Tăcerea, ca un cancer
Când șerpuiesc în noi tăceri de moarte
Infernul se hlizește mulțumit;
Un drac cu mâna dreaptă ne desparte
Și să ucidă vorbele-i pornit.
Ca o pelagră-nnebunește glasuri
Și se strecoară șerpuind perfid,
Cad minutare evadând din ceasuri,
Secundele în lacrimi se divid.
Înstrăinarea-și face loc în mine
Și-n tine roade ultimul cuvânt,
Se-nscăunează ielele-n regine,
Silabele orfane eu descânt.
Doar valul mării țipă-a nemurire
Într-o lagună-n care au rămas
Două cuvinte să ne dea de știre:
Tăcerea, e spre moarte, primul pas.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre cuvinte
- poezii despre știri
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre religie
- poezii despre mâini
- poezii despre mulțumire
- poezii despre monarhie
Citate similare
* * *
Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Ești clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!
Tu! Mi-ești viață, chiar neviață,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Ești visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!
Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viața asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să știi tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!
Tu! În liniștea ce-i doar amăgitoare,
Ești torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naști curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi și iubirea ce nu moare!
Tu! Ești răsăritul și-asfințitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împletești cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre zile
- poezii despre trecut
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Doi pași
Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un pas spre tine,
Și-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Pași între noi.
Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Pași între noi.
Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Pași între noi.
De fac un pas, dar nu spre tine,
Și faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Pași, între noi.
Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.
poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu îngerii aici și-n cer...
Cât mă iubește Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Și chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Și-l prind în palme dușii mei și-l duc la porți de dumnezei...
Și, când pe margini de genuni, renunț la viață chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aș mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...
Speranța-și face loc timid, neliniștile se divid
Mai fac prin viață câțiva pași în primăveri cu toporași
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Și până-o iarnă și mai grea m-o troieni cum va vrea ea...
Dar, nu mi-e teamă, știu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai și iad și nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... și când o fi și-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre foc, poezii despre vamă, poezii despre rai, poezii despre prăpăstii sau poezii despre primăvară
Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...
Mai trece-un azi la fel ca și un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri și-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătății din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinație unde concurg aceleași gânduri în veșmântul pauper...
Mi-au împietrit pe brațe rugi spre cer și-n palme nu mai pot să țin măcar un vis, rânjește într-un colț un rinocer și mușcă din poemul interzis...
Și-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele dușilor din neam...
Nu e tristețe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu și-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar și spre rai, când nu mai știi pe un' s-o iei pe la răscruci și când la vamă n-ai un ort să dai și te împiedici de torturi și cruci...
Și m-aș întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă și-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea și vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineață-n care plec și mă întorc de unde am plecat, același splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac și-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre verde, poezii despre tristețe sau poezii despre singurătate
Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...
Mai trece-un azi la fel ca și un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri și-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătății din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinație unde concurg aceleași gânduri în veșmântul pauper...
Mi-au împietrit pe brațe rugi spre cer și-n palme nu mai pot să țin măcar un vis,
rânjește într-un colț un rinocer și mușcă din poemul interzis...
Și-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele dușilor din neam...
Nu e tristețe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
și-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar și spre rai, când nu mai știi pe un' s-o iei pe la răscruci
și când la vamă n-ai un ort să dai și te împiedici de torturi și cruci...
Și m-aș întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă și-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea și vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineață-n care plec și mă întorc de unde am plecat,
același splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac și-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străină de vară
Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Și-mi cresc nori de plumb pe umeri și pe aripi, vai de ele
Și de versul fără muză din poeme zbuciumate!
Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.
Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Și-a fugit cu flori și iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-așteptai, iubite-n rai cu două pașapoarte.
Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, știi, alabastru-acela verde,
Și să mi-l trimiți prin poștă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.
Vară, ți-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ți sunt străină.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre toamnă, poezii despre viscol, poezii despre versuri, poezii despre uitare sau poezii despre sperieturi
Ultimul vis
mă-nalț din iarbă pas cu pas
din scara vieții a rămas
doar două trepte de urcat
cu tine vreau să le împart
și-apoi îmbrățișați noi doi
uitând pământul de sub noi
în cer cu stele infinit
vom fi un vis rostogolit
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre infinit sau poezii despre Pământ
Dă-mi, Doamne, o durere!
Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.
Nu ți-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.
Nu ți-am cerut palate,
Nu ți-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,
Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.
Te rog, mai dă-mi o șansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Și chiar în miez de frică,
Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Și să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.
Dă-mi, Doamne, rațiune
Dincolo de simțire,
Și lacrimi, poțiune
Cu gust de nemurire,
Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adâncește groapa.
Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Și-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.
Dă-mi, Doamne, frenezia
Și dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,
Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre sănătate, poezii despre pâine sau poezii despre ploaie
Despre cuvinte mari, cuvinte și necuvinte
[clișee]
viața mea se scurge printre cuvinte ca un râu fără maluri, cu meandre, vârtejuri și-împotmoliri
iubire
e un cuvânt atât de mare încât puține inimi reușesc să-l cuprindă în întregime
și toate celelalte se mulțumesc cu surogate, coji, firimituri
convinse că au cucerit Everestul
moarte
teamă, spaimă, furie, frică, nimeni nu poate să o ignore și puțini sunt cei ce o iubesc cu adevărat
dar iubirea adevărată nu înseamnă să i te oferi plin de ignoranță și așteptări
adevărata iubire înseamnă înțelegere și este de o profunzime incalculabilă
cuvânt
ajuns bătaia de joc a celor mai mulți, cuvântul ca adevăr suprem nu ține cont de lașitate și prostie
el iubește fără să aștepte răspuns, el oferă fără să aștepte vreo plată și privește totul cu pace
pentru că nimeni nu îi cunoaște începuturile maiestuoase dar dureroase în același timp
tăcere
tăcerea e o bijuterie. tăcerea e o avuție imensă. tăcerea e tot ce mai poți spera să te salveze
înțeleptul te servește cu tăceri măsurate, necugetatul te acoperă cu șuvoiul neroziilor
tăcerea nu este spațiul dintre două cuvinte, tăcerea este spațiul dintre două cunoașteri
tu ești mintea mea, eu sunt mintea ta și spațiul e doar un simplu cuvânt ce ne desparte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre adevăr, poezii despre frică, poezii despre înțelepciune sau poezii despre început
Și tac... și tac...
Câtă tristețe e-ntr-un bob de grâu, că se oprește pâinea din dospit,
Când lacrima din cer e ca un râu, pe fruntea unui înger urgisit!
Cât întuneric curge dintr-un gând încarcerat în frici și nerăspuns,
Când întrebări sunt multe și-n pământ nu mai e loc de noi îndeajuns!
Și câtă-nsingurare ne-a pătruns prin sângele contaminat letal!
Și totuși ne plimbăm de jos în sus și totuși noi sperăm paradoxal,
Cu moartea înfrățiți, în joc barbar, că viața doar în vis ne-. a mai rămas
Și vom uita-n arestul glaciar, cum e să faci spre ușă primul pas.
Ce poate fi mai dureros și crunt, să nu te poți mișca în voia ta
Și să nu-ți însoțești nici la mormânt pe mama metamorfozată-n stea?
Și vitregit de rămas bun și dor, să te-mpietrești, să nu mai simți nimic,
Să pui pe lacrimă și inimă zăvor și toate astea la un simplu clic.
Se scurg minutele într-o lentoare grea, precum în mica moarte, fără rost,
Între pereții caselor de nea, pe unde primăvara n-a mai fost.
Poemele se bat cu pumnii-n piept, oprindu-și respirația-ntr-un gest
Apocaliptic. Lângă el aștept să bată clopotele-ntr-un ecou funest.
Câtă tristețe e între coperți! Pe foi nescrise-o muză a murit
Și nici măcar nu poți să te mai ierți, că scâncetele nu i-ai auzit,
Când liniștea domnește în cuvânt, ca un blestem de viruși fără leac
Și n-am puteri să-i sap niciun mormânt și n-am puteri să plâng și tac... și tac...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre râuri
Noiembrie... din nou
mi-ai strigat în fugă ''long life''
și mi-ai lăsat ultimul sărut pe ultima frunză a unei toamne bezmetice ce-mi arunca cu furie tristețea peste ochi
un câine îmi lingea picioarele vlăguite de fuga după tine
gustul coclit al fumului de țigară mi-a rămas pe buze ca un blestem ( de obicei mi-l anihilai tu cu un sărut de ''mărășești'')
ploaia mușcă din trotuare și din mine
tună și fulgeră în noiembrie
''long life'' fără tine e ca o batjocură ce se hlizește pe umerii mei
abia de-ți mai zăresc amintirile
cum să te smulg din brațele morții
când ai chemat-o în genunchi ca pe o binecuvântare
și eu pe unde să mai calc când pașii tăi
nu se mai aud
doar marea mai oftează cu numele tău printre talazuri
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre picioare, poezii despre furie, poezii despre fum sau poezii despre frunze
Sonetul 45
Iar celelalte două, aer și foc, se știe
Oriunde m-aș afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, și-apoi dorința vie
Prezente și absente, că vin și fug de mine.
Și când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Și-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viața iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Și care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.
Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, și iarăși eu oftez.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre vinovăție sau poezii despre gânduri
Nașterea (paradoxul lui Bolintineanu)
Nașterea viața-n două ne-o desparte,
Omul, când se naște, "face-un pas spre moarte".
distih de George Budoi din Viața și Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire, după Dimitrie Bolintineanu (21 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre naștere, citate despre paradox sau citate despre moarte
Sferic timpu-n nopți și zile...
(glossă)
Secunda-și cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopții îngerii coboară
Să bea nectar albastru de gențiene
Și să asculte scâncet de vioară.
Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Și în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinții pentru fiecare.
Netulburați de țipete stridente
Lăstarii se înalță în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-și cerne trecerea sub gene.
În liniștea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopții îngerii coboară.
Și mă răsfăț printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de gențiene.
E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-și impregneze ruga-n palimpseste
Și să asculte scâncet de vioară.
Își oblojește universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Și ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.
Ușor lumina-și face loc timidă
Și zorii-ncep spre răsărit să zboare
Și printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.
Mai gust din taina nopții-o picătură,
Să mai rămână liniștea în mine
Și în poemul ce îl am pe gură
Și în tăcerea clipei clandestine.
Clepsidra se golește de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Și-n mersu-acesta ne-ntrerupt și sferic
Se roagă sfinții pentru fiecare...
Se roagă sfinții pentru fiecare
Și în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.
Și să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de gențiene,
La miezul-nopții îngerii coboară,
Secunda-și cerne trecerea sub gene...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre sfinți, poezii despre zbor sau poezii despre vioară
Ce-am fi?!
Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-și caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima și tristețea,
Neliniștea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Și timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre plajă, poezii despre odihnă sau poezii despre nisip
Plansul unui ciob de lut...
Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înțeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâșii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
mă va face să-nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca să vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre lut, poezii despre trup și suflet sau poezii despre seară
Cioburi de viață, cioburi de moarte
Mi-am împărțit viața în cioburi
Și fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viață,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele și-a împărțit suferința
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele și de recunoștință,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre suferință, poezii despre reîncarnare sau poezii despre recunoștință
Primul pas al copilului este primul pas spre moarte.
citat din Kozma Prutkov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre copilărie
Și putrezește toamna în gutui...
În cuib de cuc, înc-o singurătate
Și-a agățat suspinele-ntr-un cui,
Dospesc tăceri în Căile de lapte
Și putrezește toamna în gutui.
Cad merele devreme pe tăpșane
Și aș gusta dintr-unul pârguit,
Dar pofta mea de mere ionathane
O-agăț în cui, căci soiul a pierit.
Se-apleacă prunii-ngreunați de roade,
Cu ramuri, atârnând pân' la pământ,
Li-s fructele stătute și schiloade,
Renglotele-au rămas la mine-n gând.
Nici firul ierbii nu-l mai paște iada-
Răsare obosit, din loc în loc.
Și ce săracă ni-i acum livada!
Și nucile abia de se mai coc.
S-a-nsingurat pământu,-i o sahară-
Neputincioși, bezmeticim prin glod.
Orfani de rădăcină și de țară,
Urcăm înstrăinați spre eșafod.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mere, poezii despre sărăcie, poezii despre poftă, poezii despre lactate sau poezii despre gutui
Luați iubire!
De Dragobete nu cerșesc iubire și nici în altă zi n-aștept vreun semn
De-ndrăgosteală ca despăgubire din glasuri ce grăiesc în limbi de lemn...
Iubirea poa' să vină pe-nserate, când din amurg pândesc fiori de dor,
De unde nu te-aștepți și vinovate, cuvintele se-așază-n matca lor...
Și-apoi, eu am iubire în poeme și o împrăștii peste mări și zări,
Când așteptarea, în vagoane, geme în trenul care nu oprește-n gări.
Luați iubire,-o dau fără solvență, e liber la iubire-n orice zi
Și nu o dăruiesc de complezență, gustați din ea și vă veți lămuri!
Iubirea mea se gudură în valuri, în spuma albă-a mării de argint,
E în nisipul de pe-ntinse maluri pe unde-ndrăgostiții plâng și mint...
O mai găsiți și-n rima-mperecheată, într-o vocală mov de ametist
Să v-o trimit în vârfuri de săgeată cu un Amor abandonat și trist...
Luați iubire, n-o lăsați să moară! E primăvară-n mine și-nfloresc
De câte ori aud din noi cum zboară, de Dragobete, primul ''te iubesc''...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri sau poezii despre voce