Ţărmul paşilor pierduţi

Pe ţărmul paşilor pierduţi,
Treceam întâia oară
Îmbrăţişaţi, neabătuţi
De vremea de afară.

Era atât de cald, iar noi
Ne luminasem chipul,
Căci lumea-ntreagă dinapoi,
Era, pe ţărm, nisipul.

Ne îndreptam spre un apus
Cu simpla adiere
A vorbelor ce ni le-am spus
În clipe de plăcere.

Şi ne-am jurat pe ţărmu-acel
Iubirea să ne fie
Ca diamantul din inel
Şi înc-o veşnicie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era într-o seară...

Era într-o seară-n asfinţit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.

Buzele-ţi dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Şi-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.

Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Şi printre stele ne-am iubit.

Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veşnicie ne iubim,
Şi veşnicia-i casa noastră.

poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Mergeam, împreună, la marginea mării,
călcând pe nisipul uitat sub un cer
prea roşu de plâns de la stele ce pier
şi intră-n regatul cel mare-al uitării.

Era doar o larmă făcută de valuri
lovindu-se-n stânci, măcinându-le-ncet
în seara trecută deja-n violet
şi nori ce-alergau la culcare spre dealuri.

Târziu, la lumina venită de sus,
din bolta senină la orele-acele,
priveam cum o stea spre pământ a apus.

Era prea departe. Privirile mele
s-au smuls din puterea murindelor stele
şi-aceeaşi dorinţă-mpreună ne-am pus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul lavandei

Îşi amintea de câmpul din tabloul
ce-i atrăgea privirile, discret,
iar lumea lui, albastră-violet
îşi răsfrângea, din amintiri, ecoul.

Era, ca şi acum, mai înspre seară,
iar câmpul de lavandă tresărea
sub adierea care îi dădea
un aer de-alintată domnişoară.

Se mlădia sub slaba adiere
a unui vânt de vară, liniştit,
ce-o îmbia departe-n asfinţit
spre lumi învăluite în plăcere.

Iar el era acolo şi, călare,
îşi delecta privirile,-n apus,
cu un decor ce îi plăcea nespus
şi cu arome fără-asemănare.

Dar dintr-odată-n lumea lui cea mică,
din ultimele raze-a apărut,
doar pentru restul vieţii început,
un înger cu parfum de levănţică.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul paşilor de ani

Călătoream prin timp cu paşi de ani,
Plecând din azi şi toată lumea lui
Ca un descânt în fumul de şamani,
Ca un regret din ţărmul nimănui.

Mă adânceam în timpuri de-altădată,
În ani de tinereţe, străbătând
Acelaşi drum ce se oprea îndată
La clipa cu "adorm cu tine-n gând".

Iar paşii mei, când mulţi, când mai puţini,
Te întâlneau şi se opreau acolo,
Întregul dor voind să le alini,
Vestală, tu, slujită de Apolo.

Olimpul nostru-n suflete era,
Şi-l parcurgeam ţinându-ne de mână;
Privindu-te, ştiam c-o altă stea,
În locul tău, nu-mi poate fi stăpână.

Iubirea noastră a ajuns să fie,
În lungul drum al paşilor de ani,
Nemaivăzuta noastră bogăţie,
Ce străluceşte-n inimi de-artizani.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri noi

Treceam, adesea, pe un drum
Ce ne-atrăgea cu umbra lui
Şi al zăvoiului parfum
Pe noi, cei veşnic nesătui

De-arome aspre de pământ,
De august cald, de-o vară-n doi,
De frunze adiind în vânt,
De-mbrăţişări, iubire, noi.

Pe sub copaci, la umbra lor,
Înlănţuindu-ne, senin,
Ne mai priveam, zâmbind uşor,
Ca suflete ce-şi aparţin.

Abia acum, văzându-i, iar,
-Copacii noştri din zăvoi-
Simt că le-am dat şi noi un dar:
Se-ating tăcut, cu ramuri noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

E toamnă, seară, noi şi un apus
în care ne privim, ne aşteptăm,
şi ne-am dori ca înapoi să dăm
un timp ce-aleargă liber, nesupus.

Să facem să dispar-o depărtare
ca şi apusul ce, spre noapte, moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aşteptam apus

Pe o stâncă sus
Un înger privea la apus.
M-am apropiat sedus
Cu o floare in mână
Cu miros de smirnă
Ce mai era de spus..
Ce apus, apus... e acolo sus.
Îngerul niciodată nu mi-a spus
Să privesc de sus orice apus
Ce apune... iar răsare
Floare in floare
Arbore in arbore.
Vai, doamne... ce apus
Cu o floare in asfinţit
Te-aşteptam apus

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea veche

Prin lunca dintre dealuri trecea un mic pârâu:
O apă, două maluri, şi eu, crezându-l râu.
Mă dezbrăcam în grabă, cu gândul să mă scald,
Şi n-aveam nicio treabă cu alţii: "Vara-i cald!"

Mă atrăgeau copacii cu ciori în vârful lor,
Şi m-aşteptau ortacii de-acolo să cobor.
Treceam şi prin livada -păzită de-un pitic-
Când ani aveam decada (sau mai aveam un pic).

Era o altfel lume cea-‘n care am crescut;
Avea ceva anume, acum necunoscut.
Era, cumva, mai bună, deşi erau nevoi,
Iar când furam o prună, mă ruşinam apoi.

Era o bucurie vacanţa la bunici,
Cum ar putea să fie şi-acum, la cei mai mici.
Căci lumea-ceea veche, ticsită cu poveşti,
E fără de pereche. N-ai cum să n-o iubeşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negare (Arnisi)

Pe ţărmul nevăzut al mării,
albi ca porumbeii,
am suferit la amiază de sete,
dar apa era sărată.

Pe nisipul auriu
i-am scris numele,
dar a venit briza mării
şi literele au dispărut.

Cu ce spirit, cu ce inimă,
cu ce patimă sau dorinţă
ne-am trăit viaţa? O rătăcire!
Căci noi ne-am ales viaţa.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Şi n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua furtuni

Ne-am întâlnit...

Două furtuni
călătorind prin vise
tânjind după al dragostei liman
cuib al iubirii interzise

pe ţărmul nostru ne plimbam
ne răscoleam nisipul
şi timpul se oprise-n loc
să ne privească chipul

ne-nlănţuiam în curcubee
semn al iubirii noastre
dar fu de-ajuns doar o scânteie

numai una...
şi în noi doi
amarnic se dezlănţui
furtuna...

cer şi pământ s-au spulberat
şi-un nor întreg de stele,
pământul s-a cutremurat
şi ţărmul nostru...

ţărmul nostru s-a-necat
sub negrul cerului brăzdat
de furioase iele

mai tot alerg prin vis sperând
să te-ntâlnesc pe-o plajă...
deşi te vă plutind pe ţărm
furat de-o altă vrajă

nisipul meu cel răscolit
mi-adună scoici în salbă
iar valul îşi întinde braţul
de spumă, să mă aibă

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitorile lui Merlin

Cum mergeam de unul singur

Pe plaja-întinsă cu nisip fin,
" De unde vine-acest susur?"
M-a-întrebat Merlin.
"E doar," am răspuns,
"Profund, oftatul mării din adâncul său"...
" O, nu!" a zâmbit magicianul,
" E iarba care creşte pe mormântul tău."

Cum visam dus pe gânduri,

Culcat pe pajiştea din cimitir,
"Ascultă," a şoptit Merlin,
"Ce se-aude, e-o adiere de zefir?"
" E iarba care creşte,"
Mi-am dat cu părerea; dar tot el întrebării
Chicotind, a dat răspuns, "O, nu!
Este ecoul valurilor mării."

Cum mă îndreptam spre casă,

Părăsind ţărmul, mai spre seară,
"Ce-i purpura aceea?"
M-a întrebat Merlin a treia oară
"Doar Soarele care coboară
"S-aţipescă"-am presupus....
"Pentru Răsărit vine-un Apus " a spus Merlin,
Dar şi-un Răsărit pentru Apus."

** Merlin – personaj mitic din legendele galeze din Evul Mediu despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet lunatic

Ne-am furişat, iubito,-n seara cea
în care luna mi-a zâmbit, golaşă,
pe o potecă ce părea c-avea
chemarea glumei care se îngroaşă.

Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi,
şosetele de tufe au fost prinse,
şi n-am simţit nici mărăcini, nici rugi,
căci noi aveam călcâiele aprinse.

Lumina Lunii ne-a fost de folos
şi am văzut, în clipele acele
întreaga... tu, iar eu... nu mai prejos!

Of, Doamne! – catifea era, sau piele?...
poiana... iarba... eu privind în jos...
dar tu, iubita mea, priveai spre stele.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul stelelor

Pe ţărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nţelegeau – erau doar ei –
Şi îşi creşteau urmaşii cu iubire.

Privind spre stele, nu ştiau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... şi-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin

Şi îi iubeau lumina, iar căldura
O aşteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.

Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era şi ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.

Ştiau ei, lupii: hărţile din stele
Au ajutat străini, pe bărci imense,
La ţărmul lor să îşi coboare vele
În căutări de jaf şi recompense,

Iar lumea lor nu a mai fost la fel,
Dar n-au uitat de Soare şi de Lună,
Iar stele, strălucind pe ceru-acel,
Nu pot, iubirea lor, să o supună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat şi-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
şi multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere şi dor şi suspin.

Iar noi le-am primit încântaţi
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintaţi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!