Jeluişte şi albastrul

Suflet de cer se închină
Jeluind codrului rană
Rămas fără rădăcină
În lacrimi fără tihnă

Într-un bătrân copac
Ajuns la sicriu capac...
Chinuind pe cel prea sărac
Ce pluteşte în catafalc.

Vândut cu josnicie hâdă
Cu mir măsluit în noroaie
Să divină şi îndoaie!
Ţării tânără-i mladă...

Cu vocea tristă-n baladă
Fugind de tina-n cavalcadă...
Ce-ntunecă totu-n zare
Zvârliţi peste hotare!

Lăsând bătrânul ce moare...
Codrul ce braţe nu are!
Să oprească acest noroi
Ce sa ridicat peste noi...

Roşu şi ciumat de hiene
Ce sfâşie cu baliverne!
Trupul ţării nostru sfânt...
Plâns de nori pe mormânt.

Săpat cu găuri de colaci
Aruncate la săraci!
Ce-au uitat că sunt daci
Sub talpa acestor draci...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giulgiul nostru sfânt

De la Tisa până peste Nistru
De la Cernăuţi până la Giurgiu.
Doamne-mi infăşoară sfântul giulgiu
Pentru orice erou neştiut sihastru...

Al neamului curajos scut astru
Rămas fără cruce şi fără nume
Să se audă de noi in astă lume
Cu tricolorul înfăşurat măiastru

Roşu, galben şi albastru

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giulgiul nostru sfânt

De la Tisa până peste Nistru
De la Cernăuţi până la Giurgiu.
Doamne-mi infăşoară sfântul giulgiu
Pentru orice erou neştiut sihastru..

Al neamului curajos scut astru
Rămas fără cruce şi fără nume
Să se audă de noi in astă lume
Cu tricolorul înfăşurat măiastru

Roşu, galben şi albastru

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conserve de lacrimi

Nevolnicia voastră fără leac
Pune cuie la al tării, catafalc...
Şi de as putea să le scot-nroşite
Să le bat cântând-n palme nemuncite

Să simţiţi mârsavilor lacrimile
Ce ard priviri-n conserve de azile
Ce sunt călcate-n zările străine..
Să vă lăfăiţi-nsângerate hiene

Cu oratoriile de icre negre
Scuipate-n lacrimi cu nesimţire...
In congrese cu Iude şi curtezane
Ajunse pentru prostime icoane

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stindard de mir

Pe un braţ de apă s-au copt
Trei mere Roşu Galben şi Albastru
Maica Domnului strângându-le-n poală
Au stârnit in lume invidie ş boală
Şi-n hoarde s-au repezit
Căte unul să fie rupt
Din copacul cu adiere de lup
Si-n felii să fie împărtite
Cu gusturi aurii, de codru, de miere
Si cum tăiau felia mai tare răsărea România
Intr-un paner de munţi cu codrii mulţi
Pe care cerul la sfinţit
In grădina Maicii Domnului
Ce umblă pe aici printre noi
Infăsurată in trei culori

Albastrul cerul
Galben din aurul sufletului
Roşu din puterea inimii

Ce-au fost tinute de o opincă
Prin noroi săbii pe stâncă
Cu stindard neasemuit
Tricolorul românului, sfânt
Mir de limbă pe acest pământ

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am ajuns la uşile altora
Cartoane de aruncat pe jos
Să-şi şteargă de noi, odios...
Jegul din fruntea ţării, zoios

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

colaci şerpi
găuri aruncă lumii
ispititori

haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe două tocuri

Iubirea nu are timp, anotimp
Ore fixe, zile precise in braţele femeii
Înfuriat timpul începu să macine
Lumea iubirii fără timp
A ingenuncheat femeia
Luând nisipul in căuşul palmei
Cu lacrimi in palme frâmântându-l
In fard la răsfirat pe obraji
Şi mai nebun timpul
A ars totul in cale
Graţioasă a suflat din cenusă
Rimel peste genele ei
Ahtiat şi necruţător timpul
A revărsat potopul
Femei la înmiresmat cu flori
Şi-a inebunit mai tare timpul
Cu parfumul adiat in zare
Au răsărit spini peste tot
Să-i insângereze talpa, timpul..
A fost nevoie doar de doi
Şi in tocuri sa înălţat
Peste spini şi nevoi
A săpat abisuri de neimaginat
Femeia cu flori le-a astupat
A întins pânze de timp
Râzând timpul victorios
Cu senzualitate din crisalida timpului
Şi-a croit rochie de mătase
Cu un sliţ de zare
Şi timpul mereu o urmăreşte
Ea fiind viaţa şi iubirea
Străbătând timpul necruţător
Pe doi spini înfipţi în timp la braţ cu noi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria-i tot mai rară

În vara asta norii-au plâns
Cu prea puţine lacrimi.
Cât a plouat, n-a fost de-ajuns
Să stingă-a noastre patimi.

Tristeţea mai greu ne apasă.
Bucuria-i tot mai rară.
Lipseşte pâinea pe masă,
Viaţa noastră-i mai amară.

Speranţa pentru viitor
E din ce în ce mai sumbră.
E blestemat acest popor
Să rămână doar o umbră.

Mai marii ţării au orbit.
Nu văd cum naţia dispare,
Cum tot românul e sortit
Să meargă peste hotare.

Natura nu ne ajută,
Ei de noi nu au habar,
România e pierdută.
Rămâne fără hotar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

Cu-ale mele doine sacre
Stau în miezul unei lacrimi
La o margine de Ţară,
Nici în Ţară, nici afară.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Fără mare, fără munte,
Doamne, dă-mi măcar o punte,
Dă-mi o punte peste ape,
Să-mi văd neamul de aproape.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine
Ci de tihnă, de-al ei bine.

Tot cântând aşa de vatră,
M-a lovit barbar o piatră,
Plin mi-e numele de sânge
Şi n-am, Doamne, cui mă plânge.

"Nu suntem săraci de-avere,
Ci săraci de mângâiere ",
Nu suntem săraci de pâine,
Ci de tihnă, de-al ei bine.

poezie celebră de Grigore Vieru din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (10 iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi peste suferinţe

Cad lacrimile pe asfalt
Şi se transformă-n inimioare,
Dulci picături vin din înalt,
Acolo sus, ceva ne doare

Cad lacrimile peste noi
Şi cerul plânge îngereşte,
Prea am rămas în suflet goi,
Deşi Iubirea ne doreşte

Cad lacrimi, Doamne, cad de sus
Şi se transformă-n fericire,
Căci sufletul nu a apus
Şi îşi doreşte iar iubire

Cad lacrimi mari, dar nu din nori,
Peste păcate şi dorinţe,
Când le atingi începi să zbori,
Lăsând în urmă suferinţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpiţe de nebunie

Cioc, cioc,.. aud la uşă un zgomot.
Deschid şi rămân uimit, un răvăş
şi o coasă ruginită cam cât
vârsta ce o am fără vreun vers...

"Ascute-o", scria moartea hâdă!
Ce alerga acum ca o potaie
în urma mea, fugind de a ei baladă
să cosesc cu mea nebunie

curvo, hâdo să-mi fac căpiţe
din iarbă de curcubeie, să dorm
în fânul de rouă cu albăstrite
versuri ondulate în copt, opt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbioza

sunt suflet chinuit şi gârbovit
sunt prea bătrân, mult prea bătrân
pentru astă tristă lume
o lume îmbrăcată în ură
o ură murdară şi hâdă
era odată tineri nebuni când cântam
cântam când rătăceam pe alei
cântam când ne iubeam
cântam când munceam
dar totul este din altă poveste
nu mai ţin aminte şi de ţin ia tu aminte
ne-am uitat pe noi, am uitat cerul albastru
trăim în mocirlă bine controlată
am uitat iubirea, visarea
am ucis puritatea unui suflet de copil
v'aţi vândut degeaba
şi totul este normal, nu...
o simbioză perfectă între gunoaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fila-mi sicriu...

Fluiraşul mie izvoraş
Când dorul mă arde nărăvaş
Frunza-mi este ie
In gerul fără a ta privire...
Codrul mie dragă casă
De când numai eşti acasă...
Fânul de pe câmpie-mi pat de seară
Când soapta ta din lună nu coboară...
Muntele-mi tăcere
Pentru al meu dor şi durere...
Prutul mie scăldătoare
Când inima după tine moare...
Fila-mi sicriu
Când dorul mi-l scriu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru rănile ţării ️

Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca şi până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe'noptate.

Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Şi pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă şi-ndurare.

Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Ţării.

Pică-i, Doamne din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Şi înalţă din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.

rugăciune de Horia Vintilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducătorilor României (argheziană)

Sunt "bube, mucegaiuri şi noroi"
Pe trupul ţării, mult prea chinuit,
Mai toţi acei ce ne conduc pe noi.

tristih de Mihai Haivas din Haşmişuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu sunt...

Vreme schimbătoare în prognoză
Autoştiutoarea prevede, meditează..
Sperie inima, să se imbrace gros..
In furtuni, ninsori şi vânt
Fulgere şi tunete fără cuvânt.
Se ascunse şi dorul in mine friguros..
Şi te-am zărit prin ploi de gând
In lujer de curcubeu, invăluindu-mă, ivind..
Ceea ce nu sunt... când
Fără tine sunt...
O zare fără nori şi vânt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstigniţi la amvon...

Câte păsări sunt pe cer
Sunt mai multe ca noi... şi pier.
Cimitir pe unde au?
Lângă ele vreau să stau!

Când-mi va veni să pier
Să nu mai stau atârnat
Cu picioarele spre cer
Si cu ochii ingropat...

În lutul de noi săpat
Regurgitat şi chinuit
In zăbrele de beton
Răstigniţi, sus,.. la amvon!

Şi ele poate mi-or
şopti... cum să iau zbor...
Fără trup de muritor
În lumi fără zăbrele şi beton

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul ţării, căci voit
V-aţi asumat cu toţi aceeaşi vină.

Se nasc furtuni în cer şi pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoşii
Şi plâng şi răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu staţi ca...

Iar izbucnesc vulcani din infinit
Şi stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leşuri. Ce planetă moartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!