Colecţionar

E tot mai des, din ce-a fost rar...
Să vezi tâmpiţi la cârma ţării,
Cătuşele îşi punând brăţării,
Bulău-i făcând... "Cărturar"!

Se bat s-adune ani mai mulţi
În puşcării, să-şi facă nume,
Urlând apoi la semeni, lume,
C-aşa-s mai educaţi, mai... "Culţi"!

Mint, cum adevăr nici n-ar fi
Şi-orice rostit e "hors contexte",
Boul fiind tu -tot în protest-
Ce nu-i citeşti, nici nu-i... "Reţii"!

De-altfel nici limba nu o ştiu...
O linsătură, toată lemne
De la "mai mari" -mai proşti, pesemne-
Ăi ce-o scălâmbă în... "Inter-viu"!

Ce să mai zici de limbi străine,
Că de străine... îs rău de tot,
De crezi că ţării îi sunt complot
Lumii de râs s-o facă... "Bine"!

Le place joc, de-a alba-neagră,
Minţind că din hoţii vom creşte
-Cum să furi apa, să prinzi peşte-
Şi, tot furând, "fuck" ţara..."Întreagă"!

Le place mult de-a abuzatu',
Că te ciordind, ai mai puţin
Şi aşa când n-ai, nu intervin
Să te-apere, că n-ai... Ce dracu!

Şi-s puşi să-şi facă zilnic legi,
Adică un fel de legătură
Că tot ce fac e-o făcătură
Şi, n-ai de ce să te mai... "Legi"!

Pungaşi, tâlhari, dar au un dar
-C-aşa cretini, îi duce capul-
Să ne termine Ţara, Statul,
Ni le lăsând doar... "Inventar"!...

C-au fost Ei! Noi... "Colecţionar"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teorema speranţei

De lumea s-ar sfârşi-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost şi n-o mai fi,
E-o dispariţie... de... nume!

Cum nume şi l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Şi nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!

Soluţia-i că "noi" şi "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanţi să-şi pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...

PS
Norocul nostru cu un... Terente!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halal auriferă vârstă

Mă scol pe zi ce trece tot mai tânăr,
Că anii-mi scad şi-s parcă tot mai mic
Şi mintea zici că s-a culcat pe umăr,
Iar paşii-s ca la început, chitic, chitic!

Vorba adesea-i tot mai neînţeleasă
Şi echilibrul parcă-i tot mai greu;
Poate-ntr-o zi în gur-o-i primi masă
Şi la nevoi, voi face-ntr-un fileu?

La sărbători lumânări nu mai sting,
Că scuip doar bale şi-s pericol de incendiu
Şi singur de mă scol, destinul mi-l înving,
Iar din medicamente-s un întreg compendiu!

În anturaj sunt subiect de râs, de glume,
Că nu ştiu să răspund, doar râd un pic prosteşte
Şi-n joacă mă-nconjur de-o întreagă lume...
Să nu-i dau foc... chibrituri îmi păzeşte!

Privesc buimac tot ce mă înconjoară.
Votez tâmpiţi, că am dreptul la vot
Şi viaţă tuturor fac grea şi-a mea uşoară,
Iar la discuţii-s tare; mut ţipând... mai pot!

Parcă-s mai chel, am doar ceva tuleie,
Iar înăuntru-i tot mai mare golul;
C-aşa-i mai nou, doar câte o idee!...
De n-ai bătrân; să-ţi cumperi... drog, alcoolul!...

Sper Doamne, să n-am tot la fel, eu, rolul!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog bovin

Despre cei cu limba lată
Se vorbeşte că, odată,
Tot păscând într-o poiană,
Boul o-ntâlni pe vacă.
Brusc le reveniră-n minte,
Dulci, aducerile-aminte,
Dar să facă pe eroul,
Vorba o deschise boul:
- Ţi-aminteşti, frumoasă Vineri,
Când eram şi noi mai tineri...?
Te-am văzut şi m-ai plăcut,
Când te-am vrut, te-am şi avut,
Iar te-am vrut, te-am tot avut,
N-ai mişcat, nici n-ai gemut...
Vaco...!

Vaca, foc de supărare,
Cu codiţa-ntre picioare
Fără nici-un chef de şagă,
Mai că începu să ragă,
Dar cu toată supărarea,
Stăpânindu-şi indignarea
Şi dorinţa de-a pleca,
Boului grăi aşa:
- Dragule, mi-aduc aminte,
Eram mică, fără minte...
M-ai văzut şi te-am plăcut,
Când m-ai vrut, m-ai şi avut,
Iar m-ai vrut, m-ai tot avut,
Am mai vrut, n-ai mai putut...
Boule...!

Morala

Dragii mei baieţi şi fete,
Ca să nu aveţi regrete,
Evitaţi, de-acum-nainte,
Partenerii fără minte.

fabulă de Aculin Levitzki
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic despre iubire

Iubirea este interzisă
De cele mai nescrise legi,
La rândul ei fiind nescrisă;
Oricât citeşti, n-ai s-o-nţelegi.

Iubirea, când este decisă
Nu-i niciun scrib să consemneze
Nici până când va fi permisă,
Nici felul cum o să-nceteze.

Când vei citi mai sus ce scrie,
Te rog să-l iei în râs pe cel
Ce-a scris această poezie
Şi să nu faci la fel ca el!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş la propria persoană

N-am scris nimic de dragoste pe noul an
Şi nu-i semn bun, că de n-o ai e precum ban
Ce-ţi va lipsi şi-ţi va rămâne numai sănătate
De care uiţi crezând c-o ai... şi n-ai dreptate!

Nici de prieteni nu mai vrei să ştii, că te-au uitat
Şi nici părinţi n-ai mai îmbrăţişat, că au plecat...
Tot crezi la nesfârşit că anii-ţi aparţin
Să îi întinzi ca pe-un covor, un sul... se duc şi vin!?

Ai picat singur în capcana nemuririi
Ce-o ştii că nu-i, joci jocul nesimţirii
Tratând inevitabilul cu multă indiferenţă;
N-ai învăţat nimic; risipitor de experienţă...

... De mii, de zeci de mii de ani... Incompetenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor fără istoric

De ce se scrie într-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne închipuim că viaţa-i tot un vals,
Am şi uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!

Şi cine-o scrie, nu ştim. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenţi şi-i acceptăm
Şi umplem ţara, neamul, lumea de ruşine?!

Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinţi, n-avem un gând măcar...
Ce-a fost demult, se şterge, preferăm " curând"?!

La şcoli copiii învaţă- vorba vine-
Despre contemporani futili şi-anoşti...
N-au etalon, să înveţe zborul la înălţime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proşti?!

Dar nici neştiinţa nu-i aşa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gaşcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din ţară- o spurcată!

Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deşi cunoaştem vinovaţii - ştim că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm şi-i umplem de avere!?

Ne merităm şi soarta ţării şi destine,
Trăim cu ignoranţa într-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Şi vom sfârşi în declin... Pământu-i săturat!

Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit şi morţi... E-o făcătură!
Decideţi!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeţi iară veac?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinţi, bunici,
Eşti răsfăţat încă de soartă;
Singurătăţi nu-ţi bat la poartă...
Întreg eşti încă tot, pe aici...

Nu ştii ce-i încă suferinţă,
Când plaga, altora o credeai...
Ţi-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credinţă...

... Ce-i caldul aşteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îţi pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot şi grup,
Mai puţin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în ţarina fără vii,
Nu le mai au şi-l simţi... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauţi parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i laşi... La rând, toţi pier!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lu' Dorel, crezut isteţ

Tu, Dorele, Toader zis,
Cine dracu' ţi-a permis
Din popor, ca ne ales
Să-ţi baţi joc atât de des
De ce-am câştigat prin noi;
Infractori, hoţii, gunoi
Să înfunde puşcării...
Şi, din Iaşi, pe cap ne vii,
Tâlhari faci nevinovaţi,
Corupţi îi faci democraţi,
Îi scoţi pe-ai tăi din bulău,
Ţării, mie ne faci rău?!?...

Te previn -de Tu Dorele
Legi ne faci ca pe manele
Şi ţii parte la borfaşi-
Te aranjăm noi să ne laşi,
Noi, capitalişti, IT-işti
Îţi dăm noi vânt să te mişti,
Că de nu, îţi stârpim tot neamu'
Cu ai tăi toţi, Dragnea golanu',
Cu Călin, cu ai tăi bandiţi...
O să fiţi cu toţi stârpiţi!!!

De ne vreţi nenorociţi
La blestem fiţi hărăziţi
Să vă piară orice urmă,
Bieţi şacali, ce sunteţi... turmă!!!

... Iar Dorel, crezut isteţ,
Să vă facă el... coteţ!...

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţionări în pierdere

... partea mea, de pasăre uşoară,
îşi tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
şi totuşi, timpul zboară...

... şi câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzeşte
ce-am, nu mai goneşte
nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilţ sunt ocupate
de mulţi alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...

... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
şi gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!

PS
... şi ce să fac acum, să plâng
că nu ştiu ce fac alţii, ai mei,
ce sunt... nu, au fost, ei, zmei
şi n-au citit... cum oare se re-strâng...

... din pierderi, un întreg se mai ajung?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!