Vis oriental

Mă vezi în floarea fraged-coaptă de pe ram,
Sub vălul visului ce stă să cadă,
Când hieroglife cu nisip pe umeri,
Îţi sapă numele-n cristale de zăpadă.

Fibra sonoră-a versurilor mele
Toarce un verde stins din rădăcini.
Surâzătoare vin fecioare cu inele
Şi apă prelingându-se-ntre sâni.

Orientalele arome se răsfiră
Din beţişoare fumegând alene,
Şi-n somnul tău haremul îţi desfiră,
Făptura mea-ncifrată în poeme.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă îţi stă să cadă...

m-ai rugat să plec,
crezând că îţi va fi mă bine,
crezând că eu, izvor îţi sec,
crezând că-s lacrima ce plouă peste tine..

şi am plecat,
şi ploile n-au încetat să cadă,
şi eu şi tu cu trupul aplecat,
încovoiaţi în noi, ne stoarcem vechea rană

m-ai rugat să te uit,
te rog mă iartă, n-a depins numai de mine,
de-atunci în nopţi sunt mohorât,
vorbeşte un nebun din mine despre tine..

şi nu mai dorm,
pe tine somnul poate te mai caută,
când te-ntâlnesc, văd cum priveşti,
din ochii... o lacrimă îţi stă să cadă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul

Din temple egiptene, tu apari...
Din depărtatele deşerturi
Al lumilor arabe,
Chipul tău nu vrei să ni-l arăţi
Crezi că noi avem păcate?
De îţi ascunzi faţa de toţi?

Îmi ieşi în cale, dar mă priveşti cu frică
Îţi pui vălul, de câte ori mă vezi
Şi crezi că nu am dreptul
Ca să privesc o clipă
Ochii fascinanţi, şi verzi.

Începi să râzi, eşti o enigmă
Nu ştii ce e amorul
Şi fugi, te-ntorci, zâmbeşti
Şi-ţi pui, pe chip, iar vălul.

Dă-ţi voalul la o parte,
Vreau să te văd mereu
Sau vrei ca să îmi porţi credinţă?
Dă-ţi vălul la o parte, din faţa mea,
Eu nu sunt Dumnezeu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
şi te-aştept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aştept cum îl aştept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinţi
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe bunii mei părinţi

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
şi-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă
pe oraşul meu golaş
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe-al neamului oraş

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeţi şi vijelii
îi aud şi pe copiii
fără casă şi orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino în braţele visului meu

Vino în braţele visului meu
Să ne îmbrăţişăm o veşnicie,
Să fii un fluturaş ce zboară lin
Peste nisipul fără de câmpie,
Fără apă, fără pic de vin,
Cu ochii zugrăvind cerul senin.

Vino în braţele mele vis adevărat,
Noaptea strălucească-n stele,
Din dragoste izvor să ciugulim,
Zvâcniri de dor peste vâlcele,
Sentimente dulci noi să trăim
Din viaţa sfântă ce o moştenim.

Vino în braţele mele, vis, realitate,
Să gândim doar limpezirea-n doi,
Să fim în suflete inele de altoi,
Să păşim prin vânturi şi prin ploi,
Sub umbrela frumoaselor cuvinte,
Să fim poezia din iubiri, fierbinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în prier ucigaş

Pe ram mălinul tremura,
Plângea laleaua sub zăpadă;
Sub hibernala canonadă
Cireşul foloarea-şi scutura.

Din cer au început să cadă
Săgeţi ce firea-nfiora,
Pe ram mălinul tremura,
Plângea laleaua sub zăpadă,

Că gerul a-nceput să ardă
Şi parcă nu se sătura;
Prier cu otrăvită bardă
Ucis-a tot ce-nconjura...

Pe ram mălinul tremura.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îţi scriu poeme
şi cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
îşi lasă aripa peste cuvinte.

Îţi scriu poeme ca şi cum aş ninge
din tablouri scumpe ale vieţii mele,
îţi scriu poeme ca şi cum de sânge
mi-ar izbucni din carne nişte stele.

Îţi scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic nişte semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
şi nu ştiu dacă-ţi aminteşti, dar ţie
ţi-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înţelegi această grea povară
de-a fi mereu şi iar doar poezie,
ca o nesfârşită iarnă-primăvară?

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic îţi pui vălul

Zadarnic îţi pui vălul, eu sunt bărbatul care
cu suliţa doboară vrăjmaşul de-a-n călare.

Mai iute vorbe bune aştept din partea ta,
sunt blând când nu mă scoate din fire cineva.

Cu cine mă-ntărâtă, necruţător devin,
şi mai amar mi-e gustul ca frunza de pelin.

poezie clasică de Antara Ibn Shaddad din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sapă, frate, sapă, sapă

Sapă, frate, sapă, sapă,
până când vei da de apă.
Ctitor fii fântânilor, ce
gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -
de subt strat stihie blândă.
Să se-aleagă din argilă
ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie
să se-aplece, să se mire
de atâta adâncime
şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,
când s-arată că pământul
stele şi-năuntru are -
nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază
să aduni răsplată dreaptă.
O privelişte de noapte
negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,
fă-le numai să răsară.
Sapă numai, sapă, sapă,
până dai de stele-n apă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gândirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decât dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfântă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
când tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Când în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfântă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspândeşte lumii pacea,
sfântă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea când îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Când Îl cânţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decât tine,
tinereţe, tinereţe?...

Când Îl cânţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decât frumoasă...
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, viaţă sfântă,
zi de vară, cer senin,
când însemn aceste rânduri,
câte-n minte nu-mi mai vin?...
Când cântam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mânuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cântam pe când, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninându-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mândre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gândului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci când Stăpân îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfânt, cu harfă dulce,
care cântă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind tacit

Când nu îţi voi mai spune ¬¬te iubesc
Să ştii că te iubesc mai mult.
Te voi iubi cum soarele iubeşte luna.
Şi noaptea stelele.
Un praf de diamante...
Acum îţi dau ca să imi dai...
Ce sens?
Îţi dau... îmi dai... din timp, din aripi,
Îţi cânt în versuri dragostea
Scriind poeme pe hârtie
Şi dragostea zălog sculptat
În inima-mi pustie
O şoaptă-a gândului îndurerat
Mereu pe prispa buzelor mele
Aşteaptând un gest... un cuvant
Să fie eliberată din temniţa sufletului
Să zboare către universul tău iubire
Aşezându-se mut în faţa ta
Doar privindu-te, iubind tacit!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbii nopţilor polare

Pe ninsoare să n-o-ntrebi
De-unde vine: de la cerbi!
Cum se scutură şi plâng
Cornul drept şi cornul stâng,
De podoaba de zăpadă
Când frunzişul stă să cadă,
Când, pe-al gheţii luciu-ntins
Luna-şi plimbă cercul stins,
Falduri de-auroră, grele,
Când se văluresc sub stele,
Şi când elfii-n taină vin
Prin păduri de fag şi pin,
Să acopere-n ninsoare
Cerbii nopţilor polare.

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învârtită ie-n brâu

Prin oglinzile de ieri
Văd fecioare şi muieri,
Peste Mureşul de az'
Trec femeile-n extaz!

Vin din toate părţile
Şi-mi dărâmă porţile!
Unde să mă furişez?
Că-s frumoase ca un miez

De măr roşu, păcătos,
Din livada lui Christos,
Ruşinoase ca o iie
Scoasă noaptea-n cununie

Şi se dăruiesc să cadă
Prima, de pe trup, zăpadă!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aferim

E un cântec, iubito, sublim,
Ce tresaltă în trupu'-ţi sălbatic,
Rafinat, a capella, dogmatic...
Îl ascult şi îţi spun: Aferim!

Mă seduci, în sacoul tău slim
Şi te vreau, şi te-ador sine-die,
Curgi sublim şi alert, apă vie,
Te iubesc şi îţi spun: Aferim!

Căutând un pretext să fugim,
Exersăm rătăcirea umană,
Sânii tăi dulci arome emană,
Îi salut şi le spun: Aferim!

Gândul tău, gândul meu-sinonim
pendulează discret, în tandem,
Şi mă tem, draga mea, că je t'aime,
Te respir şi îţi spun: Aferim!

A iubi e un verb, precum ştim,
Fără nu, fără ba, fără rest,
Iar atunci, când iubirea-i pe şest,
Te sărut şi îţi spun: Aferim!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sapă, sapă, sapă, sapă
N-aştepta să te doboare
Setea grea şi să n-ai apă...
Căci acel ce nu se-adapă
Din Apa Vieţii, moare!

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi voi picta florile

Îţi voi picta florile plecate după soare,
Lăsând parfumul lor, să se culce pe cărare.
Îţi voi picta şi cerul albăstrui
Cu norii bulbucaţi şi trişti,
Din faţa Asfinţitului.
Îţi voi picta zborul nopţii
Şi somnul rătăcit al aştrilor,
Prin dragostea furişată
Dăltuită-n stropi de apă.
Îţi voi picta sufletul în extaz,
Şi ochii, printr-un sărut.
Îţi voi picta dragostea
De la început la nesfârşit!

poezie de Constanţa Abălaşei-Donosă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub vălul alb

Sub vălul alb ce faţa îţi ascunde
Stă al tău conflict de-o viaţă şi mai mult,
Tronează peste tine şi niciunde,
Prizonieră eşţi în al tău tumult.

Interesul pentru ceea ce-i ascuns
Şi vizibilul care nu se-arată,
Prinde forma unui sentiment imens,
De el te simţi pe veci împovărată.

Se joacă invizibilul cu tine
Şi cel vizibil parcă nu mai vine,
E viaţa ce de mult nu-ţi aparţine,
Paşii ţi s-au rătăcit în pustine.

Iubirea pentru el ţi-e interzisă,
Te-nalţă pân' la cer sau te omoară,
Viaţa sub vălul alb ţi-a fost prezisă,
Cu tine porţi mereu o lăcrămioară.

Dulceaţa buzelor o simte vălul,
Scânteile din ochi îl luminează,
În mâna stângă ţii smerită mărul,
Pari stinsă dar în tine arde-o rază.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

Doamna mea cu chip de floare,
Ai transformat iubirea în parfum,
Şoaptele-ţi sunt petale pline de culoare,
Şi-s gata să le ascult aici, acum.

Parfumul tău are miros de toamnă,
Cu aromă fină de romanţă şi nobleţe,
Parfumul tău mă ispiteşte doamnă,
Trezindu-mi mii de amintiri răzleţe.

M-aş apleca să îţi miros parfumul,
Şi-n spirititul fiinţei mele mai boeme,
La inspiraţie mi-aş da îndată drumul,
Ca să îţi scriu pe cer mii de poeme.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză-n al tău ram...

Nu ştiu de ce mă mai iubeşti,
Sunt doar o frunză-n al tău ram,
Uitată-n cartea cu poveşti,
Pierdută-n fiecare an...

Din când în când îţi aduc veşti
Din parcul florilor, la geam...
Dar nu pot sta, chiar de-ţi doreşti,
Plecând... mă pot întoarce iar

În vara dragostei promise,
Privind prin frunzele căzute
Copacii desfrunziţi de vise
În iarna dorurilor mute.

Şi plec în fiecare toamnă
În dor să-mi regăsesc iubirea,
Să pot visa la tine, Doamnă,
Să-mi fie dragă amintirea...

Şi-aştept acum să pot citi
Pe tâmpla ta iar primăvara,
Să pot simţi din nou fiori
În vise, când se lasă seara.

Să înverzească-n al tău ram
Iubirea frunzelor pierdute,
Si-ndrăgostit din nou să am
Din ochii tăi... roua pe frunte...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iei aminte bine

La poarta mea dacă-ai să baţi străine,
Pe întuneric, ploaie sau zăpadă
Că umbra, trupul nu ţi-l va mai ţine,
Îţi voi deschide fără de zăbavă!

Eu, apă să te speli ţi-oi da îndată
Şi vin, şi-un colţ de pâine de ţi-e foame,
Ţi-oi da un pat în camera curată,
Ferit să fîi, de-ale nopţii sodoame!

Te las să te închini icoanei sfinte,
Să îţi spui rugăciunile în pace,
Dar la ce-ţi spun, să iei bine aminte,
Să--mi respecţi vorba gurii ce o toarce.

La uşa cu zăvor de bunătate,
Bocancii, te rog scoate-i din picioare,
Al casei prag, doar suflete curate
Îl trec, şi, fac din asta sărbătoare.

De crezi că ţi-am cerut prea mult străine,
La poarta mea să nu încerci să baţi,
Că nu-ţi deschid, mergi sănătos, cu bine,
Să-ţi fie drumul lin când îl străbaţi!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!