Nu m-au interesat niciodată detaliile picante - că Eminescu s-a îmbolnăvit de sifilis, ori că Baudelaire s-a drogat. În schimb, m-a atras un anumit obicei al lui Kant: deşi lucra într-o singurătate deplină, refuza să mănânce singur la prânz. Când gazda îi punea mâncarea pe masă la ora unu - punctual, ca la nemţi - el nu se aşeza, dacă nu i se aducea şi un companion. Voia să stea de vorbă. De ce? Pentru că aceea era pauza lui şi simţea nevoia să comunice. Într-adevăr, comunicarea este inversul singurătăţii. Vorbind, povestind, omul îţi iese mai uşor din pielea lui. Toţi trebuie să ne deprindem să comunicăm, începând cu familia.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum l-ai înţeles mata, l-am înţeles toţi. Nu vorbesc numai de mine. Mă gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o faţă de mine. Nu vezi mata că nu şi-a aranjat "oficial" nici interesele lui? S-a mulţumit să-mi spuie mie ce trebuie să fac, ca să fiu pe urmă întrebată de ai lui: – "Ai ceva scris la mână? Dacă nu, cine-o să te creadă?" M-au crezut toţi, afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, şi i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gusteau (vorbind dintr-o ilustraţie din cartea de bucate, când lui Remy îi este foame şi tocmai s-a separat de clanul său de şobolani): Dacă îţi este foame, ridică-te şi caută în jurul tău, Remy. (Remy vrea să întoarcă pagina, dar se opreşte.) De ce aştepţi şi îţi plângi de milă?
Remy: Păi, tocmai mi-am pierdut familia. Toţi prietenii. Probabil pentru totdeauna.
Gusteau: De unde ştii?
Remy: Păi, eu... (Pe un ton batjocoritor.) Eşti doar o ilustraţie. De ce vorbesc eu cu tine?
Gusteau: Tocmai ţi-ai pierdut familia. Toţi prietenii. Te simţi singur.
Remy (zâmbind cu sarcasm): Da, şi tu eşti mort.
Gusteau: Dar asta nu are legătură cu dorinţele tale. Dacă priveşti mereu în trecut, nu vei şti niciodată ce-ţi rezervă viitorul. Acum ridică-te şi caută în jur.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nancy Botwin: Lumea s-a drogat la "Patimile lui Hristos"? E dezgustător.
Josh Wilson: Nu la fel dezgustător ca şi vizionarea lui când nu eşti drogat. Religie pe naiba, ăsta e film numai bun pentru prizat.

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât turma este mai turmă, cu atât păstorul este mai singur. Trebuie ca, din când în când, o oaie să se rătăcească pentru ca o singurătate să vină să vorbească singurătăţii lui.

Gustave Thibon în Ignoranţa înstelată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţăarestat. în dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubacn, gazda lui, care îi aducea micul dejun înfiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întîmplase niciodată pînă atunci K. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrîna care locuia peste drum îl privea cu ocuriozitate absolut neobişnuită.

Franz Kafka în romanul Procesul, Editura Pentru Literatură Universală, Arestarea (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornind de la naţionalismul lui Eminescu, Vlahuţă a mers mai departe alături de alţi cărturari ai neamului, cerând emanciparea ţărănimii. De la tradiţionalismul lui Eminescu s-a inspirat când a fost împotriva inovatorilor pripiţi în artă; partizan şi creator al acelei limbi literare, care s-a impus în toate teritoriile româneşti, ca singura şi drept cea mai bună. A fost un maestru sever cu sine, mândru de arta lui, de un orgoliu demn de rarele sale calităţi sufleteşti. A ţinut sus steagul literaturii şi nu s-a coborât la niciun compromis ca s-o sacrifice, s-o speculeze pentru bunurile material ce le-ar fi primit în schimb.

Ion Foti în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Opera poetică a lui Alexandru Vlahuţă"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care au acel sentiment îndreptăţit pentru ţara lor sunt obligaţi în mod solemn, fiecare cu valoarea sa proprie, să nu aibă doar pe buze voia lui Dumnezeu, ci s-o aibă în realitate, căci el îndeplineşte voia lui Dumnezeu şi nu permite ca acţiunea lui Dumnezeu să fie devalorizată. Pentru că a fost din voia lui Dumnezeu, ca oamenii să fie făcuţi cu o anumită formă corporală, li s-a dat natura lor şi facultăţile lor. Cine distruge munca Sa duce război împotriva lui Dumnezeu şi a voinţei Sale.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannah Armstrong

I-am trimis o scrisoare cerându-i ca în amintirea vremurilor de demult
Să-mi demobilizeze feciorul din armată;
Dar poate că nu a putut-o citi.
De aceea am mers în oraş şi l-am convins pe James Garber,
Care scria minunat, să-i compună o scrisoare.
Dar poate că s-a pierdut la poştă.
Aşa că am făcut tot drumul până la Washington;
Mi-a luat mai mult de o oră să găsesc Casa Albă.
Când am găsit-o, nu m-au lăsat să intru,
Ascunzându-şi zâmbetele.
Apoi m-am gândit:
"Oh, well, el nu mai este acelaşi om pe care l-am cunoscut eu
Şi care lucra împreună cu bărbatu-meu
Şi pe care toţi, acolo, în Menard, îl strigau Abe."
Ca o ultimă încercare m-am întors către gardian şi i-am spus:
"Te rog, spune-i că bătrâna matuşa Hannah Armstrong
Din Illinois a venit să-l vadă în legatură cu băiatul ei bolnav
Din armată."
Well, imediat m-au lăsat să intru!
Şi când m-a văzut a izbucnit în râs,
Şi şi-a lăsat baltă treburile de preşedinte,
Şi a scris cu mâna lui demobilizarea lui Doug,
Vorbind între timp despre zilele de demult
Şi depănând poveşti.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

El a apărut pe lume în satul Rukina, lângă mânăstirea Sfântul Kiril. Asta s-a petrecut la 8 mai 6948 de la Facerea lumii, anul 1440 de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ziua pomenirii lui Arsenie cel Mare. Şapte zile după aceea a fost botezat cu numele lui Arsenie. În aceste şapte zile, mama lui nu a mâncat carne, ca să îl pregătească pe nou-născut pentru prima împărtăşanie. Patruzeci de zile după naştere, ea nu s-a dus la biserică şi a aşteptat să i se cureţe carnea. Când carnea ei s-a curăţat, s-a dus la slujba din zorii zilei. Lăsându-se să cadă la pământ în pridvor, a rămas aşa câteva ceasuri şi a implorat pentru pruncul ei un singur lucru: viaţă. Arseni era al treilea copil al ei. Cei născuţi înaintea lui nu trecuseră de primul an.

începutul de la Laur, Cartea cunoaşterii de Evgheni Vodolazkin (2012), traducere de Adriana Liciu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În şedinţă, fratele de cruce simţea cum punea stăpânire pe el o vibraţie spirituală şi naţională puternică şi se aprindea în sufletul lui o formă nouă de trăire creştină şi patriotică care-i lărgea enorm perspectivele vieţii sale. Şedintele aveau loc, de obicei, sâmbăta după amiază, în casa unuia dintre fraţii de cruce sau, de câte ori se putea – era de preferat chiar – se desfăşurau în mijlocul naturii, la câmp sau într-o pădure. Ea era condusă de şeful unităţii. Dar acesta putea delega, rând pe rând, pe toţi fraţii de cruce, ca să o prepare şi conducă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioşătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colţul gurii. Era mulţumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Şi dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase uşor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deşi încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexplicabil, simţea o dorinţă acută să afle tot ce era legat de ea; şi mai mult, dacă s-ar putea... Nu ştia cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de nişte teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Şi i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Şi nu doar la matematică. Deşi adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învăţătură; dar nici fruntaşă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute şi pe ea? Acceptase, deci... Aşa a intrat Elvira în viaţa lui.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată omul nu a fost mai puternic şi niciodată el nu s-a simţit, ca individ, mai neputincios. Niciodată el nu a fost mai savant şi niciodată nu a avut impresia că înţelege atât de prost ceea ce se petrece în lumea sa. Niciodată nu s-a apropiat cu mai multă fervoare de ţelurile progresului său, niciodată barbaria lui nu i s-a arătat mai bine înarmată pentru a distruge aceste ţeluri.

Denis de Rougemont în Partea Diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric şi ploi

Întunericul s-a spânzurat într-o noapte ploioasă,
nu suporta umezeala sfârşitului de toamnă,
dimineţile i se puneau pe inimă,
fuga s-a zbătut în el apoi a încetat
învinsă de lumină.

Ploile m-au primit în somnul profund cu vise
povestind în ritm monoton,
am păstrat din harul şi dăruirea lor
semnele se regăsesc în piatra vremii
căzută din cer.

Ziua m-a înfăşat în scutecele păcatului
şi m-a lăsat să cresc la căldură mamei,
niciodată nu am fost părăsit
la uşile pierzaniei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.
Şi,-odată ce-a pus mâna pe nişte grâne, a vrut toate grânele.
Şi-odată ce a furat o soţie, el vrut toate soţiile.
Era mereu flămând.
Apoi a prins gust pentru aur şi a dorit tot aurul din lume.
Apoi pentru pământ şi pentru orice altceva vedeau ochii lui.
Dorinţa-l îl împingea să dorească mai mult.
Curând au venit la rând fel de fel de ţări – şi-apoi tot comerţul.
Dorinţa a infectat planeta.

Noi am pierdut noţiunea scopului şi rostul vieţii.
Noi am început să ne uităm cântecele. Să ne uităm poveştile.
Nu-i mai puteam vedea şi auzi deloc pe străbuni,
Nici vorbi cu cei de partea cealaltă a mesei din bucătărie.
Pădurile-au fost pretutindeni puse la pământ
Şi Iepurele nu mai avea niciun loc de joacă.
Trucurile Iepurelui s-au întors împotriva lui.

Iepurele a încercat să-l aducă pe omul de lut pe calea cea bună,
Iar cum omul de lut nu voia deloc să-l asculte
Iepurele a realizat că făcuse un om de lut fără urechi.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara lui Eminescu

Eminescu s-a născut
Într-o zi cu ger de vară.
Şi când iarnă s-a făcut
A-nceput să nu mai moară.

De atunci, a tot trecut
Foarte multe alte veri.
Iar iernile s-au făcut
Minunate primăveri.

Eminescu-i primăvară
Primăvară-nmiresmată.
Şi dacă va fi să moară
Cu flori, va fi colorată.

Eminescu-i calda vară
Din sufletele orişicui.
Oare, să îl dăm afară
Acum este, mâine nu-i?

poezie de Radu Bunei (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional şi special. Totul are o semnificaţie eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalţă până la etern şi general. "Pe lângă plopii fără soţ" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuşi Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Şi această tendinţă de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori şi în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naşte"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani... a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni, şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe.

citat clasic din Gala Galaction
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!