Bunăvestire

În noaptea asta lungă, fără sfârşit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înţelege mai puţin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreţi, întreabă,
întreabă şi nu înţelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniţă bună
un prunc.
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemişcat şi creşte mirându-se.

................................................

În noua noapte fără sfârşit
ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti.
Mă duc între ei să vestesc:
Tăiaţi-vă mieii pe cruce
În amintirea jertfei ce se va face.
Ridicaţi-vă de lângă foc
în cojoace cu flăcări de lână.
Luaţi făclia ce-am aprins-o
în steaua coborâtă
deasupra ieslelor roase de boi
şi daţi-o mai departe
din mână în mână.
În curând fiul omului va căuta un loc
unde să-şi culce capul,
răzimându-şi-1 ca şi voi
de pietre ori de câni adormiţi.

În curând rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizându-se ca florile la întuneric.
În curând picioare albe
vor umbla peste ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stâni.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş vechi

Noapte. Urnirea orelor
se-mplineşte fără îndemn.
Taci - arătătoare se-opresc
suspinând pe ultimul semn.

Subt porţi fiinţele somnului
intră - câni roşii şi griji.
Pe uliţi - subţire şi-naltă
ploaia umblă pe cataligi.

Vânt vechi şi lung între ziduri
mai scutură luturi şi fier.
Mari semeni de altădată
O clipă s-arată şi pier.

Turn negru stă în picioare
şi-şi numără anii învins.
Taci, că sfântul de piatră
aureola în noapte şi-a stins.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian şi colegul său coborâră. Mai întârziară puţin în curtea casei, Alex văzându-se nevoit să-i povestească lui Lucian ce se petrecuse şi mai curând, nu de dimineaţă. Se strădui să istorisească cât mai pe scurt şi în şoaptă, însă în aşa fel încât să fie înţeles şi să pună capăt curiozităţii comandantului misiunii. Discuţia le fu în curând întreruptă de tatăl geneticianului, domnul Radu-Emanuel Ştefan, care mai ieşise din casă de vreo câteva ori, pentru a verifica dacă se întorsese fiul său; noroc că Alex terminase de povestit totul. Domnul Ştefan se miră să-şi găsească fiul nu tocmai singur.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteză. La animale senzaţiile primite prin simţuri trebuie să fie mai curând stări afective decât percepţii: "roşul" sau "verdele" mai curând sentimente ale subiectului animal decât simptome de-ale obiectului.

aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână cu marele orb

Îl duc de mână prin păduri.
Prin ţară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta şi mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.

Zic: Tată, mersul sorilor a bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace - fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.

Subt bolta aspră de stejar
ţânţari îi fac o aureolă peste cap.
Şi iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniştit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.

Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
şi blânde mâncă ţărna
unde am călcat şi unde-am stat.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
fără suferinţe, fără idealuri,
fără amintire, fără trup şi gând;

îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
cine ştie, poate o să-i urc în şa -
pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
moară subterană pe-mpietrite valuri
unde veşnicia îmi păstrează rând.

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În noaptea dinspre tine
cuvintele sunt chei
iar corpul tău
un adorat spaţiu al revelaţiilor

Curând voi pleca-n neant
unde suspinele
şi paşii periculoşi nu mai vin

Faţa ta
tăinuită-n întuneric
-piatră preţioasă
sărut care arde
silabe ce nu se unesc

Scriu poeme
pentru că am nevoie
de un loc
unde va fi ceea ce nu este
în cealaltă parte
unde iubirea-i posibilă
între dulci substanţe
care mor în fiecare zi
în amintirea ta...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând...

În curând, precum fâneţea coaptă
voi simţi-n timpan ecou de coasă
şi pe-aripa dorului de casă
voi pleca lăsând în urm-o şoaptă.

În curând, din dragoste şi vis
voi zidi o scară către cer,
părăsind ce este efemer
voi urca pe ea spre Paradis.

Neputând să întocmesc demersuri
în curând trec dincolo de porţi...
În curând vă voi iubi pe toţi,
în curând mă descompun în versuri...

poezie de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ca un bumerang

Între începutul fără început
Şi sfârşitul fără de sfârşit
Sunt eu-
Alfa şi omega
Curând strămutat în VEGA...
Între naşterea mea,
A ta,
A lui,
A oricărui,
Vuietul flămând al bumerangului...
Orbi, vindem şi cumpărăm iluzii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci de ce tot număr...

Atunci de ce tot număr câţi bărbaţi
Şi de câte ori, de câte ori am terminat?
Aş putea gândi că n-a fost îndestul ce-am căpătat?
Dar – de fapt, atât a fost. Catalogul acelor bărbaţi –
Insomnia – l-am recitit doar jumătate, de curând,
Şi-am sfârşit speriată într-o pădure-întunecoasă.
Merg înspre mine şi depun o mărturie-n gând.
Îmi duc trupul ca pe-o pedeapsă – o angoasă.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIMENIRE

sabia în mâna idolului,
prin galerii
tortura ochilor cu cerul
subţiat de ape
subterane;

descheie cămaşa cuvântului,
sloboade fiara
plângând în mâinile
pruncului zglobiu--

în curând
tăişul luminii,
în curând tava de aur
cu scorbura inimii
gâlgâind cu râsete
cristaline...

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul sfântului

"Fetele au îndrăgit balaurul"
(Motiv de poveste)

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum - şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

Când numai umbră,
când numai om,
binecuvântă pânea pe câmpuri,
binecuvântă vinul pe dealuri,
loveşte pinteni de pom.

Mai tare strânge frâul de fier.
Fâlfâie peste şapte hotare
sălbaticul cer.
Subt planete galbene şi fără de lege
se opreşte şi nu înţelege:
calul şi-a pierdut potcoava de trei ori,
în urma lui copaci rămân
cu cuiburi goale subţiori.

Duh vechi îi cântă
mulcom subt tâmplă,
şi-i schimbă-n legendă
tot ce se-ntâmplă.

Lângă fântâna secată de fulger
o fată îi iese în drum:
Sfântule, cum să ţi-o spun?
Sfântule, mai departe nu te duce,
că toate fecioarele
în sate şi pe livezi
te blestemă cu oase puse în cruce
să ţi se frângă suliţa în solzii verzi,
aureola - cerc de aur
în fântâna de balaur
- să ţi-o pierzi.

Dar înalt ca de jertfă un fum
Sfântul Gheorghe porneşte iar.
La cumpăna apelor
bălaurul ascultă spre hotare deşarte
şi-şi lipeşte urechea de drum
s-audă şi mai departe.

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Dragă Gerry, ai spus că vrei ca eu să mă îndrăgostesc din nou şi poate că o voi face într-o zi. Dar există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Nu am decât o singură viaţă care este teribil de scurtă şi niciunul dintre noi nu îi supravieţuieşte. Nu am un plan... doar că e timpul ca mama să zâmbească din nou. Ea nu a văzut lumea niciodată... nu a văzut Irlanda niciodată. Aşa că o duc acolo unde a început totul între noi doi... Poate acum va înţelege. Nu ştiu cum ai reuşit, dar m-ai readus la lumină. Îţi voi scrie în curând... P. S... Ghici ce?

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,
între maşini şi-n biserici.
Lângă fântâni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoaşterii.
M-am rugat cu muncitorii în zdrenţe,
am visat lângă oi cu ciobanii
şi-am aşteptat în prăpăstii cu sfinţii.
Acum mă aplec în lumină
şi plâng în târziile rămăşiţe
ale stelei pe care umblăm.
Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni de toamnă

Era un liliac ciudat, se pare,
Departe de drumeaguri şi poteci,
Ferit de vreo privire, sau de soare,
Lovit ades de-ale catalpei teci.

În primăvară a-nflorit devreme
S-a bucurat un timp chiar de belşug
De raze, apă... n-a avut probleme,
Iar noaptea adormea uşor, sub crug.

Cu florile prin jur împrăştiate,
Părea că e un Rai, un Paradis,
Departe de cărările umblate,
Văzute doar de muze, sau în vis.

În vremea cea toridă de-astă vară
Nu s-a mai bucurat, şi-a suferit,
Căci frunzele ce-au început s-apară,
Creşteau şi peste el şi l-au umbrit.

Curând, în toamnă, sub o ploaie rece
Umbrela cea din frunze s-a mai rupt
Şi, în sfârşit, lumina poate trece
Şi-o poate savura neîntrerupt.

Acum se poate întâmpla minunea,
Şi iată: liliacul a-nflorit,
Sfidând, cumva, acum, amărăciunea
Ce-o simte la copacul adormit.

E liniştit în vântul ce-l adie,
Priveşte cerul, norii de bumbac
Şi se întreabă: mâine ce-o să fie?
Căci ninge peste flori de liliac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib gol

l

Stând în noapte pot să văd
un cuib care va dispărea în curând.

De pe stâlpul de lumină
un pui a căzut
până la cerul său.
Tatăl îl priveşte resemnat
pe cel care care nu era pregătit
să zboare.

Îl cheamă de două sau de trei ori, dar
el rămâne nemişcat
Corpul lui nu mai are nimic strălicitor;
acea rugăciune
de uitare fără cuvinte;
acel cântec
întunecat
în aer liber.

Mi-e frig la picioare,
mâine
cineva va mătura cerul.

Cum e posibil să uiţi
atâta frumuseţe abandonată?
mă gândesc.

Ce ar trebui să simţim noi
când ni se întâmplă acelaşi lucru?

poezie de Enrique Solinas din Din poezia Americii Latine (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul minunilor

Ajuns-am prin pulberi şi mirişti
unde răzbat fără sfat numai unii.
Drumeaguri ades ocolit-am prin linişti
după mersul albastru al lunii.

Lângă fântânile darului harului
pâlpâie boalele, ţipă lăstunii.
Plin este satul de-aromele zeului
ca un cuib de mirosul sălbăticiunii.

Legi răsturnând şi vădite tipare
minunea ţâşneşte ca macu-n secară.
Cocoşi dunăreni îşi vestesc de pe garduri
dumineca lungă şi fără de seară.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri negre

Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.

Acum e toamnă-n viaţa mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Şi cerul mă va plânge.

Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.

Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.

Acum mă aflu la zenit,
Dar în curând am să cobor,
Şi-n drumul meu spre asfinţit,
Încet, încet, mă sting şi mor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt uitat

Curând, curând, plecaţi cu toţii,
Cât mai curând, nimic pe-aici,
Vor comenta toţi idioţii,
Plini de angoase şi de frici.

C-am fost cumva, un oarecare,
Fără talent şi fără verb,
O stea obscură, căzătoare
Şi cu discursul prea acerb.

Doar un minor în poezia,
Ce-i azi o proză la extrem,
Eu v-am tratat de amnezia,
Celor ce n-au un recviem.

Mai am doar o singurătate
Şi o tăcere de răbdat,
Curând deplina libertate,
A celor cu cuvânt uitat.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!