Un om s-a făcut viu

Un om s-a făcut viu după ce a trecut prin ţărînă.
S-a întâlnit cu un altul, care mergea
bălăbănindu-se pe iarba pământului şi
degetele lui răsfirate prindeau cerul.
Mută sperietoare! Tu vorbeşti?

Făpturi albinoase desfăşurau un dans
al nebănuitei tăceri.
În cădere, omul viu a văzut
umbre neînţelese, lungi ca ţiparii,
subţiri şi enigmatice.
A crezut.
Cercul vieţii pe umerii fierbinţi
aşezatu-s-a, drept cucerire.

poezie de Carmelia Leonte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.

Sfântul Marcu în Sfânta Evanghelie după Marcu, Învierea Domnului. Trei arătări. Porunca botezului. Înălţarea la cer. - 16:9-14
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans al taifunului

Suflă vântul rătăcind
Prinde sufletul iubit
Stinge stelele urlând
Cu un tunet s-a izbit

Iarba s-a urcat la nori
Cerul este o verdeaţă
Aştri dansează în doi
Valuri albe fără ceaţă

Cerul cade pe pământ
Stele se-aprind gălbui
Porneşte aprigul vânt
Un dans al taifunului

Un luceafăr suferind
Vântul iubita -i răpeşte
Suflet chinuit plângând
Jalea lui cerul înverzeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două umbre

Pâmântul s-a strâns în cerul nopţii
cât o nucă de ceas
la care două umbre în jurul unui glas
îmi arătau
ce oră e în gura sorţii...
Stai să
nu stai!
Dansau în jurul lor
se-mbrăţişau şi se strângeau
umbra Pământului
cădea
pe fruntea mea stătea a stea
o undă la răsărit de gând
secundă în cădere.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de primăvară

Un licăr viu de primăvară
Precum un şarpe argintat,
Se-arată-n nopţile de smoală,
Ţesând sub frunze, un palat.

Vezi, luna-n suflete-ngenunche...
Pământul s-a cutremurat.
E-un licăr viu, de primăvară,
Precum un şarpe argintat.

Un freamăt trece prin clepsidră
Şi noaptea-n ere se împarte,
Doar eu, o candelă-n firidă,
În timpul vieţii voastre, arde,

Un licăr viu de primăvară.

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un şoarece
dar un suspin al timpului
L-a spulberat în firimituri de articulaţii.

A luat o piatră ascuţită şi şi-a găurit faţa
Prin lacrimi şi durere a privit planeta.

A găurit iarăşi mai adânc şi prin lacrimi şi durere
A scrâşnit la fulger la brumă şi la timp.

Atunci, zăcând printre oase pe cimitirul pământului,
A văzut o femeie fredonând în pântecele ei nişte cântece.

El i-a dat doi ochi şi-o o gură în schimbul unui cântec.
Ea a lăcrimat sânge, ea a urlat de durere.

Durerea şi sângele erau viaţă. Dar omul a râs –

Cântecul merita preţul.

Femeia s-a simţit înşelată.

II Cum a început apa să cânte

Apa voia să trăiască
Ea s-a dus la soare s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la copaci ei au ars-o s-a întors plângând
Ei au putrezit s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori ele s-au ofilit s-a întors plângând
Ea voia să trăiască
S-a dus la pântece a întâlnit sângele
Ea s-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit cuţitul
S-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit larva şi putregaiul
S-a întors plângând dorind să moară

S-a dus la timp a trecut prin aceeaşi uşă de piatră
S-a întors plângând
A început să caute prin tot universul nimicul
S-a întors plângând dorind să moară

Până când nu mai rămânea nimic din plâns

Zăcea în străfundul tuturor lucrurilor

Absolut epuizată absolut limpede

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme!

Vine o vreme! Off, da... Vine o vreme!
a firelor argintii din părul vieţii,
a ridurilor şi a maturităţii din noi,
copii rătăciţi prin sufletul anotimpurilor,
locuitori din încercata Arcă...
Ce ne rămâne?!
O, da! spiritul viu din fotografiile îngălbenite
de efemeritatea anilor...
Spiritul ce ne conservă în colivia eterului uman,
altfel,
el îndepărtează praful de stele şi pânzele de păianjen
din drumul elefantului roz...
Omule! mergi mai departe...
(... pe o pânza de păianjen un elefant se legăna)
Dacă nu mai poţi la galop, ia-o la trap,
iar când ai obosit, ia-o la pas
în paşii de dans al vieţii
Trăieşte! simte-te viu,
nu te lăsa doborât,
păstrează-ţi credinţa şi tăria din inima-ţi grea.
Indiferent de vreme sau vremuri,
continuă să calci cu acelaşi dor de copil,
prin iarba verde a vieţii...
nu te opri,
... Nicicând!!!

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmos exuberant

Elogiu viu dedicat divinităţii
După reguli încă neînţelese
El sporeşte factorial
Din impulsuri interioare
În progresie expresivă

Reprodus în imagini
Se revelează silenţios şi enigmatic

Reflectă lumină în procent infim
Denotă în atitudine
Multă materie şi energie neagră
Emană secvenţe enigmatice
Deghizate în efecte stranii

Cu aspecte fastuoase
Peste limita cunoaşteri umane
Greu de interpretat
În termeni plauzibili

Provocare perpetuă
Un puzzle fără sfârşit
De rezolvat peste generaţii.

poezie de David Boia (28 februarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilie

În Sarepta la Sidon
Dusu-s-a cândva un om
Şi s-a întâlnit c-o femeie
Ce vreascuri mergea să-şi ieie
A chemat-o şi I-a spus
"Obosit sunt şi răpus
Du-te te rog - apă vreau
Dintr-un vas ca eu să beau"
Şi când ea a şi plecat
Omul iarăşi a strigat
"Te rog tu când vii la mine
Du-mi o bucată de pâine".
"Viu El este - Dumnezeu -
Nu am copt nimica eu
Oala e aproape goală
Făina-i un pumn în oală
Strâng lemne pâine să fac
Pentru pruncul meu cel drag
Vom mânca şi vom muri
Căci pâine nu va mai fi".
"Nu te teme măi femeie
Domnul are să îţi deie
Du-te fă o mică turtă
Şi făina va fi multă
Ea din oală n-o scădea
Domnul mi-a vorbit aşa
Undelemn va fi-n ulcior
Nu se va mai face gol
Până Domnul va da ploaie
Pământul să îl înmoaie
Până verdeaţă va fi
Nicidecum nu veţi peri".
Şi s-a dus şi a făcut
Şi făina n-a scăzut
Multă vreme au mâncat
Făina nu s-a gătat
Undelemnul nu scădea
Când mâncare ea făcea
Domnul a dat pâinea Sa
Care nu se va găta
La acel care îl cată
Niciodată nu se gată.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.

Sfântul Pavel în Epistola Întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 3:16
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că atunci aş fi ales nebunia

aş fi ieşit din carnea mea ca dintr-o puşcărie
şi te-aş fi urmat până la capătul vieţii
aş fi stat în genunchi la fiecare popas
te-aş fi şoptit încet rugăciune după rugăciune
te-aş fi îndesat în pieptul meu
ca pe singura bucurie a acestei lumi

poate ca atunci aş fi ales nebunia
că îmi erai atât de frumos
atât de uşor de purtat în sânge
şi te-aş fi urmat
cu siguranţă te-aş fi urmat
pe toate străzile înguste ale vieţii
da
da
te-aş fi urmat
ca orice femeie îndrăgostită
ţi-aş fi atins tâmplele
cu buzele arse de aşteptare
iar tu mi-ai fi tatuat umerii
cu degetele tale subţiri

poate ca atunci aş fi ales nebunia
aş fi făcut poteci prin toate pădurile
aş fi luptat cu întunericul tău
dar vremea aceea s-a dus
nu-i aşa că m-ai aruncat într-un cufăr vechi
ca pe cea mai neînsemnată amintire a ta
nu-i aşa

poate ca atunci te-aş fi ales
nebunia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit

A murit la ora 10,30; era vară,
Zidul năştea umbre de soldaţi.
A căzut ca o ploaie de sînge, uşoară
Sub bolta plopilor retezaţi.

S-a întocmit procesul verbal,
L-au pus pe o targă pe la unşpe'
Zidul năştea umbre de soldaţi,
De durere stătea să se surpe.

La inventar avea o cămaşă
În care fusese împuşcat,
Un jurnal intim şi o banderolă
Ce-i acoperise capul bandajat.

Un jurnal intim, un bandaj şi-o cămaşă
A fost averea lui toată din viaţă,
Le-au pus soldaţii într-o cutie
Şi le-au trimis la părinţi cu aviz acasă.

Dar n-au mai ajuns la destinaţie
Că s-au pierdut pe drum aiurea.
La un colţ de drum l-au aruncat
Să-l înghită în sînu-i pădurea.

După vreo cinsprezece ani
S-a spus că nici n-ar fi murit
L-au decorat cu ordinul morţii clasa-ntîi
Pe unul ce-atunci ar fi venit

Avea un jurnal, un bandaj şi-o cămaşă
Sub braţ şi-un buletin străin
Care nu se potriveau cu chipul
Şi nici cu scrisul celui ce nu mai era viu.

S-a prezentat pe scurt: sînt un erou:
Am venit la voi, să-mi puneţi epoleţi!
L-au crezut şi i-au făcut statuie
Şi-au scris despre el iluştri, erudiţi.

Numai un zid păstra taine deşarte
Avortat în timpul însîngerat
Printr-un soare lichid şi de bine
Războiul părea totuşi neterminat...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... eterna Ta nemărginire
extaz astral ce viu străluce
pe umbre lungi de nemurire
o port în sine ca pe-o cruce...

catren de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara iese la vânătoare

Cioara
S-a hotărât să experimenteze cuvinte.

Pentru asta a imaginat o duzină de cuvinte drăguţe –
Cu ochi limpezi, sonore, bine exersate,
Cu dinţi puternici.
Nimeni n-ar fi putut găsi unele mai potrivite.

Ea le-a semnalat un iepure de câmp, iar cuvintele au ţâşnit ca din puşcă,
Răsunătoare.
Cioara era Cioară, fără îndoială, dar ce este un iepure?

El s-a metamorfozat într-un buncăr de beton.
Cuvintele se roteau gălăgioase în jurul lui, protestând.

Cioara a transformat cuvintele în proiectile, bombardând buncărul.
Bucăţi de beton zburau prin aer – un stol de grauri.

Cioara a schimbat cuvintele în arme de vânătoare şi a ucis graurii.
Graurii, în cădere, au devenit nori întunecaţi.

Cioara a transformat cuvintele într-un rezervor, colectând apa.
Apa s-a prefăcut într-un cutremur de pământ, înghiţând rezervorul.

Cutremurul s-a transformat într-un iepure care a tulit-o peste creasta dealului,
După ce în prealabil mâncase cuvintele ciorii.

Cioara s-a holbat după iepurele care se îndepărta
Mută de admiraţie.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casa umbrelor fierbinţi

Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu ţărănă arsă şi roua nopţii celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconştentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu eşti viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai eşti, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.

Genunchii tăi nu mai ating cerul şi dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.

Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veşnic.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mănâncă şi bea, omul luptă pentru libertate şi dreptate, pentru a fi viu, pentru a avea plenitudinea vieţii. Dar ce este aceasta? Ce este viaţa vieţii însăşi? Care este conţinutul vieţii veşnice?

citat clasic din Alexander Schmemann
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canicula

Împrăştie eventaie oful din mine
s-au lăsat peste ţară lungi aripi cu mâini
mari şi subţiri se-ntind multe fire
scânteiază prin ele fulgere
de te miri.
În valuri căldura se retrage în umbre
Sufocată de dragostea luminii fierbinţi
Izvoarele seacă dezgolite-n uimire
O noapte se lasă în adâncuri de munte
Neştiută nici chiar luminatelor minţi.
Şi crapă cămăşi neputând să îndure
Ferecare de nasturi
Noroiul din glugi
Schismată cămaşă pe fire.
Prin pomi evantaie o împing mai aproape
Prin zăbrele de garduri – răsfirare de mâini
Îşi oftează tot cerul fierbintele patimi
În evantaiele lumii
Uitând de cuvinţi şi de datini.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!