Sonetul XVI

Prietene, deci, tu eşti singuratec...
Noi vorbe şi semne le-mpărtăşim,
treptat lumea prindem să ne-o însuşim:
doar chipul ei, poate, şi slab şi sălbatec.

Mireasma, cine cu-n deget o zvântă?
Puteri ne pândesc, cum tainice oşti.
Şi multe le simţi... Pe morţi îi cunoşti.
Descântecul însă cum te-nspăimântă!

Îndurăm împreună; punţi ne unesc:
Frânturi un întreg ne par, îndeajuns...
Mi-i greu să te-ajut. Deci nu mă sădi

În inima ta. Prea iute-ar rodi.
A zeului mână o port, o cârmesc:
Aci! Iată, Esau în blana-i ascuns.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea întâmplările pe care le trăim nu pot fi spuse în cuvinte, deci cine încearcă s-o facă comite o mare greşeală.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIX

Prietene tăcut, în depărtare
simţi suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotniţa sunând. Să prinzi vigoare,

să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă faţă.
Cumplita încercare de te-înhaţă,
amar de ţi-i gâtlejul, fă-te vin.

La noapte, în prinos poţi preschimba
răscruci de simţuri, farmec de pământ;
şi rostul lor să-l simţi la întâlnirea

ciudată. Ţărna de te va uita,
grăieşte ţărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu întuneric, de unde vin

Tu întuneric, din care eu mă trag
Decât ardoarea îmi eşti mult mai drag,
decât ardoarea care lumea guvernează
şi luminează
nu mă împiedică însă la veghe -:
pentru un cerc oarecare,
în care nici o fiinţă nu are valoare.

Dar întunericul ocupă totul:
Chipuri şi flăcări, animale şi pe mine, ce acaparează
oameni şi puteri -

Şi poate fi: o mare forţă prelungită
În vecinătatea mea s-agită.

Eu cred în nopţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IX

Doar cel ce-ntre umbre-a-nălţat
lira-i cândva,
poate, imnul nemăsurat
presimţind a-l cânta.

Doar cel ce-ntre morţi a mâncat
mac, dintr-al lor,
nu va mai pierde vreodat',
zvonul cel mai uşor.

Şi chiar de ne-am reflecta
tulbure-n lac:
tu chipul să-l ştii.

Pe dublul tărâm de-abia
glasuri se fac
blând, veşnicii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eu prin lume

Pe când eu prin lume pribeag mă purtam,
pe când doar la dansa cu gândul eram,
Ea n-a mai putut să m-aştepte atât
şi-a pus cununia în cap cu-n urât.
Şi iată trăieşte iubita mea veche
cu-n prost ce nu-şi află pe lume pereche.

Curată mi-i mândra ca fulgul de nea,
de-a pururi o port eu în inima mea;
obraji ca bujorii şi ochi îngereşti,
şi noi am putut să trăim ca-n poveşti!
dar eu m-am căscat la noroc cum dispare,
nicicând n-am făcut o prostie mai mare.

poezie clasică de Heinrich Heine
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce distrat e!
Stela: Distrat doar?! Parcă-i căzut în cap! Rău de tot.
Maria: Mai mult chiar: Parcă-i drogat.
Lucian: Hei, ce tot vorbiţi despre mine, de parcă n-aş fi prezent aici, cu voi?
Maria: Păi, scuze, Luci, dar în momentul de faţă, chiar aşa eşti; absent total.
Lucian: Poftim?
Maria: Ah, Luci, poate că eşti aici, lângă noi, dar mintea ta zboară aiurea, pe undeva, doar în jurul Liei. Deci, clar, parcă eşti drogat!
Lucian: Te-am auzit, să ştii, blondo. Drogat, eu?! Cum aş putea fi drogat?
Maria: Eh, lasă, că înţelegi tu la ce mă refeream... Drogat, de Lia, evident. Şi-n sensul bun al cuvântului!
Lucian: Nu ştiam că a fi drogat poate avea şi un sens bun... Dar în cazul ăsta, ai dreptate, chiar are un sens bun.
To Kuny: Bun; deci, vă aştept pe toţi, de dimineaţă.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-mi ţin sufletul acesta, cum să nu se-atingă de-al tău?

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acum când veacu-i pe sfârşite

Trăiesc acum, când veacu-i pe sfârşite.
Simţi suflul unei file mari ce-adie,
pe care tu şi eu şi domnu-o scrie,
şi mâini străine o întorc grăbite.

Simţi strălucirea noii pagini,
parcă, pe care totul poate fi trasat.

Puteri tăcute forţa şi-o încearcă
şi se privesc întunecat.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Cum să te-ajut? Când eu nu ştiu
Decât acasă când mă-ntorc
Prin faţa templului pustiu
Să pun la coş, câte-un chiştoc –

Deşi sunt multe, unul pun –
Mai las destul la alţi creştini –
Şi-o clipă, sunt pe stradă, un
Prea fericit, între străini –

Cum să te-ajut? Când gândul meu
Repetă golul pe o pistă,
Şi şoldul meu îmi spune greu
Dintr-o proteză, că există –

Cum să te-ajut? Vezi, am să pun
Azi, un chiştoc, şi pentru tine,
În coş, la templul de pe drum –
Şi-mi fac iluzii, că fac bine…

poezie de Florian-Liviu Jianu
Adăugat de Nicolae Cozma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi de suflet

Suntem întreg ce se dezleagă
Pe jumătate, cu un scop,
Ne căutăm viaţa întreagă
Şi nu prea ne găsim deloc

E labirintul mult prea mare,
Multe intrări... multe ieşiri,
Cum poţi afla care e oare
Traseul unicei iubiri?

Te mişti în cerc, devii rutină,
Uitând de fapt cine erai,
Rămâi pe loc, cauţi o vină,
Nu-ţi aminteşti ce căutai

Şi simţi că eşti pe jumătate,
Că ai putea să fii întreg,
Ceva îţi spune că se poate,
Puţini sunt cei ce înţeleg

Suntem jumate, fiecare,
Un Yin, un Yang, ce se atrag
Dar renunţăm la căutare
Şi stăm cu sufletul pribeag...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era lume-n chipul celei scumpe

Era lume-n chipul celei scumpe –
dar deodată ea se revărsă:
lumea-afară-i, lumea necuprinsă-i.

Ori de ce nu am băut din chipul
drag şi plin ce-l ridicam spre mine,
lume-nmiresmată lângă gura-mi?

Am băut, ah. Fără saţ băut-am.
Dar şi eu, prea plin de multă lume,
bând din ea, m-am revărsat afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXV

Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăşi ritmu-i omenesc;
în frâu ţinută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc

dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată –
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!...

Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
şi semne-şi fac în suflul adierii.

Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
şi fiecare ceas mai tânăr pare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Pietà

Nenorocirea s-a-mplinit, şi fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt ştiu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... şi mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverşunată.
Acuma stai de-a curmezuşu-n poală-mi,
acuma nu mai pot să te mai
nasc.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXI

Primăvara s-a-ntors; iar pământul
pare copilul ce versuri recită:
multe, ce multe!... Sârgul, avântul
învăţăturii: răsplata-i primită!

Aspru fu dascălul! Cuget măiastru
cu barba-i de nea, colilie.
Dar cum vom numi, verde şi-albastru?
Se cade s-o ştim. El o ştie, o ştie!

Voios cu copii, pământ dezlegat
vrem să te prindem la joacă!
Cel mai voios izbuteşte, pământ!

Că harnicul dascăl, nespus te-a-nvăţat:
ce-i rădăcină, slova-şi desface,
lungi şi grele tulpini cântând al tău cânt.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Witold Hulewicz

Fericiţi cei ce ştiu că îndărătul
tuturor graiurilor stă negrăitul;
că de acolo – binecuvânt,
măreţie ne vine şi-avânt.

Desprins de aceste punţi
ce noi le-njghebăm din nimicuri de tină:
ca mereu de pe creasta oricărei răpiri
să vedem comuniunea senină.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XII

Slavă duhului; unirea mult râvnită
el ne-o poate da. Trăim doar semne.
Paşii mici ai orelor dânsul le-însemne,
lângă ziua cea drept hărăzită.

Nu ştim locul nostru-adevărat,
dar purtarea dreaptă ne sporeşte
şi aflăm pe cei ce ne-au aflat;
iar pustiul necuprins rodeşte...

Năzuinţă pură. Cântec al puterii!
Trebilor îngăduite, mulţămită,
n-ai scăpat de praştia durerii?

Pe ogor cu sârg ţăranul stăruie
şi sămânţa-i verii rod sortită.
Dar nu e de-ajuns: pământul dăruie.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!