Timpul meu s-a oprit în lut şi fură din mine câte puţin în fiecare zi.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul...

moare câte puţin în fiecare zi
cu respiraţia zilei
în piept
şi iese din poveste
ca şi când
i-ar fi fost străin cuvântul

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un întreg din care zi de zi, clipă de clipă timpul rupe câte puţin până devine uitare.

aforism de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul oprit în mine arată ceea ce sunt şi nu ceea ce am fost.

aforism de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lucruri care mor în noi zi de zi puţin câte puţin şi-ncele din urmă nu ne aducem aminte că au fost.

aforism de Teodor Dume din Umbre şi cercuri (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

Teodor Dume în Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicieni şi discursuri

mi-am închipuit că pot fi păianjen
să mă agăţ de întuneric pentru
a-i cunoaşte rostul dar
ura chircită în mine
roade puţin câte puţin
din firul pe care urcam

degeaba

urletul durerii mă preface
în ceea ce-a mai rămas -
un scalp uitat
printre discursurile despre viaţă
ale politicienilor

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

am iubit puţin sau poate
uneori prea mult
am scrijelit nume pe scoarţa
copacului din mine însă
în adâncul meu literele au sângerat

în mijlocul lucrurilor eram doar eu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori oamenii spun minciuni ce nu le aparţin, şi câte ceva din alte vieţi, prea puţin sau deloc din viaţa lor.

aforism de Teodor Dume din Dresorul de umbre (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
în faţa ta, Doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
în faţa ta, Doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

poezie de Teodor Dume din Temniţa de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul meu măsoara umbra altor civilizaţii.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul dintre mine şi timpul meu

fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

poate e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am oprit o clipă timpul

Am oprit o clipă timpul nefiresc de îndrăzneţ
Vrând a-i măsura trufia, fără cel mai mic dispreţ,
Prea ne face vreasc devreme ofilindu-ne în vrej,
Prea ne-ameninţă cu goana ameţindu-ne vârtej.

Am oprit o clipă timpul întrebându-l încotro
Nisipeşte-n cer destine dirijând noul tango,
Între naştere şi moarte credincios ne urmăreşte,
Iar de nu-i urmăm menirea, mânios ne pedepseşte.

Am oprit o clipă timpul ascultându-i furca-n tors
Eu, nevinovatul sorţii, lut de vlagă aspru stors,
Voi, ce aţi primit ninsoarea, curioşi o adunaţi
În căuşul alb al vieţii... răbdători vă resemnaţi.

Am oprit o clipă timpul într-un mod întâmplător
Când îşi pregătea reduta, el mirabilul actor,
Şi fura în drumu-i grabnic veşnicia din nisipuri,
El, bătrânul vagabond, vechi pirat de anotimpuri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nici nu ştiu dacă
numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat
de Dumnezeu e
moartea într-un capăt
şi viaţa în celălalt

Teodor Dume în Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!