Îmi cântă surdo-muţii despre tine

Îngenunchează lacrima nătângă
Pe buzele uscate-n aşteptare,
Învaţă să înoate-n delta stângă
Şi-n pieptul tău să-şi caute vărsare.

O poartă-n aripi lebede rănite
De-atâtea zări zburate prin furtună,
Iar valurile mării, gârbovite,
Din sânii mei, cu sete o adună.

Se strâng pe-obraji orchestrele tardive,
Viori amanetate prin suspine,
Solfegiile zac pe portative
Şi-mi cântă surdo-muţii despre tine.

Tăcerea lor îmi smulge insomnia,
Îmi coase lotuşi albi in mii de aţe,
Îmi fură de pe tâmple nebunia
Şi-mi ninge mâneci lungi pe antebraţe.

Mi-e trupul doar o scriere pe humă,
O lumânare ceruind pe sfeşnic,
O salcie înmugurită-n brumă,
Un front de est, tulburător de veşnic.

În delta cu egrete divorţate
De cuibul lor menit la prăbuşire,
Tot cântă surdo-muţii a păcate
Şi-a nuferi condamnaţi la înflorire!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

E ziua mea şi-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neştiută.

Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
şi-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munţi de fraze.

Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
şi-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.

Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-şi picură, rar, puful pe-o petală
şi-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanţa zenitală.

Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalţă spre Lumină
şi-mi dăruie, candid şi cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.

E ziua mea şi-mi ninge lin în suflet,
omătul se topeşte de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Atlantidei

Mi-e sânge-n cer şi-n gândul ce îmi poartă,
În clopote întoarse a potir,
Bucăţi de suflet şi de viaţă moartă
Plutind pe lacrimi prefăcute-n mir.

Îmi cântă frunze-n doine destrămate
În zdrenţe fluturânde prin copaci
Şi-mi şuieră, pe ramuri atârnate,
Atâtea nopţi cu ochii trişti, buimaci.

Îmi e prea gol în piept şi stins ecoul
Pendulei care-mi poartă, ruginit,
Un râu ce şi-a încetinit tempoul
În scurgerea prin lutul învechit.

E negru mirul, iar sub el e hăul
Şi lumea-ntunecată şi fetidă
În care-i leacul ce îngheaţă răul
Cu lacrimi izvorând din Atlantidă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scuturat deasupră-ţi ...

Am scuturat deasupră-ţi tot cerul plin de îngeri,
Cu aripi de lumină dorind să te-nveşmânt.
Când toată frumuseţea pe tine şi-a răsfrânt,
Sărac îmi pare cerul tivit cu crengi de sângeri.

Rostind cu-nfrigurare formule de descânt,
Am rătăcit bezmetic prin văi de dor şi plângeri,
Cu inima zdrobită, cu gustul de înfrângeri,
Strigând spre zări albastre supremul legământ.

Cuvinte încă mute am dăltuit în humă,
Cu-atâta-nfrigurare, cu nesecat tumult,
Uitând de vremea aspră, acoperit de brumă

Tresalt de bucurie, de dragul tău exult,
Ştiind că răsări-vei şi din a mării spumă,
Îmi încordez auzul, vorbe de dor s-ascult.

sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te doresc cum eşti

Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe-o copilă,
Şi mă-nfior de tine... dorinţa îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Şi spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe dorinţa
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopţile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi eşti credinţa
Şi-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum eşti, îmi eşti ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum braţele-mi te vor.
Eşti amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Eşti vinul ce mă-mbată... de dragoste şi dor.
*
Eu te doresc cum eşti şi-mi eşti cum te doresc,
Timpul nu poate şterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... şi-ţi dau tot ce-i firesc
Şi mă-nfior de tine, când trupu-ţi îmi rimează.

poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă fluierul

Cântă fluierul cu foc
De răsună-n deal şi-n plai
Şi adună-n sat la joc
Fetele cu păr bălai.

Cântă fluierul cu jale,
Pleacă turmele la stână
Da'tu mândro nu vi-n cale,
Cu a florilor cunună.

Cântă fluierul duios,
Dezmierdând apus de soare
Şi al tău chip somnoros,
Jos în lanul de cicoare.

Cântă fluierul de dor
Seara-n răsărit de lună
Eu ascult în foişor,
Despre tine să îmi spună.

Cântă fluier pentru mine
Versul dulce din popor,
Ca-n pădurea cu suspine,
S-o visez lângă izvor!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger o să-mi coase rana

Îmi plâng zăpezile sub tălpi
şi inima mi-e ca un miel
în calea lupilor
ce urlă a pustiu şi frig...
Unde îmi e cărarea
cu iarba care mă-ndemna
să scriu poeme?

Zadarnic rup cu mâna
ţurţurii din noapte,
mi-e tot mai greu să te zăresc
şi-mi pare că lumina
nu ajunge până la mine.

Chiar dacă carnea
îmi va fi brăzdată,
un înger o să-mi coase rana
si zâmbetul pe buze
îmi va încolţi din nou
la prima liturghie a dimineţii.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăveri sub troiene

Ninge iar în Postul mare
Pe icoane şi-n altar,
Ninge ca din întâmplare
Cu albastru glaciar.

Şi de m-or chema asceţii
Să adăst în ruga lor,
Voi picta pe toţi pereţii
Ce-mi lipseşte din décor:

Nuferi răstigniţi pe ape
În tăceri, visând naiv,
Din zăpezi să se adape
Şi din ape rogvaiv.

Maci cerşind încă o noapte,
Sângerând de rugăminţi
Cu lăstarii lor de lapte,
Aşteptând în lan cuminţi.

Un copac strigând de verde
Pe cărarea unui vis,
Nopţile să îmi dezmierde
Când mi-e somnul interzis.

Şi un cer deschis spre tine,
Fără iarnă la hotar,
Unde gânduri clandestine
Ne pun inima pe jar.

Şi în ultima secundă,
Când ninsoarea s-a oprit,
Voi muşca din zid flămândă,
Să îmi las amprenta-n schit.

Şi când vei urca pe stâncă
Într-o pauză de nea,
Să-mi iei rana cea adâncă
Şi să te-nveleşti cu ea!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Zbor de vise prind în noapte
Mă ascund în vraja lor
Tu mă chemi printre păcate
Iar eu vin... îmi era dor

Te ating, sărut pe umeri,
În oftatul tău mă pierd
Când bătăi din piept îmi numeri
Şi mă laşi să te dezmierd

Îmi aluneci lin pe piele
Iar eu tac pe trupu-ţi cald
Mâinile-mi te vor doar ele
Şi prin suflet mi te scald

Mă iubeşte pe un freamăt
Ce se naşte când respiri
Pierde-mă în al tău geamăt
Şi-n dulceaţa din priviri

Hai să ne iubim o vreme
Poate-n ea ne vom uita
Doar noi doi, nişte poeme,
Ochii mei... privirea ta

poezie de Adi Conţu (4 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi calc pe amintirea ta...

Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Şi muşc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt şi-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar şerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.

Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud şi gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scânceşte uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poţi înţelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens şi-o nepăsare fără sens, deşi ai rang de rege.

Eu am din tine tot ce-am vrut şi nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Şi-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îţi găseşti iertarea,
Dar nu-ţi voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ţi zarea.

Îmi cântă toamna ca şi-atunci, când rănile mi-erau adânci şi nu-ţi păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea şi calc pe amintirea ta, c-un pas uşor de înger...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi calc pe amintirea ta...

Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Şi muşc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt şi-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar şerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.
Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud şi gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scânceşte uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poţi înţelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens şi-o nepăsare fără sens, deşi ai rang de rege.
Eu am din tine tot ce-am vrut şi nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Şi-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îţi găseşti iertarea,
Dar nu-ţi voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ţi zarea.
Îmi cântă toamna ca şi-atunci, când rănile mi-erau adânci şi nu-ţi păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea şi calc pe amintirea ta, c-un pas uşor de înger...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai

Îmi cântă buzele a tine
Nici nu ştiam că pot să cânt
Şi notele îmi sunt suspine
Pe portative de cuvânt

Scriu melodii în vers se pare
Mă mir şi eu... tu nu o faci
Cumva ştiai, dar de ce oare
Ai preferat numai să taci?

Ai aşteptat să-nvăţ eu singur
Acorduri... şi să ţi le scriu
Ştiai că nu sunt foarte sigur
Ştiai exact că am să-ţi fiu

Îţi cânt cuvinte la ureche
Chiar dacă pare că recit
Mi-e sufletul a ta pereche
Iubeşte-mă, ne-am regăsit

poezie de Adi Conţu (14 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sfat

În geam răsare luna plină,
Sufletul îmi este golit de lumină,
Acum se întâmplă o bucurie,
Crăiasa nopţii îmi vorbeşte doar mie.

Ascult tăceri, poveşti inedite,
Cu luna la sfat îmi par infinite.
În tâmple îmi bat ciocane de dor
Aş vrea sa te strig, dar glasul mi-e gol.

Doar tainele nopţii sunt simple şi grele
De vrei să înţelegi, vorbeşte cu ele,
Aşa cum odată, copilă fiind
Priveam la fereastră copaci adiind.

Şi greierii cântă prin ierburi de vară
A lor armonie răsună în seară,
Prin toată peluza sclipesc licurici,
O, tu, lună plină, mai stai pe aici!

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dimineaţă de mai

Mirosul de trifoi îmi pătrunde în creier.

Şi ninge.

Ninge cu petale colorate
iar fluturii
le poartă eliberarea pe aripi.

O lacrimă îmi părăseşte privirea,
ignorând fericirea ce a zămislit-o.

Halucinant!
Cerul se transformă într-o icoană
şi-mi zâmbeşte.

Acum înţeleg.
Sub fiecare petală,
livada ascunde amintiri,
lăsându-mi trupul fără ramuri.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântând

Păsărelele cântă despre ouă pistruiate
Şi-şi fac cuibul pe ramuri de copaci,
Navigatorul cântă despre parâme şi ţărmuri depărtate,
Despre călătorii pe mare, nave şi cârmaci

Copiii cântă despre-ai Japoniei cireşi pe-alei,
Copiii cântă despre Spania şi despre palmieri;
Iar tot acum flaşneta cu flaşnetarul ei
Trec cântând prin ploaia acestei primăveri.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

învaţă-mă iar să iubesc!...

Doamne, în ce loc ai ascuns iubirea?
pentru că mintea mea este plină de uitare,
chiar şi trupul tău crucificat a fost dat uitării
şi inima mi-e pustie,
nu mai plânge, nu mai iartă,
ochii îmi sunt plini de noaptea
unde doar cocoşii cântă de trei ori
şi zornăie arginţii -
treizeci,
buzele mele au uitat să murmure,
iar sărutul lor pângăreşte...

Doamne,
învaţă-mă iar să iubesc!...

poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste, 2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!