Te-ai ascuns privirii mele

Te-ai ascuns privirii mele,
m-ai lăsat singur pe lume.
Am în suflet chinuri grele,
m-aş plânge dar n-am cui spune.

De-acuma sunt muribund.
Inima mi-ai sfâşiat.
La tine nu pot s-ajung,
că la cer te-ai înălţat.

Străine-s toate-n jurul meu.
Un chin e viaţa pe pământ.
Mă voi ruga la Dumnezeu
să te urmez cât mai curând.

Sus, în ceruri, împreună,
o veşnicie vom trăi.
Vom fi stele lângă lună
şi nopţile vom străluci.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-atunci...

Să rup din toate stelele îmi vine
Şi să le pun apoi în trupul meu
Că poate-aşa voi străluci mai bine
Şi mi-i băga în seama, Dumnezeu.
Să-mi pun o stea în fiecare mână
Şi-n fiecare ochi să-mi pun o stea
Şi trupul meu cu stele să rămână
Că poate, Doamne-atunci mă vei vedea.

Mă vor sui în ceruri printre ele
Vor lumina cu toate-n trupul meu
Şi de voi plânge, lacrimile mele
Ţi-or străluci pe faţă, Dumnezeu...

Şi de-am să mor mă vei băga în seamă,
Voi fi şi eu în ceruri cum e-o stea,
Vei şti că eu sunt cea care Te cheamă
Şi-o lacrimă am fost pe faţa Ta...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet rănit

Un suflet rănit,
în genunchi pironit,
strigă şi plânge,
cu lacrimi de sânge,
că viaţa lui se stinge.
Rămas singur pe lume,
nu are cu-i spune
că moartea-l răpune.
Cu inima zdrobită
la lume priveşte,
cum trece grăbită
şi-l ocoleşte.
Rănit sufleteşte
cu faţa la cer,
încet se sfârşeşte
într-un ungher.
Rămas fără suflare,
sărută pământul
şi-n strada cea mare
îşi află mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie a trecut, măicuţă

E mult prea mult mamă de când,
de lângă mine ai plecat.
Mai lăsat mamă, plângând,
un râu de lacrimi am vărsat.
O veşnicie a trecut.
De tine eu n-am uitat.
Mi-e dor de tine atât de mult,
că zi de zi am tot oftat.
Seara, târziu, măicuţă,
gândul la tine mă poartă.
Mă aşez trist pe băncuţă,
unde vegheai tu altădată.
Întunericul mă înfioară,
amintiri mă năpădesc.
Plânge a mea inimioară
când Înaltul îl privesc.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te inimă!

m-aş fi lăsat să plutesc pe norii de iubire,
pe unde calătoare să vibrez uşor...
dar a pluti, înseamnă rătăcire
şi m-am trezit, alungând din dor.

m-aş fi lăsat purtată de iubire,
dar unde e iubire... nu poţi şti.
mai mult eu mi-am dorit o regăsire
a sinelui de-a exista şi de a fi.

şi luptă aprigă în mine...
te-aş fi iubit până la stele...!
tu te-ai iubit mai mult pe tine,
iar eu, rămasă-n firi rebele.

ce trist când cineva iubeste
şi numai el e în poveste!...
şi inima se-mbolnăveşte
şi raţiunea te orbeşte!

m-aş fi lăsat să plutesc pe norii de iubire,
pe straturi de visări şi cărări noi...
dar, am ales în schimb o despărţire,
decât s-ajung cumva-n noroi!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

De-aş trăi cât lumea-ntreagă,
Gândul meu la tine, dragă,
Vecinic, vecinic va zbura,
Ş-orice e mai sfânt în mine,
Dulce înger! pentru tine,
Pentru tine-l voi păstra.

Cea mai blândă-a mea gândire,
Cea mai gingaşă simţire,
Cel mai falnic dor al meu
Ţie numai, numai ţie
Le închin pentru vecie
Ca la însuşi Dumnezeu!

Tu, fiinţă de slăvire!
C-un cuvânt, cu o zâmbire,
Cu un dulce sărutat!
Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viaţă,
Şi a raiului dulceaţă
Tu în sânu-mi ai vărsat!

Tu mi-ai dat cu-a ta iubire
Acea naltă fericire,
Acel simt dumnezeiesc
Ce puternic ne supune
Şi ne-naltă de ne pune
Sus, pe tronul îngeresc!

Tu, Eleno!... dar, vai mie!
Într-o noapte de urgie
Cerul crud ne-a despărţit!
Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită...
Fericirea-mi nesfârşită
Într-o clipă s-a sfârşit!

Aşa-i soarta! aşa-n lume
Tot ce poartă-un dulce nume,
Tot ce-i falnic şi frumos
Curând trece, curând moare,
Ca un cântec, ca o floare,
Ca un fulger luminos!

Steaua vine, steaua piere!
Astfel dulcea-mi mângâiere
A pierit de pe pământ;
A pierit, s-a dus cu tine
În locaşul de lumine...
Şi eu plâng pe-al tău mormânt!

Singur, singur cu-a mea jale,
Rătăcit pe-a vieţii cale,
Ca un orb nenorocit,
Viaţa-mi scade, jalea-mi creşte,
Ş-al meu dor în veci s-opreşte
Pe mormântul tău iubit!

Adio! pe-aceste maluri
De-ale Bosforului valuri
Îngânate lin, uşor,
Te las, înger de iubire!
Cu a vieţii-mi fericire,
Cu-al meu suflet plin de dor!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai exista

Dacă nu ai exista,
N-aş avea pe veci lumină,
N-aş putea fi umbra ta
Sub făptura-ţi cea divină.

Nu m-aş mai putea ruga -
Ce ar fi rugile mele
Când nu te-ai adăuga
Cerului pustiu de stele?

Oare cum te-aş inventa
Cum aş pune-n tine viaţă
Să te pot îmbrăţişa?
Mă ating fiori de gheaţă...

Nu te-aş plămădi din lut
Înmuiat cu stropi de rouă,
Poate-ai fi un trup tăcut,
Primul dintr-o lume nouă,

Ci din floarea unui crin
Şi din dragoste curată ;
Te-aş avea atunci deplin,
Mi te-ai da imaculată.

Dacă nu ai exista,
M-aş preface-n rug de mură
Căci de tot m-aş întrista
Şi aş fi amar în gură.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu plec de lângă tine

Eu nu plec de lângă tine, nu vreau să-mi fac singur dor,
Eu nu plec din astă lume şi nicicând nu vreau să mor.
Este drept că timpul trece şi viaţa iute se scurge,
Că cei ce rămân în urmă, multă vreme mă vor plânge.
Poate tocmai de aceea, lângă voi vreau să rămân,
Cu voi toţi să împart viaţa, darul divin, dar comun.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna versus noi, care nu vom mai dormi niciodată împreună

Stau aici, eu, demolatorul romantismului,
gândindu-mă la tine. Oh, îmi pare rău
că te-am făcut nefericită, dar nu puteam face altceva,
trebuia să fiu cumva liber.

Poate că lucrurile ar fi stat altfel
dacă ai fi rămas la masă sau mi-ai fi cerut
să ies cu tine afară şi să privim luna,
dar tu te-ai ridicat şi m-ai lăsat singur cu
ea.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat!
Înger întizându-ţi aripile
Peste întreaga mea lume.
Mă supravegheai ca pe un mormânt
În care mi-am ascuns sufletul
Pe timp de noapte
Să-l adăpostesc şi să-l apăr
De fiarele existenţei.
Mi-am scos inima şi am pus-o
În palma ta.
Ai ceruit-o cu praf de stele
Şi cu iubire divină.
Mi-ai vegheat decăderea,
M-ai înălţat şi m-ai vindecat
Şi m-ai plâns
Ca un clopot un vers eminescian.
Bacovia mi-a vindecat versul
Şi Labiş a pus suflet în el...
La braţ cu Jebeleannu-am plecat
În pustiul cunoaşterii
Şi m-am întors în Coşbuc
Să mă botez în sângele lui.
Când aproape mă ucisesem
Cu pumnalul sentimentelor deznădăjduite,
Tu ai închis poarta suicidului
Şi m-ai împins în prăpastia vieţii.
Voiai să trăiesc...
Acum ai fuzionat cu fiinţa mea însăşi,
Te-ai aruncat în sângele meu
Şi trăieşti odată cu mine
Şi vei muri
Când toţi vor uita că exist.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înălţat Iisus

Se-aude-n dimineaţă un cântec din Eden,
Pe frunte, cerul poartă un crin înrourat,
Un cor divin rosteşte ferice un refren
Vestind în univers,"Hristos s-a înălţat!"
Spre muntele cel sfânt s-a ridicat Iisus,
Privit de-apostoli, ce-l petreceau cu dor,
I-a binecuvantat, apoi pe-un nor s-a dus,
Vorbindu-le din ceruri cu glas nepieritor.
O, Doamne, Izvor al vieţii cu apă cristalină
Te-ai înălţat la Tatăl şi îmi arăţi o cale,
Tu lupţi cu răul, ce mă îmbracă-n vină
Şi-alungi himera nopţii care aduce jale.
Ai coborat Mărite spre iadul blestemat
Să-mi ştergi fărădelegea din sufletul rănit,
Cu milă şi iubire din chin m-ai ridicat,
Să fiu la Tine-n brate, de patimi mântuit.
De-a dreapta Tatălui te-ai aşezat Iisuse,
Dar soartă omenirii din mână n-ai lăsat,
Încerc să-ţi spun acum cuvintele nespuse,
Apoi, să strig spre cer, "Hristos s-a înălţat!"

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie peisaj

Femeie,
asemenea unei femei peisaj
m-ai perceput
şi iubit.
M-ai iubit
cu câmpiile mele,
cu văile mele,
cu grotele şi colinele mele,
cu întinderile şi sarcinile
din corpul meu.
M-ai iubit
ca un val
calm, demontat
şi te-ai lăsat purtat
în grizaiul
norilor
care mă traversează.
M-ai văzut femeie
în rujul buzelor mele
lăsat pe obrazul fiului meu
în fiecare dimineaţă înainte de şcoală.
Tu eşti roşul meu
mi-ai spus.
Iar eu îţi repet:
tu eşti toate culorile
care strălucesc în ochii mei.

poezie de Elizabeth Grech (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!