Cearceafuri albe

în dragoste, eu sunt direct,
duc sânul stâng, alint cu gura,
din sânul drept, îmbucătura,
mi-o dăruiesc, când te aştept.

cearceafuri albe, mototol,
deznod dantele, parfumate,
le duc la nas, sunt încântate,
ascunse încet, de trupul gol.

un pântec moale, valea creaţă,
eu mă afund, cald toropit,
în al tău trup, de negăsit,
pierdut etern, în dimineaţă.

ascunzi naiv, crude dileme,
zaci răsturnată, între perne,
şi eu ating, trup ce-mi aşterne,
în vers ciudat, ramuri poeme.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu din Poezii sub semnul Gemenilor (25 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la apogeu

În ochii tăi căprui, vai!, se răsfrâng,
Cinci mii de stele, luminând astral,
Eu mă transform în înger canibal,
Şă-ţi ronţăi sânul drept şi sânul stâng.

Nu sunt nici inocent şi nici nătâng,
Nu sunt duplicitar, iubito, nici teatral,
Avem în noi, stelar, un tandru ideal,
Tu să mă-nfrângi, eu trupul să ţi-l frâng.

Iubirea nu se cântă, ci tainic se suportă...
Nici nu mai ştim ce-i lumea şi ce-i eul
Şi, suportând, ostateci, a sângelui escortă,

Ne căutăm, în carne, eterici, Dumnezeul...
Ah!, sângele, vulcanic, ne fluieră-n aortă,
Înfriguraţi şi ludici, noi prindem apogeul!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buze flămânde

Mi-s buzele de dor flămânde
Şi ard, visând la alte buze,
S-ar odihni pe ochi, rotunde,
Pe sânul stâng, ar fi ventuze.

Te vor... alunecând în mine
Şi zvârcolirea ţi-o doresc,
Pe al tău trup le este bine,
Uşor şi-adânc... îl dezgolesc.

Şi mă afund nebun în tine,
Pe sfârcul drept când te sărut,
Te port spre clipele divine
Şi-o luăm mereu, de la-nceput.

Şi iar, mi-s buzele flămânde,
Prin degete, te simt, vibrând,
Cu tine m-aş iubi oriunde,
Ce dulce eşti, când te pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buze flămânde

Mi-s buzele de dor flămânde
Şi ard, visând, la alte buze,
S-ar odihni pe ochi, rotunde,
Pe sânul stâng ar fi ventuze.

Te vor alunecând în mine
Şi zvârcolirea... ţi-o doresc,
Pe al tău trup le este bine,
Uşor şi-adânc... îl dezgolesc.

Şi mă afund nebun în tine,
Pe sfârcul drept când te sărut,
Te port spre clipele divine
Şi-o luăm mereu, de la-nceput.

Şi iar, mi-s buzele flămânde,
Prin degete, te simt, vibrând,
Cu tine m-aş iubi oriunde,
Ce dulce eşti, când te pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere ca să nu uit

obişnuiam să îti îngrop absenţa-n vin
şi-apoi sorbeam din noaptea ta puţin câte puţin
până ce trupul tău prindea contur la mine-n trup
şi eu n-aveam degete destule ca rochia să mi-o rup
şi aveam sânul ars de dor
şi dor mi-era
ce dor mi-era
iar palma ta cum un şuvoi de apă din cişmea aluneca
deasupra mea
şi apa în vin se prefăcea
doar
apa setea mi-o stingea
şi un parfum de vinişor se înălţa din carnea ta
paharul se roşea roşea ca trandafirul se făcea
un nor etern se răsucea în carnea ta deasupra mea

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt palmele-ţi, le fac aripă ...

Mă uit în ochii tăi albaştri
Şi chipu-mi văd în cei doi aştri.
Privirea ta mă înfioară
Şi înfloresc ca într-o doară.
La gura ta mă uit şi strig:
Sărută-mă că mi-este frig!
Dar tu, cu buze de copt rod,
Te uiţi mirat, ca un nerod.
Salt palmele-ţi, le fac aripă,
Le pun pe pielea mea ce ţipă...
M-atingi numai pe sânul stâng?!
O, tu, iubitul meu nătâng!
Tu nu ştii, sânul drept se strânge,
Durerea lui încet şi-o plânge.
Tot trupul meu e-o vâlvătaie
Şi-aş vrea la tine în odaie,
Să mă dezmierzi cu nerăbdare
Cu-o nesfârşită sărutare,
Din creştet până în călcâie
Că nu-i putere să amâie
Ce universu-ntreg o ştie,
Că ne-om uni în veşnicie.
Nici minte nu-i să nu-nţeleagă
Că eu m-am dăruit întreagă.
Când al tău braţ mă înfioară,
Mă simt femeie-ntâia oară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sursa vieţii este acolo, în pântec. Se spune în Evanghelii: "Din sânul său a tâşnit apă vie". De ce din sânul său? De ce nu din creier sau din plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Sărutul

Cum aş putea ascunde urma
Săruturilor ce-ai lăsat pe trup,
A gurii flămânzite forma?
Să-mi sfîşii carnea? Să mi-o rup?

Mă arde şi acum sărutul
Şi gura ta cu-a ei văpaie,
Ce-mi tatua odată trupul...
Nu pot să-l curăţ stând în ploaie!

Scald trupul meu dogoritor
În sloiuri albe, mari, de gheaţă
Să scap de forma buzelor,
Dar clocotesc şi le dezgheaţă!

Mi-ai pus peceţile de-amor,
Să nu-mi mai vadă nimeni trupul,
Să port pedeapsa buzelor
Şi să le simt mereu, sărutul

poezie de Florentina Mitrică (22 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi

Mi-e dor de tine
mi-e dor de noi
de gura ta fină
de mâna ce-alină.
De te iubesc-ul şoptit
izvorât din adânc
cu aromă de vin
peste trupu-ţi zvâcnind.
De coapsa ce plânge
când buza ta frige
de sânul ce doare
sub gura ta moale.
De trupul fierbinte
ce ştie s-alinte
de ochii căprui
de gustul de patimi verzui.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste la gura sobei

Ajun de Crăciun,
iarnă cu zăpezi ca-n poveşti
spuse la gura sobei,
doar imaginaţia e regină,
mă văd, iubita mea,
cu tine-n faţa unui şemineu
binecuvântat de secole,
spun rugăciune,
iertat să fiu, Doamne,
căldura-mi topeşte trupul,
de la stejarul de pe foc?
ori să fie
de la trupelnica făptură
ce-şi dezvăluie farmece
interzise de post?
Închid ochii şi mă pierd,
trup în trupul iubitei simt,
trup în trupul iubitei sunt,
Crăciun fericit să fie
şi pentru voi, fraţi ai mei!

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind

Sunt neatent şi ameţit...
Şi gândul, cineva mi-l fură,
Aşa mi-a fost mie sortit,
Să fiu din fragedă făptură.

Tot ce-i frumos şi este fin,
De lumea asta mă desparte
Şi scap atunci de al meu chin,
Călătorind, cât mai departe.

Pierdut mereu în albe zări,
În simţuri tainice, firave,
Găsesc ascunse desfătări,
În scândură unei epave.

Epava asta... propriul eu,
Mângâie sufletul din mine
Şi gândul este valul meu,
O poartă-n dimineţi senine.

Sunt ca monstru bicefal...
Şi mă ascund cumva de tine,
De mă găsiţi zăcând pe mal,
Vă rog să nu călcaţi pe mine.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aici

Vreau să simt gura flămândă,
Coapsa, sănii... genele...
Buze dulci doar o secundă,
Frământându-mi toamnele.

Pântecul... dorinţa crudă...
Acum toată eşti golaşă,
Între glezne mă scufundă,
Către floarea drăgălaşă.

Te pătrund, încremenire,
Timpul însăşi stă pe loc,
Lacrimi calde o izbăvire,
Patul arde, noi luăm foc.

Perle negre... perle dalbe,
Sfârcul mândru, al tău piept,
În cearceaful alb mă soarbe,
Doar spre tine mă îndrept.

Îmi răspunzi gemând încet
Transformată într-o floare,
"Eşti iubitul meu poet...
Haide ia-mă, nu mă doare".

Ore lungi îţi pot răspunde,
Suntem doi simpli complici,
Te rog iubi, iar m-ascunde,
Drept în pântec, chiar aici.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu din Poezii sub semnul Gemenilor (27 martie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonacţiune

între două margini de drum,
aştept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colţul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aştern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferinţa,
pentru a-mi fi la final linişte,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng şi sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer şi nimic,
între uitare şi trezire,
între rugă şi tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma paşilor se pierde.

regăsesc nonmişcarea.

redescopăr viaţa,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trup în trup

Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,

Devremele-n azur năştea seminţe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creştea printre fiinţe,
primul meu trup, rămas necunoscut.

Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
şi lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simţind îmbrăţişarea vastelor genuni,

Supune-te, tu, oarbă necredinţă
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,

Din trup în trup cobor ca pe o scară
văzut de nimeni. Cu fruntea în religii,
mă dau întreg - cel clătinat de-afară
pe cel rămas integru în vestigii...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungherele sufletului - varianta 2

De aş putea să-ţi dăruiesc iubirea mea
Tu mi-ai luminat calea, tu raza mea de soare
Ce pătrunzi în ungherele sufletului meu prealuminat
Tu ce inima mi-o deschizi şi mă priveşti cu ochii migdalaţi
Au nevoie de zâmbet,
Tu, ce-mi redai privirea de copil
Sunt ceea ce scriu atunci când sunt cu tine
Tu, alinarea sufletelor bune
Tu, întristarea şi bucuria regăsirii sinelui pierdut
Să arăt că pot să trec mările-nnot.
Am să-ţi dăruiesc al meu suflet pe vecie.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici sunt păcate

Şi-mi iartă greşeala de-a şti să iubesc,
Cu mintea, cu trupul, cu suflet ceresc,
Mă iartă că-mi caut etern în femei,
De-acum până-n clipa când vii să mă iei

Greşeli sunt destule şi ştiu că le fac,
Sunt înger în versuri, în viaţă sunt drac,
Mă iartă degeaba, degeaba mă ierţi,
Nu pot să nu fiu şi aştept să mă cerţi

Aleg semnul crucii chiar dacă greşesc,
Regrete m-apasă, dar vreau să trăiesc,
Degeaba promit că încerc să mă schimb,
Nu ştiu cum să port o coroană de nimb

Sunt doar păcătos pe un drum luminat,
Cu trupul murdar, dar cu suflet curat,
Mă iartă din nou că iubire aleg,
Din trup de femeie ajung s-o culeg

Atunci când va fi judecata de-apoi,
Oricum ne-om întoarce în cerul tău goi,
Nu vreau să mă judeci prin ce-s pe pământ,
Aici sunt păcate, acolo sunt sfânt

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marsha: Unde sunt copiii? Vreau să-ţi cunosc copiii. Sau mai bine zic, copiii lui? Pentru că, să ştii, nu sunt trup din trupul tău.
Fran: De aceea acest trup poate purta încă bikini.

replici din filmul serial Dădaca
Adăugat de Alexandra Bleoancă
Comentează! | Votează! | Copiază!