Glastral

Sunt seva din vaza ce-n floare mă îmbeţi
Şi dragul, intens cu-apă proaspătă 'ndoi
Să ţină nestins ce se arde în noi doi,
Ştiut în ascuns, negăsit de profeţi.

Îţi pătrund capilare prin tija tăiată,
Că n-am vrut pe alei să te-adulmece alţii,
Să ţin tot eu loc de duhovnicii, abaţii
Ce-n mantii ascund cât te vor, neîntinată.

Doar am, peste dor, o teribilă teamă
Că totul în veşted o zi se sfârşeşte
Şi inima în lacrimi te adapă, păzeşte
Culori să nu-ţi piară, să împiedice dramă...

Doar gând, să nu sec, trup îmi face să geamă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi sunt...

Eu îţi sunt nebunul
Cerşetor de-aminte,
Să-ţi presare drumul,
Să-l întinzi cuvinte.

Eu îţi sunt soldatul
Ce-ţi păzeşte gânduri.
Eu îţi sunt păcatul
Ce-n ascuns îţi murmuri.

Sunt risipitorul
Ce-ţi culege lacrimi
Să-ţi înece dorul,
Să renaşti din patimi.

Eu îţi sunt duhovnic
Să te spovedeşti.
Veşnicul statornic
Să te-ndrăgosteşti.

Eu îţi sunt păgânul
Ce-ţi ia din păcate.
Eu îţi sunt îngânul
Când îţi cauţi frate.

Îţi sunt vis de vrei,
De mă ţii o noapte
Să m-arunci în zori
Ca pe-un semn de carte.

Îţi sunt tot ce n-ai
Şi n-ai cum să cumperi...
Schimb poţi să mă dai,
Dorul să-ţi astâmperi.

Nici nu mai sunt eu,
M-am pierdut în "tu",
Nu mai sunt al meu...
Eu sunt "da" la "nu".

Îţi sunt zi şi noapte;
Eu îţi sunt uzura,
Scris, cuvinte, şoapte...
Îţi sunt aventura!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranţe,
Mi-acontam viitor de vacanţe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de braţe
De iubiri reînnoite, nesaţe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un şarm, dezarmant, de sarcastic.

Mamă ce frumos era totul,
Zile lungi, nopţi himere, norocul,
Nicio grijă de ziua de mâine,
Fericit doar cu banul de-o pâine.

Mamă, mamă, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate
Doar de iris şi-n gând colorate.

Mamă, mamă, sunt dragul de eu,
Creatura-ţi idilică, zeu
Ce-ai râvnit... să-l ai veşnic aproape.
Suntem ambii... din posteritate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lavabil

Mă curg, că-s apă şaizeci la sută,
începându-mă din capilare fine, fine,
izvorât
mă prăvălesc peste pietroaie,
bolovani
şi culmea ei rămân,
înconjuraţi de-o spută,
ce le-o scuip, răul din mine,
cel urât,
că doar aşa din suferinţa-mi mi se-nmoaie,
mă spăl cu timpul, peste ani,
dintr-un păgân...
m-adun, lungit în lacrimi
înspre pleoape strânse,
să pătrund pupile,
s-adăp întuneric
-poate o să răsară conuri
de lumină
din retină-
să se ducă vorbe, zvonuri
că va fi cândva un extaz, împrăştiat feeric;
nu se vor mai vinde, viola, copile,
nici mamele, la naşteri, nu vor mai fi moarte, plânse
şi voi sfârşi şi eu într-un ocean de patimi...
Picătura poate, ca să spăl din el, lavabilul; tarele datini!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia reînvierii

Îmi cânt decăderea din hit, în romanţă,
Ca anii ce nu se sfârşesc, nu se ştiu;
Se adună şi apasă, din trup fac o zdreanţă...
Ce-o zi va rămâne din timpul pustiu.

E ca lumânarea ce tot se topeşte,
Cum flama în fitilul ce-o arde pervers,
Pierind pic cu pic căpătâi, ce iţeşte
Cum n-ar fi nimic, pân' ce anii s-au şters.

E cum prăvălirea pe groapa săpată,
În care tot intri cu corp mai sleit,
Doar cap, îndărătnic, tot speră să înceapă
Un alt iluzoriu, minţind pe murit...

Doar mâinile în sus, ridicate înspre cer,
Pot încă să ţină, deasupra de craniu,
Un dor nesfârşit... de îl au scris, spre eter...
Doar ele pot veşnic să dăruie-n straniu...

E scrisu' izotop, ca eternul uraniu?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă

Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viaţă nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viaţă, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd – şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrute speranţe

Când drum întins e-n aşteptare
De pas ştiut, se înfrigurând
Când nu e semn de călătoare,
E precum gând te vrând, de vrând.

Când pista-i doar o decolare
De vise în dor, le acumulând,
Te aştept din zbor să-ţi cer iertare...
Mă frâng privind, te vrând, de vrând.

Când marea are gustul tău,
Din pielea atinsă, îţi înotând
O vară... îţi jur, m-afund în hău,
De n-am să sper, te vrând, de vrând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăştii lumea de nectar,
Din stele eşti o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munţii albi de spumă castă
Eşti piscul ce vor toţi s-atingă,
Din închisori eşti o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu eşti dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brăţară viageră.

Din tot adâncul de mister
Eşti mina-n pietre preţioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Eşti flacăra de rugi pioase.

Din fundul de abis marin
Tu eşti lumina călăuză,
Din glas eşti sursa de suspin,
Din scris doar tu te-aşterni, o muză.

Din toate viile-nsorite
Tu eşti esenţa de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Eşti singura ce dă candoare.

Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.

Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simţ, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moştenit.

Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopţile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.

Din fiecare clip-a vieţii
Doar tu-mi faci ore de nesaţ,
Din anii dulci ai tinereţii
Doar tu mi-eşti chip de vis la braţ.

Din tot ce nu-i şi din tot ce-i
Să plămădeşti ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ţi fiu ingredient pe listă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie de-o revedere

Îţi aud paşii, ca pe-o rimă,
Ce-mi bat înfrigurate alei
Împolenite în flori de tei,
Pe spuse simţuri... tot victimă.

Din depărtare adii esenţe
Ce numai mintea mea le ştie,
De puf de plopi, de păpădie,
Pe străzi, când ne topeam prezenţe.

Şi trece sunet adiere,
Iar iris curge prin pupile,
Spălând ca-n lacrimi de copile
Dorul, să te-am etern mistere.

Am streaşină la ochi inima,
Pierdută în drum de aşteptare
Şi gând mi-e suflet, într-o floare
Te vrând sublimă, cum vers, rima.

Dar strada e-n miraj, pustie
Şi trup am scorbură, e gol,
Trădat, cum dragostea în vid rol
Şi mintea în scrum... de-o agonie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul

E negrul lipsa de culoare
Sau e intensul la extremă;
Un interzis pastel de floare,
Blestem, simbol de anatemă?...

Sumbrul e gând de nepătruns
Întrezărit în zămislire
Sub masca de călău ce-n smuls
De cap dă suflet nemurire?...

Întunecat în ochi de orb
Se caută pierdut de creier
Să zboare în înţelept de corb
Să-şi cânte nopţile de greier?...

Închis în mantii monahale
Se pedepseşte corp în schisme
Din grotele neanderthale
Se prevalând de erotisme?...

Lugubrul domină creaţii
-Abis adânc extraterestru-
Doar sfâşiat arar lumină
De-o stea sau faclă de pedestru!?...

... Slujeşte-n roba nedreptăţii
Şi-n toga de arhiereu
Şi-n mirele fatalităţii?
Negrul e arsul Prometeu!?...

Şi de predomină, el, negrul,
Tot ce există, nu se ştie;
Nu-i oare absolut integrul,
Sursa de tot, culoarea vie?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privată fantasmagorie

Cât de necaz mi-e, că de-o să dispar
Voi lua cu mine în unicat lumii imagini
Şi sunete nu vor mai fi din corul planetar,
Ce le-am doar eu în timpanu-mi fără margini.

De pier eu, sigur piere o întreagă omenire,
Cum n-a văzut-o nimeni altul, al meu tablou,
Pictat cu acetatul de colină de-a mea fire;
O prismă ce întoarce vieţile-mi apuse, ecou.

Am un carrefour de trecători pereni prin minte,
Cu holograme plină; apar şi redispar blajin,
Cu glas cu tot, mişcări cu ochi lucind, cuminte...
Când câte unul, câte doi, zâmbesc şi pleacă, vin...

Sunt seva mea lucindă, serul meu sangvin,
Ce curge, îmi spală ce-am memorie eternă,
Cât îmi va fi, a mea, cât încă-i sunt cămin...
Că mi-o descopăr eu, în negru, c-o lanternă.

Ce multe-mi vor pieri de-al meu eter palpabil
Ce numai eu ating, e propriu', al meu feeric...
De mai găsesc, arar în noianul execrabil,
Un suflet ascultând necazul meu... vreun cleric...

... Din sputa mea de gel, ce-o ţin pe gât... Din sferic...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!