrei de vară
supusă privirii
din stele

înţelepţeşte-mi
cuvintele
şi pe degetele Tale Tu mersu-mi aşează
o stea să fiu ascunsă-ntre crini la marginea mării în stropi
de cântare
melodie
şi cântec din stele spre stele plutind

mă-nvăţ
să-ţi cânt imaginea
ascunsă-n lumina scăldată-n lumină
ca para focului
ce-ţi arde din ochii Tăi
orice secret anihilându-l pentru Tine
căci Tu eşti
Acel ce eşti

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur cuvânt

Am obosit de aşteptări
trădându-mi timpul
tăcerile,
sunt tot mai multe
şi primăveri fără număr
au trecut
aştern cuvinte
pe hârtie,
dorul tău îl prind în vers
e iarnă iar,
cad fulgi de stele
sub cerul mereu
albastru
nu pot desface
drumurile tale,
mai cred în clipa din noi
eşti acolo...
la capătul de cer
din inima mea.
Te închid într-un
singur cuvânt
format din două jumătăţi.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna întinsă pentru o floare,
cu mâna întinsă cerând ajutor,
cu mâini întinse spre-o-mbrăţişare,
plin de iubire, nemuritor!

catren de Mariana Babiuc Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lepădările

Mă lepăd de iluziile primăvăraticului eu,
numărate pe unghiile de la mână,
dau cu toţi ghioceii săi de pământ
să-i fac zăpadă.
Mă lepăd de dimineţile cu apă vie
(lumini de dragoste oarbă încercănate)
leg lacrimile-mi de ploaia din stradă,
le fac acoladă.
Mă lepăd de alfabetul zborului de porumbel.
Oricare nou gând te va împinge şi azi
şi mereu adânc mai adânc între
coastele facerii verbului
a respinge.
Mă lepăd de verticala iubirii noastre
(sfoară de tăceri fertile & pursânge).
trupul poveştii netrăite în bucăţi
de pâine arsă se
frânge.
Mă lepăd de tu-ul din carnea lui eu
(lagăr pârjolit de stea căzută). Smulg
cuiul din palmă să te râcâi până
la nodu-mi din
sânge.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torţa din mâna mea dreaptă e chiar mâna mea dreaptă.

Grete Tartler în Astronomia ierbii (1981)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!