Replică la poezia "Ritualuri matinale la 60 de ani" de Valentin David

Orice dimineaţă-i o plăcere-
Este-adevărat, ce spui, bărbate.
C-am îmbătrânit, dar fără vrere
Şi că mi-o serveşti cam tare, frate.

Geaba o-ndoieşti cu apă plată,
Ai lungit-o şi e slabă tare.
Nu mai e cum mi-o dădeai odată
Şi o faci cu mare ezitare.

Las' că intru eu în acţiune
Şi-ţi arăt eu treaba cum se face.
Trebuie un pic de-afecţiune-
Zici că-i prea fierbine? Hai, dă-mi pace!

O răcesc acuma cu zăpadă,
Fierbinţeala imediat îţi trece.
(Du-te şi adună de pe stradă!)
Să nu-mi spui pe urmă, că-i prea rece!

Să ne lămurim cam cum stă treaba,
Vom chema vecina să ne spună.
E expertă, ne certăm degeaba,
Uite, zice că e foarte bună!

Morala

Până şi cafelei îi găseşti pricină,
Când o bei cu mine, şi nu c-o vecină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualuri matinale la 60 de ani

I-o serveam nevestei dimineaţă
Şi pe frig năprasnic şi pe soare,
Dar de-un timp, imi spune verde-n faţă,
C-a îmbătrânit şi e prea tare.

Am mai pus vreo două căni de apă
Şi m-am prezentat cu ea degrabă
Dar mi-a repezit precum o ţoapă,
Pretextând că-I lungă, dar e slabă.

M-a şocat cumplit schimbarea sa,
Constatând că nu-i ca înainte
Şi i-am spus atunci s-o facă ea...
Dar era prea neagră şi fierbinte.

A mai pus şi cuburi reci de gheaţă
Zahăr cu miros de mere coapte,
Dar acum i-am spus-o verde-n faţă
Că e rece şi-o prefer cu lapte.

Am chemat vecina, o versată,
Ce gustând, verdictul să ni-l spună
Şi a spus că-i dulce, aromată,
Nu e nici prea scurtă, deci e bună!

Morala

Ca sexagenar n-ai mare vină,
Când îţi bei cafeaua la vecină...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărioara la doctor

Mărioara de la ţară
Astăzi la oraş veni.
Nu veni ea într-o doară,
Lucrul bine îl gândi.

La un cabinet cu plată
Medicului se prezentă.
Ruşinată biata fată
Iată cum îi cuvântă:

- Eu sunt tânără, frumoasă,
După cum mă şi vedeţi.
Nu pot sta închisă-n casă,
Sunt iubită de băieţi.

Te rog doctore, mă-nvaţă;
Să nu spui că-i prima dată
Când îţi solicită o fată
Cum să nu rămână însărcinată.

- O! Nu-i greu, că viaţa trece.
Te distrează cât doreşti
Un pahar cu apă rece!
Ai grijă să nu răceşti!

- O, dar pot să iau o cupă!
Nu mi-a dat ca să gândesc...
Întrebare-i: înainte ori după...?
Cum să fac să nu greşesc?

- Înainte, îi burtă plină.
După – pentru ce să ei?
Ca să fie treaba bună,
În loc de... mai bine bei.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cam aşa aş zice: să bei nu e nimic. Când te apuci de-o treabă poţi bea dacă tu vrei, dar treaba pân-la urmă s-o faci să iasă bine!

I.A. Krîlov în Muzicienii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Pietà

Nenorocirea s-a-mplinit, şi fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt ştiu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... şi mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverşunată.
Acuma stai de-a curmezuşu-n poală-mi,
acuma nu mai pot să te mai
nasc.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Sunt copilul iernii
Născut din zăpadă
Nu-mi place căldura
Locuiesc pe stradă

Eu nu am picioare
Şi sunt cam rotund
Am un nas cam mare
Dintr-un morcov crud

Ochii îmi sunt negrii
Din tăciuni se pare
Braţul meu puternic
Ce să fie oare?

Hai nu râde frate
Stiu că-i măturică
Singurel în stradă
N-o să-mi fie frică

Oala cea de noapte
Ce o port pe cap
Zău că nu îmi place
Vreau joben şi frac...

poezie de Florentina Danu (16 noiembrie 2019)
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile

"femeile sunt interesante
până în 20 şi peste 30
cam 5 înainte şi 5 după
ce puşti nu-şi doreşte, când nici nu ştie cu ce seamănă obiectu-ăla
o muiere de 30 de ani?

ce chelios la 35-40 nu vrea o fâşneaţă?
când ai grasă, vrei slabă, căci femeile sunt interesante
puţin sub siluetă şi puţin peste –
când ai avut o lascivă, parc-ai vrea, nu ştiu cum,
o ruşinoasă, s-o faci cu lumina stinsă..."

doru şi dinu (Dumnezeu să-l ierte)
la dinu, într-o noapte de chef generaţionist
în bucătărie, cu păhărelele de cuba libre: dom-le,
ce-i mai mişto pe lume decât să te ****?
Ce drog e mai tare, ce poem te zgâlţâie mai rău?

"femeile sunt de fapt la fel ca noi
sunt şi ele curioase ca şi noi
ştii, vezi pe una pe stradă sau în tramvai
şi te gândeşti: dom-le, cum ar fi?
aşa se gândesc şi ele.
Şi cum găseşti bărbaţi sfioşi ca nişte fetiţe,
aşa sunt şi fete care-ţi trag fermoarul
imediat cum ţi-au intrat pe uşă.

radu, la rahova, într-o seară rece
la o bere la halbă, şi mai rece:
"24? tu vorbeşti serios? Păi eu la 24
Mă săturasem de gagici, avusesem căcălău..."
Şi-apoi, jucându-se cu bricheta: "uite care-i treaba,
o muiere nu stă cu tine
dacă nu simte c-o stăpâneşti,
poţi să fii cel mai mare mahăr sau geniu,
facu-le şi dregu-le..."

"femeile nu sunt oameni
nu te poţi înţelege cu ele
asta afli mai ales după-nsurătoare
să vezi porumbiţa ce vânt îşi ia
ce strigă la tine
ce program face cu tine...
e drept că atunci
nu mai e acelaşi lucru
după cinci ani, când îi pui mâna pe fund
parcă pui pe al tău."

dom'nichi, la berlin (eu şi traian
ascultându-l cu votcile-n faţă):
"asta e ca şi cu femeile: când vezi una pe stradă
cu dunga ciorapului puţin într-o parte
îţi dai seama că tipa e abordabillă.
corectitudinea perfectă inhibă, şi la femei
şi la operele de artă."
şi noi: "excelent,
excelent, dom'profesor!"

"femeile splendide şi femeile urâte
sunt ok.
fereşte-te-n schimb
de fata obişnuită, care, în blugi şi tricou,
stă, nici urâtă şi nici frumoasă,
în staţia de tramvai.
ea-i ca şi tine şi te aşteaptă."

poezie de Mircea Cărtărescu din Din Nimic. Poeme 1988-1992 (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Războiul sexelor" de Valentin David

Concluzia? Cred că o ştii prea bine:
Să nu te pui cu mine, măi bărbate!
Că ai văzut, că este vai de tine
Şi eşti nimic, făr-a ta jumătate.

M-ai supărat cumplit, cum faci de-o vreme,
Că stai mai mult în cârciumă şi-acasă,
Când vii, în zori, te-apuci de scris poeme
Şi să te cert inima nu mă lasă.

Aşa că mi-am luat traista-n spinare
Şi am plecat la mama, la Brăila.
Deşi dorul de casă rău mă doare,
De tine, nu vreau să m-apuce mila.

Te chinuieşti şi ai coşmaruri dese?
Ce bine-mi pare şi mă rog la Domnul,
Vinovăţia crunt să te apese
Şi să îţi fugă liniştea şi somnul.

Şi să te zbaţi ca peştele în plasă!
Spui că ţi-e foame şi nu ai mâncare?
Ei, uite că nu vin, de-a dracu-acasă,
Până,-n genunchi, nu-mi vei cere iertare.

Şi să m-aştepţi cu flori şi masă mare,
Curat în casă să găsesc şi spală
Tot ce-i murdar. Hai, pune-te-n mişcare
Şi să te-mbraci în hainele de gală!

De nu faci toate astea cu plăcere,
Să ştii că stau la mama înc-o lună,
Să mori de foame şi de prea tăcere.
Aşa că, mai gândeşte-te şi sună!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărie, cere mărire de salariu...

Într-o luni de dimineaţă
Maria venind din piaţă
Udă toată de sudoare,
Se uită la coana mare
Si îi spuse supărată:
-Vreau o mărire de plată!...
Cu o privire ciudată,
Doamna o-ntrebă mirată:
Ai înnebunit măi fată?
- Pai cucoană Valentina
Ştie toată Colentina
Că la toate sunt mai bună
Aşadar vreau o arvună!
- Hmm... răspunse cam nervoasă
Doamna, şi din fire scoasă,
Strigă tare să se-audă
Mai Mărie, eşti zăludă?
Dă-mi şi mie un exemplu
Să nu-mi schimb comportamentu'!
Pai cucoană, la călcat,
Mi-o zis când s-o îmbrăcat
Cu cămaşa lui cea moale,
Însăşi soţul dumitale.
-Mda... zise doamna mirată,
Şi-alt motiv mai ai mai fată?
Pai normal zise în graba
Maria făcându-si treabă:
- La gătit tot io-s mai bună,
Ştiu asta deja de-o lună.
- Mai Mărie tu eşti beată?
Zise doamna- nfuriată!
- Nu cucoană, stai cuminte
Că nu vreau să-ţi ieşi din minte:
Şi degeaba eşti mirată
Că cer mărire de plată
Da' şi la iubit se ştie:
Tot mă tare e Mărie.
Doamna deveni turbată,
Inima-ncepu să-i bată,
Se-negri precum o cioară,
Şi-ncepu apoi să zbiară:
- Asta de ce-o spui Mărie?
Fiti-ar pruncii-n puşcărie!...
- Păi cucoană, ia stai calmă,
Că vreau banii nu sudalmă.
Mi-o spuse ieri gradinarul
Deci... O să-mi măreşti salariul?

pamflet de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă străluceşti prea tare,
Te doare-n bască şi ce mare
Economie vei ma face!
Să ştii c-am să te chem încoace...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciunile

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nicio ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică lui Petru Ioan Gârda

Zici să m-abţin şi să te-aştept pe tine,
Dar, cât să mai aştept, că am albit?
Neprihănită-s, zău, şi mi-e ruşine,
Că n-am şi eu, pe lume, un iubit.

Cu rimă mică, mare, mijlocie,
Nu are importanţă ce şi cum.
Mă mulţumesc cu orice-ar fi, să fie,
Că, dacă-aştept, mă vei iubi postum.

Văd, că te lauzi cu-ai tăi porumbei
(Să ştii că am şi eu trei păsărici)-
Te las s-alegi, pe care ai s-o vrei,
Dar, vezi că una e ca un arici.

E drept, că-s neiubită cam demult,
De geniu nu mai zic, că-i lipsă mare.
Am să golesc piscina, te ascult-
Hai, vino, pe cal alb, să-mi vii, călare!

Să stingem focul ce ne arde-n piept,
''Să ne iubim pe tunuri'', ca nebunii,
Chiar şi-n copac, cu tine, eu accept
Şi chiar mai sus, în cer, deasupra lunii.

Dar, indecent îmi ceri să fac amor,
Chiar cu prietenii comuni. Ce îndrăzneală!
Nu te gândeşti la mine, cât mă dor
Picioarele, în sus, pe verticală!

De vrei să te compar cu cineva,
E musai, să trag tare la măsea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cănile

Pe-un raft înalt, odată, o cană din argint
Se adresă vecinei, în voce cu alint:
- Ciudat e că stăpânii ne-au pus lângă-olaltă!
Uitându-te la mine, observi că-s dintr-o altă
Condiţie sau... rasă... sunt din elită,-n fine,
Te rog să pleci departe, să nu stai lângă mine!
- Cinstit, vecină dragă, de tine-mi este milă:
La fiecare masă din zi mă fac utilă,
Iar tu, o fandosită, serveşti din an în Paşte,
Doar să-ţi păstrezi lucirea. Ci, baremi recunoaşte
Că îţi permiţi huzurul şi statul pe degeaba
Din pricină că alţii – şi eu – îţi facem treaba!

Ne-a spus morala unul ce nu vorbea de ceşti:
"Mărirea-i e, în taină, legată de aceşti"...

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Graba strică treaba"

La slujbă mai mult trândăvesc,
Că n-am motiv să mă grăbesc.
M-a învăţat cum să-mi fac treaba
Chiar şeful meu... (Când stă degeaba!)

epigramă de Nelu Vasile din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul sufletesc

Dacă-l întrebi de sănătate,
El stă cu buzele umflate.
Dacă-l opreşti cumva la masă,
Zice că supa e prea grasă
Şi, încă de la început,
Bucatele nu i-au plăcut.
Îi dai ţigare şi-l surprinzi
C-aşteaptă să i-o şi aprinzi.
Te-ntreabă cît cîştigi din meserie
Şi cît plăteşti semestrul de chirie.
Se pare că ar fi avut
Şi gîndul la un împrumut.
La urma urmei, dacă n-ai peşin,
S-ar mulţumi cu mai puţin.
Zici “dumneata”, el zice „tu”,
Zici „ba”,
El zice „da”.
Nevastă-ta îi pare pricepută,
Dar, după faţă, cam trecută.
Nu ştie ce-ai că ai albit
Şi te găseşte mai slăbit.
Cum te-nţelegi cu socrii şi cu fata?
De unde-ai cumpărat cravata?
De mult nu se mai poartă cu dungi şi picăţele:
-“De-i trece pe la mine, ţi-arăt pe ale mele.”
-„Mai scrii la vre o carte?”
-„Ce te-ai mutat aşa departe?”
De-ai sta-n oraş, ai fi-nţeles
Că ar veni la masa ta mai des.
Ce te gîndeşti să faci la vară,
Vă el şi-o va petrece tot la ţară.
Te uiţi la ceas, că s-a făcut tîrziu.
Ce să-i mai dai să scapi? Vre un rachiu?
Dar vizita se prea lungeşte.
Să-i spui ceva răstit, mai româneşte?
S-a-ntunecat, se face unsprezece,
Şi prietenul tău tot nu vrea să plece.
Nu prea se simte bine:
La noapte poate c-ar dormi la tine.
Te scoli, te strîmbi, el stă, puţin îi pasă.
N-are măcar cei şapte ani de-acasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Oricine merge la Paris,
Mirându-se de toate cele,
Şi n-are bani să dea pe ele,
Tânjeşte după Paradis
Iar tot românu' are-un vis:
Sătul de cazne-atât de grele,
S-ajungă-odată printre stele
În Rai, n-admite compromis
Dar viaţa-i o continuă luptă,
Şi greu, prea greu îţi este traiul
Priveşti spre cer cu faţa suptă
Şi-ţi spui cu voce tare baiul:
Din El, bătaia de e ruptă,
Vă-nchipuiţi, cam cum e Raiul!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent!

Fii atent în orice clipă
Şi nu fă din har risipă
În lucrare fii-nţelept
În purtare fii atent
Căci Satan cel iscusit
E mereu neadormit
Zi de zi, noapte de noapte
Te încearcă, poate, poate...
El te înşeală uşor
Că-i foarte orator
Se aşează la cotituri
Cu tava de prăjituri
Şi-ţi şopteşte-ncetinel:
- Hai, încearcă-le niţel!
Ce dulce e lăcomia
Ea-ţi sporeşte avuţia.

Îţi face viaţa frumoasă
Îţi aduce pace-n casă
Cearta din lipsă provine
În belşug ţi-ar merge bine.
Deci gustă din lăcomie
Şi-ai să scapi de sărăcie.
Nu-i frumos să fii zgârcit
Dar e foarte nimerit
Ca pe lângă lăcomie
Să faci şi economie.

De nu-ţi place lăcomia
Poftim, serveşte mândria.
Asta sigur o să-ţi placă
Ea poate om să te facă.
Pentru ce tot cel mai mic?
Chiar tu omul de nimic?
Eşti frumos, eşti înţelept
Ţi se cuvine pe drept
Să te vezi ceva mai mare
Iar pe fratele în vale
Asta-i adevăr curat
Eşti mai bun, neapărat!
Vezi, mândria nu e rea
Ea te-nvaţă dreptatea.

Poftim mai serveşte una
Încearc-o pe asta: Ura
Dânsa te înviorează
De poveri te uşurează
Ce să rabzi necontenit
Pe acel ce ţi-a greşit!
Şi încă să mai iubeşti!
E-he-he, doar prost nu eşti!
Pentru ce mereu, mereu
Să înghiţi ce este rău?

E pericol să plesneşti
Vrând într-una să iubeşti.
Gustă ura, şi-ncă una
Care? Ia, poftim, minciuna
Aita-i foarte căutată
Şi de mulţi îmbrăţişată
Dar de ce? Că-i practică
De puteri şi tactică.

Omul fără de minciună
E ca fără de o mână.
Ea te scapă de nevoi
De necaz şi tărăboi.
Azi minciuna-i căutată
Te scapă, frate, pe dată
Poţi amice chiar să furi
Strâmb la judecăţi să juri.

Cu minciuna înveleşti
Orice lucru potoleşti
Dacă faci un rău şi tu
Zici numai atâta: Nu

"Nu", şi scapi foarte uşor
Minciuna-i bun salvator.
Hai, serveşte, nu mai sta
Că mai ai de a lua.
La urmă şi bombonele
Nu mă fac de râs cu ele.
Am bomboane minunate
Ce te prelucrează frate...
Uite-aicea nepăsarea
Care îţi calmează starea
Îţi linişteşte fiinţa
Îţi împacă conştiinţa.

Ce să mergi la adunare
Să te consumi aşa tare?
Nu, mai bine te lungeşti
Pe un pat să te-odihneşti.
Dumnezeu nu-i chiar aşa
Să mustre pe cineva
Ba mai mult să pedepsească
Pe cine o să lipsească.

Şase zile lucrătoare
Oboseala-i foarte mare
Duminica-i de odihnă
Şi să n-o petreci în tihnă?
Adunare şi-adunare
Asta-i o prostie mare!
Nepăsarea ta trezeşte.
Hai, acuma te serveşte!

Ca să-ţi răcoreşti fiinţa
Uite, am bunăvoinţa
Să-ţi dau drept răcoritoare
Să bei frica, frica mare.
Dânsa te înviorează
Şi-apoi te-avertizează
S-o slăbeşti cu pocăinţa
Dacă îţi iubeşti fiinţa.

Când vin zile de-ncercare
De necaz, durere mare
Vai va fi de pocăiţi
Şi vor fi dispreţuiţi
Schingiuiţi şi matrataţi
Şi chiar pradă morţii daţi.
Deci când porni-va furtuna
Frica te învaţă una:

Ia minciuna de mânuţă
Şi roag-o aşa: - Drăguţă
Scapă-mă de servitoare
Şi-o să-ţi fiu slujitoare!
Şi minciuna, diplomată,
Te scapă frate pe dată!
Spui că nu eşti pocăit
Până tot s-a liniştit.

Când soarele iar răsare
Atunci, cu căinţă mare,
Te întorci la Dumnezeu
Că doar El iartă mereu.
De rău eu nu te învăţ
O, creştine, fii isteţ
Uite ce bine-ai ieşit
Ne-ncercat şi pocăit.

Vezi deci cu ce prăjituri
Pline de învăţături
Servesc lumea fără plată
Deci fac o frumoasă faptă.
Compoziţie grozavă
Au bucatele din tavă
Sunt medicamente bune
Frăţioare, n-ai ce spune!

Fără plată, ce gâneşti
Merită ca să serveşti.
Să refuzi nu e frumos
Nici nu e politicos.
Uită-te, dragă creştine,
Uită-te, uită-te bine
Ce dibaci este Satan
Veşnicul nostru duşman.

Păcatul bate la uşă
De-i deschizi, ca o căpuşă
Suge ce-i dumnezeiesc
Şi rămâne ce-i firesc.
De vrei în ceruri s-ajungi
Creştine, vrednic atunci
Primeşte drept avertisment
Un veşnic: FII ATENT!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un chef

După-un chef de-o noapte plină,
Vin acasă-n zori de zi.
Soarele pe cer s-alină,
Din prag, soaţa îmi zâmbi.
Cum în casă am intrat
Ea în braţe m-a luat.
Nu-mi aşază de mâncare,
Nu-mi dă patul de culcare,
Franş, îmi zice, vrea să facă,
Să mă vândă ca pe vacă!
Ea de mână mă luă
Şi la târg se-avântă.
Bucuroasă c-a ajuns
La geambaş iute s-a dus.
Discutase, nu prea mult.
Cred c-a obţinut ce a vrut.
Iar geambaşu-n gura mare
Strigă fără încetare:
- Hai la bărbat de vânzare!
Lăudând cu vorbe mari,
Mai ceva ca pe măgari.
Ascultându-l eu aşa,
Mai că-mi vine a striga:
"E minciună tot ce spune,
Vrea s-adune multă lume!"
Deodată-n jur se adună
Lume multă, lume bună.
Doamne care mai de care
Vrea să dea un preţ mai mare.
Veni una cât un cal,
Ea credea că sunt măgar.
Mă privi, se socoti,
Cu geambaşu-un pic vorbi.
El răspunse bucuros:
- E-un bărbat încă frumos.
Şi e bun cum altul nu-i!
Dar ce pot eu să vă spui!?
Şi-n Bucureşti de-ai căuta
Nu găseşti aşa ceva.
Ea, analizând în grabă,
Auzii cum ea -l întreabă:
- Dar la pat, îi bun, îi bun?
El răspunse:
- Îi bun, îi bun!
Cum se culcă, doarme tun!
- De băut, se-mbată des?
- O... e lucru de-nţeles.
Orice bărbat, se ştie,
Trece pe la prăvălie.
Când primeşte el salarul,
E prieten cu paharul.
Bea o sută, poate două,
Cu prietenii, vreo nouă.
Dar când a ajuns acasă,
Restu-l pune tot pe masă.
Niciun ban el nu-şi opreşte,
Că doar dă, Doamne fereşte,
El familia-şi iubeşte.
Ce-nţelese doamna oare
De dă preţul aşa de mare!?
Geambaşul bucuros
Spre soţie s-a întors.
Întrebă de preţu-i place
Târgu' ea îl poate face.
Soaţa stă şi se gândi
Şi pieziş mă şi privi.
Eu cu ochii în pământ.
Strigă ea:
- Încă nu-l vând!
De ştiam că-i aşa bun,
Nu băteam atâta drum!

Dragi confraţi,
Tot ce faceţi gândiţi bine,
Ca să nu păţiţi ca mine!
Nu se ştie soaţa ta
Ce geambaş o mai avea.
Şi-o să te trezeşti deodată:
Eşti vândut ca pe o vacă.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!