Litere

cînd între ochii noştri e pace
atunci îţi scriu despre toată iubirea care circulă prin lume
nomadă şi sălbatică
blîndă şi suavă
cu venele albăstrii ieşite din carne, străvezii,
precum vinele pietrei sînt literele mele
şi privirea meu le înhaţă şi le gustă parfumul de must negru
cu tine învăţ să uit anii istorici dintre parantezele drepte
versurile ciuntite de traducători
după placul inimii
ocolind cu lumina ochilor greşelile semantice
un gînd ne sapă în pupilă dincolo de timp
şi sădeşte brădet unde pămîntul alunecă
eu am învăţat să nu mai plîng
iar tu să-mi aşezi ştergarul ud pe pleoape
fapt pentru care îţi mulţumesc fiindcă
e mai frumos aşa cum se cuvine

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu vrei

e adevărat
că după ce-am făcut analize
de mi-a căutat venele
şi-n albie de porci
am aterizat la terasă
şi am ras
cu ajutorul prietenului meu
nicu
vreo cinci sute de whisky
asta pînă să ajung să halesc o tavă de prăjituri

evident că ai să-mi spui că mă plîng
de faptul că sînt singur
că nu mă iubeşti
şi alte alea

dar realitatea e că eu sînt orfeu
şi-am fost trimis
pe pămîntul ăsta de rahat
să am grijă de tine
chiar dacă tu nu vrei

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoresc prin gerul inimii mele

Îţi mulţumesc pentru strânsa îmbrăţişare
Îţi mulţumesc pentru zâmbetul curat din fiecare zi
Mulţumesc divinităţii pentru darul primit
Cerul şi stelele mi-au luminat cărarea
Am fost departe de semeni?
Nu, niciodată. Doar am căutat ziua propice exprimării iubirii
Iubirea mea ţi-a ţinut loc de haină, de hrană
Acum sunt tot mai departe
Călătoresc prin gerul inimii mele
Departe de snobi şi inculţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise cu petale

Mă frământă
Colţul de inimă
Înflorit pe pajiştea iubirii,
Elipsa sălbatică
Care ţine sânii iubitei
În pupila ochilor mei.

Îţi mulţumesc, Doamne,
Pentru frământare,
Pentru păsuirea
Ascunderii
În pajiştea sălbatică
În care florile luminează
Sărutul
Cu vârful limbii
Purtat între sânii însămânţând
Pupilele mele
Cu visele petalelor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi mulţumesc hârtiei

pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.

Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.

Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.

Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.

Le mulţumesc ochilor mei.
Pentru albastrul din care au aşternut
şi peste Satul Cuvintelor.

Cerul Cuvintelor –
albastrul ochilor mei.

Şi mai mulţumesc
ochilor tăi.

Pentru răbdare.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am mijit din noapte ochii mei de femeie,
care sînt ochi de buhă, de omidă, de paing, de gazelă şi leoaică,
nu era niciun bărbat în casa mea.
Soarele parcă apunea în timp ce se înălţa palid cu toţi ochii lui
de leu şi de bărbat cu miros tînăr adulmecînd fecioarele.

Să vă mai spun că am murit într-o bătaie de inimă
şi am înviat în alta e fără rost.

Mi-era foame, aşa că am muşcat o bucată de soare,
îmbătrînisem şi uite, el străluceşte iar deodată.
Şi peştişorii din pîrîiaşul năvalnic depun milioane de icre
şi brazii se cunună domneşte în catedrale.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

Mă uit la tine cu înfiorare
Şi ochii noştri se-ntâlnesc hoţeşte
Privirea ta-i fierbinte ca un soare
Şi inima în piept se zvârcoleşte.
Aş vrea să-ţi spun ceva, dar gura-i mută,
Nu mai gândesc, căci mintea e absentă
Îmi pari a fi atât de cunoscută,
Poate din viaţa noastră precedentă.
Mă tem să mai clipesc, să nu-ţi iei zborul
Ori visul meu frumos să se termine
Şi stăm aşa, şi ne frământă dorul,
Iar tu îţi pleci privirea de ruşine.

Şi-atunci din Cer o voce îmi şopteşte:
"Bărbatul este cel ce cucereşte!".

poezie de Octavian Cocoş (1 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te depărtezi

Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,

iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută –
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţi nu mă sărută.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îţi scriu poeme
şi cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
îşi lasă aripa peste cuvinte.

Îţi scriu poeme ca şi cum aş ninge
din tablouri scumpe ale vieţii mele,
îţi scriu poeme ca şi cum de sânge
mi-ar izbucni din carne nişte stele.

Îţi scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic nişte semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
şi nu ştiu dacă-ţi aminteşti, dar ţie
ţi-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înţelegi această grea povară
de-a fi mereu şi iar doar poezie,
ca o nesfârşită iarnă-primăvară?

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc

Mulţumesc pentru toate,
Pentru că exişti,
Că eşti alături de mine,
Că ai grijă de sufletul meu,
Că îţi pasă,
Că nu eşti indiferent....

Mulţumesc pentru
Acele clipe minunate
Petrecute împreună,
Pentru acel trandafir,
Pentru lanţul de la tine,
Ce la gât îl port mereu,
Pentru acele cuvinte
Şoptite cu atâta dragoste
În gară, la plecare....

Mulţumesc pentru că
Mă accepţi aşa cum sunt,
Pentru că mă asculţi
Şi eşti atent,
Pentru că nu eşti un vis.

Mulţumesc pentru visele
Ce noapte de noapte le am,
Pentru speranţe care nu pier,
Pentru bucuria ce mi-o aduci,
Pentru că îmi ştergi lacrimile
Si faci ca durerea să plece....

Eşti un înger venit să mă păzească,
Că îmi alină suferinţa
Si îmi aduce numai bucurii,
Zâmbete şi soare
Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
De aceea îţi mulţumesc!

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îţi alunecă, o învăluie toată şi apoi se ridică spre cer.
La o bisericuţă pictată, în schimb, privirea ţi se opreşte pe un detaliu,
fie că e peştele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâşiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îţi fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câţiva arbori, şi se opreşte acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării şi atunci îl lăsăm aşa, prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc, prietene

Nu sunt supărată pe Tine pentru că,
acum, nu mă mai poţi iubi!
Sunt fericită fiindcă, atunci,
m-ai iubit!
Nu sunt mâhnită, pentru că
nu mai poţi să-mi dai!
Sunt fericită că, atunci,
mi-ai dat!

Prietene, îţi mulţumesc

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego sum

dumneata ce hram porţi?
care va să zică crezi că eşti om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoşti?
cum dovedeşti că tu eşti om, dar Dumnezeu nu există?

şi de unde ştiu eu că nu eşti robot?
de ce înoţi în apă dacă nu eşti peşte?
de ce zbori dacă nu eşti vultur?
ori unde-ţi zboară mintea de te caţeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puţin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ţi-a dat pofte şi sentimente?
ori poate viaţa altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia şi să-ţi aperi femeia şi copiii

spui că îţi plac mai mult fluturii, berzele, lupii şi chiar şi viermii
că te încîntă mult iarba şi florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simţi ceva mai mult,
ceva ce numai tu simţi şi că te doare
cînd vezi că alt om suferă şi plînge
şi de aceea, neapărat de aceea, eşti om
dar ştii tu oare ce e artificial şi ce e natural?
şi oare nu pot exista roboţi şi pentru a studia
cromozomii firului de iarbă?

că roboţii gîndesc la fel, aşa crezi tu,
şi faţă de cele vii
şi faţă de cele moarte,
faţă de oameni şi faţă de marele zid chinezesc,
piramidele egiptului, statuia libertaţii
şi tot ceea ce ţie îţi place
că ei nu au sentimente şi morală
mai mult decît poţi tu avea, mai mult decît tu le poţi împrumuta,
mai mult decît poţi tu lega în funiile sufletului tău,
dar ţie cine ţi le-a dat, eşti sigur că numai tu eşti cel adevărat?
tu, care funcţionezi ca un robot îngrijit de alţi roboţi,
roboţi care îţi umezesc şi încălzesc aerul
atît cît să-ţi aminteşti de briza mării din tinereţe,
tu, cu sentimentele selectate şi accesate prin plăci neuromotorii,
prin forţe magnetice şi electrozi care scriu prin mîna ta
ceea ce crezi tu că vrei,
ori chiar scriu direct ceea ce tu gîndeşti
dacă tu ai amorţit în degete,
roboţi care nu pot trăi fără tine, fiindcă asta e menirea lor,
să-ţi calce în umbră,
să se ghideze după pîlpîirea minţii tale, după focul iubirilor tale,
să-ţi măsoare hemoglobina şi să-ţi netezească fruntea
în timp ce tu, de fapt, nu ai putea să trăieşti
nici măcar o noapte, singur, în mijlocul junglei,
cu o carte zdrenţuită în buzunar,
tu, un robot al roboţilor

şi de unde ştiu eu că nu eşti Dumnezeu?
fiindcă mă cheamă om în dicţionar, răspunzi tu,
logic

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsadul

Luminiţă-n miez de ghindă,
Un luceafăr te colindă
Să-ţi şoptească, pe-nserat,
Ce eşti tu cu-adevărat.

Să visezi că creşti mai mare,
Din sămânţă către soare.
Iar sub coaja ta, în noapte,
Foc va arde mai departe.

Vine iarna peste moară,
Luna pe pământ coboară
Şi te vede copiliţă,
Cu căpşor de luminiţă.

Tu, răsad, ieşi azi în lume,
Omul îţi va da un nume.
Iar pe cer o stea clipeşte
Frunzuliţa când îţi creşte.

poezie pentru copii de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit astăzi că iubirea poate fi de două feluri. Te îndrăgosteşti de fiinţe care îţi seamănă, în care îţi adori de fapt propriul narcisism, şi iubeşti şi fiinţe cu totul şi cu totul diferite, în care iubeşti ceea ce nu poţi avea şi ceea ce nu poţi fi. Nu ştiu care e mai mişto. Ştiu că eu am experimentat-o în special pe prima. Cred că a doua e cumva mai altruistă şi mai sinceră dar, în acelaşi timp, e şi o recunoaştere a faptului că nu îţi eşti ţie de ajuns, că nu eşti totul pe lume. Şi nu pot fi de acord cu aşa ceva.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!