Cearceafuri albe

în dragoste, eu sunt direct,
duc sânul stâng, alint cu gura,
din sânul drept, îmbucătura,
mi-o dăruiesc, când te aştept.

cearceafuri albe, mototol,
deznod dantele, parfumate,
le duc la nas, sunt încântate,
ascunse încet, de trupul gol.

un pântec moale, valea creaţă,
eu mă afund, cald toropit,
în al tău trup, de negăsit,
pierdut etern, în dimineaţă.

ascunzi naiv, crude dileme,
zaci răsturnată, între perne,
şi eu ating, trup ce-mi aşterne,
în vers ciudat, ramuri poeme.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu din Poezii sub semnul Gemenilor (25 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buze flămânde

Mi-s buzele de dor flămânde
Şi ard, visând la alte buze,
S-ar odihni pe ochi, rotunde,
Pe sânul stâng, ar fi ventuze.

Te vor... alunecând în mine
Şi zvârcolirea ţi-o doresc,
Pe al tău trup le este bine,
Uşor şi-adânc... îl dezgolesc.

Şi mă afund nebun în tine,
Pe sfârcul drept când te sărut,
Te port spre clipele divine
Şi-o luăm mereu, de la-nceput.

Şi iar, mi-s buzele flămânde,
Prin degete, te simt, vibrând,
Cu tine m-aş iubi oriunde,
Ce dulce eşti, când te pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buze flămânde

Mi-s buzele de dor flămânde
Şi ard, visând, la alte buze,
S-ar odihni pe ochi, rotunde,
Pe sânul stâng ar fi ventuze.

Te vor alunecând în mine
Şi zvârcolirea... ţi-o doresc,
Pe al tău trup le este bine,
Uşor şi-adânc... îl dezgolesc.

Şi mă afund nebun în tine,
Pe sfârcul drept când te sărut,
Te port spre clipele divine
Şi-o luăm mereu, de la-nceput.

Şi iar, mi-s buzele flămânde,
Prin degete, te simt, vibrând,
Cu tine m-aş iubi oriunde,
Ce dulce eşti, când te pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la apogeu

În ochii tăi căprui, vai!, se răsfrâng,
Cinci mii de stele, luminând astral,
Eu mă transform în înger canibal,
Şă-ţi ronţăi sânul drept şi sânul stâng.

Nu sunt nici inocent şi nici nătâng,
Nu sunt duplicitar, iubito, nici teatral,
Avem în noi, stelar, un tandru ideal,
Tu să mă-nfrângi, eu trupul să ţi-l frâng.

Iubirea nu se cântă, ci tainic se suportă...
Nici nu mai ştim ce-i lumea şi ce-i eul
Şi, suportând, ostateci, a sângelui escortă,

Ne căutăm, în carne, eterici, Dumnezeul...
Ah!, sângele, vulcanic, ne fluieră-n aortă,
Înfriguraţi şi ludici, noi prindem apogeul!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere ca să nu uit

obişnuiam să îti îngrop absenţa-n vin
şi-apoi sorbeam din noaptea ta puţin câte puţin
până ce trupul tău prindea contur la mine-n trup
şi eu n-aveam degete destule ca rochia să mi-o rup
şi aveam sânul ars de dor
şi dor mi-era
ce dor mi-era
iar palma ta cum un şuvoi de apă din cişmea aluneca
deasupra mea
şi apa în vin se prefăcea
doar
apa setea mi-o stingea
şi un parfum de vinişor se înălţa din carnea ta
paharul se roşea roşea ca trandafirul se făcea
un nor etern se răsucea în carnea ta deasupra mea

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ să mor câte puţin

Învăţ să mor câte puţin
În ochii propriului destin,
M-aşez la sânul tău târziu
Să mor şi să rămân tot viu.

Lăsa-voi urme în priviri
Petale albe în iubiri,
Voi fi şi stea din cer căzută
Pe-o creangă dulce de cucută

Sorb cupa florilor cu rouă
Din palma ta cu formă nouă,
Ţinând în ea îngeri şi sori,
Fluturi ce duc în spate nori.

Îmi duc privirea către rai,
Sufletu-n sunete de nai,
Mă-mbăt cu fericirea lor
Când îngerii m-ajung în zbor.

Tu ţipi în jur ca o leoaică,
Încep şi ielelor să placă,
În nesfârşit albastru joc
De tine vreau să am noroc.

Învăţ aşa să mor puţin
În sânul propriului destin
Şi-n universul meu târziu
Atâta mor pe cât sunt viu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ să mor câte puţin

Învăţ să mor câte puţin
În ochii propriului destin,
M-aşez la sânul tău târziu
Să mor şi să rămân tot viu.

Voi lăsa urme în priviri
Petale albe în iubiri,
Voi fi şi stea din cer căzută,
Pe-o creangă dulce de cucută

Sorb cupa florilor cu rouă
Din palma ta cu formă nouă,
Ţinând în ea îngeri şi sori,
Fluturi ce duc în spate nori.

Îmi duc privirea către rai,
Sufletu-n sunete de nai,
Mă-mbăt cu fericirea lor
Când îngerii m-ajung în zbor.

Tu ţipi în jur ca o leoaică,
Încep şi ielelor să placă,
În nesfârşit albastru joc
De tine vreau să am noroc.

Învăţ aşa să mor puţin
În sânul propriului destin
Şi-n universul meu târziu
Atâta mor pe cât sunt viu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt palmele-ţi, le fac aripă ...

Mă uit în ochii tăi albaştri
Şi chipu-mi văd în cei doi aştri.
Privirea ta mă înfioară
Şi înfloresc ca într-o doară.
La gura ta mă uit şi strig:
Sărută-mă că mi-este frig!
Dar tu, cu buze de copt rod,
Te uiţi mirat, ca un nerod.
Salt palmele-ţi, le fac aripă,
Le pun pe pielea mea ce ţipă...
M-atingi numai pe sânul stâng?!
O, tu, iubitul meu nătâng!
Tu nu ştii, sânul drept se strânge,
Durerea lui încet şi-o plânge.
Tot trupul meu e-o vâlvătaie
Şi-aş vrea la tine în odaie,
Să mă dezmierzi cu nerăbdare
Cu-o nesfârşită sărutare,
Din creştet până în călcâie
Că nu-i putere să amâie
Ce universu-ntreg o ştie,
Că ne-om uni în veşnicie.
Nici minte nu-i să nu-nţeleagă
Că eu m-am dăruit întreagă.
Când al tău braţ mă înfioară,
Mă simt femeie-ntâia oară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sursa vieţii este acolo, în pântec. Se spune în Evanghelii: "Din sânul său a tâşnit apă vie". De ce din sânul său? De ce nu din creier sau din plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonacţiune

între două margini de drum,
aştept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colţul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aştern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferinţa,
pentru a-mi fi la final linişte,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng şi sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer şi nimic,
între uitare şi trezire,
între rugă şi tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma paşilor se pierde.

regăsesc nonmişcarea.

redescopăr viaţa,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marsha: Unde sunt copiii? Vreau să-ţi cunosc copiii. Sau mai bine zic, copiii lui? Pentru că, să ştii, nu sunt trup din trupul tău.
Fran: De aceea acest trup poate purta încă bikini.

replici din filmul serial Dădaca
Adăugat de Alexandra Bleoancă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Sărutul

Cum aş putea ascunde urma
Săruturilor ce-ai lăsat pe trup,
A gurii flămânzite forma?
Să-mi sfîşii carnea? Să mi-o rup?

Mă arde şi acum sărutul
Şi gura ta cu-a ei văpaie,
Ce-mi tatua odată trupul...
Nu pot să-l curăţ stând în ploaie!

Scald trupul meu dogoritor
În sloiuri albe, mari, de gheaţă
Să scap de forma buzelor,
Dar clocotesc şi le dezgheaţă!

Mi-ai pus peceţile de-amor,
Să nu-mi mai vadă nimeni trupul,
Să port pedeapsa buzelor
Şi să le simt mereu, sărutul

poezie de Florentina Mitrică (22 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ultimul vers, nu putem să lipsim

În delir voluptos,
îţi cad stele în sânge,
suferi de pasiunea absolutului
şi aprinzi întunericul cu trupu-ţi de sirenă...

Te legi de spaţiu cu albastru
şi îţi extragi verdele pasiunii din vers...
încotro ţi-aleargă mintea şi paşii,
cui dăruieşti virtuţile subterane ale rafinamentului tău?

Apropie-te, priveşte-mă, vezi bine
că sunt muritor,
chipul meu din oglinzi sfărâmate
recompune-l duios
şi încuibă-l la sânul tău luminos...

De oameni, ne separă toţi oamenii, Simm,
din ultimul vers, nu putem să lipsim!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi

Mi-e dor de tine
mi-e dor de noi
de gura ta fină
de mâna ce-alină.
De te iubesc-ul şoptit
izvorât din adânc
cu aromă de vin
peste trupu-ţi zvâcnind.
De coapsa ce plânge
când buza ta frige
de sânul ce doare
sub gura ta moale.
De trupul fierbinte
ce ştie s-alinte
de ochii căprui
de gustul de patimi verzui.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aici

Vreau să simt gura flămândă,
Coapsa, sănii... genele...
Buze dulci doar o secundă,
Frământându-mi toamnele.

Pântecul... dorinţa crudă...
Acum toată eşti golaşă,
Între glezne mă scufundă,
Către floarea drăgălaşă.

Te pătrund, încremenire,
Timpul însăşi stă pe loc,
Lacrimi calde o izbăvire,
Patul arde, noi luăm foc.

Perle negre... perle dalbe,
Sfârcul mândru, al tău piept,
În cearceaful alb mă soarbe,
Doar spre tine mă îndrept.

Îmi răspunzi gemând încet
Transformată într-o floare,
"Eşti iubitul meu poet...
Haide ia-mă, nu mă doare".

Ore lungi îţi pot răspunde,
Suntem doi simpli complici,
Te rog iubi, iar m-ascunde,
Drept în pântec, chiar aici.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu din Poezii sub semnul Gemenilor (27 martie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopţilor stângace,
Cu trup golaş în friguri nesfârşite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.

Şi sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulţi să mă sugrume...

Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Şi sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Şi le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.

Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
Şi şovăind primesc şi buzdugane
Cam peste tot... albindu-mă ca ceara.

Mă simt copilul nimănui pe lume,
Şi gol, rănit, vitraliu-n pironire,
Şi mă clătesc prin versuri de mâhnire,
Şi-o vreau pe mama... paşii să-mi îndrume...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi să mai ciocnim o cupă

Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...

... Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău...

... Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime...
Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime;
Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îţi sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâne, în zadar vei bate la porţi de suflete pustii...

Iubeşte-mă acum, căci anii pe năzuinţi ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri;
Şi trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din revista "Cetatea Moldovei" (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de vânt

- Ce-ai, vântule, cu faţa mea?
Vrei să mi-o mângâi, să mi-o baţi
Sau numai să-i săruţi ai vrea,
Cei doi obraji de plâns brăzdaţi?

- Măi, omule, vreau să-ţi usuc
Din ochiul drept, din ochiul stâng,
Izvoarele, şi-apoi mă duc
S-o bat pe cea de care plâng.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!