Eulalie - un cântec

Trăiam sihastru
Pe-un jalnic astru
Şi sufletu-mi apă era stătută, ceţoasă,
Până ce blânda, frumoasa Eulalie îmi deveni
Îmbujorată mireasă,
Până ce-auria fată Eulalie îmi deveni zâmbitoare mireasă.

Ah, stelele-n-nalt
Mai palide ard
Decât ochii fetei scânteietoare
Şi nicicând fulguiri,
Selenare aburiri
În tonuri de purpuri şi mărgăritare,
Nu s-ar putea asemui cu-ale modestei Eulalie bucle-smerite la-nfăţişare,
N-ar putea cândva preţui cât-ale limpedei Eulalie, bucle umile la-nfăţişare

Îndoială şi chin
Nu, nu mai revin
Căci sufletul ei în suspine mă va-nsoţi,
Şi, cât e ziua de mare,
Arde puternic în zare,
Astraea pe bolţi azurii,
În timp ce soţia-mi, Eulalie, mereu înalţă spre ea privirea-n tării
În timp ce frageda Eulalie, mereu înalţă spre ea priviri viorii.

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Din lirica de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ca un câine

Timpul ca un câine latră uneori,
Trăiesc idei, mor cu idei, mai şi trăiesc,
Dumnezeu a vrut pace, dar tot mai apr răni grave
Pe suprafaţa pământului, este un om mai mare
Acest pământ, iar timpul latră la el.
În faţa cui să-ngenunchiez, poate în faţa mea?
Poate mi-e sete doar de moarte?
Poate vreau să intru în imperiul întunericului?
Fără spaimă. Nu este ceva eroic, dar nici să trăieşti
În nemurire nu e ceva eroic.
Mai bine noi vom prinde infinitul chiar de coarne,
Aşa, să-i rupem dinţii, coarnele, să-l dezvăţăm
De lunga sa domnie peste noi.
Eulalie, sunte şi lumină, un idol se ridică şi-apoi moare.
God gave a loaf to every bird, poftim. OK?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul din marile adevăruri psihologice şi spirituale este că prima oară e important să devii şi de abia apoi vei putea să şi ai. Fără a deveni un om mai antrenat, nu poţi obţine performanţa. Fără a deveni un om mai iubitor, nu vei putea să simţi iubirea. Fără a deveni un om mai răbdător, nu vei putea avea lucrurile ce necesită timp şi perseverenţă. Orice îţi doreşti să ai, întreabă-te: Ce să dezvolt în mine astfel încât a avea ce îmi doresc să fie natural şi firesc? Ce fel de om să fiu şi ce calităţi are acel om care are ce eu îmi doresc? Devino, şi vei avea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopţii,
Şi a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaş din ceaţa îngheţului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Şi-ale ei rude înalte au sosit şi au luat-o
Pe un val uriaş şi au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăşi,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înţelepţi –
Şi nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoşi,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi aşa, toate nopţile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viaţă, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele vieţi

trăiam cândva aşa frumos,
îmi purtam sufletul pe dos,
bine-ndesat între bretele,
cu căptuşeala la vedere.

trăiam cândva aşa curat,
îmi ţineam visele sub pat,
într-o valiză prăfuită
şi viaţa îmi era tihnită.

trăiam cândva după bonton,
pe un altaz de roz bombon,
cu gândurile-ncopciate,
n-aveam iluzii, nici păcate.

trăiam cândva într-un sicriu;
apoi am început să scriu
şi viaţa se aşterne-n mine
ca muşchiul verde pe ruine.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Cu cât ţin ochii-nchişi, cu-atât ei văd mai bine
Pentru că ziua-ntreagă se uită la prostii,
Dar noaptea când visez, ei te privesc pe tine
Şi-n beznă ard puternic, şi ard în beznă vii.
Iar tu cu umbra ta ce umbre luminează,
Poţi cu a sa esenţă spectacol să oferi,
Căci cu lumina ei ziua o eclipsează
Şi ochilor ce nu văd ea le redă vederi.
Cum aş putea să spun c-am ochi blagosloviţi
Atunci când te privesc doar ziua la lumină
Când tu în toiul nopţii o umbră îmi trimiţi
Prin somn, pe ochii orbi să se aşeze-n tihnă.

Şi ziua-mi va fi noapte până te voi vedea,
Iar noaptea va fi zi când te visez în ea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Făcuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună,
În ea ne rostim bucuria şi chinul,
În prea iertătoarea limbă română.

În ea se botează şi viii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună,
Au dus-o pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română.

Iar timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă, sub stelele sfeşnic,
Cu blânda mireasă, limba română.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dăruieşti, mai mult decăt primeşti. Balanţa să fie ridicată mereu spre tine. Cândva s-ar putea să oboseşti!

Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anabel Lee

De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee;
Şi trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Şi trăia - să mă poată iubi.

Eu - un copil - şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Îngheţând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.

Chiar serafii, nicicând fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, aşa s-a-ntâmplat (şi cu toţii o ştiu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
Îngheţând, ucigând pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii -
Celor mai înţelepţi decât noi, doi copii -
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.

Şi, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lângă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
În mormântul din ţărmuri pustii,
Lângă ţărmuri cu valuri pustii.

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul miresei mele

Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne,
Inelul ce-a legat a noastră soartă
Şi peste timp iubirea o aşterne.

Trecut-au ani şi-am mai trecut de-o poartă,
La tâmple timpul clipele îşi cerne,
Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne.

De ţi-am greşit vreodată, tu mă iartă,
Căci n-am ştiut iubirea a discerne
Şi n-oi mai rătăci pe-a vieţii hartă,
Pe drumul nopţilor pustii şi terne.

Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne.

rondel de Florin Căprar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel cum un fluviu puternic, vărsându-se în mare, este veşnic umplut de către mare, la fel şi voi trebuie să vă goliţi de voi înşivă în Iubire, pentru a putea fi mereu plini de Iubire. Fluviul care şi-ar opri pentru sine darul său către mare, ar deveni o apă stătătoare.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lucru dovedit că simţămintele gloatei sunt mai puternic răscolite la vederea chinurilor omeneşti decât de cele mai înfricoşătoare spectacole ale materiei neînsufleţite.

Edgar Allan Poe în Opere alese
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie de mireasă

Mă-mbrac în rochie de mireasă
Şi trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...

Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porţi visului tău...
Gătită-ş în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.

Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...

Tu eşti cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munţii parcă-i sfarmă
Şi-o ştie numai Dumnezeu.

Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...

De fericire plâng şi cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea şi voi, măicuţă,
Oh, mama mea, măicuţa mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci poate s-ar putea întâmpla că dacă aş înceta de a gândi, să încetez în acelaşi timp de a fi.

Descartes în Meditaţii metafizice (1641)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (1)

Ceea ce spun aş vrea să semene cu o apă curgătoare,
bine ar fi să semene cu o apă curgătoare;
atunci s-ar asemui şi cu un câmp,
şi cu un lan de grâu,
iar culesul n-ar mai conteni
să amintească de zbuciumul pâinii.

Ceea ce spun aş vrea să semene cu un copac,
bine ar fi să semene cu un copac;
atunci s-ar asemui şi cu o poartă cioplită în lemn,
şi cu statura fără vârstă a cioplitorului,
îngropat până dincolo de moarte în aşchii
înmiresmând veşnicia.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi fericiţi până la un anumit punct, trebuie să fi suferit până la acelaşi punct.

citat clasic din Edgar Allan Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O privire...

Cand am ridicat ochii, am zarit:
O Mare de priviri intetosate,
O Mare de Soare,
O Mare de priviri calatoare,
Ce ma-mbia la ganduri nesperate,
Uitand de suferintele toate.

Patrunsul spre adanc a fost greu,
Dar eu am incercat tot mereu.

Vifor, vant, aer liber in gand,
Dorinta spulberata, vis frant.

As da orice sa revin macar o data.
Dar, totusi... ora asta e-ncurcata.

Cand voi ridica ochii, voi zari:
O Mare de priviri mirate,
O Mare de Soare,
O Mare de ploi,
O Mare de ape,
O Mare de vise spulberate.

poezie de Claudiu Stratulat
Adăugat de Augustina Gorgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ţi pierzi iubita,
soţia, rudele, serviciul şi poate minţile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheţi pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci puşcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistenţă,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii şi a şanselor schiloade
şi va fi mai minunat decât
orice altceva
ţi-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu şi zeii
şi nopţile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viaţa de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barza

Deşi mereu mi s-a tot spus
Să fiu prea sigur n-aş putea
C-atunci aş semăna cu ea,
De barză de-aş fi fost adus
În schimb, vecina m-a sedus,
Cu picioroangele-i sadea,
Ce-apar mereu în calea mea,
Spre-a deveni al lor supus
Dar, cel mai sigur, s-ar părea,
Constituind o permanenţă
Că soacra nu e numai rea,
Ci are pentru plisc licenţă
Altminteri nici nu ar putea
Să clămpăne în permanenţă.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!