Acest copil creştea în trei zile cât cresc alţi copii în treizeci de ani şi se făcu voinic ca brazii munţilor. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăţă toate măiestriile lumii şi, temându-se ca să nu-l piardă, îi făcu o colivie de aur şi-l închise într-însa, dându-i jucării copilăreşti ca să-i treacă de urât.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădinarul făcu ce făcu şi adună de prin colţuri câteva floricele, le legă şi le trimise împărătesei celei mici. Ea, daca priimi florile, îi dete un pumn de bani şi-i trimise răspuns să ierte pe bietul argat, că nu este el de vină. Atunci grădinarul, vesel de un dar aşa de frumos, îşi puse toate silinţele, şi în trei săptămâni făcu grădina la loc, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic într-însa.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat mare şi tare. După ce bătu pre toţi împăraţii pământului şi le luă împărăţiile, se însură şi făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineaţă iarăşi în frunte; şi toate erau mai frumoase decât zânele munţilor şi ale pădurilor.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă văzu că aşa merge treaba, îşi făcu o căscioară, îşi mai îndulci şi el traiul şi-şi dete copiii la dascăl ca să înveţe carte. Într-una din zile, ducându-se mai de dimineaţă să-şi ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Aşa frumuseţe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O şi luă binişor şi cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă şi foarte mare, în care colivie îşi aşeză găina şi o îngrijea ca pe copiii lui. Cu chipul acesta scăpă şi de drumul de toate zilele prin pădure şi de suitul în copaci.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peştişorii să înoate în rouă, îi puse la soare şi nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilaşi, feţi-frumoşi cu părul de aur şi cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să ştie că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture prin casă, dar pe când mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul şi-l puse pe sobă, dar el sări şi de acolo iar în poala împărătesei. Văzând că nu poate scăpa de dânsul, îl înghiţi; şi aşa rămase grea şi născu un copil cu părul de aur.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pe care pom se punea de cânta, pe loc se şi usca. Grădinarul spuse împăratului toată şiretenia cu pasărea şi cum se usucă pomii pe care se punea ea de cânta. Împăratul se luă de gânduri. Mai toţi pomii din grădină se uscară în câteva zile, mai rămăsese unul. Atunci împăratul porunci să pună pe fiecare crăculiţă câte un laţ, şi aşa se şi făcu; iară a doua zi, în revărsat de zori, veni la împăratul cu pasărea de aur care dedese în laţ. Împăratul porunci de-i făcu o colivie cu totul şi cu totul de aur, puse pasărea în ea şi, de dragul ei, o ţinea pe fereastra lui. Ţiganca, cum auzi de istoria cu pasărea, îi trecu un fier ars prin inimă. Se făcu bolnavă, mitui pe toţi vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur şi să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoşi. Plin de scârbă, împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat şi din ce în ce ura mai mult pe ţigancă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa îl luă cu binişorul şi-l mai domoli olecuţă. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale şi ale dădacei. El ştia că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, şi lângă ea cinci pâini şi un urcioraş cu apă, şi îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoaţă la liman bun, ca unul ce cunoaşte nevinovăţia ei, şi ca pe una ce nu se ştia la sufletul ei cu nici o prihană.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea făcu din ramurile unui copaci un leagăn în care îşi punea copilul ziua; iară noaptea nu-l depărta de la sânul ei, şi, pentru scăldătoare, se ducea la vadul de la albia unui pârâiaş ce curgea p-aproape d-acolo. Acoperământ le era cerul cu stelele; tovarăş de jucării copilului îi era florile câmpului, paserile cerului, flutureii şi gângăniile. După ce se făcu mai măricel, mă-sa îl învăţă la vânat şi-i spunea cu lacrămile în ochi cum a fost ea crescută şi cum este nevoită să-l crească pe dânsul. Iară el asculta şi băga la cap toate cele ce îi spunea mă-sa. Mai mărindu-se el oleacă, începu a căta vânat mai pe departe de locuinţa lor. Iară într-una din zile zări un palat în depărtare. El îşi aduse aminte de cele ce îi spusese mă-sa despre palaturile tată-său şi i se păru că se cam aseamănă. Dete fuga şi spuse mă-sii ceea ce descoperise. A doua zi plecă cu mă-sa de mână şi, ajungând la acele palaturi, mumă-sa îi spuse că acelea nu sunt ale tatălui ei; dară că tot cam aşa sunt şi ale împăraţilor din lume.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorul, văzând că are a face cu ursul din pădure, îi deschise capul şi-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin oraşe. Se miră George deocamdată de toate nagodele ce-i tot povestea negustorul; apoi, daca văzu că n-are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie şi buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an şi aşa se băgă ucenic. Iscusinţa lui George ajunsese de poveste: unde alţii nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Şi toţi se temeau de el. Daca îşi împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier şi cărbuni să-şi făurească el o sabie şi un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se şi acest an, stăpânul porunci să-i dea fier şi cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău şi căuta cum să facă să-l prăpădească.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scroafa făcu ce făcu, se zvârcoli prin ăl noroi şi se tărbăci de nu o mai cunoşteai, scroafă e, ori ce dracu e. Scăpă din nomol şi se luă după voinic. Într-o clipă îl ajunse. Când văzu zorul, voinicul aruncă pieptenele. Şi unde se făcu un zid nalt, nalt, d-a curmezişul drumului ei, de nu fu cu putinţă să-l sară. Atunci scroafa se puse cu colţii săi şi sparse zidul, făcând o gaură numai cât putea ea să treacă. Şi să te ţii după dânsul. Daca văzu voinicul că scroafa iară s-a apropiat, aruncă şi peria. Deodată se făcu o pădure naltă şi deasă, de nu se putea strecura nici pui de pasăre. Cum văzu una ca asta, scroafa se puse şi roase, şi roase la copaci, până ce-şi făcu drum, şi după dânsul! până ce, când fu a-l ajunge, voinicul intrase în curte la zâna. Aceasta ieşi numaidecât.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o dată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Într'o zi veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: Să trăieşti luminate împărate! Am auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care cum le-o bea rămâne grea. Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i se dea un cal împărătesc şi un rând de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasă şi-i dete buruenile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spue de ce treabă sunt. Bucătăreasa neştiind puterea lor, gustă dintr'însele şi apoi le duse împărăteasei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa. Iară când veni vremea, născură amândouă câte un coconaş, mai frumos de cât tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume: unuia Dafin şi altuia Afin.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două fete ce le adusese cu sine fiul de împărat le dete de neveste fraţilor lui. Şi se făcu o nuntă înfricoşată, d-alea împărăteştile, cum seamăn nu mai avu pe faţa pământului şi se făcu o veselie de o ţinură minte cât trăiră locuitorii acelei împărăţii. Am fost şi eu acolo şi am văzut toate chefurile, căci de n-aş fi fost, de unde aş fi ştiut eu să vă povestesc. O lingură scurtă pe la nasul cui n-ascultă.

finalul de la Poveste ţărănească de Petre Ispirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muma zmeului făcu ce făcu şi trecu muntele, căţărându-se din colţ în colţ, şi, să te ţii după dânşii! Văzând Ileana Simziana că iară era să-i ajungă, spuse neguţătorului; iară acesta, după ce se înţelese cu calul, scoase din urechea lui cea dreaptă o perie şi o aruncă înapoi. Îndată se făcu o pădure mare şi deasă, de nu putea să treacă prin ea nici pui de fiară. Muma zmeului roase din copaci, se agăţă de ramure, sări din vârf în vârf, se strecură, şi tot după dânşii, alergând ca un vârtej! Dacă văzură că şi de astă dată îmblă să-i ajungă, fata împăratului întrebă iară pe cal ce să facă, şi acesta îi zise să ia inelul de logodnă ce se află în degetul Ileanei Simzianei şi să-l arunce înapoi. Cum aruncă inelul, se făcu un zid de cremene până la cer. Muma zmeului, daca văzu că nu se poate urca pe dânsul şi să treacă dincolo, nici să roază din acest zid, nu mai putea de ciudă, şi cum era de cătrănită şi amărâtă, se urcă şi ajunse cu gura la gaura ce lăsase inelul să rămână, şi suflă văpaie din gura ei cea spurcată cale de trei ceasuri ca să-i ajungă şi să-i pârjolească, dară ei se aşezară jos la rădăcina zidului şi nu le păsa nimic de focul zmeoaicei.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se duse şi iară se întoarse, ca şi întâi, fără ispravă şi tot cu astfel de vorbe. Mă-sa înţelese că acolo nu e lucru curat şi îi dete un ac vrăjit să-l ţie în păr, şi o învăţă ce să facă cu el la întâmplare de ar da peste cineva p-acolo, şi o trimise iară. Ţiganca, cum ajunse la fântână, cătă în sus şi văzu de unde venea în fântână acel chip îngeresc. Iară fata cu părul de aur zise copaciului de se lăsă, luă pe ţigancă ca să-i ţie de urât, şi copaciul se ridică la loc. Stând ele la vorbă, ţiganca se linguşi şi rugă pe fată, ca de voieşte să doarmă niţel, să puie capul în poala ei, şi ea îi va căuta în cap. Fata se înduplecă şi se puse cu capul în poala ţigancei, şi, când era să o fure somnul, ţiganca îi înfipse acul otrăvit în cap, iară fata se făcu o păsărică cu totul şi cu totul de aur, şi începu a zbura de colo până colo, pân crăcile pomului.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se făcu gătire de nuntă pentru feciorul de împărat cel viteaz cu fata cea frumoasă ca o zână. Şi gătindu-se, şi ziua de mult sosind, porniră cu toţii la biserică. Lumea după lume se luaseră după dânşii să-i petreacă la biserică. Împăratul şi împărăteasa, mirii şi rudele lor erau în căruţe ferecate numai în aur. Când fură aproape şi mai aveau numai câţiva paşi să facă până la biserică odată se auzi o vâjiitură groaznică, şi numai iată că zmeul d-al şaptelea dă năvală peste dânşii. Odată plesni dintr-un bici, şi toate căruţele se făcură stane de piatră, fără numai împăratul şi mirii scăpară. Pe mireasă o înhăţă zmeul de mijloc, o răpeşte dintre ai săi, se înălţă şi se făcu nevăzut cu fată cu tot. Toţi rămaseră buimăciţi de spaimă. Iară ginerele se supără mai cu asupra decât toţi. Îşi muşca mâinile de supărare cum de n-a putut el să puie mâna şi pe acest blestemat de zmeu să-l omoare, căci iată acum ce neajuns îi făcu.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi într-un suflet ajunseră la dascăl, îi spuseră şi-l rugară să vie să citească, ca să ştie şi ei ce zice acele slove de sub aripa găinei, pe care o păstrează în colivie tat-al lor. Dascălul deocamdată nu voi să crează ceea ce-i spuneau copiii; dară după ce-l încredinţară, se hotărî să vie într-o doară, mai mult de hatârul lor, decât pentru vro ispravă. Când văzu acele slove şi le citi, dascălul rămase înmărmurit şi, intrându-i gărgăunii în cap, îi şi puse gând rău găinei. Copiilor însă le zise că acelea ce li se păreau a fi slove era un fleac şi că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor şi, cu şoşele, cu momele, îi intră pe sub piele şi se înădi cu dânsa. Biata femeie, slabă ca toate femeile, se planisi dascălului.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!