Melancolic

Îmi caut pereche pe drumuri parcurse, pe străzi, pe alei, pe înguste poteci,
S-adulmec o urmă de paşi ce-am păşit şi nu regăsesc decât pietrele reci,
Ce nu scot o vorbă, nu-s poze de-albume şi multe-s la fel, asfalt cubic 'ntr-o rână
Şi, altele-s duse demult, îngropate pe veci să astupe din gropi, azvârlite de-o mână.

Şi ochiul mă îmbie, întors înspre creştet, turnându-mi din rolă imagini neşterse
Pe-aceleaşi alei zi de zi răscolite, bătute de gânduri prietene, adverse,
Cu suflet de mână, sau pus peste umăr de-amic ori iubită, gol, plin de emoţii...
Dar parcă mereu însoţit de mistere, speranţe, ce ani mi-au furat, precum hoţii.

Privirea îmi fuge ca prinsă de friguri pe casele vechi, unde am stat chiriaş
Oraşului gazdă de nou absolvent, plimbându-se floare, de dor pătimaş...
Dar nu regăsesc nici culorile şterse, tencuiala-n patină, vechi cadre-ferestre
Şi nimeni nu iese să pot da salut, să-mi spună de-ai săi, de-a dat fetei de zestre...

Prietenii vechi nu mai ies la plimbare, la şpriţ, la friptură, o cafea, stau mofluzi
Vorbind de nepoţi, se sfiind de amintiri, să bea un pahar, parcă-s iar copii cruzi
Şi amor de-altădată, fugare idile, nu mai sunt numai zâmbet, duc sacoşele pline...
Mă întorc în parcare, mai singur şi-n gând, am lacrima în colţ, parcă a plânge îmi vine...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolvent

Mi-am băgat minte în sesiune, colegii să îmi caut iar,
doar în imagini, după chipuri, ori nume întregi, ştiute arar
şi dor nestăpânit mă întoarce şi-i văd în aulele pline,
fragezi, cum gândurile am încă, timpul trecut să mi-l aline,
teleportat o hologramă printre prietenii de grupă,
atât de tineri, toţi ingenui, lipsiţi de griji pe-a vieţii plută,
lăsaţi curentului năvalnic, purtaţi în orice întâmplare
doar vis, mereu atât de aproape, încolorat cu iz de floare,
neobosiţi de atâta vesel în întruniri de gaşcă, ori cupluri,
cu îndrăgostiri în efemer, la baluri, glume printre trucuri...
parcă simt şi miros de săli cu bănci în lemn, laboratoare,
emoţiile de examen, disecţii, practici verile la mare,
lipsiţi total de viitor, ce parte nu făcea din mâine,
ce era azi, mereu un altul, bon de cantină era pâine...
plimbare în parc, sau la terasă, erau materia de studiu
şi amor, joc de dorinţe vii, înfierbântat, fără preludiu...
cum se perindă tot prin spaţiu, pe veci marcat cu "rezervat"
şi loc cu disperare îmi caut, ca atunci, să fiu... da-i ocupat!

Ce dor, ce dor îmi e de tot... cât de păcat, cât de păcat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te plânge toamna

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii îşi pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.

Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.

Eu şi acum o străbat,
Cu paşi grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.

E numai tristeţe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.

Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunţat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.

Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruirea supremă sau... dragoste

Te pierd în dragoste-n faţete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanţele de-un curcubeu.

Te ştiu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănţuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.

Mă prăbuşesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănţui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinţi, porunci.

Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Eşti raţiunea-mi de persist.

Dar nu mai am nici raţiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi muşc din suflet, să-ţi ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.

Sunt haina-ţi, să mă porţi cu tine,
Să-ţi simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt şi inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ţi dau ce vrei... Nu preget!

Nu ştiu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întreţini
Ca pe-un colant, pe paşi de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.

Eşti umbra-mi, ce şi-a pierdut sursa,
Îmi eşti misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Eşti veşnica mea criză.

Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Eşti călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îţi sunt dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor îmi e de tine ...

Dor îmi e de tine, dragă,
Dor de ieri, cu dor de azi.
De noi doi ce-o să se-aleagă,
De nu vii la piept să-mi cazi?!

Dor îmi e de tine, fată,
Tu mi-eşti dragostea dintâi,
Ce-a plecat ca niciodată,
Când credeam c-ai să rămâi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Nu-s nici flori, nu-s nici fântâni,
Lângă ele-a gurii fragă
Să mi-o dai fără s-amâni.

Dor îmi e de tine, fată.
Crezul meu e că m-aştepţi,
Proaspătă şi-mbujorată,
Vechi fiori să redeştepţi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Să te salt de subţiori.
Lumea, dacă ne reneagă,
Ne-om iubi din seară-n zori.

Dor îmi e de tine, fată,
Vreau să-ţi mângâi părul tău.
De destin mi-ai fost tu dată
Şi iubită şi călău.

Dor îmi e de tine, dragă,-
Toate-s vânt, iubirea-mi nu.
Vechi simţiri pe veci ne leagă
Şi-am să vin de vrei şi tu!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci?

Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii sau dintr-o întâmplare,
Să-ţi simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici paşii nu-s aşa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neştiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene drag ...

Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu,
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De eşti la strâmtoare, ori eşti suferind,
Cu braţele-ntinse-am să stau să te prind!
Povara din spate, ce-o duci, îi prea grea?!
Îmi fac mâna pumn şi-o sfărâm doar pe ea!
De-a vieţii tristeţe să scapi nu mai poţi?!
Îmi fac ochiul spadă şi-o sfârtec bucăţi!
Pe umărul meu, care crezi că-i firav,
Necazul tău lasă-l şi-l fac pe veci sclav!
Întinde spre mine un braţ, nu mai mult
Şi lasă-te-n voie, să scapi din tumult!
Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De-oi vrea clipe dulci tot cu mine să treci,
Vom fi mână-n mână pe-aceleaşi poteci.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
şi nici pe-a mea, în care-aş fi erou,
nu mi-o deţin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuţiş de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el să rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aşez pe o piatră şi îmi doresc să stau aşa în tăcere. Să nu mă tulbure nimeni. Tot ceea ce mă înconjoară îmi vorbeşte, şi pietrele, şi ruinele... Oraşul îmi povesteşte istoria sa din cele mai vechi timpuri. Văd oameni morţi cu mult timp în urmă, biserici şi case dărâmate de mii de ani.

citat din Vanga
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alma mater

M-am trezit acum, dorind vechi profesori
După atâta timp trecut, un car de ani
Şi-aş vrea să-i văd din bancă ca de-atâtea ori
-Dar mare cum acum- pe rectori, pe decani.

Îmi zboară nume-n minte, multe chipuri
Fără s-aleg; Tilică, Gheţie, Seciu, Helgomar;
Să ştiu ce-au gând de-acum, de au aceleaşi rituri...
Şi nici nu vreau să ştiu că nu-s de-atât-amar!

Am corp ce-mi curge-n aule şi pe culoare,
Visez cu ochi deschişi pe-un scaun în laborator;
Roşesc timid printre surâsuri cu candoare...
Simt iar mirosul de ecarisaj, sau de-abator.

Stau zilnic la cofetăria Tosca c-un frappe,
Alerg la curs pe-alei, de-amor întârziat.
Iubesc în fiecare zi sau "a peu pres"...
Refuz alegerea la repartiţie, pentru un sat!

Am frică de întoarcerea-n demult, tardivă,
Că-mi şterg imagini ca de-un click "return";
M-aş vrea din nou la zi, studentul din arhivă
Dar viu, de-acum... Singur cu gând, în al meu turn!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Case vechi

Scările lor
nu mai au forţa de odinioară
geamurile ferestrelor
se tulbură ca ochiul omului vârstnic
pereţii aud tot mai rău
diavolii ce aprindeau focul în sobe
mor de plictiseală
în casele vechi
adesea o tuse se-aude
tuşesc covoarele pline de praf
casele vechi - niciodată
n-au pus piciorul dincolo de prag
stau aici
locuite de sus până jos
şi nu mai cred în nimic.

poezie clasică de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din deşert

Simt în mine pustiu şi îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce îşi caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Sub cenuşi, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei şi le stinge tăcut
În credinţa-n târziu şi speranţă-n zadar.

Şi mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid şi priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.

Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunţă că-s viu
Şi că pot să mă iert, şi mai pot să mai sper
La o ploaie-n deşertul din visul târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiuri

Îmi mut carabalâcul des, nu ţin la loc, nu-s un statornic,
Nu cred în lucru, în imobilitate,
C-ar fi păcat să nu cunosc dreptate...
Ce-i rară, atât de rară şi-o ador... atât de dornic.

Îmi plimb ideile printre mulţimi de sameni,
Îmi caut simţ la fel, prietenii
Să mă descarc de vorbe, prin hârtii...
Că-i rar, atât de rar, să întâlneşti om... oameni.

Îmi vând comori, ce tot credeam un bun, palpabil,
Dar mă despart să mă reînnoiesc,
Să nu prind vechi, un iz că ramolesc...
Că-i rar, atât de rar, să rămâi tânăr... stabil.

Îmi tot încerc să-mi mai fructific timpul, zile,
Că şi sămânţă, chiar de am lăsat
Pui, nu-i la fel şi, versul mi-am semnat...
Că-i rar, atât de rar, pe raft... eu, facsimile.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

trec nopţi, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopţi şi totuşi te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
şi paşii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, muşcat, demult
când rătăceam îmbrăţişati
în acel parc, la margine de veac
aştept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu ştiu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereţi cu sticle şi pahare
în noaptea asta am să-ţi bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ţi cer, să-ţi cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor... prescurtat

Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri;
M-am retrezit la vechi suspine
Când doar visam la primăveri.

O clip-am mirosit a june;
Cum aerul când zbori mereu,
Nimic la vis nu s-interpune...
Mereu e mâine, îs înger, zeu.

Am muzica din timp d-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece,
Actorii-mi mor... le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.

Prin parc, nu-i iarbă, e asfalt,
La şcoală, nu sunt bănci de lemn,
Castanul, nu mai e înalt,
Nu mai e mir, e undelemn...

Pe străzi, sunt singur cunoscut;
Salutul mi-l fac în vitrine...
Sărut şi loc un' m-am născut;
Aştept prieteni, nimeni vine...

Am inima un plumb de clopot,
Şiroaiele îmi curg prin barbă...
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, d-un jeep, călcând pe iarbă.

Mă uit la râu, la deal, la cer...
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!

Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă, în omenire;
În loc de pur, va fi pervers...
Sunt solul ultim de cinstire.

Voi fi doar un cuvânt pe an
-De am noroc d-o amintire-
O poză c-un copil bălan,
Şi ochi albaştrii... o pomenire.

Sunt prea devreme pentru ştiinţă
Să mă renasc dintr-o celulă
Şi chiar de-aş fi, n-aş fi conştiinţă...
Aş fi din mine o particulă!

Sunt resemnatul din ştafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim, dintr-o planetă...
Dar nu-i nimic!... Sunt eu "bozonul"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare

cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,

în cumpăna de gânduri rănită reapare

o miză răscolită de un regret prelung.

Sub umbrele apuse în amintiri sterile

îmi regăsesc voinţa uitată mai demult

în cântecul fantastic al tristelor sibile

venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Din hăuri nevăzute himerele barbare

în nopţile toride mă cheamă în trecut

să îmi ascundă dorul în lunga neuitare

rămasă agăţată pe vechiul mit pierdut.

Dar eu arunc balastul iubirilor rebele

întoarse supărate pe aripi lungi de dor,

adun tăcerea nopţii în gândurile mele

să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic

îmi regăsesc busola, în timp nedefinit,

resimt nemărginirea procesului stohastic

când soarta asimptotic se pierde-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!