Îşi poate închipui orişicine că păsările, cocostârcul, rândunica şi multe altele, când să întorc primăvara, îşi caută cuibul pe care l-au lăsat. Cât sunt de bucuroase, dacă nu l-a fărmat nime şi îl găsesc, îl mai tocmesc oliacă şi trăiesc în el. Dar cu cât este mai amărâtă o fiinţă ominiască, cum am fost noi, care ne-am întors după optsprezece ani de pribegie de prin meliaguri atât de pustii şi geroase, şi când ai ajuns pe locurile unde te-ai născut, unde ai muncit din tinereţe, în loc să-ţi alini durerile din urmă, a trebuit din nou să mai suferi.

Aniţa Nandriş-Cudla în 20 de ani în Siberia (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aveai dreptate în privinţa lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui că ar fi intenţionat vreodată să te îndepărteze de mine.
Maria: Aşa e, n-ar fi trebuit. Însă mă bucur că în cele din urmă ai înţeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînţelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Ştii de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Aşa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenţia să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost şi mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri neesenţiale

Ce rememorează pisicile din zile?

Ele îşi amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Îşi amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Îşi amintesc scârţâitul unui pat, sunetul
făcut de paşii stăpânului,
gustul peştelui, dulceaţa smântânii.
Pisicile îşi amintesc ceea ce este esenţial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesenţiale.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,
poate din cauza neorânduielii verbelor
în camera de noapte.

ea se dezbracă sincer
în mijlocul unei oglinzi lungi,
îşi priveşte cuvintele
înainte de-a nu le spune
cum ii cad uşor de pe umeri.
umezeşte o cârpă
în plânsul de frumuseţe
şi o duce
şi o vine
în unde timid mişcătoare
de-a lungul buzelor, al coapsei,
al neştiutului ei de femeie.

ea se unge în locuri calde,
ca o îndulcire a albului,
cu lapte muls
din mere înserate prin nesfinţire.
întinde doar gândul puţin spre stânga,
ia din sertarul în care îşi ţine pădurea
zmeură proaspăt roşie-n gust
şi-şi dă gura cu ea,
muşcată
să-i fie cu mult mai frumoasă,
cu mult,
ca o inimă înfructată.

ea îşi ascunde sânul
într-un parfum,
ca o umbră de înger doar,
pentru că nu mai ştie
unde şi-a pus raiul prin casă.
şi pentru că nu are rochii,
în şoaptă,
ea-şi ţese borangic din blândeţe.

o femeie
este cu adevărat frumoasă
atunci când îşi înfăşoară rostul
în dragoste.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotografia în formă de inimă

când m-am privit ultima oară
lipsea ceva din mine
sub cicatricea aceea
rămasă acolo
de ceva vreme
simt furnicături
ultimul război pe care
l-am purtat cu mine însumi
a fost în primăvara în care
mama îşi rătăcise umbra între
malurile Crişului Repede
dacă mă întrebaţi ce căuta acolo
o să vă spun:
îşi căuta pruncii
zi de zi în calendarul lipit
sub fotografia familiei
îşi nota zilele în care poştaşul
uita să-i aducă veşti
în cele din urmă a crezut de cuviinţă
să încuie poarta şi să urce
în primul autobuz ce va o duce
înspre capătul lumii
cu Dumnezeu în gând şi în suflet şi
cu imaginea completă a pruncilor ei
a pornit spre oraş
pe sora mea nu o văzuse
de mai bine de un an
ştia că locuise cândva după
blocurile acelea de netrecut

şi că o va găsi acolo
împreună cu primul ei nepoţel
ajunsă la margine de apă
l-a implorat pe Dumnezeu
"Doamne, ajută-mă să-mi găsesc fata"

şi cum Dumnezeu era ocupat
cu alte treburi cereşti
a lăsat-o singură
să lupte cu necunoscutul
de ajuns n-a mai ajuns să-şi vadă fata
şi nici să mai descuie poarta...

de atunci sub cicatricea rămasă pe suflet
simt furnicături
fotografia de pe peretele scorojit
are forma unei inimi şi
plânge la fiecare răsărit al zorilor
să nu mă întrebaţi
de ce
lăsaţi-mi puţină linişte
doar atât
cât să-l conving pe Dumnezeu că mama
l-a iubit
şi că
mâine ar fi fost ziua ei

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru elefanţi

Eu, elegii pentru elefanţi,
Rugi şi ruguri,
Soarele nu poate fi şoricel,
Pruncul nu este o nucă,
Cu cât Domnul pare mai mic,
Pe atât suntem noi mai mari,
Mă ajung piramidele din urmă,
Piramidoanele s-au scos din uz,
Fericirea de a fi melc a trecut pe planul doi,
Următorii terorişti vor fi melcii,
Când prietenul devine o piatră, fereşte-te,
Cântecul este un plâns de stil,
Pereţii sunt cei mai buni martori,
Bate-i cât vrei, urşii vor mormăi legende,
Cât timp există pădurea, cuvântul pădure este inutil,
Niciodată apele nu caută pe nimeni,
În ţara unde oamenii mor nu mai este nevoie de pază.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi amândoi suntem Buddha sau o Buddhă. Diferenţa e că Buddha care sunt eu e veşnic liberă, vidă, goală, pe când Buddha care eşti tu e plină cu rahat conceptual. De unde ştii că te-ai născut? Dacă nu s-ar fi inventat gândul, cum e în leşin, noaptea în somnul profund mai ştii tu că ai fost născut? Toată cunoaşterea care vine din minte e doar separare învăţată. Înaintea oricărei forme de cunoaştere tu erai, nu-i aşa? Dacă la 80 de ani vine prietenul nostru Alzheimer, noi rămânem, nu? Ce eşti tu înaintea cunoaşterii tale!?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roots

Chişinău sau cum să fugi de taxator de la Creangă în sus două staţii
Chişinău sau cum să-ţi iei bătaie pe lângă clădiri guvernamentale
Chişinău sau unde-l poţi vedea pe Dumnezeu la manifestări politice
Chişinău sau cât de distructivă poate fi pacea
Chişinăul de suprafaţă
sau Chişinăul underground, cu lumini,
sau pur şi simplu străzile Chişinăului de mai
unde femeile participă la un festival de modă local.
Locul în care să te îndrăgosteşti şi să le urăşti
când te părăsesc pentru altul mai cool,
loc în care să minţi şi să spui adevărul
să vomiţi în chiuvetă după beţii iresponsabile.
Acolo unde ţigările sunt de 4 ori mai ieftine decât la Iaşi
barurile ademenitoare prostituţia în floare iar poliţia
nu cunoaşte fenomenul. Acolo unde taică-meu a dat un examen de admitere
în '74 şi pe urmă n-a mai făcut nimic notabil cu viaţa lui,
unde soră-mea îşi duce propria
supravieţuire.
Locul unde ruşii se pretind moldoveni
moldovenii habar n-au
iar românii pe cale de dispariţie.
Chişinăul care îşi revine
Chişinăul căruia nu-i pasă e Chişinăul care atrage
din provincie oameni în căutarea realizării
şi din care se pleacă hemoragic pretutindeni
în căutarea aceleiaşi realizări.
Dacă spui Chişinău, spui toate speranţele au murit
dar oamenii se încăpăţânează să continue
spui se.... se naşte şi se abandonează mult
spui cineva vinde tablouri
cineva iluzii ieftine pe net
spui cocioabe care jenează vile rezidenţiale
spui mâhnirea.
Chişinău sau cum să iubeşti cu dovada în faţă
că cea mai de jos treaptă a degradării
poate fi dusă oricând
şi mai jos.

poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe darul vieţii!

În visul din noaptea asta, tinereţea mi-am privit
Şi am înţeles din start cât de multe am pierdut
Trecut-au anii ca gândul, să-i preţuiesc n-am reuşit
Şi abia atunci mi-am dat seama, c-am crescut şi n-am ştiut...
Darul vieţii mele este, tinereţea ce-am trăit
Unde am încercat mereu să fac ceva deosebit
Ca să-mi rămână în amintire, faptele de neuitat
Cum a rămas aşa odată, un lucru mare-însemnat
Tinereţe-floare tristă, ce să fac de n-am ştiut
Să-ţi păstrez a ta splendoare încă un an, încă un minut...
Te privesc cu disperare, din urmă mă uit cum pleci
Şi din urma ta apar dimineţile mai reci...
Tinereţe eşti un dar ce trebuie preţuit
Cum mama păzeşte un copil, când abia este născut...
Nu pleca mai stai te rog, repede mă părăseşti
N-am reuşit să înţeleg cât de mult îmi trebuieşti...
Tinereţe dulce floare, dai culoare omenirii
Cine te-a trăit deja, rămâne cu amintiri
Nu-i limbă să poată spune, nici stilou să poată scrie
Tinereţe floarea vieţii, tinereţea e poezie!

poezie de Adriana Stratulat (18 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-o lege divină, fiecare suflet îşi caută sufletul pereche. Unele îl găsesc, celor mai multe li se pare că l-au găsit, iar altele îl caută toată viaţa...

George Budoi (10 septembrie 2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul de tăcere

(cărarea-i pierdută)

1.

împărţim din durere
aşa cum împărţeam înainte ţigările

în sufletul nostru
florile iubirii
fac încă seminţe

cuvintele-şi lasă neputinţele-n faţa durerii
unde vezi un scaun liber
acolo eşti tu
unde sunt două
acolo suntem noi
şi dacă-s mai multe libere
tot noi suntem
pentru că împreună
le ducem pe toate

un ţiuit ca de greier
se joacă pe creier
taci şi ascultă
ai auzit?
vreau să mă asigur
că nu-i doar o părere
o iluzie

2.

sensul vieţii
se zice că-l afli
pe întuneric

depănăm firul
prin labirint
într-o direcţie necunoscută

dorul se face nod tare
de nedestrămat

în 17 minute
vin să te iau la dig
acolo-i locul crescut
din versul acela cu cerul
şi cuibul de lebădă

3.

însemnări pe scări
ochi verzi, gânduri albastre
fericirea cu dezastre

I still consider myself a true novice

- mai caută o dată
- bine, aşteaptă un pic

chestia aceasta-i prea de tot
My work has just begun.

4.

din când în când
mă bate aşa
câte un gând
să fac câte-o rătăcire
prin locurile pe unde
cărarea-i pierdută
pentru că pe acolo
nu prea ajunge picior de om
doar năluciri de zbor şi arătare
făcând din zbor să crească umbruţa de răcoare

treaptă după treaptă
scară după scară
spre seară

în ziua aceea de vară...
ne-am plimbat toată ziua prin soare
la mare-am ajuns doar înspre seară
ne-am oprit pe plajă la Pescărie
aceeaşi mare albastră-verzuie
ca la Eforie

5.

portret între niciodată şi întotdeauna
face împreună cu noi socotelile-n care
esenţialul doar există
nu se exprimă
pentru că aşa este el
inexprimabil

în pasul piticului
pe urmele uriaşului
un maestru al nimicului

6.

Prin tunelul de tăcere, cere, cere
Un ecou, ou, ou, ouuu
Ca un val, val, vaaal
Nou, nou, nouuu
Vine, vine, vine
Ca un munte de durere
Nu ca un munte
Chiar un munte
Munte, munte, munteee
În care cântă paseri din nunta viselor

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre căutări

Unii caută
noi idei
noi iubiri
noi amintiri
noi împăcări
noi începuturi
noi bucurii
noi întrebări

Altii caută
noi metafore
noi uri
noi uitări
noi certuri
noi sfârşituri
noi tristeţi
noi răspunsuri

A nu se ignora ce anume cauţi la alţii
sau ce cauţi la tine

A se ţine cont că unii caută noul
iar alţii caută vechiul şi multe multe altele

Poate că până la urmă în viaţă
nu-i important numai ce anume ai găsit
ci şi ceea ce încă mai cauţi...

Poate nu prea contează atât să găseşti întotdeauna ceea ce cauţi
cât a-ţi găsi mereu căutări care să conteze

poezie de Florian Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!