Închipuit real
Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Și straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.
Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Și a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum tații nu sunt, nefăcuți de copii.
În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Și suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conștiință...
Creată de drag, nu eroare de-o știință.
Oi fi închipuire... Un act de voință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre știință
- poezii despre tăcere
- poezii despre tată
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre greșeli
- poezii despre cuvinte
- poezii despre conștiință
- poezii despre bine și rău
Citate similare
Umbre... sumbre...
Umbre... umbre... umbre...
Și toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punți
Ce trec peste frunți
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii și fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea își coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Și-am să mai beu,
Umbre... sumbre...
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păsări, poezii despre depășire, poezii despre călărie sau poezii despre culori
La mulți ani, omenire!
Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viața-i mai ușoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Și tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Și orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Și îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moși, cu daruri,
Fericiții impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineața-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-așa de-o existență,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetență,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credință
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Și an de anu-i numai ființă
Cu neființa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creație imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Își preface rău în bine
Și alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălțare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranța, ea, nu moare...
Și mă înlănțui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puțin doi
An ce vine, iar... Iubire!
La mulți ani, mulți... Omenire!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre existență
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sănătate
- poezii despre naivitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ură
Înverșunare-n circumstanțe motivată,
Ce se prelinge-n spre străfunduri de abis,
Purtată-n hău ascuns, o Iuda, de nezis
În machiavelică justificare; lumea-i vinovată.
Nemotivat, se tot proclamă "sentiment",
Lipsită-n fond de orice simț, de suflet;
Din om, e-un individ, dușman, într-un răsuflet!...
Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment.
Credința milenară o repudiază
În timp ce-ai noștrii zilei o practică ades
-Gratuit, sau când banu-i interes-
Ne face viața chin, umanu-l explodează.
Nu-și are merit feminin de-apelativ,
E doar un subterfugiu de nereușită...
E-o gelozie hâdă la dorința-ți izbândită;
Draconic exemplar, de anti-creativ.
Pentru nu știu, nu fac, sunt prost, e-o cuvertură
Și-ades, final pericol, e-o funestă aritmie.
N-are respect de adevăr, de științe, este-o alchimie...
E josnicul, e inumanul, e mizeria, e URĂ.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre respect sau poezii despre prostie
Dar
Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
șansa ascunsă!
E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu știi...
E și un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!
E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieși din nulul impotent
spre nemurire...
Implacabil, "însă",
este-o negație;
Refuzul sau interpelație
cu explicație sau nepătrunsă.
E deci și- "a fi";
răspuns și întrebare
-celebră, dar și pentru fiecare-
ce niciodată nu vom ști.
E-o demi-întrebare;
"dacă" iubești mult,
o viață, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre talent sau poezii despre cadouri
Fără inspirație
Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cum aș fi mort
Epuizat, fără efort...
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre moarte, poezii despre medicină sau poezii despre inimă
De cuvânt
Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!
Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!
Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!
Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!
Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?
Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!
Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...
... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre verb, poezii despre tristețe, poezii despre schimbare, poezii despre proverbe sau poezii despre prietenie
Soare
E-un bulgăre aprins, de la frecare
prin aruncare, dintr-un început.
E doar un astru, dintre miliarde-n nevăzut...
El este pentru noi, o piatră de încercare.
Ca o-ntâmplare ne-a aruncat pe-a sa orbită
la o distanță regulamentară
ce ne-a permis, o evoluție elementară
la care-i suntem "pic" și singura ispită.
Este-o explozie de hidrogen în heliu
cu colosale emanații în cald și în lumină...
O zi, sleit se va epuiza... n-am vrea să vină!
Nefericiți, ne vom preface într-un... miceliu.
E-o sursă nesfârșită, de plăcerea zilei,
este splendoarea de mister ce nu-l cunoști...
Ochi, să-l privească au geniile, nu agnoști,
dar dăruirea-i echitabilă, reginei și umilei.
E simbol egiptean și de Maya, la greci,
nu e civilizație ce nu l-a venerat.
Este căldura dragostei, ce-a inventat...
E SOARELE, ce te-a născut și-l lași când pleci!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre început, poezii despre simbolistică, poezii despre plăcere, poezii despre nefericire, poezii despre naștere sau poezii despre monarhie
Timpi
În orice faptă e o prima oară,
Cum prima dată este o scuză,
Iar niciodată, poate o acuză,
Ori jurământ, la ce-o să piară.
Întotdeauna e-o angajare,
Un gaj de, neîntrerupt, credință,
Sau atestat de elocință...
Cel mai adesea-i o încercare.
Arar zis, nevinovăție,
Dar și la lipsă, o asumare,
Doar parțială, nu eroare,
Iar gafă, adese, e-o prostie.
Regret, este-o ultimă dată,
Justificare repromisă,
Din când în când o nepermisă
Vină, iar neîncetat, sentința luată.
Păcat, trăim intermitent
Și-am putea pauze s-avem,
Ca din puțin, mult să putem
Și aproape am fi, un... permanent.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre oratorie, poezii despre nevinovăție sau poezii despre angajare
Comunicat
Particula, ar fi unicat; o suferință, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar ști, cunoaște... nu ar fi nicio făptuire.
Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar ști;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...
... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire și n-am ști de frumos...
Că n-am cunoaște pe-altul, guri n-ar fi de folos!
Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulți egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre singurătate, poezii despre plâns, poezii despre particule, poezii despre nulități sau poezii despre muzică
Foc
Culoare-n nuanțe vii nimicitoare
Lăsând neant din propria ei sursă
De-o limbă-n scrâșnet vâjâind dogoare
De tunet, pocnete-nspre cenușiu de cursă.
Clăbuc în ronduri se spărgând în vid
Suflând ce-a fost în spațiul de-o secundă
Se-aneantind în zgomot surd, avid
D-ecou rămas din clipa muribundă.
E dansul dezmembrând fluid de plasmă
Ce se topește-n zero absolut
Pierzându-se-ntr-un iz fără mireasmă,
Se dezmembrând în ascuns spre-un neștiut.
Misterios e cum orice dispare
În mrejele de gaz, ce și el arde
Și nu știu unde-i dus de reapare,
Sau totu-i inutil cum jocul de petarde.
Diabolic rău, sublim pastel de bine
Ce totul ține viu în a sa moarte;
Un erg ce viața el o întreține...
E și inimii avut, când n-are parte.
E nano elementul comprimat genune
Într-un infim se implozând... e-un poc
Ce-o zi va rebondi iar, surse de minune
Și-odat' cu el și noi, dacă avem noroc...
Este-o scânteie a minții ce-a luat foc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre noroc, poezii despre jocuri sau poezii despre foc
Definesc viață
Ce-o să mă coste lenea inerției!
Îmi pier timpul
cu ochi fixați aiurea,
neștiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconștient d-epuizarea avuției
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaște în vreun fel vrerea.
Oare tu cum numeri...
și ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porți pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarță,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoață
ce pare fără limite de timp, un bond!?
Mă păcălesc -și zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbătește...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocotește
fără numerar,
imaterial... nici cel puțin un cuget.
Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
și nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aș piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur așa-zisă...
o ideală, interzisă...
Oare
sunt eu
... sau e doar viața
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheața,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuș... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.
Și-n fond greșesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre anotimpuri, poezii despre religie, poezii despre realitate, poezii despre păcăleli sau poezii despre limite
Sărbătoriri incerte
Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.
Încurcat, nu mai știu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alții nu-s -ce i-am avut de leați, plecați-
Că se învechește tot de când s-au dus părinții, nefiind,
Nemaiștiind cu toți de mine, m-au pierdut rău, exasperați.
Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puțin prezent... și uitasem
Și acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre calcule, poezii despre bucurie, poezii despre superlative, poezii despre ore sau poezii despre ocean
Straniu
Am frică, pentru notorietate
-Că-i sigur numai o capcană
Ce prinde totul, lasă rană-
Pedeapsă de posteritate!
Motiv, n-ar fi, de-ngrijorare,
De-ar fi, valoarea, absolută;
De n-ar nega, frumosu', o slută...
Bolnavă de infatuare!
Am strania, certă, părere,
Că lumea este-n "pic" de ură;
Din merit, face-o "aventură",
Din bine, bun, face durere!
Suntem o rasă-n interdicție
De-a promova valori umane...
E-o luptă acerbă pe ecrane,
Pe străzi, în ziare... Contradicție!
Paradoxal, ne flagelăm
Într-o ambiție reciprocă;
Nisipul, îl pretindem rocă,
De ură, nu mai cugetăm!
E-o lume, parcă, fără craniu,
Cu țel de-a se extermina
De ideal, de ființa sa...
Iubirea o tratează-n straniu!
Și-atunci, visez să rămân mic,
-Să nu exist cuvânt, povață-
Umil să-mi derulez din ață,
În spectator, către nimic...
Contemporan sunt cu uraniul
Mortal -ce-l stors de energie-
Dar impotent, scriu elegie...
Într-un final... Căci lumea-i straniul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre valori umane, poezii despre roci, poezii despre reciprocitate, poezii despre paradox, poezii despre notorietate sau poezii despre nisip
Teorema speranței
De lumea s-ar sfârși-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost și n-o mai fi,
E-o dispariție... de... nume!
Cum nume și l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Și nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!
Soluția-i că "noi" și "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanți să-și pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...
PS
Norocul nostru cu un... Terente!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez... laic
Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Și propriul viitor nu-l știm!
Nu cred în măști de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.
Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Și evitări sunt semn de furt!
Nu cred în false controverse
-Și, mai puțin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înțeles
De-a face "da"-urile inverse.
Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Și hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...
Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!
N-aștept și, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Și-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.
Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieții, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Și nu-l țin, returnez ce iau...
E-un pic din crezul meu, ce vreau!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre pescuit, poezii despre măști, poezii despre informații, poezii despre flori sau poezii despre devenire
Peste timp
Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.
N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"
Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.
Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...
Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet sau poezii despre sfinți
Tinerețe
Să fii tânăr, e a nu ști că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinți,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbați... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimați,
bucatele în gust te așteptând toate întinse
și camera veșnic la fel de curată, cu cearceafuri și, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuși, veri, de unchii chemați,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinți.
A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
și, pieptul o dană ce așteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp și scrisul îți pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar țeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.
Tinerețea, e-o pală de simțuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-și piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe șirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toți te iubesc, le ești tânărul drag,
iubit de bunici, de părinți, de prieteni, de fete, femei, de băieți, de natura... o doică
ce-ți mângâie părul, tuleiele-n barbă și ochi ți se scaldă în ferici licăriri...
Tinerețea e-o sursă eternă de vise reale, e-un veșnic... că nu mai sfârșește de atâtea infinite trăiri...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre vârstă sau poezii despre vară
Înainte de gând, sau practici incomplete
Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul și-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însuflețire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
și florile nu mai dau fruct, cad veștede, fără menire.
Se pare a fi un înțeles că tot real, fizic, prezență,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esență,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a ști, habar...
ce nume aș da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...
... când gândul sufletul și-l pierde
e grav, dispare însuflețire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...
... e cum real, fizic, prezență,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esență,
imboldul vrut de-al ști, habar...
... în fond nimic nu e în fapt
și orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...
... și amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...
E-ndeajuns suflet... sau real?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze sau poezii despre sex
Iramplasabil
Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acțibild se confundând,
simțit carne din spațiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimțit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.
E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veșnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ți-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...
Se cască vid, tăcere, un straniu de speranță,
chiar de știam cu toții că-s veșnic dispariții
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopți, luni, dând tot creanță,
cerșind prin rugăciune, ca sfinte repartiții
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre sfințenie
Nevrut adiooo...
Refuz de amintire, de tristă consonanță,
Cutremurând profund, organe-n rezonanță,
Cu prăbușiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.
Se înșurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâșie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deținut, sub mantia de-o rasă.
Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăștie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum șiș făr-anestezic durere împlântă, rău.
Înmoaie brațe, tonus, ambiție, voință
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputință
Ce lunecă avalanșă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârșit, nesperând reînceput.
E-un patru de la școală nespus nici la părinți
Cuvântul "ad", de la, de scoatere din minți
Cu rondurile puștii, găuri de glonț și-un "i"
Vizor, ce înfige țeava "mortal", în loc de "a fi".
Un ultimatum scurt, de-o lungă ezitare
Tot zămislită-n gând, uitată, reîncercare
Fără răspuns, când nu-i nici un palpabil bio;
Se pare că și flutur din stern și-a luat... adio!
Doar unul e călău; el, ea... noaptea de-o ziuă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre tragedie, poezii despre stânci sau poezii despre noapte