Odată demult, pe când pământul era încă foarte tânăr şi pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vânători mergeau prin pădure. De două zile urmăreau o căprioară, aşa că erau foarte departe de satul în care trăiau. Se făcuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus apăru o lumină puternică.

începutul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult, foarte demult, corbul avea penele albe ca zăpada. Era frumos, dar nu era iubit de celelalte păsări pentru că îi plăcea să fure!

începutul de la De ce are corbul penele negre de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin pădure

Au închis drumeagul prin pădure
Acum şaptezeci de ani şi mai bine.
Vremea şi ploile l-au măcinat
Azi nu mai poţi, printre hârtoape şi rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.

E-ascuns sub lăstăriş, sub muşchiul moale,
Sub covor de păştiţe şi de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluşi c-acolo
Unde-şi fac cuibar guguştiuci cu pene sure
Şi-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.

Totuşi, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ şi aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet îşi strigă partenerul,

( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puţini)

Vei auzi bătaia copitelor de cai
Şi foşnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceţii străvezii, prin rugi de mure,
Ca şi cum ar şti foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să te întâlnesc pe tine, Bella, viaţa mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puţine stele-puncte de lumină şi motivaţii... Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul a luat foc; exista lumină şi frumuseţe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiţi de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Şi nu mai exista nicio motivaţie pentru nimic.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de Antonia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu furie şi mânie

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Şi capitalismul lui de vorbe

El ar fi trebuit să ştie că pretudindeni cuvântul este sacru
Că a fost adus de foarte foarte departe de un popor
Şi că pe el s-a sprijinit sufletul acestuia

De foarte departe şi de la începuturi
Omul s-a descoperit pe sine prin cuvinte
Şi a dat nume pietrei florii apei
Şi toate au ieşit la lumină pentru ca el le-a numit

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Care se umflă pe sine prin vorbe
Şi care-şi face din cuvinte puterea şi jocurile
Şi transformă cuvintele în bani
Aşa cum a făcut cu grânele şi cu pământul

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată un rege ce avea 12 frumoase fiice. Ele dormeau în 12 paturi din aceeaşi cameră. Atunci când mergeau la culcare, uşa dormitorului lor era închisă şi bine încuiată. Cu toate acestea, în fiecare dimineaţă, pantofii lor erau atât de tociţi, ca şi cum ar fi dansat întreaga noapte. Nimeni nu ştia ce se întâmplă cu ele sau unde mergeau.

începutul de la Cele 12 prinţese dansatoare de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jungla albastră

Era o potecă în jungla albastră
Prin care mergeam şi priveam, rătăcit.
Părea tot o lume, putea fi a noastră,
Dar timpul, acolo, era diferit.

Copacii-mpleteau, prin secunde, tunele
În care un pas se-ntindea pe un an,
Iar trunchiuri bătrâne erau santinele
Şi porţi ce păreau că te scot la liman.

Dar porţile-acelea, în ere-adâncite,
Duceau spre niciunde, mergeau în eter
Pe-un drum cu destine deja împlinite,
Spre lumi depărtate, lipsite de cer.

Visam că-ntr-o junglă, aventurier,
Îmi caut limanul şi încă mai sper.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzu că aşa merge treaba, îşi făcu o căscioară, îşi mai îndulci şi el traiul şi-şi dete copiii la dascăl ca să înveţe carte. Într-una din zile, ducându-se mai de dimineaţă să-şi ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Aşa frumuseţe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O şi luă binişor şi cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă şi foarte mare, în care colivie îşi aşeză găina şi o îngrijea ca pe copiii lui. Cu chipul acesta scăpă şi de drumul de toate zilele prin pădure şi de suitul în copaci.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş înveli cu frunze galbene

cum am găsit odată un pui de căprioară
dorinţa de a-l atinge
ca şi intenţia de a-l încălzi
erau pur şi simplu normale
dar sigur pe foarte aproape
inima căprioarei bătea disperată
aşa că m-am abţinut
să nu-i stric chimia
dar m-am tot rugat de atunci
să nu-l găsească niciun carnivor
dar nici pe mine
deaorece uneori mă simt aşa
numai bun de acoperit cu frunze
să nu mă găsească iarna ne-nvelit
iar primăvara să-mi crească prima frunză
să fac fotosinteză cu cerul
să-mi gâdile fluturii noua viaţă
iar ploaia să-mi plângă dorul de tine
să văd şi eu cum e să rodesc
să-mi răspândesc trupul prin toată pădurea
să înapoiez cumva
aşternutul acesta cald
precum inima ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focurile de pe munte trebuie să piară, dar tu, micuţă flăcăruie, vei primi aripi să zbori departe de aici... sunt sigur că şi copiii te vor îndrăgi la fel de mult ca mine. Rapid, micuţa flăcăruie s-a ridicat deasupra muntelui şi a zburat departe, în lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a născut prima pasăre colibri.

finalul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Ana

Ana era mai degrabă urâtă, n-aş spune slută, dar avea
o figură banală şi-un fel de fire uscată
nu râdea niciodată, ba mint, uneori mai zâmbea
când vedea -habar n-am ce- poate un fel de adânc
în sinea sa,
poate copiii altora sau altceva,
n-o să ştiu;
oricum, te trezeai într-un târziu
cu ea că zâmbea. Stâlcit şi firav.
Da,
Ana era o făptură ciudată. Tristă ca o picătură de apă.
Un fel de pată
măruntă, sâcâitoare, pe un şervet de mătase,
un fel de frig care intră sub pragul din case.

N-avusese niciodată bărbat, doar un amant amărât, cândva
foarte demult, foarte aşa... cum să spun,
însurat şi sărac
un pic filosof, un pic posac.
Nici n-o prea iubise cu adevărat,
se folosea de ea şi pleca. Era bărbat...
Maică-sa, mda,
poate- avusese dreptate când îi striga
''ieşi din casă, stricato, ai ajuns o căţea!

Oricum, a trecut, maică-sa a plecat într-o zi, s-a dus
undeva foarte sus
foarte departe şi foarte demult.... dar ştii? încă-i vorbea
în serile lungi, de apăsare grena (căci Ana numai pe ea o avea)
şi parcă n-o mai certa. N-o mai hulea. ''Mama mea'' tot şoptea
când se visa iar copil, şi în vis tremura,
fiindcă în amintiri avea pielea plesnită, nu pe genunchi, ci pe tâmplă,
aşa cum se-ntâmplă
atunci când eşti îmbrâncit şi dai cu capul de-o stâncă.
(Aiurea, în casă nu sunt niciodată stânci,
poate doar aşa i s-a părut atunci).
Şi în visul ei, taică-su încă bea pe balcon
şi Ana scotea
de sub coşul de rufe
o scrisoare ascunsă
cu litere strâmbe, tremurate, cam unsă
în care ea, Ana, îi scrisese lui Dumnezeu
''te rog eu, Doamne, din sufletul meu,
fă-l pe tata să nu mă mai bată
şi mama să mă iubească un pic, măcar o dată,
iar dacă nu,
dă-mi Doamne şi mie un vagon de ciocolată!...''

Ea era doar Ana, o biată fată.
Aşa că Dumnezeu nu i-a trimis răspuns niciodată.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat că tânărul comandant ajunsese destul de târziu acasă seara trecută, dar asta nu-l împiedică să se trezească dimineaţa nici prea devreme, dar nici foarte târziu; pe la 09.00... Având în vedere ora la care ajunsese el seara trecută acasă, era foarte bine! Era deja duminică, 17 iunie 2085. Iată cum numai 10 zile îi mai despărţeau de măreţul eveniment: lansarea navei "Pacifis" în îndrăzneaţa misiune. Deocamdată, în programul comandantului pentru acea zi era inclusă încă o seară de dans, la discoteca Institutului. Îi plăcuse seara trecută; fetele se comportaseră bine. "De ce n-o fi fost aşa mereu?" se întrebă el în gând. De asemenea, îşi închipui şi cum ar fi fost dacă printre fetele prezente ar fi figurat şi reclamanta, domnişoara consilier, frumoasa brunetă... Evident însă, ea nu fusese acolo; nici în acea seară nu va onora discoteca Institutului cu nobila-i prezenţă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din modul în care-şi vorbeau, cei doi păreau a se cunoaşte foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar băiatul Dianei Enka învăţase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mulţi ani, deşi era tânăr. În plus, doamna Enka învăţase şi ea tot aici, iar de când îşi terminase studiile, lucra în acest Institut, ca şi soţul şi fiul ei; era o trăsătură de familie. Dar judecând după felul în care se adresau unul altuia, după privirile pe care le schimbau între ei, părea mai mult decât o relaţie dintre director şi angajat, sau director şi mama unui tânăr de curând angajat şi el în Institut. Privirile-i trădau, oricât se fereau să nu lase ceva de bănuit, deşi erau singuri acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui foarte tânăr scriitor care mă făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum e Clemenceau, poate să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare!

Eşti mult mai tânăr decât mine,
Şi-n glume foarte priceput.
Dar eu îţi spun de la-nceput:
Vorbind de vârstă nu faci bine!

E dintre legile fatale
Că omul, chiar octogenar,
Mai tânăr e ca un măgar
De vârsta dumitale!

poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!