Eram hotărâtă să te pedepsesc. Pentru că te iubisem făcând abstarcţie de orice principiu, ca şi cum restul era simplu, lipsit de interes şi existenţă. Tot restul lumii. Cumva nostim acest punct al relatării mele abstacte. Voiam să-ţi fie ruşine că n-ai înţeles, că n-ai crezut în noi, fără întrebări inutile.

citat din Andreea Palasescu. (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar n-ai făcut-o

Îţi aminteşti când mi-ai împrumutat maşina şi ţi-am avariat-o?
Am crezut c-o să mă omori....
Dar n-ai făcut-o.

Îţi aminteşti când am uitat să-ţi spun ca serata dansantă era
oficială, iar tu ai venit în blugi?
Am crezut că o să ma urăşti...
Dar n-ai făcut-o.

Îţi aminteşti de perioada în care flirtam
doar ca să te fac gelos, iar
tu chiar ai fost?
Am crezut că o să mă abandonezi...
Dar n-ai făcut-o.

De multe ori, ca să-mi fie bine, să simt iubirea,
nu ţi-ai pus mintea cu mine – şi sunt
atâtea lucruri pe care pe care voiam să ţi le spun
când te întorceai acasă din
Vietnam...
Dar n-ai făcut-o.

poezie de Merrill Glass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai înţeles

Aiuritorul Iulian, referindu-se la credinţa noastră,
a spus următoarele: "Am citit, am înţeles,
am condamnat". A crezut că ne va devasta
acel cuvânt "condamnat" – capul sec.

Acest gen de butade nu prind la noi, creştinii.
Imediat a venit replica noastră: "Ai citit, dar n-ai înţeles;
dacă ai fi înţeles, n-ai fi condamnat."

* Flavius Claudius Iulianus – împărat roman ( 361-363), cunoscut şi sub numele de Iulian Apostatul (apostat –termen atribuit celui care renunţă la o credinţă religioasă pentru alta, în cazul lui, la creştinism pentru neoplatonism). A fost ultimul împărat păgân al imperiului.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac asta doar pentru că mă distrez. În ziua în care nu mă voi mai distra, mă voi retrage, pur şi simplu. Nu mă voi mai distra făcând filme pentru adolescenţi... Nu vreau să fac asta tot restul vieţii... Nu vreau să-mi petrec restul tinereţii făcând asta în această industrie. Sunt atâtea lucruri pe care vreau să le descopăr.

Heath Ledger în Vanity Fair (august 2000)
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiu evreiesc: sănătate să fie, că restul îl cumpărăm noi!!!

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Alexandru Clenciu la volumul "Eu şi restul lumii!"

Un simultan la şahul glumii,
Aşa cum ai făcut matale,
Ca băţul la un car de oale
Ajunge-un clenci la restul lumii.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit în rugăciune, iertându-ne. Ne era dor de noi, într-o lume mică în care spaţiul era limitat de o privire. Am înţeles că e necesar să ne iubim azi. Mereu azi cu toată puterea inimilor sărace. Şi să-l rugăm pe Dumnezeu ca mâine să ne fie viată şi dar...

Andreea Palasescu (18 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest lucru îl face atât de adevărat. Ochii tăi – sufletul tău sunt acolo, dar restul din tine continuă să fie nedefinit. Aceasta este frumuseţea copilăriei. Ochii îţi arată tot ceea ce ai văzut până atunci, dar restul din tine este deschis posibilului, spre orice ar putea să apară.

Bree Despain în Divinul negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Şi există cumva dincolo de aparenţe şi evidenţe realitatea unei investiţii pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă şi probabil ispitită adesea de impulsul unei vanităţi neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoţie strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune şi rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învăţat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanţi de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existenţă superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva şi pentru mine dar simt până dincolo de înţeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte raţiunea şi priveşte-mă în adânc de suflet. Las uşa deschisă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelai: Haide, Rory. O să mergem la cină săptămâna viitoare şi în fiecare săptămână pentru tot restul vieţilor noastre. Şi vorbesc serios când spun pentru tot restul vieţilor noastre, pentru că părinţii mei o să trăiască mai mult decât noi. Să fiu a naibii dacă nu o să se întâmple aşa.

replică din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii reprezintă un punct de interes pentru politicieni. Şi acest lucru nu e întotdeauna o virtute, căci şi câinii reprezintă un punct de interes pentru purici.

citat din P.J. O'Rourke
Adăugat de Irina Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiu etic

Când mie buzunarele-mi sunt goale
Amicii eficace mă ajută:
Jumate din principiu, n-au parale
Iar restul, din principiu, nu-mprumută.

epigramă de Ion Teodorescu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti cult, n-ai cum să-ţi aperi libertatea şi n-ai cum să-ţi gândeşti viitorul.

Augustin Buzura în Seratele muzicale TV
Adăugat de Avramescu Norvegia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai ştiut...

C-am stat pe la ferestre -
În nopţile pierdute-n aşteptări,
Îţi ridicam statuile ecvestre
Şi îmi părea că vii din albe zări.

Tu n-ai ştiut că ochii pot să doară
De atâta neînchis şi atâtea lacrimi,
Nu ai crezut în gânduri ce omoară,
În năluciri de noapte şi în patimi.

Tu n-ai ştiut că poţi ucide vise
Cu jocul tău abil de fin actor,
Speranţele în mine putrezise
De atâta aşteptare şi de dor.

Tu n-ai ştiut de irosiri de clipă
Şi m-ai hrănit mereu doar cu iluzii
De anii mei am tot făcut risipă,
La şanse în iubiri făcând ocluzii.

Tu n-ai ştiut că-mi place primăvara,
Ai oferit frânturi de anoste toamne
Cum chinuie arcuşul grav vioara
Dezacordată pâna ea adoarme.

Tu n-ai ştiut că pot muri, chiar dacă
Am trupul ca o floare înflorită,
Dar sufletul în doliu se îmbracă
Peste petale pun mantie cernită.

..................................

Tu n-ai ştiut dar astăzi ai aflat -
Că floarea ta de mai s-a scuturat!

poezie de Angelina Nădejde (20 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!